marți, 30 august 2016

Sancțiunile UE impuse Rusiei scindează UE. România nu este de acord cu ridicarea lor.

Ministrul de externe al României, Lazăr Comănescu a dat un răspuns Slovaciei cu ocazia unei întâlniri cu omologul său slovac, Miroslav Lajcak.

Agerpres.
Noi considerăm că atâta timp cât circumstanțele care au dus la aceste sancțiuni (...) nu s-au schimbat, ele trebuie să rămână. Dacă motivele pentru care aceste sancțiuni au fost impuse vor dispărea, cu siguranță (...) vor exista condițiile pentru eliminarea lor. Nu au fost adoptate sancțiuni pentru că ne place să avem sancțiuni. Considerăm că în momentul de față condițiile pentru o eventuală asemenea decizie nu sunt întrunite
De la preluarea Președinției UE, Slovacia a căutat să își urmărească scopurile proprii. Unul dintre ele este strâns legat de comerțul cu Rusia. Slovacia fiind dependentă de importul de hidrocarburi din Rusia.

Premierul slovac, Robert Fico a făcut o vizită la Moscova de unde s-a întors cu „sarcina” de a obține pe timpul mandatului în fruntea UE o ridicare sau diminuare a sancțiunilor UE către Federația Rusă.

Teren fertil există în statele membre ale UE. Ungaria, altă veche prietenă a Rusiei, este în prima linie a ridicării sancțiunilor UE, președintele ceh Milos Zeman este alt înfocat prieten al Moscovei care reclamă retragerea sancțiunilor, ministrul de externe german, socialistul Frank-Walter Steinmeier este alt mare susținător al ridicării sancțiunilor dar și al retragerii NATO din statele est-europene ca Moscova să nu se simtă amenințată. Nu mai spun de Tsipras din Grecia și Matteo Renzi, premierul Italiei. Nu mai spunem de Bulgaria !

Angela Merkel s-a exprimat ferm. Cât timp acordurile de la Minsk nu sunt îndeplinite, sancțiunile împotriva Rusiei nu trebuiesc ridicate. Tot la fel de fermă este poziția Poloniei, a României, a Marii Britanii, Olandei a altor state. Majoritari sunt cei care vor să mențină sancțiunile împotriva Rusiei până la îndeplinirea acordurilor de la Minsk.

Noi nu trebuie să fim de acord. Toți prietenii Rusiei din UE admit că raptul Crimeei de la Ucraina „este un fapt împlinit”. Toți ! În plus, au început să acuze Ucraina că nu acceptă federalizarea țării după cum a propus Moscova !

Ei bine, comportamentul lor trebuie să nască unele coșmaruri în unele capitale europene. Ce dacă Rusia va invada un stat baltic de exemplu ? O să îi criticăm și apoi putem considera că suntem în fața unui fapt împlinit ! Ce naiba ? Dacă Rusia va invada un alt stat baltic, se va judeca la fel de către prietenii Moscovei de la Sofia, Budapesta, Bratislava, Praga, Atena, Roma și mai știu eu de pe unde.

Mentalitatea prietenilor Rusiei va fi complet la fel în situația R. Moldova, cu teritoriul ocupat de ruși în Transnistria dar și în alte zone din Moldova unde rușii își au prietenii apropiați.

Acceptând comportamentul colegilor din UE, prietenii Moscovei, ne facem un mare deserviciu.

Pe linia României și a Poloniei s-a declarat și ministrul de externe al Lituaniei, aflat în vizită în Norvegia. Agerpres.

Niciun comentariu: