joi, 30 noiembrie 2017

Între microfoanele găsite de Carmen Dan și semnalul de alarmă dat de SUA


Suntem în faza dezinformărilor orchestrată de PSD și ALDE după ce a apărut comunicatul Departamentului de Stat al SUA. Reacțiile complet tembele ale unora și altora dar în special așa-zisa scrisoare a infractorului Liviu Dragnea și inculpatului CAP Tăriceanu adresată Departamentului de Stat al SUA în numele Parlamentului României a stimulat opoziția nu doar a altor forțe politice parlamentare dar și opoziția fermă a societății civile.

Să o lăsăm pe Carmen Dan, ministrul de interne, în lumea ei „fantastică”, unde sunt oameni răi care o urmăresc, chiar îi pun microfoane ascunse prin casă pentru a o spiona. Ce să obțină de la ea? Naiba știe. Și, după cum se pare că a declarat Dragnea, această Carmen Dan „a descoperit” microfoane în pereții apartamentului din Alexandria, în peretele care separa apartamentul ei de cel al lui Liviu Dragnea! Na poznă! Acum 15 ani și posibil chiar mai mult. Iar de aici poate ieși o poveste de capă și spadă de toată frumusețea. Dar este, să ne fie cu iertare, doar o poveste de genul can-can. Introducerea ei în spațiul public tocmai în aceste zile are rolul de a abate atenția de la adevărata problemă a României: posibila stricare a relațiilor cu partenerii strategici. Nu este vorba doar despre SUA, este vorba și despre Germania, Marea Britanie dar și alte state cu adevărat importante pentru conviețuirea noastră în cele două mari organizații: NATO și Uniunea Europeană.

Recomandarea Departamentului de Stat al SUA este și un avertisment. Dacă voi, românii, prin reprezentanții voștri, parlamentarii, continuați să stricați buna organizare și funcționare a justiției, cea care a dat rezultate atât de bune în ultimii ani, pentru care a ajuns un model de urmat pentru alte state ba chiar are influență și asupra teoriei privind rolul și locul procurorului în sistemul de drept european și nu numai, atunci se pune în discuție relațiile inter-state. Din moment ce de luni de zile nu ați vrut să ne ascultați, acum vă atragem atenția că veți depăși „linia roșie”. Într-un fel, DS al SUA ne anunță că ei, Administrația SUA, sunt pregătiți și pentru ce este mai rău! Sunt pregătiți pentru o retragere parțială din România. Așteaptă doar ca Parlamentul României să aleagă. O ia România pe calea Ungariei și Poloniei, la rândul lor atenționate de DS al SUA (pentru astfel de derapaje) sau revine la calea pe care a mers până acum? Decizia suverană este la actuala putere parlamentară: PSD-ALDE-UDMR.

În funcție de decizia Parlamentului României se va schimba sau nu relația dintre România și SUA. Iar alți parteneri ai SUA și ai României se vor situa de partea poziției SUA. Iar România va deveni un stat necredibil în relațiile internaționale.

Aceasta este principala problemă a României astăzi și nu microfonul din priza lui Carmen Dan sau mai știu eu ce altă știre de senzație legată de poprirea pusă de justiție pe averea lui Dragnea.

PNL și-a clarificat poziția. PNL ca principal partid de opoziție în Parlament, ca partid care are vocația guvernării, ca partid organizat teritorial și bine ancorat în viața societății românești a înțeles corect situația excepțională generată de lupta infractorului Liviu Dragnea și a inculpatului CAP Tăriceanu cu justiția. Acțiunile PNL sunt pe linia corectă a opoziției politice dar și pe linia corectă a reprezentării intereselor alegătorilor sau susținătorilor săi. Nu este rău să revenim la declarațiile președintelui Ludovic Orban în fața presei la 28 noiembrie 2017.


  • PNL salută poziția Departmentului de Stat al SUA ref modificarea Legilor Justiției


Ludovic Orban - Salutăm poziția exprimată de Departamentul de Stat privitor la noua tentativă a majorității toxice de a afecta independența Justiției și lupta anticorupție prin propunerile legislative aberante care sunt împotriva democrației și împotriva independenței Justiției.

Poziția Partidului Național Liberal, exprimată constant, de o bună bucată de vreme, coincide în cea mai mare măsură cu poziția exprimată de Departamentul de Stat și de asemenea cu raportul MCV adoptat de Comisia Europeană, care reflectă îngrijorarea oficialilor Uniunii Europene privitor la degradarea practic a reformelor în Justiție și la punerea în pericol a independenței puterii judecătorești și la, practic, afectarea luptei anticorupție.



  • PNL solicită majorității parlamentare să respingă modificările aduce Legilor Justiției de Tăriceanu și Dragnea


Solicităm majorității parlamentare să respingă propunerile legislative introduse de Dragnea și de Tăriceanu pe sub masa Parlamentului, cu largul concurs și complicitatea ministrului Justiției care, până la urmă, nu a avut curajul să-și asume susținerea oficială a acestor propuneri legislative. Respingerea acestor proiecte este singura soluție.

Legile nu mai pot fi retrase și dacă cei zece parlamentari care au semnat proiectul de lege își retrag semnăturile, legile rămân în dezbatere, conform regulamentului.

Din acest motiv nu există decât o singură soluție, respingerea acestor propuneri legislative. Este timpul ca parlamentarii puterii să se trezească, să nu mai accepte să facă jocul unei majorități care urmărește sistematic atacarea Justiției, punerea botniței procurorilor, care urmărește încălcarea autonomiei, a independenței puterii judecătorești în mod sistematic, și să voteze alături de noi pentru respingerea acestor propuneri legislative.

Orice modificare care trebuie făcută la aceste legi, trebuie făcută prin dezbatere democratică, prin participarea organizațiilor profesionale ale magistraților, prin participarea amplă a societății civile în procesul de elaborare a unor modificări, a unor eventuale modificări care sunt necesare la Legile Justiției.

Ceea ce face astăzi Iordache cu Șerban Nicolae și în general cu toți adversarii Justiției independente de o bună bucată de vreme, reprezintă un grav atac împotriva democrației și riscă să scoată România de pe harta lumii civilizate.

Reacțiile Departamentului de Stat și ale Comisiei Europene sunt foarte clare, foarte limpezi. Ne pare rău că a trebuit să se ajungă până aici, ne pare rău că România este pusă în situația de a se lua astfel de poziții oficiale din partea Comisiei Europene și din partea Administrației Statelor Unite ale Americii dar, din păcate, responsabilii pentru situația în care am fost aduși sunt cei care astăzi formează nucleul dur al majorității parlamentare și care nu au alt gând decât să elimine independența Justiției, să subordoneze politic Justiția, să nu mai fie deranjați pentru fărădelegile pe care le-au comis, să nu mai răspundă în nici un fel pentru ele.


  • Întrebări


Jurnalist – Dincolo de conținutul mesajului, cum vi se pare tonul comunicatului Departamentului de Stat, este unul prea dur?

Ludovic OrbanSub nici o formă! Din păcate s-a ajuns să se emită poziția Administrației Americane printr-un comunicat oficial după ce, sunt convins, s-a făcut uz de toate celelalte canale diplomatice. Știm foarte clar de pozițiile exprimate de-a lungul timpului de Ambasada Americană, de oficialii americani. Faptul că s-a ajuns în acest punct în care s-a considerat necesar ca punctul de vedere al Departamentului de Stat care exprimă punctul de vedere al Administrației Americane, să fie făcut public într-un comunicat, înseamnă că suntem în ceasul al doisprezecelea și că este momentul ca toți aceia care astăzi funcționează ca și complici ai grupului toxic din fruntea majorității parlamentare, să se trezească, să fie alături de noi pentru binele României, pentru refacerea imaginii României pe plan internațional și pentru asigurarea independenței Justiției în România.

Jurnalist – Domnule președinte, Cătălin Predoiu a criticat poziția Departamentului de Stat al SUA și a spus că tonul nu poate fi acceptat având în vedere că România este unul dintre cei mai fideli aliați ai Statelor Unite.

Ludovic OrbanÎn calitate de președinte al Partidului Național Liberal,  eu exprim poziția oficială a Partidului Național Liberal. Părerile exprimate de unii dintre colegii mei sunt puncte de vedere individuale care nu corespund poziției oficiale a Partidului Național Liberal.

Jurnalist – Dar este normal să ne spună o altă țară ce să facem?

Ludovic OrbanRomânia este într-un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii, de asemenea România este membră NATO, România este membră a Uniunii Europene. Prin Tratatul NATO, evident ne-am angajat să asigurăm independența Justiției, de asemenea prin Tratatul Uniunii Europene la care suntem parte, avem aceeași obligație. Statul de drept, de fapt domnia legii, independența Justiției, funcționarea ca o putere autonomă în afara oricărei imixtiuni politice a Puterii Judecătorești sunt standarde fundamentale ale democrației care permit respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

JurnalistCei de la PSD susțin că în tratatul NATO nu există astfel de angajamente. Ei susțin mai mult, de asemenea că președintele României ar trebui să dea instrucțiuni ambasadorului nostru la Washington, să emită o notă oficială de protest față de poziția exprimată de Departamentul de Stat.

Ludovic OrbanAsta mi se pare o copilărie, o umflarea a mușchilor care iese complet din cadrul relațiilor normale și firești pe care le avem cu partenerul nostru strategic, Statele Unite și mai ales cu comisia Europeană.  Uitați-vă și în Raportul MCV și veți vedea puncte de vedere clare, veți vedea o înrăutățire a Raportului MCV, care se datorează doar actualei majorități parlamentare și a tentativelor lor sistematice de a ataca judecătorii și procurorii independenți din România.


  • Nu cred că trebuie să dăm vina pe ații pentru prostiile și demersurile antidemocratice pe care le săvârșește o majoritate parlamentară.


Jurnalist: Domnul Șerban Nicolae a spus că domnul ambasador Klemm este un personaj bizar, particular.

Ludovic Orban: Atacurile contra ambasadorului Statelor Unite și în general atacurile contra companiilor străine, atacurile contra băncilor, atacurile contra oficialilor europeni sau a altor oficiali americani reflectă primitivismul politic al celor care compun nucleul toxic care împinge majoritatea parlamentară într-o direcție contrară cu lumea civilizată. Ca atare, respingem categoric toate aceste alegații și toate aceste ofense care sunt aduse la adresa unor reprezentanți, ambasadorul este reprezentantul statului respectiv și a jigni ambasadorul reprezintă o jignire la adresa statului care este reprezentat de ambasadorul respectiv.

Jurnalist: Dumneavoastră le cereți să respingă aceste legi, avem deja un răspuns că vor continua cu dezbaterea acestor legi. Ce se va mai poate face și ce riscă România, dacă iată se continuă cu dezbaterea legilor și se merge până la adoptarea lor?

Ludovic Orban: În urma raportului MCV se va adopta o hotărâre la nivelul Consiliului European care în mod evident va afecta România. De asemenea, ne putem aștepta la o anumită poziție publică din partea Departamentului de Stat la o serie de luări de poziții și de decizii care pot să afecteze interesele României și mai ales care să poată să afecteze bunul mers al parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii. Eu vă spun, lucrurile au ajuns într-un punct în care orice pas înainte făcut de acești indivizi care nu au alt gând decât să își scape pielea și pe care îi doare undeva de țara asta, nu face altceva decât să creeze un imens deserviciu României și să afecteze viața de zi cu zi a românilor în mod negativ.

Jurnalist: Ce va face PNL?

Ludovic Orban: Partidul Național Liberal se va bate în continuare pentru respingere, că tot întrebau ei care sunt articolele care atacă independența Justiției, păi înființarea Direcției Speciale de Investigare a Procurorilor și Judecătorilor, transformarea Președintelui practic într-un Președinte de decor care nu mai are drept să respingă audierea procurorilor și judecătorilor, încălcarea autonomiei procurorilor de caz, lăsarea în aer a Inspecției Judiciare până la elaborarea eventuale unei noi legi care să reglementeze funcționarea unei noi Inspecții Judiciare, ș.a.m.d. Proiectele de legi sunt pline de astfel de articole și de prevederi care reprezintă un atac la independența Justiției și care pot să pună frână activității de luptă împotriva corupției.

De actualitate! Se pare că pe Legea nr. 303 s-a ajuns la un raport final. Se lăuda Iordache cu finalizarea. În același timp, senatorul PNL Alina Gorghiu a anunțat că PNL va ataca la Curtea Constituțională această lege de va fi adoptată în forma „finalizată” de Iordache de către Parlament. Pentru că am încredere în ce spune Alina Gorghiu trag concluzia că legea cuprinde modificări inadmisibile din punct de vedere constituțional.

Despre modificările la legile justiției vom mai discuta pentru că „schema” celor din PSD și ALDE nu se oprește doar la legile justiției, ei vor să umble și la legile penale astfel încât blocarea acțiunii procurorilor, ca singurii reprezentanți constituționali ai intereselor generale ale societății în procesul penal, să aibă „succes”. Pe fondul problemei, coaliția PSD-ALDE-UDMR urmărește să deformeze interesele generale ale societății și să le plieze pe interesele lor politice. Este o confiscare a democrației de către unele forțe politice. Astăzi, aceste forțe politice sunt tripleta PSD-ALDE-UDMR.

Niciun comentariu: