luni, 6 noiembrie 2017

Declarații după BEx al PNL

5 noiembrie 2017 pentru apărarea Justiției

PNL, solidar manifestanții

Ludovic Orban: Partidul Național Liberal este solidar cu manifestațiile de stradă ale societății civile pentru independența justiției, pentru continuarea luptei anticorupție, pentru integritatea în funcția publică. Partidul Național Liberal se bate la nivelul Parlamentului pentru a împiedica adoptarea oricărei prevederi legale care să afecteze independența justiției, care să pună stavilă activității justiției în lupta anticorupție și care să afecteze drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor. De asemenea, precizez că noi ca partid, suntem pregătiți în orice moment să recurgem la forme de protest care să cuprindă manifestații publice, marșuri, mitinguri sau alte tipuri de acțiuni de stradă.



Alegeri parțiale. PNL, peste PSD


Al doilea subiect este legat de alegerile locale care au avut loc duminică. Pentru prima oara de la alegeri, Partidului Național Liberal a reușit să învingă partidul de guvernământ. Ca număr de voturi, Partidul Național Liberal a luat mai multe voturi decât partidul de guvernământ în ciuda unei implicări agresive în această campanie a premierului, a miniștrilor, a șefilor de deconcentrate, a angajaților din instituțiile publice de la nivel județean, și în condițiile în care partidul de guvernământ a apelat la toate formele posibile de presiune atât asupra candidaților, cât și asupra votanților din aceste localități.

Cu toate acestea, Partidul Național Liberal a reușit să învingă partidul de guvernământ. Am arătat că se poate. Vom pregăti cu meticulozitate toate alegerile care vor urma astfel încât să putem să învingem la fiecare tip de alegeri care vor urma partidul de guvernământ.

Prin această victorie, în special victoria din municipiul Deva, care a fost la o diferență de voturi care nu lasă loc de comentarii, arătăm foarte clar că Partidul Național Liberal este singura forță politică ce are capacitatea să învingă PSD-ul, și de asemenea, că Partidul Național Liberal reprezintă alternativa la modul dezastruos în care guvernează România actualul partid de guvernământ.

În continuare, vă stau la dispoziție cu răspunsuri la întrebări, după care îi invit pe colegii mei, domnul vicepreședinte politic Virgil Popescu și domnul vicepreședinte economic, să abordeze teme de actualitate legate de activitatea parlamentară a Partidului Național Liberal.

Jurnalist: Ați spus și dumneavoastră, și domnul Iulian Dumitrescu săptămâna trecută că veți sprijini mișcările de stradă inclusiv prin organizarea unor mitinguri și proteste. Nu vă e teamă oarecum că veți fi acuzați că încercați sa politizați niște mișcări de stradă care merg pe o altă idee?

Ludovic Orban: Sub nicio formă! Ați văzut foarte clar că nu am avut niciun fel de tentativă de a politiza aceste mișcări. Sigur, am îndemnat simpatizanții partidului, membri partidului să participe la aceste forme de protest, pentru că poziția Partidului Național Liberal este similară cu poziția exprimată de cetățenii români care au participat la aceste forme de manifestație.

De asemenea, considerăm că manifestațiile publice, marșurile, mitingurile, demonstrațiile sunt necesare, pentru că numai la nivel parlamentar, ținând cont de aritmetica parlamentară, este foarte dificil să putem împiedica adoptarea propunerilor nocive ale partidului de guvernământ, nu numai în domeniul justiției, ci și în ceea ce privește haosul economic care există.

Cer partidului de guvernământ să nu susțină proiectul de modificare al legilor justiției, care este de fapt creația tripletei toxice pentru justiție Iordache, Șerban Nicolae, Nicolicea, care exprimă un punct de vedere conservator, care este un punct de vedere care ne-ar întoarce 20 de ani în timp. De asemenea faptul că noi vom organiza astfel de manifestații nu afectează în niciun fel exprimarea publică a voinței oricărui cetățean român.

Jurnalist: Veți mai depune moțiune simplă pe energie?

Ludovic Orban: Domnul Virgil Popescu vă va anunța ideile și calendarul acestei moțiuni.

Jurnalist: Veți cere autorizații pentru viitoarele marșuri ale PNL-ului?

Ludovic Orban: Cu siguranță. Cred că orice cetățean din România are dreptul să protesteze. Sunt împotriva oricărei interdicții care să fie făcute la dreptul de exprimare public a manifestaților de protest prin aplicarea abuzivă a prevederilor legale. În continuare îl invit pe domnul Virgil Popescu să vă prezinte moțiunea pe energie și, de asemenea, domnul vicepreședinte Florin Cîțu, să vă prezinte pozițiile noastre legate de moțiunea depusă împotriva scamatorului fiscal, Ionuț Mișa.


Moțiunea simplă pe energie

Virgil Popescu: Buna ziua! Astăzi, în ședința Biroului Executiv, s-a luat decizia de aprobare a textului moțiunii simple, moțiune pe energie, moțiune intitulată sugestiv după părerea noastră „România în beznă. PSD fură curent”.

Poate că vă întrebați de ce am pus acest titlu și de ce nu ne referim la ministrul Petcu, v-aș răspunde cu întrebarea: Oare ministrul Toma Petcu conduce Ministerul Energiei sau este interfața unui grup de interese transpartinic PSD-ALDE?

Vrem să tragem un semnal puternic de alarmă și cerem demisia și trimiterea ministrului Toma Petcu, pentru mai multe lucruri, în principal creșterea alarmantă și galopantă a prețului la energie electrică. Ne vom trezi în iarnă că populația ar trebui să plătească mai mult, poate ne vom trezi în iarnă cu probleme în alimentarea cu energie electrică. După cum ați văzut săptămâna trecută, în București au fost avarii foarte puternice. În comisia de anchetă a ANRE de săptămâna trecută, toată lumea a văzut că sunt probleme cu  asigurarea stocurilor de gaze naturale pentru populație. Furnizorii au venit și au tras un semnal de alarmă, ne-am uitat pe Hotărârea de Guvern iar stocurile la gaze naturale sunt mult mai mici decât anul trecut, asta înseamnă că Guvernul este inconștient. Deci nu poți, într-o iarnă care se anunță grea, să asiguri stocuri mai mici decât dacă ai un interes să provoci o nouă criză a gazelor, să provoci o criză a gazelor care nu poate să ajute decât importul de gaze și un import scump pentru că nimeni nu îți vinde gaze ieftine în condițiile în care tu ai criză în țară, gaze rusești, evident de la Gazprom.

De asemenea, tragem un semnal puternic de alarmă și știți că în Parlament și în Comisia de Industrie se discută de aproapre un an de zile Ordonanța 64 iar noi, PNL-ul, am întors-o de două ori din Plen tocmai datorită faptului că ni se pare că această majoritate PSD-ALDE, acest Guvern vrea să perecliteze cel mai strategic și cel mai important program al României, exploatarea gazelor din Marea Neagră.

De asemenea, politizarea excesivă a instituțiilor companiilor din energie este un punct al acestei moțiuni simple. S-au pus tot felul de oameni, am dat exemple și la comisiile reunite ale Parlamentului, am dat exemplul celebru al domnului Gabriel Gheorghe care  nu are nimic cu domeniul energiei și l-au pus la ANRE. O să mai găsiți în textul moțiunii și alte nume. De asemenea, Nuclear Electrica ni se pare că este în momentul de față o vulnerabilitate prin managementul pe care îl are. Acolo se întâmplă lucruri ciudate, se încearcă după părerea noastră distrugerea mecanismului integrat de producere a energiei electrice din domeniul nuclear. Problema stocului de apa grea de la Drobeta Turnu Severin, stoc care este necesar pentru funcționarea reactoarelor trei și patru de la Cernavodă, lăsat de izbeliște de Ministerul Energiei care a promis in august că în treizeci de zile o va rezolva și nu s-a rezolvat nimic.

De asemenea, vrem să tragem un semnal puternic de alarmă asupra decapitalizării firmelor cu capital de stat în energie.  Nouăzeci la sută din dividendele speciale au fost luate, peste un miliard de lei, un miliard două sute de milioane de lei, au lăsat companiile fără bani de investiții iar Transelectrica  a văzut pe pielea ei prima dată, ce s-a întâmplat săptămâna trecută.

De asemenea, Valea Jiului. Mineritul din Valea Jiului este lăsat de izbeliște, acolo oamenii mor și este păcat că se întâmplă așa ceva în anul 2017. Lucrările de investiții au fost sistate iar culmea, ca să știți, noi importăm cărbune din Africa de Sud pentru că ne spune ministrul Toma Petcu că este mai ieftin cu patruzeci la sută.

L-aș întreba public, după ce închidem totul, cărbunele va fi mai ieftin de import sau ne vom trezi că vom fi dependenți și de import?

Uraniul nu-l mai luăm din țară, vrem să-l aducem din import, cărbunele îl aducem din import, stocul de apă grea îl lăsăm de izbeliște, gazele vrem să le aducem din import, exploatările de gaze din Marea Neagră vrem să le punem în pericol și oare să ne întrebăm, ministrul Energiei știe ce face? Eu cred că este cazul să plece!

Cam asta este pe scurt o sinteză a moțiunii pe energie, “ România în beznă, PSD fură curent” și noi sperăm și facem un apel parlamentarilor care au conștiință, să voteze săptămâna viitoare. Îl vom depune mâine la ora doisprezece înaintea votului final, săptămâna viitoare, cred ca luni se va dezbate și marți va fi votul final.

Multumesc!

Jurnalist - Ați spus ca nu este nici un fel de probleme legat de stocul de gaze, ați solicitat informații la Guvern.

Am cinci întrebări parlamentare depuse către ministrul Energiei, până acum nu am primit nici un răspuns. Una dintre ele viza stocul de gaze și de cărbune, nu am primit nici un răspuns. Nu există nici un plafon de urgență reactualizat în momentul de față. Asta am aflat cu toții foarte ciudat, am aflat în Comisia de anchetă de la furnizorii de gaze naturale care au solicitat ei, deci a ajuns furnizorul, operatorul din piață să solicite un plan de urgență, să tragă un semnal de alarmă în condițiile în care avem un Minister al Energiei, o Autoritate de Reglementare în Energie care se pare că au alte preocupări.


Noul Cod Fiscal va crea haos în economie

Florin Cîțu: Cred că astăzi avem mai mult ca oricând dovada că PSD a mințit și minte de zece luni de zile. Ceea ce se întâmplă cu Codul Fiscal, cu execuția bugetară, reprezintă dovada clară pentru toți românii că PSD a mințit și minte de un an de zile. A mințit când a promis creșteri de salarii de douăzeci și cinci, de cincizeci, de sută la sută și astăzi aflăm că aveau de gând să crească salariile doar cu câte două, trei procente. Mă refer la faptul că au mințit atunci când i-am avertizat că Legea Salarizării Unitare reprezintă o bombă cu ceas pentru bugetul României pentru 2018 și astăzi vedem că din acest motiv avem oameni în stradă și au mințit când au spus că măsurile pe care le vor lua, aceste măsuri supraacciza la combustibil, TVA defalcat, contribuții mai mari pentru contractele part time și așa mai departe, nu vor afecta mediul de afaceri. Astăzi toată lumea știe că aceste măsuri au început deja să afecteze mediul de afaceri, au început să afecteze prețurile, dobânzile și restul.

Pentru aceste motive, de fapt pentru tot ce s-a întâmplat în ultimele zece luni, Ionuț Mișa este astăzi chemat în Parlament și am depus o moțiune simplă. De fapt, aș avea două cuvinte care descriu ceea ce s-a întâmplat în economie în acest an: haos și dezastru.

Haos pentru ca au tot anunțat măsuri, pe urmă le-au întors, pe urmă au revenit cu ele, nimeni nu mai știe ce se întâmplă, și dezastru pe execuția bugetară. Execuția bugetară la 10 luni știm cu toți că este cu un punct procentual mai slabă decât era anul trecut, deși creșterea economică este mai mare. Avem mult mai multe motive în moțiunea de cenzură, de fapt avem un titlu mai lung al moțiunii de cenzură, dar cred că trebuia să fie simplu intitulat “ Mișa lasă-ne”, pentru că TVA defalcat este măsura lui, transferul acestor contribuții, el este cel care alături de Vâlcov le susține în continuare și au reușit prin aceste măsuri, TVA defalcat și transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, să scoată în stradă atât sindicatele, care au fost partenerii tradiționali ai Partidului Social Democrat, cât și patronatele. Încă o minciuna a Partidului Social Democrat, care spunea că patronatele susțin măsurile fiscale, ceea ce astăzi știm că nu este adevărat. În plus, mai este acea taxă de solidaritate pe care toată lumea o uită. L-am avertizat pe premierul Tudose, în cazul în care va încerca să introducă această taxă în forma în care a fost prezentata, să deturneze veniturile de colectare prin această taxa către alte cheltuieli la buget, vom sesiza Comisia Europeana, pentru că aceste contribuții au fost introduse prin directive europene. Mult mai multe vom discuta astăzi in plenul Senatului.

Niciun comentariu: