În „războiul psihologic” dus de PSD, țintele din mediul PNL sunt cei cu convingeri slabe sau deja slăbite.

PSD duce un „război psihologic” dur. Pe fiecare treaptă a spațiului la dispoziție pentru operațiunile politice. Folsește oamenii de care are nevoie pentru fiecare categorie de cetățeni. Cu condiția ca acei cetățeni să aibă drept de vot.

Operațiunile psihologice ale PSD au ca audiență-țintă electorii. Pentru fiecare categorie socială are câte un mesaj. Are o abordare diferită. Chiar dacă mesajele și abordările se contrazic, specialiștii PSD știu că între categoriile de electori sunt puține legături. Ba, de ce să nu o spun, sunt situații în care acestea nu există. Ca atare, pericolul ca o categorie de electori să își dea seama că PSD are limbaj diferit este redus. Pierderile sunt nesemnificative pentru că fiecare categorie de electori are propriile nevoi.

Simt nevoia să fac câteva observații având în vedere reacțiile celor cu care sunt în contact pe Facebook.

Să judecăm puțin înainte de a lua decizii ireconciliabile.

Piramida nevoilor lui Maslow este la baza acțiunilor și operațiunilor psihologice, inclusiv în mediul politic:

„Motivația reprezintă, în general, o componentă dinamică și directă a comportamentului, care este determinat de o combinație de factori biologici, sociali și educaționali. Motivația activează comportamentul în atingerea unui scop. Nevoile motivaționale curente influențează percepția, raționamentul, învățarea și alte procese psihologice.”

Suntem la puțin timp după alegerile locale. PSD și PNL și-au comunicat victoria. Rațional, fiecare partid își motivează alegătorii, încurajează pe cei care nu au votat să spere, vrea să atragă alegătorii la alegerile din toamnă, la parlamentare. Fiecare partid folosește „nevoile motivaționale” pentru a câștiga „bătălia politică”.

„Cunoașterea motivațiilor individului îi dă planificatorului operațiunii posibilitatea de a analiza și identifica nevoile audienței-țintă, acesta asigurându-și astfel baza pentru îndeplinirea obiectivelor. Nevoile primare trebuie luate primele în considerare”, spune „la carte”. PSD și PNL apelează la nevoi motivaționale diferite.

PSD se duce către cele primare. Criticând rezultatele fostului Guvern Boc și pe ale Guvernului Cioloș apelează la nevoile existențiale ale oamenilor, în special la nevoile oamenilor fără un nivel de cultură ridicat. Vorbește despre salarii, mai mari sau despre tăierea lor iminentă ca urmare a modului în care Guvernul Cioloș se comportă. Vorbește despre pensii, aflate și acelea în pericol din cauza Guvernului Cioloș, care vrea să facă schimbări radicale în modul de gospodărire a averii statului. Vorbește despre locurile de muncă ale celor din administrația publică puse în pericol tot de guvernul Cioloș. În toate situațiile aduc în prin plan elemente din Guvernarea Boc care „confirmă spaimele”. Etc.

PNL a ales să meargă către nevoile secundare. Vorbește despre integritate, vorbește despre dezvoltare economică, vorbește despre egalitate de șanse în fața legii și în cadrul economiei de piață, vorbește despre protecție socială ca etapă a celor în nevoi către obținerea capacității de a se întreține singuri, vorbește despre lupta împotriva corupției etc.

Este mai mult decât evident că țintele electorale sunt diferite. Părțile „slabe” ale PSD sunt nesemnificative pentru electoratul acestui partid. Părțile „slabe” ale PNL sunt semnificative pentru propriul electorat. În ultimul timp, folosindu-se inteligent de acest aspect, PSD atacă exact pe una dintre motivațiile de bază ale mesajului liberal: integritatea.

PSD reușește, prin „lansatorul” de mesaje România Tv dar și prin intermediul altor canale media să inducă dubiul asupra acțiunilor politice ale PNL exact pe motivația „integrității”. Discuțiile politice privind o eventuală apropiere în vederea alegerilor parlamentare cu alte formațiuni politice în afara PSD au ajuns la „integritate”. Inteligentă mișcare ! În cazul discuțiilor cu UNPR, toată lumea „bună” este oripilată de apropierea PNL de Gabriel Oprea, urmăritul penal pentru abuz în serviciu dar și pentru alte infracțiuni conexe. Orice dialog al PNL cu alte formațiuni politice a căpătat forma „actelor premergătoare fuziunilor”. Și cu UNPR, și cu PSRO al lui Geoană, și cu PD al lui Fenechiu etc. Totul este dus la „fuziune” și mai multe nu.

Participarea activă a liberalilor și a susținătorilor PNL la „revolta populară” îmi dă de gândit. Cine sunt de fapt acești liberali (unii sunt demnitari sub flamura PNL !) ? Ce vor ei ? Pentru cine lucrează ei ? Ca să fiu sincer, sunt de acord cu faptul că cei care nu sunt liberali sau simpatizanți ai liberalilor, în special ai PNL, au dreptul să facă ce vor, să aibă ce poziție doresc însă nu cred că liberalii trebuie să facă așa ceva. Nu de alta, dar avem alegerile abia trecute care au fost „câștigate” prin contribuția benevolă a liberalilor la victoria PSD și a USB (la București). Criticând public liderii partidului, deciziile conducerii partidului, chiar și pe timpul campaniei electorale, unii membri au lucrat împotriva propriului partid. Astăzi văd că cer să fie recompensați pentru efortul lor la campania electorală abia încheiată, sfidând orice logică.

PSD a reușit atacând exact pe tema „integrității”.

Îmi pare rău să constat că în PNL nu se manifestă un simț al realității. Nu există viziune.

Discuțiile exploratorii ale conducerii PNL au ca scop slăbirea poziției dominante a PSD. Partid care nu are nici o jenă în a absorbi tot ce este în jur. Dacă PNL ar obține separarea UNPR de PSD, pe bază de consens, dă ceva ca să aibă, se produce un efect de domino. PSD va rămâne singur în fața PNL. Ofertele PSD către „aliați” se vor reduce ca substanță și se va ajunge la situația în care, la toamnă, după alegeri, PSD să nu poată avea la dispoziție o majoritate pentru a forma guvernul. Nu ar trebui să fie greu de înțeles.

PSD a acționat ca „la carte”, cartea americanilor: „Operații planificate pentru transmiterea de informații și date selectate spre audiențe străine, pentru a influența emoțiile, motivațiile, raționamentele obiective și, în ultimă instanță, comportamentele guvernelor, organizațiilor, grupurilor și indivizilor străini”.

Mai pe șleau spus, acțiunile PSD au ca scop să împiedice PNL să poarte discuții cu celelalte formațiuni politice pentru a nu pierde influența asupra lor. Reacțiile de pe rețelele media sunt o confirmare a faptului că operațiunea PSD a obținut un succes. Mic sau mare se va vedea mai târziu. Reacțiile celor care sunt membri ai PNL, reacțiile celor care se declară a fi susținători ai PNL (nu a celora care se declară liberali, de multe ori chiar „dușmani” ai PNL !) confirmă faptul că au țintit bine. Convingerile celor care au reacționat sunt slabe. Prefer acest calificativ ca să nu folosesc alte calificative.

PNL, în totalitate, trebuie să nu dea curs emoțiilor induse de operațiunea psihologică a PSD. Continuarea dialogului cu celelalte formațiuni politice este obligatorie. Depărtarea acestora de sfera de influență a PSD este un obiectiv major în vederea alegerilor legislative.

Cât privește comportamentul după șabloanele relațiilor cu publicul este bine să fie evitat. Acest tip de comportament este indicat instituțiilor publice și nu partidelor politice. Operațiunile psihologice desfășurate de partidele politice au caracteristici militare și nu civile. Operațiunile psihologice ale partidelor politice urmăresc dominarea adversarului politic și nu plăcerea unui alegător sau a unor grupuri de alegători. Potențial alegători ar fi o sintagmă mai apropiată de realiate.

Pentru că am ajuns aici, nu pot să mă abțin să nu spun că s-a greșit grav în campania de la locale când s-a adoptat formatul de relații cu publicul specific instituțiilor publice. Nu a fost necesar, nu este necesar nici astăzi, nu va fi necesar nici mâine. Partidele politice sunt structuri combatante, instituțiile publice sunt structuri care prestează servicii în folosul populației. Ca un partid politic să presteze în folosul populației servicii publice trebuie să se lupte cu alții, trebuie să cucerească puterea politică și abia apoi să dea populației acele servicii care să confirme linia ideologică pe care respectivul partid o are. Confirmarea constituie unul dintre atuurile respectivului partid la următoarele alegeri unde se vor duce iar lupte politice.

Trecut-au anii, dar tot a venit ... acuzarea !

Motto: Trecut-au anii, dar degeaba, / când DIICOT își face treaba.

Retrași în spatele perdelei politice, convinși fiind că soarta le este favorabilă, foștii miniștri au aștept prescripția. La putere au tot fost ai lor. Iar până în 2014, la vârf, acolo unde era un stilou atașat de o mână pentru a cere o urmărire penală nu s-a mișcat nimic. O mână a spălat pe alta și amândouă obrazul.

Schimbarea din 2014 nu a fost doar una între persoane, a fost una între personalități. Între persoane cu educație diferită. De aici și diferența imensă de abordare a politicii față de funcționarea sistemului numit stat. De ieșea Președinte al României mult doritul și adulatul Victor Viorel Ponta, Traian Băsescu și miniștrii despre care fac vorbire probabil că dormeau liniștiți. Acum ... nu se mai poate. Justiția a simțit că este liberă să își îndeplinească menirea.

DIICOT comunică (liber !), că foștii miniștri Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu și Gheorghe Pogea sunt urmăriți penal pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare în dosarul „Rompetrol II”.

DIICOT susținea că, în perioada septembrie — octombrie 2003, ministrul Finanțelor, Mihai Tănăsescu, și ministrul Economiei și Comerțului, Dan Ioan Popescu, "și-au exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, în urma unei înțelegeri cu Dan Costache Patriciu, George Philip Stephenson și Alexandru Nicolcioiu, în sensul inițierii și promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA, la data de 30.09.2003, în cuantum de aproximativ 603.000.000 dolari, au fost convertite în obligațiuni subscrise de către Ministerul Finanțelor Publice"

Uite cum ajungem iar la dilema Tăricenisto-Pontistă a acuzării „oportunității politice guvernamentale”. Pentru că tot o astfel de oportunitate a fost salvată când a fost vorba de cazul Varujan Vosganian. Iar dacă la toamnă, Vosganian nu intră în Parlament pentru a fi salvat iar de parlamentarii PSD (dacă vor avea majoritatea), atunci va ajunge „la mâna” Președintelui Iohannis care va semna prompt orice cerere venită de la procurori.

Nu știu ce va fi cu acest dosar, „Rompetrol II”, dar parcă avem și în Guvernul Ponta o decizie de iertare de datorii pentru Rompetrol.

Nu este exclus să vedem cum „doctorii Justiției” vor intra și mai mult în „ corpul bolnav” al corupției administrative și vor descoperi alți și alți oficiali sau mai bine spus alți foști oficiali care au ceva treabă cu respectarea legii și cu niște datorii față de cetățenii pe care i-au mințit că sunt persoane integre și pot lucra în beneficiul lor ca miniștri sau parlamentari.

Din ce în ce mai mulți foști miniștri ajung să fie acuzați pentru fapte grave produse pe timpul mandatului lor. Având în vedere faptul că doi dintre miniștrii de mai sus au fost în Guvernul Năstase, unul a fost în Guvernul Tăriceanu dar și în Guvernul Boc, altul a fost la fel în guvernele Tăriceanu și Boc nu este exclus să vedem și pe foștii prim-miniștri audiați. Actele normative au fost inițiate de ministerele conduse de aceștia însă aprobarea lor a aparținut guvernului din care au făcut parte, astfel că nu este exclusă o înțelegere nedemnă între membrii Guvernului în cauză, unii dintre ei fiind și cosemnatari ai actului normativ incriminat.

Eu aștept mai multe de aici. Ca să revin la ideea mulțimii miniștrilor acuzați, unii condamnați deja, alții probabil că sunt „pe țeavă”, va trebui să vedem și tabloul general al miniștrilor României de la revoluție încoace. Am mare teamă că vom avea mai degrabă un tablou cu infractori decât cu personalități politice.

Scrisoarea ministrului Cristian Ghinea către Victor Viorel Ponta

Actualul ministru al Fondurilor Europene a ieșit în public cu o scrisoare, pe Facebook, adresată lui Victor Viorel Ponta, nedemnul politician care un timp a ocupat înalta demnitate de prim-ministru al României.

Scrisoarea a fost preluată, normal, de presă. A intrat în dezbaterea publică. Se spun vorbe. Unele sunt refulări.

Pe zi ce trece, rezultatele guvernării Ponta își arată colții în loc să arate beneficiile. Îmi este teamă că și acolo unde ar putea arăta beneficii vom ajunge să constatăm că sunt ascunși niște colți. Împotriva noastră, a tuturor.

Cristian Ghinea aduce niște acuzații lui Victor Viorel Ponta. Nu știu, deocamdată, în ce măsură acestea pot fi materializate într-o acțiune civilă, administrativă sau penală. Cine știe, poate vom afla că unele dintre acțiunile lui Ponta, cu dedicație politică, își vor afla sancțiunea. La alegerile locale, nu a fost cazul. Poporul care le știe pe toate a votat cu confrații lui Ponta într-o veselie. Pe de altă parte, „poporul” care le știe pe toate și le critică cu maximă duritate, a dormit în papuci și nu a ieșit la vot. Acum îl vezi pe respectivul popor foarte activ la comentarii și la critici. Ipocrit „popor” !

Fac și eu ce a făcut presa, aia „profesionistă”. Preiau scrisoarea de pe Facebook și o pun aici, pentru cei care nu au pagini de Facebook. Este adevărat că este lungă însă pentru o corectă informare trebuie să citești ce ai la dispoziție, chiar și pe cantul paginii și nu doar titlul unui articol. Cei care nu au capacitatea de a citi tot ce cuprinde scrisoarea, nu vor avea nici capacitatea de a distinge adevărul de minciună.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE DL VICTOR PONTA
ȘEFUL GUVERNULUI ÎNTRE 2012 - 2015

Stimate domnule Ponta,

Aţi început de curând o campanie agresivă la adresa Guvernului Cioloş, printre altele, pe tema fondurilor europene. Acest Guvern s-a obişnuit să nu răspundă atacurilor politicianiste şi să ne vedem de treabă, conform proverbului despre caravană şi câini.

Însă ați depășit limita bunei cuviinţe. Oamenii aud de la dumneavoastră că Dacian Cioloş şi echipa lui sunt „jemenfișiști” – că ne doare în cot, pe românește –, iar de la colegii dumneavoastră de partid aud chiar că „acționăm împotriva României”.

Domnule Ponta, o să vă dau câteva exemple de „jemenfișism” din timpul guvernării dumneavoastră, care vor rămâne în istorie. Oamenii vor compara cu ce a făcut Dacian Cioloș pentru această țară și vor trage singuri concluziile.

Să le luăm pe rând.

OAMENII DE LA SATE

Dacian Cioloş este românul care a adaptat Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene la realitatea agriculturii din România. Agricultura noastră fragmentată, ţărănească, are acum şansa dezvoltării prin ceea ce toată lumea numeşte „Reforma Cioloş”.

Doar că Guvernul condus de dumneavoastră nu a avut priceperea să fructifice la maximum această reformă. Aţi exclus cea mai mare parte dintre fermieri din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), acţionând doar în interesul marii agriculturi industriale. Ați ignorat, astfel, cu bună știință, nevoile oamenilor de la sate. Aceștia nu-și pot crește gospodăriile și continuă să trăiască de azi pe mâine.

Acum lucrăm să schimbăm acest Program – am creat un întreg pachet privind Clasa de Mijloc de la sate – vă invit să-l citiţi pentru a vedea ce înseamnă o viziune patriotică despre satul românesc şi oamenii lui. Să ai determinarea și capacitatea să influențezi politicile la nivel european înseamnă să-ți pese și să acționezi pentru binele ultimului sat din țara ta.

Dumneavoastră vreţi să ţineţi satele în dependenţă, ca să obţineţi voturi.

FUNCȚIONARII DAU DIN UMĂR ȘI ȘOPTESC

Domnule Ponta, a te durea în cot de români înseamnă să acaparezi sistemul informatic al țării, să-l folosești în interesul personal, să încurci și să umilești cetățenii punându-i pe drumuri de la o instituție a statului la alta. În procesul de debirocratizare început de Guvernul Cioloș ne-am lovit des de sisteme informatice prost croite, ineficiente și scumpe, dar mai ales incapabile să comunice unele cu altele. Întrebând cum s-a ajuns la asta, funcționarii dau din umeri și șoptesc: „Ghiță”.

Mă opresc la Sistemul Unic de Management al Informației pentru Instrumentele Structurale (SMIS), pentru că SMIS asigură legătura între autoritățile române și Comisia Europeană. SMIS este vital, pentru că doar într-o platformă digitală interactivă poți urmări traseul fiecărui eurocent, de la momentul contractării fondurilor până la ultimul decont de la Comisia Europeană. O căutare prin camioane de hârtii nu numai că nu permite acest lucru, dar ascunde adevărata destinație a banilor.
Știați încă din 2013 – prin Regulamentul Parlamentului European nr. 1303 – că avem nevoie de un sistem IT funcțional care să rezolve transparența banilor europeni. Ați avut doi ani la dispoziție să rezolvați această necesitate. Nu ați făcut-o. Nu ați știut sau nu ați vrut? Știți ce șoptesc angajații din Ministerul pe care l-am preluat despre informatizarea din timpul dumneavoastră? Ați ghicit: „Ghiță”.

Ați creat un mecanism greu de desfăcut acum, despre care organismele internaționale de luptă împotriva fraudei vorbesc cu voce tare de ani de zile.

Acest mecanism de fraudare îl vedem zi de zi la televizor.

Acest mecanism este sursa întârzierii desemnării pentru exercițiul bugetar 2014 – 2020. Lucrăm la pachetul de desemnare într-un ritm pe care miniștrii dumneavoastră l-ar găsi nerezonabil, pentru că ne-ați lăsat puțin timp la dispoziție. Am fi mers mai repede dacă nu am fi fost nevoiți să demonstrăm, la fiecare pas, ce vom face pentru ca banii publici europeni să nu mai fie furați.

Însă vă asigur: acest mecanism va dispărea odată ce sistemul IT va asigura urmărirea şi transparenţa totală a circuitului banilor europeni. Da, închiderea robinetului stârnește unele furii – le vedem deja cu toții.

ȘI DESPRE RATA DE ABSORBȚIE

Repetați obsesiv că România are absorbție zero și că e singura țară din Uniunea Europeană în această situație.

Domnule Ponta, fie dezinformați, fie manipulați cu bună știință.

România a demarat absorbția. În luna mai au început primele plăți de la Comisie din noul exercițiu financiar: 57 de milioane de euro. Sunt cifrele oficiale ale Comisiei Europene.

De ce nu le dați oamenilor informația completă?

• Aceea că, fiind la început de exercițiu bugetar european, rata de absorbție este nerelevantă, fiind sub 1% în țări campioane precum Polonia și Cehia.
• Media UE este de 1,5%
• Trei state din UE au zero absorbție, dar România nu este printre ele.

Acum, relevantă este lansarea de ghiduri şi proiecte. Guvernul Cioloș a lansat ghiduri pentru 12,2 miliarde de euro. Dacă includem și dezvoltarea rurală sunt 14,9 miliarde euro.

Pe scurt: în acest moment primim proiecte pentru 44,99% din fondurile structurale şi de investiţii – să rostiți acest procent la televizor –, iar acest lucru este posibil doar grație eforturilor Guvernului pe care îl acuzați că e dezinteresat de soarta țării.

Mai reţineţi o cifră: 1,9 miliarde de euro. Atât a adus Guvernul Dacian Cioloş în ţară în ultimele opt luni, sumă corespunzătoare unui salt de 10% al ratei de absorbție, din exerciţiul financiar 2007 – 2013, la închiderea căruia lucrăm.

AȚI NEGLIJAT PREGĂTIREA ABSORBȚIEI

Înainte ca exercițiul bugetar european să înceapă, statele membre UE agreează cu Comisia Europeană o listă de condiţii. Fiecare stat trebuie să îndeplinească aceste condiționalități ex-ante, pentru un impact benefic al investițiilor banului public european.

Dumneavoastră aţi negociat aceste condiționalități. Dumneavoastră ați semnat Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană. Apoi le-ați neglijat, deși știați că până în decembrie 2016 trebuie îndeplinite toate cele câteva zeci de condiționalități, în caz contrar fondurile europene vor fi din nou blocate. Ceea ce s-a și întâmplat pe vremea dumneavoastră.

Guvernul condus de dumneavoastră nu a fost în stare nici să facă un Plan național pentru gestionarea deșeurilor. A decis că are nevoie de consultanți. Licitația a fost sub semnul întrebării și s-au pierdut doi ani. Acum lucrăm contra-timp la acest plan, ca să facem în câteva luni o muncă de ani.

SIBIU-PITEȘTI, CINE ÎȘI ASUMĂ ÎNTÂRZIEREA?

Domnule Ponta, înainte să deveniţi şef al Guvernului, România începuse racordarea la coridorul european de transport din care face parte autostrada Sibiu – Piteşti.

În 2012 licitaţia pentru studiul de fezabilitate era lansată. Aţi anulat licitaţia în noiembrie 2012, doar pentru că aţi crezut că puteţi muta un coridor european de transport potrivit fanteziilor dumneavoastră electorale. Ați ratat trei ani, ați relansat aceeași licitație în 2015, gândită însă greșit – o demonstrează acum realitatea din teren.

Domnule Ponta, dacă românii nu aveau ghinionul să vă aibă prim-ministru, autostrada Pitești - Sibiu ar fi fost acum mai bine de jumătate construită.

Politicile de infrastructură se răzbună pentru orice întârziere. Abia în 2014 v-ați trezit că nu ați pregătit nimic. Pachetele de proiecte ar fi trebuit să fie concepute cu ani înainte ca Programele Operaţionale să fie negociate cu UE. Aţi negociat Programele cu conducta de proiecte goală.

Târziu, în 2014, dl. Dan Șova a lansat concomitent 10 studii de fezabilitate pentru autostrăzi, dar licitațiile au fost atât de prost făcute încât au fost anulate. Tot de către Guvernul Ponta.

CULMEA INCOMPETENȚEI

Guvernul dumneavoastră a atins culmea incompetenței cu celebrul Plan Juncker, o competiție deschisă între toate Statele Membre care nu primesc alocări pe țară, ci în funcție de maturitatea proiectelor trimise.

Guvernul Ponta a trimis o listă cu nu mai puțin de 200 proiecte în 2014. Dintre acestea, au fost acceptate 0 (zero), că tot vă place să promovați această cifră.

În schimb, sub mandatul actualului Guvern, în 2016 au fost deja transmise la Comisia Europeană 5 proiecte din domeniul energiei și transporturilor care au trecut de faza de analiză a Comisiei Europene, fiind publicate oficial, și care pot atrage finanțare de la bănci și alți investitori. Urmează și altele.

Spuneți că tehnocraților nu le pasă de țară? Acești tehnocrați vor lăsa în urmă proiecte pe care – sperăm, spre binele țării – politicieni ca dumneavoastră nu le mai pot strica.

ȘI TOTUȘI, UNDE AM GREȘIT

Domnule Ponta, când erați în Opoziție, în 2011, m-ați invitat la prânz. Voiați să aflați cum vede un lider al societății civile reforma statului român. A fost o discuție agreabilă. V-am lăsat atunci un document scris cu câteva idei, din care se creionau direcții de reformă. V-am spus că doar prin reformă și seriozitate puteți rămâne în istorie.

M-am înșelat: puteți rămâne și altfel, dar din cu totul alte motive.

Acest Guvern, din care fac parte, a greșit fiind prea elegant până acum. Nu am sărit la atacuri, n-am guvernat la televiziune. Am muncit tăcuți la repararea politicilor lăsate de politicieni ca dumneavoastră.

A venit vremea să vorbim. Vom mai vorbi. Și nu în șoaptă.

Cristian GHINEA
Ministru al Fondurilor Europene

Ei bine, acum la final, după ce am parcurs scrisoarea, pot să spun ceva mai dur. Nu poți sancționa pe cineva dacă nu știi ce a făcut. Tăcerea guvernanților „tehnocrați” care au cunoscut aceste treburi, ba chiar mai multe decât sunt arătate în scrisoare, a fost în favoarea PSD-ALDE și UNPR la alegerile locale. Lumea nu a știut că votează ticăloși.

Pe de altă parte, nu poți acuza „tehnocrații” că nu au ieșit în public cu aceste dezvăluiri. Au recunoscut ei că au greșit ... tăcând. Nu strică să iasă și să spună lucrurilor pe nume. Măcar de acum încolo.

Dezinformarea jurnalistică de proporții apocaliptice. Dezincriminarea conflictului de interese ! Vai !

Era să o iau razna la aflarea știrii „comerciale”. Ea este o știre, însă nu dezincriminează ci clarifică ceva ce știința dreptului tot spune de mii de ani: legea dispune doar pentru viitor. Legea nu este retroactivă decât în cazul legii penale mai favorabile. Art. 15 alin. (2) din Constituție.

Pentru că suntem aici, Constituția dispune la art. 16 alin. (2), „Egalitatea în drepturi”, că „nimeni nu este mai presus de lege” ! Poate își amintesc și cei foarte încrâncenați astăzi de acest principiu. Mai ales cei care au promovat o tâmpenie mai mare ca ei.

La art. 23 alin. (12), „Libertatea individuală”, se dispune că „nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii” ! Iar aici am o mică problemă cu cei de la ANI care, în plin avânt al promovării „integrității”, au sărit calul și au început să combine merele cu perele pentru a arăta poporului că lucrează. În temeiul unei legi noi, cu caracter imperativ au început să producă acuzații pentru fapte vechi. Bine, nu au ajuns la perioada domniei lui Ștefan ce Mare sau Vasile Lupu, dar nici nu mai aveau mult.

Să vedem despre ce este vorba.

Niște parlamentari au avut o inițiativă legislativă prin care au adus o interpretare a prevederilor art. 38 din Legea privind Statutul deputaților și senatorilor. La alin. (6) din Lege, se prevedea la anul 2006 că : „(6) Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputatilor si senatorilor se face prin incheierea unui contract de munca pe durata determinata sau a unui contract civil. In cazul angajarii pe baza unui contract de munca pe durata determinata, incadrarea salariatilor se face prin ordin al secretarului general al Camerei Deputatilor sau al Senatului, dupa caz, la propunerea deputatilor sau a senatorilor in cauza, iar in cazul contractului civil, acesta se incheie intre deputatii sau senatorii in cauza si persoana fizica.”

După câte se observă, nu există nici o interdicție privind angajarea membrilor de familie. Dar absolut nici una.

În anul 2013, Legea privind Statutul deputaților și senatorilor suferă modificări substanțiale, astfel că după alin. (6) au fost introduse alte trei alineate care distinge cine pot fi angajații cabinetelor parlamentare:

„(6/1) La angajarea personalului birourilor parlamentare se va respecta nomenclatorul funcţiilor prevăzut în hotărârea pentru aprobarea normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputaţi şi senatori pentru birourile parlamentare.

(6/2) Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar.

(6/3) Angajaţii cu contract de muncă sau convenţie civilă ai unui birou parlamentar pot fi reangajaţi în biroul parlamentar al aceluiaşi deputat sau senator şi în noul mandat, în cazul realegerii acestuia.”

ANI a sărit de fund în sus. În motivarea inițiativei legislative, parlamentarii au dat exemplele necesare din care a reieșit că cei de la ANI au întocmit dosar de incompatibilitate acelor deputați și senatori care au avut membri ai familiei angajați ca cabinetul parlamentar înainte de data de 21 august 2013, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 219/2013 care modifică și completează Legea 96/2006. Ceea ce este inadmisibil ! Nu ar strica ca cei interesați, cei care au devenit parte ai acestui conflict creat pe baza unui abuz, să ceară unui procuror competent să se uite ca abuzul comis și să îi dea de capăt cu respectarea strică a legii.

Cum a motivat ANI opoziția la această inițiativă legislativă ? Prostește !

Ei contraatacă cu Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei , art. 70 și 71 care prevăd:

„CAP. 2
Conflictul de interese

SECTIUNEA 1
Definitie si principii

ART. 70
Prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative.

ART. 71
Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese in exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice sunt: impartialitatea, integritatea, transparenta deciziei si suprematia interesului public.”

Lipsa de claritate a susținerii ANI este evidentă. De aceea s-a trecut la modificarea și completarea Statutului deputaților și senatorilor în 2013. Sintagma din definiția conflictului de interese „care ar putea influența” este destul de ciudată, introduce o prezumție de vinovăție care, este neacceptată de către Constituția României. Ca să vezi problemă !

Mai este o problemă. Mare. Nu toți cei care ajung parlamentari au cunoștințe de drept ! Înființarea birourilor de parlamentari în teritoriu și angajarea personalului se face, cumva, sub supravegherea secretarului general al Camerei din care face parte parlamentarul. Contractele de muncă se încheie de Secretariatul Camerei parlamentare, doar contractul civil se încheie de parlamentar. Având în vedere faptul că la  Secretariatul Camerei există, probabil, juriști care s-au documentat cu legislația aplicabilă în materie, inclusiv cu prevederi din legile care privesc și alte domenii de activitate, Secretariatul avea obligația de serviciu (cred, nu dau cu parul !) să îi atragă atenția parlamentarului asupra prevederilor legale incidente.

Sintagma „care ar putea influența” nu este suficient de puternică pentru a introduce o interdicție cu privire la o persoană apropiată parlamentarului. Nu este exclus ca persoana angajată la cabinetul parlamentarului în cauză să fie o persoană cu integritate, imparțială, dedicată interesului public, transparentă în acțiunea publică. În condițiile legii transparenței și a conflictului de interese din 2003 și a Statutului parlamentarilor din 2006, eu unul nu văd conflictul de interese clar delimitat. Condiția „care ar putea influența” cere o acțiune care poate fi identificată ulterior ca fiind lipsită de obiectivitate față de atribuțiile parlamentarului. Ca atare, suntem obligați să constatăm post factum o acțiune care poate fi interpretată ca un conflict de interese după ce efectele ei dovedesc că există un interes personal în afara celui public pentru care ființează cabinetul parlamentarului.

Nici referirea la prevederile art. 301 din Codul penal, privind abuzul în serviciu, nu este lămuritoare pentru ce vrea ANI.

„(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.

A se observa că aici vorbim despre o acțiune făcută cu încălcarea altei legi în vigoare. Codul penal sancționează încălcarea altor legi pe lângă sancționarea directă a unor fapte considerate ca având un pericol social (omorul, furtul etc.). În articolul de mai sus, Codul penal trimite direct la atribuțiile de serviciu ale „funcționarului public”, nu la altceva. Dacă în acele atribuții nu există o anume interdicție, acea lipsă nu poate fi imputată funcționarului. Ar însemna că magistrații, procurori și judecători, ar adăuga la lege ceea ce le este absolut interzis.

Cu aceste două motivări, ANI s-a făcut de tot rahatul. Mai mult, dacă ne uităm la succesiunea în timp a legilor aduse în discuție, vedem că legea la care se referă ANI cu atâta ardoare este din 2003. Legea care privește biroul parlamentarului și personalul care îl deservește, este din 2006. Logica juridică ne spune că legiuitorul, adică Parlamentul României, a considerat că prevederile art. 38 alin (6) din Statutul deputaților și senatorilor, în forma în care l-au construit, nu încalcă prevederile legii anterioare privind incompatibilitatea și conflictul de interese. Până în 2013, când acest articol a fost modificat și au fost introduse interdicțiile, parlamentarii care și-au angajat membrii de familie au respectat, pur și simplu legea.

Mie mi se pare ciudat să emit o lege prin care să explic cum se aplică dreptul ! Pe de altă parte, trebuie să constat că în instituțiile statului sunt multe persoane cu putere de decizie care nu au ce căuta acolo. Cei de la ANI care au întocmit astfel de dosare, cu motivări care au adăugat la lege, cu motivări care au interpretat retroactiv legile, cu motivări care pur și simplu au încălcat legea ar trebui trimiși la plimbare. Pot face gogomănii în privat. Câte doresc. La stat însă nu. O reformă asupra instituțiilor publice se cere cu insistență. Nu mai putem să plătim tot felul de habarniști.

Politica fără pragmatism este ca pomul fără fructe.

Lumea jurnalistică dar și cea politică este pe cale să facă „bum”. De mai multe ori, nu doar odată.

De ani și ani de zile se încearcă formarea unei opoziții veritabile la curentul politic reprezentat de PSD. Opozanții PSD s-au declarat în fel și chip. PNL este cel mai mare și mai bine organizat partid din opoziție. S-au format partide care și-au declarat apartenența la valorile „dreptei”, multe dintre ele fiind, de fapt, adepte ale populismului politic și al oportunismului. Câte un lider mai vechi sau mai nou recită cu patos ziceri din cărțile de teorie politică. În practică însă, fac cu totul și cu totul altceva.

Suntem într-o perioadă în care valorile societății române interbelice nu mai funcționează. Familia tradițională, proprietatea și moștenirea ei, rolul social al proprietății, apartenența etnică, apartenența culturală etc. Unele au dispărut în anii comunismului. Există însă șansa de a reveni la ele dacă și numai dacă se admite că pentru a reveni la valorile sociale atât de dorite se acceptă ideea că este nevoie de un efort colectiv. Un efort la care să participe întreaga populație a țării indiferent de simpatiile ei politice. Pentru asta însă, populației trebuie să i se ofere condițiile necesare pentru a trăi în interiorul acestor valori.

PNL este acuzat că vrea să atragă și să absoarbă celelalte formațiuni politice care se opun PSD. Oripilații jurnaliști, oripilații analiști, oripilații politicieni ar trebui să își bage undeva „oripilarea”.

Aici vorbim despre viitorul unei țări și nu de starea de greață a unor indivizi care își doresc cu disperare notorietate de orice fel. PNL trebuie să coaguleze toate forțele politice care se opun PSD și social-democrației. PNL trebuie să atragă cât mai mulți cetățeni de partea sa iar absorbția unor formațiuni politice mai mici este una dintre cele mai bune ocazii. PNL trebuie să fie pragmatic. PNL trebuie să lase propagandiștilor de doi bani bucata lozincile anti-PNL care sunt pliate pe „moștenirea Brătienilor”. Educația liberală a membrilor și simpatizanților PNL se va face prin comportamentul politic la guvernare al partidului, prin legile care vor obliga la un astfel de comportament, prin comportamentul personal al fiecărui membru al PNL în societate și în afaceri. Nu prin lozinci, nu prin demagogica pledoarie a unora care vor să impresioneze.

Brătienii au fost pragmatici, de un pragmatism agresiv, un pragmatism care a permis PNL să formeze statul român, să îi permită evoluția, să îi dea legile de care avea nevoie pentru a se dezvolta. Împroprietărirea țăranilor este judecată populist ca fiind de stânga pe când ea a fost, evident, o acțiune de dreapta. Țăranii împroprietăriți au avut un motiv să fie legați de proprietatea lor, să o lase moștenire urmașilor, să o apere, inclusiv prin participarea la război, să o vadă ca o parte a țării în care trăiesc iar de aici să își apere  țara cu îndârjire. Proprietatea le-a dezvoltat conștiința de neam. Țăranii nu au fost simpatizanți ai liberalilor brătieniști, politic au votat cu socialiștii lui Maniu, cu țărăniștii.

PRAGMATÍSM s. n. Tradiție filosofică centrată pe problema semnificației adevărului. ♦ P. gener. Atitudine a celui care se adaptează la orice situație, care ia în considerație (numai) eficacitatea, utilitatea practică.

Perioada idilică a PNL s-a terminat. PNL trebuie să vadă că liberalii se formează în timp, nu se nasc liberali. PNL trebuie să vadă că cei care la un moment dat și-au dat ochii peste cap că sunt liberali au trecut în altă „barcă” imediat ce vanitatea nu le-a mai fost satisfăcută. PNL trebuie să închidă, pur și simplu, „clubul boemilor liberali” și să se adreseze celor care fac și pot face liberalism, practic. Oamenilor care sunt dispuși să sprijine ideologia politică liberală și programele de guvernare liberale. iar aceștia sunt mulți, mult mai mulți decât cei care așteaptă „recunoașterea meritelor de vorbitori liberali” sau cei care așteaptă „para mălăiață în gura lui nătăfleață”. PNL trebuie să accepte că este un partid al maselor de români și nu un partid al elitei societății (elită absolut îndoielnică de cele mai multe ori). În timpul Brătienilor, PNL a devenit un partid al maselor pentru că altfel nu ar fi câștigat alegerile și nu ar fi împins societatea către dezvoltare.

Se pare că am ajuns la concluzie. Sunt pentru toate fuziunile posibile care permit PNL să ia puterea de la PSD și să obțină astfel condițiile pentru a face reformele liberale de care țara asta are nevoie.

Partidul social-democrat german (SPD) în zicala „nu iese fum fără foc”.

Vice-cancelarul german și ministru al economiei Sigmar Gabriel (SPD) va face a doua vizită în Rusia, la Putin, în mai puțin de un an calendaristic. În octombrie 2015 când întâlnirea protocolară cu Putin, între patru ochi, s-a lungit la două ore !

Cu câteva zile înainte, ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier (SPD), a avut o ieșire dură la adresa NATO care își „zăngăne săbiile” în apropierea frontierelor Rusiei, susținând o deschidere față de Rusia și o încurajare a acesteia prin ridicarea unor sancțiuni.

Presa germană ne spun că în ultimul timp s-au ascuțit relațiile între partidele la guvernare: CDU+CSU (blocul conservator) contra SPD.

Socialiștii din Franța socotesc și ei că ar cam fi timpul unor poziții mai puțin rigide în relația cu Rusia. S-au alăturat demersurilor maghiarii și italienii. Cumva, socialiștii din Europa, nu doar ei, dau la spate interesele generale ale comunității europene alergând după bani mai abitir ca cei care se declară capitaliști.

Sigmar Gabriel, ministru al economiei, și-a susținut în Parlamentul german viziunea privind imigrația din spațiul arab, imigrație care a dus, până la urmă, la stări conflictuale în cadrul UE și la respingerea fermă a cotelor, la respingerea admiterii de imigranți fără a distinge între imigranții din cauza războiului și imigranții economici. După ce au văzut că imigranții primiți în Germania sunt „necorespunzători” (un fel de doritori de viață mai bună fără însă a lucra pentru ea), Germania a trecut la trierea lor. Din viziunea lui Sigmar Gabriel s-a ales praful. Mai mult, dintre cei peste un milion de imigranți primiți de Germania au dispărut fără urmă în jur de 400.000. Unde s-au dus ? Cu ce scop ? Ce vor face ?

Și-a pierdut Sigmar Gabriel proiectul însă au rămas statele europene cu probleme de securitate socială, au rămas cu spaima terorismul islamic, au rămas cu oameni care nu vor să se încadreze în muncă și care vor ca islamul să devină regulă socială în state în care religia nu are rol politic. Probleme complicate care au generat extremism, islamofobie, radicalism dus la extrem, probleme care pun serios sub semnul întrebării relațiile între statele europene. Acțiunea lui Sigmar Gabriel asumată de Germania a dus la anti-germanism. Ceea ce nu este bine de loc. Acum, socialistul Sigmar Gabriel vine și mai adaugă un spin în coasta statelor europene care au probleme cu agresiunea rusă.

Cum se simte Polonia cu Bielarusul în față și Rusia cu baze militare în Bielarus iar în spate cu Germania care cochetează, prin socialiști cu Rusia ? Nici la sud nu stă mai bine, având ca vecini ceilalți parteneri din Grupul de la Visegrad care sunt, și ei, rusofili.

O cucerirea a puterii în Germania de către social-democrați ar însemna schimbarea politicilor Germaniei și împiedicarea UE să mai acționeze unitar în relația cu Rusia, stat care își dorește cu disperare destrămarea Uniunii Europene. O Uniune Europeană destrămată ar permite Rusiei să revină la acorduri comerciale și politice cu fiecare stat în parte, posibilitatea unui succes bazat pe forța armată și pe puterea nucleară fiind mai aproape de mentalitatea rușilor.

Reacțiile în Germania la campania perfidă a social-democraților germani începe să fie vizibilă. Coaliție-coaliție dar nu până la ruperea țării.

Germania începe să nu mai prezinte siguranță. Vorbele frumoase ale liderilor din alte formațiuni politice sau ale politicienilor de dreapta este posibil să rămână doar ca vorbe frumoase. Dacă germanii vor dori Rusia, îi vor alege pe social-democrați.

Joachim Gauck: „Europa: pasiune pentru rațiune”, discurs la Biblioteca Națională.

Doar la Agerpres am găsit evenimentul finalizat. Cu unele informații din discurs. Cu unele intervenții. Restul presei ori a fost absentă, ori a fost prea obositor, pentru jurnaliștii prezenți, să înțeleagă ce au vrut să spună vorbitorii, dar să mai rețină cuvinte „plicticos de elegante”.

Agerpres ne informează că „El a abordat, în discursul său, fenomene diverse, precum scindarea din interiorul Uniunii Europene, pe teme de maximă importanță, referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE, rolul dialogului în Uniune, dar și egalitatea între țările membre.”

Subiecte de actualitate ale comunității europene, chiar dacă sunt spuse de o personalitate care nu are atribuții executive în țara al cărei Președinte este. Chiar dacă din comportamentul unor lideri din Germania reiese o altă orientare. Președintele Gauck merge pe calea normalității. O normalitate văzută din poziția unui intelectual care are o viziune politică orientată, evident, către dreapta europeană.

Discursul Președintelui Gauck va rămâne doar ca o activitate bifată pentru „tabloul de bord” al vizitei în România sau va fi promovată, puțin, nu mult, de către cei care au participat la festivitate. După cum văd eu, GDS-iști de felul lor. Pentru că există, ca de obicei, 3 posibilități. Prima, discursul să fie ignorat cu eleganță. Discursul să fie promovat prin conceptele expuse și, posibil demonstrate. Discursul să fie folosit cu rea credință de cei prezenți.

Eu voi fi interesat să îi văd evoluția. Președintele Gauck este, totuși, exponentul unei orientări politice mai apropiate de liberalismul românesc decât altele.

Nu cred că Băsescu Traian a participat la eveniment. Este prea ghiolban să priceapă ceva.

Summit-ul NATO de la Varșovia agită multe spirite. Rușii, prietenii lor politici, adversarii lor, noi avem puncte de vedere diferite.

Se apropie summit-ul de la Varșovia unde statele membre NATO vor lua unele decizii pentru viitor. Se vor analiza și își va spune părerea fiecare stat în parte cu privire la ce s-a petrecut de la Summit-ul NATO din Țara Galilor, 4-5 septembrie 2014.

În Declarația comună a summit-ului se afirmă la punctul 1:

„1. Noi, şefii de stat şi de guvern din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, ne-am reunit în Ţara Galilor, într-un moment crucial pentru securitatea euro-atlantică. Acţiunile agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei au reprezentat o provocare fundamentală pentru viziunea noastră a unei Europe întregi, libere şi în pace. Creşterea instabilităţii în vecinătatea noastră sudică, din Orientul Mijlociu până în Nordul Africii, precum şi ameninţările transnaţionale şi multi-dimensionale, constituie, de asemenea, provocări la adresa securităţii noastre. Toate acestea pot avea consecinţe pe termen lung pentru pacea şi securitatea regiunii euro-atlantice şi stabilitatea în întreaga lume.”

Fără echivoc.

La punctul 2 din Declarație, este angajamentul cadru, pe care propagandiștii altor variante de acțiune ar trebui să îl înțeleagă:

„2. Alianţa noastră rămâne o sursă esenţială a stabilităţii în această lume impredictibilă. Împreună, ca democraţii puternice, suntem uniţi în angajamentul nostru faţă de Tratatul de la Washington, precum şi faţă de obiectivele şi principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Având drept fundament solidaritatea, coeziunea Aliată şi indivizibilitatea securităţii, NATO rămâne formatul transatlantic pentru o apărare colectivă puternică şi forumul esenţial pentru consultări şi decizii de securitate între Aliaţi. Cea mai mare responsabilitate a Alianţei este să protejeze şi să apere teritoriile şi populaţiile noastre împotriva unui atac, aşa cum prevede Art. 5 al Tratatului de la Washington. Aşa cum am afirmat în Declaraţia Transatlantică pe care am adoptat-o astăzi, ne-am angajat să consolidăm mai departe legătura transatlantică şi să asigurăm resursele, capabilităţile şi voinţa politică necesare pentru a ne asigura că Alianţa noastră rămâne gata să facă faţă oricărei provocări. Suntem pregătiţi să acţionăm împreună şi cu hotărâre pentru a apăra libertatea şi valorile noastre comune privind libertatea individului, drepturile omului, democraţia şi statul de drept.”

Punct !

Declarația se poate citi la link-ul dat de mine. Este pe site-ul MAE. Disponibilă pentru oricine.

La punctul 5, se spune clar că Rusia este un stat care „provoacă”, un stat care crează temeri statelor NATO privind securitatea lor. De aceea s-a aprobat un Plan de acțiune pentru creșterea nivelului de reacție. Aici intră toate măsurile privind prezența forțelor NATO în statele din prima linie vizavi de Rusia:

„5. Pentru a ne asigura că Alianţa noastră este pregătită să răspundă rapid şi ferm la noile provocări de securitate, am aprobat astăzi Planul de acţiune al NATO pentru creşterea nivelului de reacţie. Acesta furnizează un pachet coerent şi cuprinzător de măsuri necesare pentru a răspunde schimbărilor mediului de securitate atât de la graniţele NATO, cât şi mai îndepărtate, care reprezintă o preocupare pentru Aliaţi. El răspunde provocărilor Rusiei şi implicaţiilor strategice ale acestora. Totodată, răspunde riscurilor şi ameninţărilor originare din vecinătatea noastră sudică, din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Planul întăreşte apărarea colectivă a NATO. Întăreşte, de asemenea, capacitatea noastră de management al crizelor. Planul va contribui la menţinerea NATO ca Alianţă puternică, pregătită, robustă şi reactivă, capabilă să răspundă provocărilor curente şi viitoare, de oriunde vor apărea.”

În apropierea datei summit-ului de la Varșovia care va analiza și va da notă realizărilor din Planul NATO adoptat în Țara Galilor acum doi ani, Putin a organizat o conferință de presă cu participarea presei internaționale în care a lansat tot felul de mesaje „de pace”. Pervers, perfid, mincinos. S-a prezentat în fața mediei străine nici mai mult și nici mai puțin ca „Făt Frumos din Lacrimă”. El, Putin, luptă ca un cruciat cu „Zmeul cel rău” dar nu este înțeles de unele state care nu au ajuns la maturitate politică deplină, devenite „slugi” ale „perverșilor americani”.

Prietenii politici ai lui Putin, politicieni de anvergură din unele state europene, membre ale UE sau nu, au sărit în sus, ca la comandă. Voi, nu se poate, ce gingaș este Putin, ce sensibil, vai că Rusia nu este „bau-bau-ul” mondial, este o parte a raiului de pe pământ. Că ar trebui să fim mai sensibili față de mesajele pe care „marele” Putin le transmite lumii, mesajele de pace și bună colaborare, de cooperare bla, bla, bla. Fleoșc ! Mai mult, au atacat și deciziile NATO luate în Țara Galilor pentru a încerca o pregătire a terenului în vederea unei posibile opoziții la unele decizii ce se vor lua la summit-ul de la Varșovia.

Iar la summit-ul de la Varșovia avem un mare interes. Să se continue în direcția măsurilor luate în 2014 ba chiar să se ia unele măsuri ca reacție la militarizarea excesivă de către Rusia a bazinului Mării Negre. Este vorba despre mult discutata și contestată „Flotila Aliată in Marea Neagra / Black Sea Flotilla” care nu este decât o propunere a României de antrenamente comune și training ale flotelor statelor membre NATO la Marea Neagră. Ideea de Flotă a NATO la Marea Neagră a fost lansată de Rusia, prin oficialii ei militari și cei de la ministerul de externe. Ideea de „Flotă NATO la Marea Neagră” a fost dusă de propaganda rusă în toate statele europene în care propaganda rusă are puternice rădăcini cu concursul binevoitor al unor partide politice. Pe diferite voci, Rusia a declarat că se opune obiectivului propus de România la summit-ul de la Varșovia. Vocilor rusești s-au alăturat vocile „prietenilor” de suflet ai Moscovei. Bulgaria, țară invitată să participe la proiect, a ieșit în evidență cu declarații șocante de refuz categoric, afirmând că ea nu participă la așa ceva decât dacă este o acțiune a NATO, în speranța, cred eu. că la summit-ul de la Varșovia, prietenii Rusiei vor bloca propunerea României și a Turciei. Pe lângă refuzul destul de ciudat formulat, mai mult ca jignire adusă țării vecine, nu mai spun de „calificativele” acordate „sasului din România care a plecat cu coada'ntre picioare”, apare și informația potrivit căreia Bulgaria își negociază revenirea la parteneriatul economic cu Rusia de dinainte de aderarea la UE. Ca să vezi !

România are tot interesul ca la summit-ul de la Varșovia să se meargă mai departe. Nu cu mult timp în urmă a fost aprobată Strategia Națională de Apărare a României care definește liniile directoare ale țării noastre în domeniul militar și de securitate în strânsă legătură cu proiectele de apărare și securitate ale NATO.

„România traversează în prezent o perioadă în care multiple riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi uneori se intersectează, iar alteori se suprapun, generând efecte imprevizibile nu doar la nivel naţional, ci şi global.

Plecând de la schimbările de paradigmă la nivel mondial, de la actualul status quo, de la evaluarea amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019 aduce noutăți semnificative. Documentul operează cu un concept de securitate națională extinsă, în deplin acord cu principiile europene.

Există astăzi interese multiple care converg spre asigurarea securității naționale. Strategia Națională de Apărare își propune o abordare integratoare și echilibrată, fără a se limita la dimensiunea de apărare.

Într-o zonă caracterizată de coliziunea intereselor şi într-o perioadă marcată de modificări geopolitice rapide, credibilitatea strategică reprezintă o valoare naţională importantă atât în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri, cât şi cu propriii cetăţeni.

Tocmai de aceea, avantajul statutului nostru de aliat NATO, de stat membru al Uniunii Europene şi partener strategic credibil este dat de cunoaşterea acelor oportunităţi care să ne permită să generăm apărare şi securitate la nivel naţional, să contribuim solidar la apărarea colectivă şi să promovăm stabilitatea şi securitatea colectivă la nivel internaţional.

Pentru ca România să gestioneze coerent şi responsabil riscurile şi răspunsurile la ameninţări, este nevoie mai mult decât oricând de coeziune şi consens la nivel naţional în problemele vitale pentru ţara noastră. Acordul politic naţional privind creşterea finanţării pentru apărare constituie un act de voinţă politică, care trebuie dublat atât de un cadru legislativ adaptat, cât şi de un proces continuu, multianual şi riguros de planificare.”

România a ajuns să irite, prin independența ce o manifestă față de interesele ruse în zona Mării Negre, atât pe Putin cât și pe aliații lui, declarați sau ascunși. Deveselu, propunerea cu Flotila Aliată în Marea Neagră, alianța strategică cu Turcia și proiectele de colaborare economică în construcția și dezvoltarea armamentelor, alianța strategică cu SUA care va duce, fără doar și poate, la apărarea de către SUA a propriilor interese în România mai mult decât în alte zone, comandamentele NATO din România și, în plus, ultima dintre propunerile României, oferta către NATO de a primi pe teritoriul ei efectivele unei brigăzi multinaționale NATO de 5000 de militari cu tehnica aferentă. Această dezvoltare a relațiilor cu SUA și NATO duce către dezvoltare. Economică, a infrastructurii rutiere, feroviare, aeriene, navale, dezvoltare comercială, ocuparea forței de muncă, transfer tehnologic etc.

Alături de noi, în plasa criticilor ruse și ale prietenilor Rusiei, se află Polonia și Turcia. Țările baltice sunt și ele victime ale unei propagande deșănțate. Culmea, între noi și Polonia sunt ungurii și slovacii, cumva mai dispuși să colaboreze cu Rusia peste parteneriatul pe care îl au cu Polonia și România, între noi și Turcia este Bulgaria care are alături pe declaratul aliat al Rusiei, Serbia. Peste Serbia este Croația care este din ce în ce mai apropiată de noi. La fel este situația cu Albania. Situația este destul de complexă.

Supărarea rușilor este mare. Întărirea pentru apărare a statelor europene din apropierea frontierelor ei este pentru ei un lucru rău. A devenit o obișnuință amenințarea rușilor că „vor lua măsurile adecvate” la fiecare acțiune de întărire a statelor membre NATO aflate, până în urmă cu niște ani în urmă la discreția puterii militare a Rusiei. Vor lua, mereu la viitor și mereu în creștere, are o limită. Cât va mai putea duce Rusia aceste măsuri care consumă resursele care ar putea fi alocate creșterii nivelului de trai al populației ?

Reglementări fiscale de protecție a statelor membre UE.

Știrea de la Agerpres este de acum 3 zile. Mea culpa ! Îmi dau și cu cărămizi în cap, la nevoie. Nu de alta, dar se vede efectul mult-controversatelor libertăți de care s-au folosit marile companii și afaceriștii veroși.

În comunicatul ECOFIN se arată că „Miniștrii de Finanțe din UE, reuniți astăzi (vineri — n.r.) la Luxemburg, au convenit asupra propunerii de norme împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care afectează în mod direct funcționarea pieței interne. Acestea fac parte din pachetul de măsuri privind combaterea evaziunii fiscale care urmărește un răspuns coordonat la nivelul UE la problema evaziunii fiscale și a practicilor fiscale agresive ale multinaționalelor”.

În mod concret, unei liberalizări ajunsă „cancer financiar” i se pune botniță. Chestia asta se numește uniune fiscală, o integrare mai profundă cu rol de protecție a statelor UE aflate la bunul plac al unor investitori veroși.

Pachetul legislativ include:

- măsuri anti-abuz ce vizează deductibilitatea dobânzilor,
- impozitarea transferului de active,
- trecerea de la scutirea fiscală la acordarea de credite,
- o regulă generală anti-abuz,
- reguli cu privire la societățile străine controlate.

Anca Dragu, ministrul nostru de finanțe, a punctat pe una dintre durerile finanțelor noastre publice. Practicile multinaționalelor care se folosesc de tertipuri pentru a nu plăti impozite statului român: „Noile reguli vizează eliminarea lacunelor pe care unele companii multinaționale le folosesc pentru a evita plata anumitor impozite”.

Efectul Panama Papers are rezultate.

Eu îndrăznesc să spun că se revine, încet și destul de timid, la principiul rolului social al proprietății. Din moment ce ia de la societate, trebuie să și să dea înapoi pentru dezvoltarea ei astfel încât proprietatea generatoare de beneficii să aibă un ciclu cât mai lung.

Cumva, în interviul dat Agerpres de Cezar Mereuță, cercetătorul a vorbit și despre cultura transferului de proprietate către moștenitori, așa cum este în statele dezvoltate, cum a fost la noi în perioada interbelică.

Brexitul în viziunea unor lideri sau personalități ale lumii europene.

Agerpres pune în pagină un comentariu : „New York Times: Dacă decide să iasă din UE, Marea Britanie va fi făcută să sufere pentru alegerea sa”.

Toată lumea e frumoasă, deșteaptă și devreme acasă. Toată lumea sau aproape toată.

Declarațiile adunate în materialul New York Times ne arată o lume interesantă. Păreri și păreri, cât de cât credibile pentru că vin din interiorul unor instituții ale statelor europene.

În general, cei care vor avea de câștigat, în relația cu Uniunea Europeană ca atare, sunt partidele extremiste care prin Brexit își văd confirmată politica anti-UE. În interiorul UE rămân unele state care au intenții cu „exit” în coadă încurajate fie de o poziție geografică convenabilă, cum este Cehia având ca model Elveția, fie sunt în mare dificultate ca urmare a politicilor fiscale laxe de până acum iar astăzi sunt confruntate cu exigențele UE privind politica fiscal bugetară. Italia este una dintre marile  economii ale UE care geme. Nu mai spun de Grecia și, la orizont, se ivește Portugalia.

Unele speculații politice spun că Marea Britanie va putea să obțină rămânerea pe piața comună. Pe baza unui acord obținut rapid, în timpul de 2 ani de rupere a legăturilor cu UE. Unii politicieni văd și alte „compromisuri”, legate de forța de muncă din statele UE aflată astăzi în Marea Britanie dar și forța de muncă din Marea Britanie aflată astăzi în diferite state din UE. Ei bine, din Germania și Franț, din Belgia dar și din alte state, se afirmă clar: o ieșire înseamnă o ieșire. Și punct !

Este evident că Marea Britanie va avea de suferit atunci când instituții ale UE vor părăsi teritoriul Marii Britanii. Germania și Franța sunt deja pregătite să preia instituțiile UE din Marea Britanie. Ba, mai mult, se fac calcule severe privind protecția monedei euro în fața pierderii Marii Britanii. Reducerea severă de competivitate și productivitate din UE prin plecarea Marii Britanii va lovi statele care vor fi văduvite de asistența financiară a UE. Grecia este una dintre țările care va avea cel mai mult de suferit. BCE are deja planul pentru sprijinirea băncilor europene să suporte șocul Brexit-ului. La fel cum, probabil, Marea Britanie se pregătește pentru protecția lirei cu acceptarea unor pierderi temporare. Diferența este că Marea Britanie nu poate avea garanția sprijinului Scoției care amenință de ceva timp ieșirea din Regat pentru alăturarea, ca stat independent, la UE.

Ieșirea MB din UE are și alte consecințe. Pentru prevenirea acaparării de către Germania a conducerii UE, nu este exclusă formarea unei coaliții inter-UE anti-germană. Nu este exclusă nici o mai mare integrare a restului statelor sau a majorității lor pentru a salva UE în jurul unui nucleu fidel. Evident, nucleul va avea în compunere Germania și Franța, pentru că fără una dintre ele, Europa ajunge iar la o Europă a națiunilor și a alianțelor militare aflate în permanentă competiție.

Materialul este interesant. nu este obligatoriu ca toate părerile să fie confirmate în timpul ce urmează însă ele spun puțin câte puțin din frământările pe care diferitele state europene le au cu privire la o situație care, deși există în TUE, nu a mai fost luată în considerare.

Rețin ostilitatea franceză cu privire la Marea Britanie. Am înțeles că și în Germania se manifestă o anume ostilitate față de Anglia și pretențiile ei. Nu știu dacă în urma unui rezultat al referendumului Marea Britanie mai poate obține ceva de la UE ! Și dacă pleacă și dacă rămâne, Marea Britanie va plăti cumva această stare de incertitudine și stare de pericol în care se află ideea europeană. David Cameron a comis o mare greșeală în dauna țării sale, până la urmă. Acest referendum pune Marea Britanie în stare de inferioritate față de restul UE. Iar lumea de astăzi nu mai lucrează cu actori mici, lucrează numai cu actori mari. Cineva nu a gândit bine din punct de vedere politic.