marți, 2 august 2016

Comisar britanic pentru o Uniune a Securității.


După Brexit se părea că Regatul Unit se retrage, încet-încet, din Uniunea Europeană. Unele gesturi au fost făcute. Vizite ale noului prim-ministru, Theresa May, ale noului ministru de externe, Boris Johnson, unele tatonări ale pozițiilor europenilor față de ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. S-a pus cumva batista pe țambal. Ici-colo câte o știre mai altfel.

Președintele conservatorilor britanici aruncă pe piață ideea că Regatul Unit poate că va iniția procedura art. 50 din TUE în 2020, după niște alegeri ale lor.

Apare o altă știre (aici), în care suntem informați că englezii vor avea o dezbatere la Curtea Supremă dacă Guvernul trebuie să ceară voie Parlamentului pentru inițierea procedurii de ieșire din Uniunea Europeană.

În primăvară, după atentatele de la Paris, Jean-Claude Juncker a promovat ca soluție „Uniunea de Securitate” în Uniunea Europeană.
simțim nevoia unei Uniuni a Piețelor de Capital, unei Uniuni Energetice, unei Uniuni Economice și Monetare, dar avem nevoie și de o Uniune de Securitate. Avem nevoie de tot ceea ne poate conduce spre o Uniune de securitate
Și pentru că Regatul Unit este încă membru al Uniunii Europene, pentru că are toate drepturile ca membru nealterate, trebuia să primească un portofoliu, iar „acarul Păun” este sir Julian King, ambasadorul Regatului Unit în Franța. Ei bine, portofoliul „Uniunii de Securitate” dat Regatului Unit „sună puțin ca dracu”. Regatul Unit fiind cel care a împiedicat, prin toate mijloacele, „prea multă integrare în Uniunea Europeană”. Iar Uniunea asta presupune integrare !
Principalele propuneri ale Comisiei privind o Uniune a Securității vizează: combaterea amenințării pe care o reprezintă luptătorii teroriști străini care se întorc, prevenirea și combaterea radicalizării; pedepsirea teroriștilor și a persoanelor care îi sprijină, îmbunătățirea schimbului de informații; consolidarea Centrului european de combatere a terorismului; suprimarea accesului teroriștilor la arme de foc și explozivi, suprimarea accesului teroriștilor la fonduri, protejarea cetățenilor și a infrastructurilor esențiale, o mai mare coerență între acțiunile interne și externe în materie de securitate.
Insularii au fugit ca dracu de tămâie de forțele armate ale Uniunii Europene, forțele de poliție ale Uniunii Europene, forțele de securitate ale Uniunii Europene iar acum, Juncker îi oferă tocmai Marii Britanii obligația de a integra forțele de securitate și informații privind terorismul !

Europarlamentarul belgian (flamand) Guy Verhofstadt are o reacție corectă:

Faptul că Europa va avea un comisar pentru anti-terorism este un lucru bun. Cu toate acestea, mă îndoiesc că nominalizarea comisarului britanic pentru o Uniunii a Securității este decizia corectă 
Nu doar că Regatul Unit va începe procesul de ieșire din Uniunea Europeană, dar, mai important, această țară are derogări de lungă durată de la măsurile din domeniul Justiție și Afaceri Interne, politica crucială în jurul căreia trebuie construită o capacitate europeană anti-terorism. Ar fi ciudat ca un asemenea portofoliu să fie gestionat de cineva care nu are niciun stimulent în ceea ce privește interesul european în general sau, mai specific, în consolidarea capabilităților de securitate ale Uniunii Europene

Nu ai cum să îl critici.

Problema este însă și puțin ciudată. Comisarul britanic va lucra sub îndrumarea directă a vice-președintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, împreună cu o echipă stabilită de conducerea CE.

Aici eu am bănuiala că Jean-Claud Juncker comite o „mică răzbunare”. Pune un englez să realizeze ce Regatul Unit a împiedicat ani și ani de zile !

O fi „modelul Juncker” de sancționare a celor care sunt consemnați în „lista neagră a trădătorilor” ?!

Niciun comentariu: