vineri, 19 octombrie 2018

Raluca Turcan, declarații de presă

Sinteza declarațiilor din conferința de presă susținută de prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan (Sibiu) - 19 octombrie 2018


PNL cere procedură de urgență pentru dezbaterea parlamentară  a OUG privitoare la legile justiției.

➢ Situația este de extremă urgență dată fiind nocivitatea acestei ordonanțe și efectele ei  extrem de negative asupra Justiției, a funcționării parchetelor.

➢ Situația cere intervenția imediată a Parlamentului, care a fost sfidat, călcat în picioare și lovit în atribuțiile și prestigiul său de Guvernul Dăncilă, de ministrul Justiției, prin OUG 92. Guvernul a dat acest OUG peste noapte,fără niciun fel de dezbatere, fără să justifice în niciun fel caracterul de urgență care ar fi impus OUG.

➢ Situația impune intervenția urgentă a palamentului pentru că OUG 92 este în contradictie evidentă cu recomandările forurilor internaționale cu privire la legile justitiei. Guvernul justifică fraudulos adoptarea OUG 92, invocând punerea de acord a legilor justitiei cu recomandările Comisiei de la Veneția. Avem de-a face cu o minciună și un fals grosolane.

➢ PNL va cere, în cadrul dezbaterilor parlamentare in procedură de urgență vot împotriva acestei infame ordonanțe de urgență  adoptate de Guvernul Dăncilă. Datoria de onoare a parlamentului, a fiecărui parlamentar, 1) față de românii, 2)față de onoarea și demnitatea României și 3) față de buna funcționare a Justiției este respingerea acestui OUG ticălos.
PNL va propune semnarea de către fiecare parlamentar a unei inițiative parlamentare de transpunere legislativă a recomandărilor finale formulate de Comisia de la Veneția în privința modificărilor operate la legile Justiției și la Codurile penal si de procedură penală. 
➢ După cum probabil știți, astăzi se desfășoară o ședință plenară a Comisiei de la Veneția ( Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept) cu o ordine de zi  foarte importantă pentru România: se așteaptă aprobarea opiniei preliminare a Comisiei referitoare la modificările aduse legilor justiției din România precum și o adoptarea unei opinii referitoare la modificările aduse Codurilor penal si de procedură penală. Este foarte probabil să se discute și despre OUG-ul recent despre legile justiției prin care Guvernul PSD-ALDE sfidează de fapt recomandările preliminare ale Comisiei de la Veneția desi, chipurile, pretextează că o face ca să le aplice.

➢ Să fie clar: recomandările Comisiei de la veneția sunt în beneficiul  României, în beneficiul Jusiției din România tocmai pentru că sunt venite din partea unui for de prestigiu, sunt obiective și mai presus de orice partizanat politic.

➢ Tocmai de aceea, toți parlamentarii, indiferent de apartenenta politică, trebuie să dovedească faptul că pun intreresul național mai presus de cel de partid. Iar parlamentarii PSD si ALDE și UDMR trebuie să dovedească faptul că pun mai presus interesul țării de interesul lui Dragnea și al acolitilor săi de a  scăpa de Justitie si de a subordona politic Justitia.

➢ Cum o pot dovedi concret, în situația dată? Semnând inițiativa legislativă de punere în aplicare a recomandărilor finale ale Comisiei de la Veneția atât în ce privește cele trei legi ale justitiei cat si Codurile penal si de procedură penală. Adică să transpună în legislație aceste recomandări , fără deturnări și fără șmecherii. Să corecteze sută la sută răul făcut  legilor justitiei si codurilor penale. Să respingă, în prealabil, OUG 92 si să legifereze mai apoi recomandările Comisiei de la Venetia.

➢ De aceea, PNL va iniția o propunere legislativă de transpunere a recomandărilor finale ale Comisiei de la Venetia.

➢ Se va vedea astfel cât se poate de clar cât de responsabil e fiecare parlamentar în raport cu interesul României și cu interesele si exigentele alegătorilor care i-au trimis în Parlament.
PNL va demara revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor.
➢Revocarea se face de către Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

➢Victor Ciorbea avea obligația sa delege către unul dintre adjuncţii lui, a celui specializat  pe domeniul 'justiţie, poliţie, penitenciare, armată", a atribuţiei de a sesiza în scris şi direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de Urgenţă privind legile Justiţiei.

➢Victor Ciorbea avea această obligație dacă era într-adevăr avocatul poporului și nu al infractorilor.

➢Victor Ciorbea dacă nu acționează în interesul românilor, al României și al statului de drept va rămâne în istoria instituțională a României cea mai mare rușine.

Raluca Turcan
Prim-vicepreședinte PNL

Niciun comentariu: