vineri, 16 septembrie 2016

Politica externă: mai multă integrare europeană și mai mult parteneriat cu SUA.

Lazăr Comănescu, ministrul de externe
Președintele Klaus Iohannis este la Bratislava, la summit-ul UE privind „UE 27”. Acolo, așa cum a anunțat deja, el va arăta poziția României cu privire la problemele europene acute. O știm, i-am citit declarațiile. Este în ton cu Franța, Germania, Belgia, Luxemburg alte state. Mai multă integrare europeană este ideea de bază, inclusiv participarea la „mai multă apărare și securitate europeană”.

În țară, ministrul de externe, Lazăr Comănescu s-a întâlnit pe 15 septembrie cu Daniel Fried, coordonatorul politicii de sancțiuni din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Din comunicatul MAE, se distinge foarte clar linia politică comună româno-americană în acest colț de lume.
Părțile au salutat consistența deja confirmată a Parteneriatului Strategic, precum și potențialul de dezvoltare, inclusiv în perspectiva reuniunii Task-Force România-SUA, care se va desfășura la 26 septembrie 2016, la Washington. Daniel Fried a dat asigurări cu privire la angajamentul solid al Statelor Unite față de România, referindu-se, printre altele, la importanța implementării deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Varșovia din iulie 2016
Pentru cei care încă mai speră că rezultatele summit-ului NATO de la Varșovia vor fi ca apa de ploaie, este o veste tristă. România va deveni o forță în flancul de sud-est al Uniunii Europene și a NATO. Leg cele două instituții pentru că la Bratislava, Klaus Iohannis va exprima intenția de forță a României iar cu SUA, legătura este prin NATO.

Cât privește politica externă în vecinătate, România o ține băț cu poziția sa, asemănătoare cu cea a SUA. Avem aceleași evaluări și aceeași poziție. Mi se pare normal. Absolut normal.
Cei doi oficiali au reconfirmat importanța implementării integrale a Acordurilor de la Minsk pentru reinstaurarea păcii. În ceea ce privește Federația Rusă, s-a reiterat că măsurile restrictive adoptate vor fi menținute până la punerea în aplicare completă a angajamentelor asumate și revenirea la respectarea dreptului internațional
Mai pe șleau, România este de acord cu SUA că „revenirea la respectarea dreptului internațional” înseamnă retrocedarea Crimeei către Ucraina ! Revenirea la starea de dinaintea intervenției militare a Rusiei în Ucraina. Normal, că aici intră și plecarea rușilor din regiunile în care au ocupat teritorii cu forța armată.

UE a prelungit regimul sancționator pentru Rusia pentru încă 6 luni de zile, până în luna martie a anului viitor. SUA au de gând să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei pentru că rușii nu prea vor să respecte acordurile de la Minsk. După summit-ul de la Bratislava, vom vedea ce poziție va avea UE cu privire la aceste sancțiuni, părerile unor lideri ai statelor membre ale UE fiind doar visele lor erotice cu Putin.

Niciun comentariu: