De ceva timp suntem în plin război mediatic între PSD - agresorul -, și Guvernul Cioloș - agresatul. Fondurile europene sunt calul de bătaie, aici fiind de fapt un domeniu de larg interes, mult mai larg decât pare la prima vedere.
PSD prin tot felul de interpuși, inclusiv comisarul european Corina Crețu, comite un „atac la baionetă” împotriva Guvernului Cioloș din cauza titularului de la ministerul fondurilor europene, Cristian Ghinea. Ministru care nu se sfiește să facă publice rezultatele ministerului. Prezente, cu deosebire, dar și cele trecute, pentru că prezentul este legat de trecut - momentul când s-a pus baza acestui prezent -, în vederea stării din viitor, starea la care se dorește să se ajungă sau se ajunge după ce faci niște investiții europene.
În mare, în anii 2014-2015 guvernul Victor Viorel Ponta nu a făcut mare brânză pe domeniul fondurilor europene. Nu a pregătit terenul pe plan intern, nu a organizat pregătirea absorbției fondurilor europene, a trimis la Comisia Europeană niște proiecte pe care onorabila comisie le-a retrimis României cu un mare semn de întrebare pus pe fiecare proiect în parte. Mai pe românește, bruxellezii comunitari au întrebat „ce dracu sunt astea” ?
Când aude românul verde de miliarde de euro are palpitații. Când aude românul „foarte verde” de miliardele euro, capătă mâncărimi la buricul degetelor, ca șuții din mijloacele de transport în comun sau din piețe. Când „românii foarte verzi” își au „reprezentanții” la Palatul Victoria, se fac deja comenzi către depozite speciale de vinuri, cognace și alte lucruri fine pentru a sărbători „victoria”. Când nu îi mai au pe „reprezentanți” la Palatul Victoria se plătesc „comenzi” la Antena 3, România Tv, Realitatea Tv, B1 Tv și mai știu eu pe unde pentru incriminarea cu mânie proletară a „impertinentului” ministru adus din societatea civilă care le strică ploile „aurite”.
Eu îl cred pe Cioloș. Iar Cioloș spune lucrurilor pe nume. Până acum, au fost atrase finanțări de 2 miliarde de euro pentru proiecte pentru perioada 2007-2013. Atenție ! Abia acum au putut fi atrase fondurile europene pentru că noul Guvern a făcut ce trebuia ! Mare atenție ! Cumva, ca să respectăm adevărul, aceste proiecte au suportat o finanțare pentru finalizare astfel că s-a îndeplinit condiția preluării finanțării de la UE.
Am atras din proiecte care au fost finanțate din bugetul de stat și pe care le-am putut finanța cu fonduri europene. Au fost finalizate mai multe proiecte și, așa cum am spus, de la începutul anului pregătim în paralel ghiduri care au fost deja publicate și pe care încep să se depună proiecte. Vor fi până la sfârșitul anului în măsura în care finalizăm procesul de acreditare și bani cheltuiți efectiv, dar vor fi mai ales contractate foarte multe proiecteCioloș are și o declarație lămuritoare cu privire la campania PSD de denigrare a Guvernului pe care îl conduce.
E un subiect care se reîncălzește așa la fiecare săptămână, cu zero absorbție (a fondurilor europene — n.r.). Domnul ministru Ghinea a dat explicații foarte clare, cu cifre, cu date, cu măsuri care au fost luate (...). Noi preluăm o situație. Sunt lucruri care nu au fost făcute în 2014-2015, am luat practic de la zero pregătirea ghidurilor beneficiarilor, plus pregătirea acreditării unor programe, dar avem acum lansate programe și apeluri de proiecte de câteva miliarde de euro. Vom continua până la sfârșitul anului și vom ajunge la peste 10 miliarde de euro proiecte lansate, care, de la începutul anului viitor, vor începe să fie finanțate, deci vor fi cheltuieliAlo ! Dragnea ! Auzi ?! Nu strig la Ponta, ăla nu pricepe sau nu are interesul să priceapă. Mai ales după ce s-a lăudat că a trimis la CE 200 de proiecte. Bine, uită, poate din pură întâmplare, că toate, dar absolut toate au fost descalificate de specialiștii europenei și trimise înapoi. De aceea Cioloș afirmă că „am luat practic de la zero pregătirea” ! Mai pe românește spus, Guvernul PSD al lui Victor Viorel Ponta a bătut apa'n piuă de a luat-o dracii ! Iar ministrul de atunci al fondurilor europene avea un mai mare interes la cum arată cracii țuțelor din baruri decât ce trebuie să facă corect pentru ca țara să absoarbă repede și bine niște fonduri europene astfel încât îndeplinirea unor obiective de modernizare și de creștere a nivelului de trai din România să fie efectiv realizate.
Atacurile PSD pe tema fondurilor europene sunt justificate de campania electorală a PSD care vrea să recapete puterea la alegerile locale. Dacă am judeca așa am greși. Nu este doar asta motivația acestei agresiuni. În spatele ei sunt personalitățile PSD sau care sunt pe lângă PSD sau ALDE care încep să dea cu subsemnatul pe la diferite instanțe de judecată sau la parchetele de pe lângă acestea pentru fraudarea fondurilor europene. Iar unul dintre marii beneficiari ai unor fonduri sunt din domeniul IT, iar Sebastian Ghiță este printre ei. Iar capul răutăților este, din întâmplare, tot Cristian Ghinea care a luat la puricat contractele derulate până acum și care a sesizat parchetul competent pentru fiecare contract care i s-a părut aiurea. Iar procurorii, drăguții, nu au stat pe gânduri. Hop cu citația la Ghiță și la alții de teapa lui, majoritatea cu coroniță pesedistă deasupra capului.
Este bine să reținem că această campanie agresivă a PSD nu este așa, de florile mărului. Pesediștii aud (au urechea mai antrenată) zăngănitul de cătușe pe la poarta personală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu