duminică, 19 noiembrie 2017

Sesizarea Avocatului Poporului pentru contestarea la Curtea Constituțională

Deputatul PNL Mara Calista, președintele Comisiei de muncă a PNL împreună cu Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL și președintele Comisiei juridice a PNL, Ioan Cupșa vor depune mâine, luni, 20 noiembrie, ora 13.00 o sesizare la Avocatul Poporului prin care să fie contestată la Curtea Constituțională diminuarea contribuției la Pilonul II de pensii.

Actul normativ al coaliției PSD-ALDE aduce atingere dreptului de proprietate și dreptului la pensie, drepturi fundamentale potrivit Constituției.

Este o atitudine agresivă, neconstituțională, a majorității parlamentare PSD-ALDE-UDMR și minorități prin intermediul legii asupra drepturilor și libertăților fundamentale. Calculele „contabile” care „justifică” măsura pentru a „echilibra” sau a „acoperi” alte măsuri luate de Guvernul Tudose nu pot fi justificate prin nimic. Nici măcar prin celebrul art. 53 din Constituție - Restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți -, folosit de Emil Boc pentru a reduce, temporar, salariile bugetarilor pe timpul crizei care ne-a lovit dar și pe care am ajutat-o prin măsuri de guvernare populiste după 2008.

Reducerea procentului reținut angajatului are ca efect reducerea pensiei viitoare. Este o acțiune perversă, inumană, cinică. În condițiile în care la ANAF s-a văzut că marii datornici la fondul național de pensii sunt societățile cu capital de stat sau majoritar de stat. Cu miliardele de lei! În loc să pună ordine în societățile pe care statul le controlează, Guvernul Tudose și majoritatea parlamentară PSD-ALDE ia banii din buzunarul angajaților azi cu consecința dramatică a sărăciei în viitor când cei angajați azi nu vor mai putea munci din cauza vârstei înaintate.

Rămân întrebările. Avocatul Poporului va da curs sesizării PNL? Dacă da, Curtea Constituțională va judeca drept? Pentru că avem, din nefericire, suficiente exemple în care Avocatul Poporului nu a dat curs sesizărilor, substituindu-se Curții Constituționale (inadmisibil!) iar Curtea Constituțională în loc să vadă Constituția s-a închipuit instanță de judecată de la ICCJ sau comisie parlamentară care recomandă o anumită abordare cu privire la un proiect de lege.

Niciun comentariu: