vineri, 19 octombrie 2018

Pe Firea „a năpădit-o” grija față de bucureșteni. Mascaradă!

Ipocrizia la superlativ! Așa poate fi calificată declarația „oficială” a lui Firea de care vorbește presa. Aici.

Auzi la ea proiecte pentru București! Femeia asta are grave halucinații. Culmea culmilor este „motivul” pentru care face scandal. Nu i-a trecut de Consiliul General proiectul cu pomana pentru taximetriștii din Voluntari dar și din alte părți din Ilfov care, chipurile, ar face transport „către București”. Înseamnă că are un angajament făcut în Ilfov către membrii PSD pe care îi conduce (este președintele PSD Ilfov!) pe banii bucureștenilor iar „pierderea” din Consiliul General al Capitalei o face de băcănie. Țața tot țață este!
"Am informaţii certe că la sediul central al PSD din Şoseaua Kiseleff se pune la cale un plan de sabotare a mea în calitate de Primar General al Capitalei, prin întoarcerea împotriva mea a consilierilor generali PSD. Concret, domnul Codrin Ştefănescu, fost secretar general adjunct al PSD, în total dispreţ faţă de statutul partidului, a început să-i convoace individual pe consilierii generali pentru a-i convinge să se delimiteze de mine şi de echipa mea şi să nu-mi mai voteze proiectele, promiţându-le funcţii şi alte avantaje
Prin urmare, îi solicit public, ceea ce i-am cerut şi personal, preşedintelui PSD Liviu Dragnea să-l retragă în „cazarmă” pe Codrin Ştefănescu sau să-l trimită pe alte fronturi.
 Se pare că bășcălia în PSD continuă. Nu o iartă infractorul Dragnea pe Firea. Nici prompterista nu se lasă. Iar pentru că l-a băgat la mijloc pe Codrin Ștefănescu, circul este asigurat. Un fost PD-ist și un fost PRM-ist se luptă cu o fostă PSD-istă. Nu am greșit. Toți sunt „foști” Inclusiv foști PSD-iști pentru că fostul PSD a murit devenind PSDragnea.

Obrăznicia individei din Voluntari ajunsă primar general al Bucureștiului este că se referă la „proiectele în beneficiul bucureștenilor” pe care le-a promis în campanie și care astfel sunt împiedicate de lupta în interiorul PSD. Mincinoasa! Care sunt proiectele alea? Nu există. În 2018 a realizat doar 18% din programele de investiții! Cred că nici organizările de șantier nu s-au făcut cu aceste sume.

Niciun comentariu: