Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Florin Pogonaru, la a doua ediție a "Banii Tăi Expo" a făcut o declarație care impune o mai mare atenție decât până acum, declarație care mă determină să fac unele asocieri.
„Din punct de vedere al mediului de afaceri cred că în momentul de față economia României trăiește un mare moment de schimbare a modelului de afaceri. Cred că modelul de dezvoltare bazat în primul rând pe capitalul străin și-a atins limitele. Este foarte bun, a fost foarte bun dar haideți să recunoaștem că am ajuns la anumite limite. Acum trebuie să ne concentrăm pe ce putem face noi, pe puterile noastre inclusiv pe mobilizarea capitalului local”. Agerpres.
Din alte informații, în special din paginile unor publicații on-line care nu au treaba cu zgomotoasa viață de noapte din localitățile patriei sau can-can-urile televizate (ale televiziunilor de știri !), capitalul străin care intră anual în România își reduce volumul. Au fost ani buni în care au intrat cu miliardele. Acum vine te miri ce ! Uneori au găsit puterea de absorbție necesară, alteori nu și au părăsit țara în căutarea altor țări capabile să absoarbă investițiile. Cei care au rămas au avut de luptat cu greutăți însă au reușit să rămână, să dezvolte afacerile, mai ales acolo unde comunitățile locale nu erau dominate de politicieni certați cu legea. Poate nu este lipsit de importanță să vedem că în zona Transilvaniei și a Banatului, zone în care PSD nu a penetrat, condițiile de stabilire a capitalului străin au fost excelente, că dezvoltarea economică a respectivelor zone este accelerată, că nivelul de trai a crescut. În zonele în care PSD domină politic, sărăcia este deja o emblemă locală. Mă refer aici la zona Moldovei, a Olteniei, și în special a sudului Munteniei (celebrul Teleorman !).
Președintele AOAR are dreptate. Oamenii de afaceri români au dreptate. Pot pune în lucru capitalul românesc, pot pune la treabă banii tuturor românilor doar dacă acceptăm că a venit momentul să ajutăm capitalul românesc să performeze. Are un sâmbure de adevăr afirmația că legislația română (de esență socialistă, globalistă !) favorizează capitalul străin. Avem și dovada pentru care a fost adoptată o astfel de legislație. Procurorii au foarte multe dosare în lucru în care sunt urmăriți penal foști miniștri, foști secretari de stat, foști și actuali primari, alți oameni politici. Sunt și condamnări penale. Capitalul străin care a venit în țară a reclamat de nenumărate ori obiceiul prost al șpăgii. Au reclamat obiceiurile proaste ale birocraților români. Au reclamat timpii pierduți - timpul costă bani ! Degeaba. Conducerile politice dominate de PSD și aliații lor aveau nevoie de șpăgi, comisioane, participații așa că și unii dintre străini au „cotizat” la politicienii lacomi.
Este timpul schimbării. Lozinca liberală „Prin noi înșine!” este de actualitate astăzi. Nu mai mult ca oricând, este momentul ei astăzi, astăzi când avem posibilitatea să schimbăm politicile socialiste ale PSD cu politicile liberale ale PNL, când capitalul românesc trebuie să fie chemat să devină majoritar în economie. Nu deodată, pentru că nu poate. Nu este ușor să crească România de la 15% exporturi pe baza capitalului românesc la mai mult. Este nevoie de timp, este nevoie de legi modificate, este nevoie de politici liberale. Iar acestea se regăsesc în proiectele de guvernare locală ale candidaților PNL. Ca excepție, sunt și în proiectele unor politicieni locali din alte partide, inclusiv PSD, însă acelea sunt excepții, sunt chiar oameni de excepție care dintr-un motiv sau altul rămân în acele formațiuni politice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu