Nasol ! Ministrul Cristian Ghinea „dă din casă”, de la minister, despre porcăriile cu IT-istul Sebastian Ghiță. Inventatorul (să nu mai spună cineva că nu avem inventatori strategici) programelor IT pentru administrația publică inutile. Programe de care nu a fost și nu este nevoie însă tare scumpe. Iar Guvernul Ponta a fost atât de „gentil” încât le-a tolerat, le-a contractat, a încercat să le finanțeze cu bani europenei însă, ghinion (după cum spune un clasic în viață), au fost refuzate de UE. Nu toate, doar unele.
Agerpres dă o știre absolut halucinantă. Cristian Ghinea afirmă că Sebastian Ghiță a inventat un sistem pervers de nevoi fictive ale instituțiilor pentru a toca banii pe sisteme IT.
„Nu este vorba despre o simplă fraudă la achiziții. Când inventezi nevoi false ca să iei niște contracte pe care nu le execuți pentru că nu sunt utile statului e o formă de captură a statului mult mai gravă decât frauda la achiziții. Corupția în IT nu e genul de corupție clasică, în care se face o achiziție, se aranjează achiziția, iar niște băieți deștepți își trag un 10 — 20% șpagă sau pentru șpagă. Vorbim de un sistem mult mai pervers, care a fost creat special de deputatul Ghiță (Sebastian Ghiță, deputat PSD — n.r.) în care se inventează nevoi absolut fictive ale instituțiilor doar pentru a se putea toca bani pe aceste sisteme IT. Acesta este cazul pe care l-am trimis la DNA în prima săptămână de mandat” - Digi24.Nu cu mult timp în urmă, Ghinea apoi Cioloș dar și alți miniștri au arătat că sistemele IT din ministerele lor dar și din restul administrației publice nu prea se pupă unele cu altele. Ca la balamuc. Ba, dacă este să fim mai exacți, avea propria viață. De cele mai multe ori, inutilă. Se suprapuneau peste alte sisteme IT ca volum și calitate a datelor colectate de instituția publică. Dacă mă gândesc mai mult, pot ajunge liniștit la concluzia că niște oameni practicau „munca în zadar” sub acoperișul „funcției publice”.
Ghinea dă și un exemplu care m-a revoltat.
„Avem 30 și ceva de condiționalități ex-ante negociate de Comisia Europeană cu fiecare stat membru. Condiții pe care să le îndeplinești pentru ca fondurile europene să aibă impact. Pe partea de deșeuri avem condiționalitatea de a termina până la 31 decembrie anul acesta Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, document mamut care trebuie să spună la nivel de localitate ce se întâmplă cu deșeurile până în 2020 — 2022. În aprilie acest an, înainte să vin la minister, a fost semnat contractul de consultanță cu cei care ar trebui să scrie acest document. Este foarte greu să faci în 6 luni o muncă de cel puțin 2 ani. Aceea a fost o achiziție cu probleme. Începută în 2015, contestată, s-a ajuns în aprilie. Înainte de a fi lansată achiziția, s-a pierdut mai mult de un an pentru că cineva de la Autoritatea de Management Mediu, care înainte lucrase pentru o firmă a domnului Ghiță, insista să se pună în acea achiziție un sistem IT despre care CE a spus că nu e necesar și l-au scos de acolo. S-a pierdut mai mult de un an pentru că trebuia să fie inventată nevoia de un sistem IT în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, consecința acestui fapt fiind riscul de a avea la anul blocate toate fondurilor europene pentru mediu. Sunt mesaje trimise și schimbate cu Parchetul.”Îmi vine să trag o înjurătură. Mă abțin. A se considera că am tras-o deja. Cu voce tare pentru că laptopul la care scriu nu știe să preia și mesajele voce !
Textul de mai sus trebuie citit și printre rânduri.
Guvernul Ponta a fost unul special. La fel ca mai toate guvernele de până acum. Ponta a adus în Guvern toți apropiații care i-au asigurat voturile pentru a ajunge președintele PSD, a „făcut” loc în funcțiile publice „oamenilor de casă” ai apropiaților, în funcțiile de decizie în special, aceia au avut sarcini trasate de „stăpânii” lor, astfel încât bugetul de stat și viața societății a fost modelată de „nevoile” și „dorințele” pesediștilor de frunte.
Într-un alt exemplu, Ghinea arată valoarea unei astfel de mânării Ponta-Ghiță:
De asemenea, el a amintit și că a trimis la DNA un caz pentru care s-au plătit 38 milioane de euro pentru un asemenea sistem, arătând că a fost vorba despre o faptă de corupție neîntâmplată pentru că a fost oprită de CE.O idee a lui Ghinea îmi place. Am vânturat-o și eu prin anii 2000. Scoaterea unei liste negre a firmelor care au înșelat statul pentru ca acestea să nu mai poată participa la licitațiile publice. Juriștii au spus că ar fi probleme cu interdicția. Bine, dar o listă publică cu astfel de firme nu poate fi juridic imposibilă ! Ar fi chiar utilă pentru celelalte firme care intră în contact comercial cu „ticăloșii”. Mai mult, atunci când vin la licitațiile publice, comisiile investite cu cercetarea solicitanților ar putea fi mult mai atente la detalii, având în vedere antecedentele !
Chiar așa, o listă publică cu ticăloșii puși pe îmbogățire prin fraudă este, de fapt, un serviciu adus societății.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu