luni, 22 august 2016

Raportul la 100 de zile al lui Cristian Ghinea. Concluzia ? PSD și ALDE mint copios !

Războiul adevărului contra minciunii continuă. Membrii Guvernului Cioloș scot la iveală, zi de zi, câte „o gogonată” de-a PSD sub conducerea strălucitului VV Ponta, fie-i uitarea deplină !

Agerpres selecționează, și bine face, câte un mic colaj din raportul pentru 100 de zile ale ministeriatului lui Cristian Ghinea. Fonduri europene, acțiuni ce trebuiau desfășurate din 2014 încoace și nu s-au desfășurat, situația de criză actuală din cauza timpului extrem de scurt pe care România îl mai are la dispoziție pentru a accesa în anii care vin fondurile europene necesare ca aerul pentru dezvoltare.

Preiau trei citate de la Agerpres și las la latitudinea celor de bună credință să judece situația prezentată.
Guvernul de atunci nu a început acreditarea din 2014 cum ar fi trebuit să o facă. Singura AM (Autoritate de Management n.r) desemnată este cea de Dezvoltare Rurală (AM PNDR). Acolo au și început rambursările. Astfel, în luna mai, după doi ani și jumătate de la startul perioadei de programare actuală, au venit primele rambursări, în valoare de 57 milioane de euro. Pe 8 august, Comisia Europeană a mai acceptat pentru rambursare încă 231 milioane de euro aferente PNDR. Așadar, rata de absorbție (rambursare) a fondurilor europene în România a ajuns la aproape 1 %. Fantomaticul 0% este un mit, după ce rambursările au început în mai 2016 
Realist vorbind, nici nu ar trebui să fie motiv de isterie publică. Media UE este de 1,5% în acest moment. Ratele oficiale de absorbție, la 31 mai, erau, printre altele: Bulgaria (0,07%), Cipru (0,23%), Spania (1,87%), Ungaria (0%), Italia (0,39%), Polonia (0,87%), România (0,18%). Procesul de desemnare (acreditare) va fi finalizat în acest an și pentru asta muncim susținut. În acest fel, în 2017, odată cu acreditarea tuturor AM-urilor, urmează ca România să primească imediat de la Comisia Europeană 3,6 miliarde de euro (mai exact, previzionăm: 3.671.203.258 euro) 
Acesta este mersul lucrurilor, acesta este ritmul în relația cu Comisia Europeană. Politicienii amestecă lucrurile când vorbesc despre 'absorbție', cu intenția clară de a manipula — inunda spațiul public cu cifre false ( se aude madam Birchall ?!). În ceea ce privește fondurile aferente programării financiare anterioare, Guvernul Cioloș a reușit să crească rata de absorbție curentă de la 58,67% (totalul între 2007 și 2015) la 76,69%. În 2016 au intrat în țară 2,9 miliarde de euro. (...) Absorbția fondurilor europene din actuala etapă de programare este, în prezent, mai degrabă o temă de manipulare politică decât o preocupare necesară. Lansarea ghidurilor și cererile de proiecte sunt cele care contează în această fază. Iar Guvernul Cioloș a lansat ghiduri pentru 13 miliarde de euro — pentru autostrăzi, termoficare, reducerea abandonului școlar, combaterea sărăciei, antreprenoriat, siguranță rutieră, economie social, etc. Suma reprezintă 47% din toate fondurile structurale 2014 — 2020 — chiar mai mult dacă includem și dezvoltarea rurală
 Ei bine, la toate astea trebuie adăugată și afirmația lui Ghinea că în anii 2014 și 2015 - perioada guvernării Ponta de la PSD -, am avut 0 absorbție din fondurile europene ! Păi cum să nu fie ? Dacă nu pot fi prăduite de baronii PSD la ce or mai fi bune fondurile europene ?!
 

Niciun comentariu: