Antena 3 este aici. Cu Felix Rache acuzând de „crimă” pe Crin Antonescu.

Felix Rache „face glume” la Antena 3 (aici). La emisiunea „Deziluzia optică”. Spune „realizatorul”:

„„Crin Antonescu este un mare iubitor de animale. Dacă până de curând îi plăceau foarte mult pisicii şi cârlanii, acum are o nouă pasiune pentru lupii de mare şi dalmaţieni. Aşa se explică şi de ce a fost singurul care n-a fost chemat pe la DNA din toată conducerea fostului USL: pentru că a trecut toate petele pe numele dalmaţianului său. Oricum, nu ştim care dintre cele personaje din fotografie reacţionează mai repede la comanda “Culcat!””.

Până unde va mai merge Antena 3 ? Naiba știe. Cu Felix Rache, „popa” Gâdea, „karatistul” Badea, „analistul” Radu și mulți alții alături Valeriu Zgonea, Ilie Sârbu și alții de pe la PSD am ajuns la treapta cea mai de jos a comportamentului uman. Aici nu mai este loc de civilizație. Nu este nici barbarie. Este degradare umană.

Ecaterina Andronescu a primit de la ICCJ o soluție „de albire” ca Băsescu de la CCR.

Încurcate sunt căile „incompatibilității”. Ecaterina Andronescu a obținut la Înalta Curte de Casație și Justiție o hotărâre favorabilă prin care este desființată decizia ANI de incompatibilitate în ce o privește. Treaba asta m-a determinat să umblu prin legi. Pe cazul ei, particular.

Agerpres: „Ecaterina Andronescu nu s-a aflat în stare de incompatibilitate, a decis definitiv ÎCCJ”

„Instanța supremă a anulat raportul întocmit de ANI în 2011 prin care Ecaterina Andronescu a fost declarată în stare de incompatibilitate.

În consecință, Ecaterina Andronescu poate ocupa o funcție publică, inclusiv să candideze la Parlamentul European.

Ecaterina Andronescu a fost declarată incompatibilă în 2011, după care ea a atacat la Curtea de Apel București raportul întocmit de ANI, dar a pierdut procesul. Andronescu a atacat și această decizie la ÎCCJ, având câștig de cauză de această dată”.

Am început cu Constituția. La art. 71 - Incompatibilități -, alin. (2) se prevede : „Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de membru al Guvernului”.

ANI a interpretat textul constituțional și legal, textul fiind preluat și în art. 14 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 cu modificările și completările ulterioare privind Statutul deputaților și senatorilor, în sensul că funcția de rector al Universității Politehnice București este o funcție publică de autoritate. Excepția este cea de membru al Guvernului. Este evident că este vorba despre orice funcție publică de autoritate.

Ce este rectorul ? DEX ne spune că „RÉCTOR, rectori, s. m. Conducător, sub raport științific și administrativ, al facultăților dintr-o instituție de învățământ superior; grad deținut de acesta”.

Din definiția DEX, reiese că funcția de rector este o funcție de autoritate.

În Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor sunt stabilite incompatibilități cu funcții din economie (art. 15) și alte incompatibilități cu caracter extern (art. 16) nivelului național. Nu sunt prevăzute incompatibilități în domeniul cultural sau al învățământului ori al sănătății. Nici la nivelul funcțiilor de conducere ! De aceea deputații și senatorii aplică în calitate de avocați, practică medicina, țin cursuri la facultăți și pot ține cursuri și la școli. Sunt incompatibili doar cu funcții de conducere sau din domeniul economic. Unii senatori și deputați își practică, în continuare, profesia de soliști vocali și pot cânta la nunți și botezuri.

Mă trezesc, ca cetățean, în fața a două decizii care se bat cap în cap. Pentru mine, cel puțin. Rectorul unei universități - conducător administrativ al facultăților din cadrul universității - este compatibil cu funcția de senator sau deputat - prin hotărârea ICCJ -, iar directorul unui teatru nu ! Cum vine asta ? Din moment ce literar, cele două funcții sunt de conducere administrativă, cum este posibil ca pentru „rector” să nu existe incompatibilitate iar pentru director să existe ? Dacă mergem la un dicționar antebelic, rector este egal cu „director de universitate”. Atribuțiile administrative ale rectorului de universitate și ale directorului de teatru sunt aproape identice.

Este evident că mă refer la cazul Mircea Diaconu.

M-am dus la Legea nr. 1/2011 a educației naționale. Să văd și eu cu ce se mănâncă, legal, universitatea de stat.

La principiile de organizare și funcționare ale învățământului superior găsesc principiile „răspunderii publice” ((art. 118 alin. (1) lit. c)) și cel al „eficienței manageriale și financiare” ((art. 118 alin. (1) lit. f)). Pe baza acestor principii au fost formulate norme care permit ministerului de resort să exercite controlul asupra universității (art. 121), pe care îl pun mai jos pentru că este foarte important:

„ART. 121
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este autoritate publică şi este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea şi respectarea reglementărilor legale în domeniul învăţământului superior şi să aplice, dacă este cazul, sancţiuni. De asemenea, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului controlează modul în care universităţile îşi exercită autonomia universitară, îşi asumă misiunea generală şi pe cea proprie şi îşi exercită răspunderea publică”.

Răspunderea publică, un principiu al existenței universității, are o componentă administrativă care permite autorității publice, ministerul, să intervină cu sancțiuni asupra conducerii. 

Art. 124 alin. (1) lit. d) prevede ca obligație a conducerii universității „să asigure eficienţa managerială şi eficienţa utilizării resurselor, în cazul universităţilor de stat, şi a cheltuirii fondurilor din surse publice, conform contractului instituţional;”.

La art. 125, legea intră la sancțiuni pentru încălcarea prevederilor art. 124, cel cu răspunderea publică. Ministerul poate, după îndeplinirea procedurilor prevăzute de lege (consultări !), să „revoce rectorul” !

M-am uitat și la Ordonanța 21/2007 privind instituțiile și companiile de spectacole și concerte ... să văd ce este cu directorul unui teatru. Acolo, la art. 18, se spune că directoratul instituției se ocupă prin concurs și că va conduce pe baza unui contract de management. Înclin să cred că acest contract de management este cel pentru care Mircea Diaconu a fost incompatibil cu demnitatea de senator.

Mă întorc la Ecaterina Andronescu. Ca rector al unei universități de stat are obligații manageriale și este evident că a ocupat funcția pe baza unui program de management agreat și de Senatul universității dar și de ministerul coordonator. Având în vedere că Universitatea are calitatea de persoană juridică, că are un patrimoniu propriu, că are autonomie sub aspectul organizării și funcționării ca instituție de învățământ, atunci rectorul deține o funcție de autoritate publică.

În cazul lui Mircea Diaconu, director al teatrului „Nottara”, ICCJ a constatat că ocupă o funcție de autoritate publică incompatibilă cu demnitatea de senator. În cazul Ecaterina Andronescu, ICCJ nu mai constată asta. Zău, cred că Justiția în România este plecată pe coclauri !

Construirea unei mizerii jurnalistice. Antena 3 este aici ? Este. Și aruncă cu lături.

Întâi am aflat pe facebook. Crin Antonescu este anchetat pentru niște bani cheltuiți aiurea. M-am uitat mai peste tot. Este totuși „o știre”. Liderul opoziției anchetat de o „comisie specială de anchetă a Senatului” este o știre de prim rang.

Am dat de Antena 3. Titlul este „înfiorător”: „Crin Antonescu, anchetat de senatori. Aleşii vor să afle pe ce s-au cheltuit aproximativ 70.000 de lei, în mandatul său”.

Textul este atent construit pentru un impact mediatic maxim:

„Parlamentarii vor să verifice modul în care s-au cheltuit banii Senatului în mandatul lui Crin Antonescu.

Este vorba despre sumele plătite pentru sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea camerei superioare a Parlamentului. Evenimentul a intrat în atribuţiile liberalilor. 

Situaţia a fost prezentată ieri, în Biroul Permament, unde s-a aprobat înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă şi a unui grup de lucru, condus de vicepreşedintele Cristian Dumitrescu, care să verifice pe ce s-au cheltuit, până în prezent, cei 69.000 de lei”.

M-am dus la site Senatului. Ultimul comunicat al Senatului nu are nici o treabă cu știrea în starea de apocalipsă enunțată de Antena 3.

Comunicat de presă al Şedinţei Biroului permanent - luni 24 martie 2014


„Biroul permanent a stabilit programul de lucru pentru săptămâna în curs, a declarat vicepreşedintele Senatului, domnul Cristian Dumitrescu, la finele şedinţei de luni, 24 martie a.c.. Astfel, luni şi marţi vor avea loc şedinţele de plen ale Senatului, urmând ca marţi după-amiază, miercuri şi joi, senatorii să lucreze în comisiile permanente, iar vineri şi sâmbătă în circumscripţiile electorale. În şedinţa Biroului permanent a fost prezentat şi trimis spre Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei pentru transporturi şi energie şi cel al Comisiei pentru mediu. De asemenea, s-a luat decizia transmiterii către Comisia pentru regulament a propunerii privind eliminarea din titulatura Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, a sintagmei „protecţia mediului”.În privinţa activităţilor de politică externă, Biroul permanent a aprobat participarea la reuniunea interparlamentară ,,Parlamentele naţionale şi Europa”, ce se va desfăşura la Londra, pe 31 martie a.c. şi participarea la Conferinţa internaţională ,,Contribuţia parlamentelor la extinderea NATO”, în perioada 27 – 28 martie a.c., la Vilnius, Lituania. Biroul permanent a aprobat iniţiativa Comisiei românilor de pretutindeni de a dona cărţi, din bibliotecile personale ale senatorilor şi a staff-ului tehnic din cadrul Senatului, pentru bibliotecile şcolilor româneşti din Găgăuzia. Totodată, Biroul permanent a aprobat ca membrii Comisiei românilor de pretutindeni să organizeze în data de 2 aprilie a.c., în localitatea Rădăuţi o şedinţă având ca temă marcarea Zilei Naţionale de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Biroul permanent a luat act despre propunerea de numire în funcţia de vicepreşedinte al Comisiei pentru regulament a domnului senator Şerban Petru Mihăilescu, din partea Grupului Parlamentar al Partidului Social Democrat. De asemenea, Biroul permanent au primit din partea Agenţiei Naţionale de Integritate rapoartele de evaluare prin care s-a constatat în cazul a zece senatori, încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, precum şi posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii. Acestea au fost transmise Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări care va prezenta un punct de vedere până la data de 6 mai a.c.Biroul permanent a primit Raportul de performanţă privind unele Programe Naţionale de Sănătate derulate în perioada 2010 – 2012, întocmit de către Curtea de Conturi a României la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, totodată s-a aprobat înfiinţarea unei comisii de organizare a evenimentelor privind aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului Românie. În urma cererii reprezentanţilor Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal, privind legalitatea funcţionării Grupului Parlamentar al Partidului Conservator, Biroul permanent a luat decizia de a solicita un punct de vedere Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.                                                                               
24 martie 2014                                                      Direcţia de presă”

La Senat, de fapt, s-a înființat o nouă comisie pentru organizarea evenimentelor privind aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului. Nu comisie de anchetă ci o comisie de lucru care să pregătească evenimentul.

Am căutat mai departe. Am ajuns la o altă publicație, electronică, cu mare dragoste de liberali și Crin Antonescu. Are particularitatea de a da informații „pe surse”. Această publicație electronică are aceeași aplecare ca și Antena 3. Construiește „știri” în stilul Iosif Buble. Fie de Buble însuși, fie de „colegii” lui.

Ce spun indivizii ?

„Funcția de președinte al Senatului nu pare să-i fi priit prea tare președintelui PNL Crin Antonescu. Un grup de lucru a fost aprobat în Biroul Permanent al Senatului pentru a verifica și continua modul în care au fost cheltuite sumele angajate de Senat sub conducerea binomului Crin Antonescu, președinte și Dan Mihalache, secretar general pentru evenimentele referitoare la Sarbătorirea a 150 de Senat în România. Cel care va conduce acest Grup de lucru și care va reduce la maxim sau chiar va stopa programul manifestărilor a fost delegat vicepreședintele Cristian Dumitrescu”.

Atenție ! Așa zisul jurnalist formulează „a verifica și continua modul în care au fost cheltuite sumele de bani”. Până la un punct este foarte corect. Mai departe însă, preia alegațiile unui vice-președinte al Senatului, pesedistul Nicolae Moga care este un aprig opozant al aniversării evenimentului. Din spusele pesedistului reies „apocalipticele” știri cu comisie de anchetă specială etc.

În realitate, Cristian Dumitrescu a încheiat o ședință de lucru a Biroului Permanent al Senatului din 10 martie 2014 astfel:

„Domnule secretar general adjunct, viitor secretar general, cred că va trebui să intrăm într-o etapă în care, apropiindu-se aşa de mult momentul aniversar, să constituim un grup de lucru format la nivel de lideri, la nivel de reprezentanţi ai partidelor şi din Biroul permanent, care să urmărească îndeaproape toate aceste lucruri şi să le pună în aplicare. Da?

Vă mulţumesc foarte mult”, se arată în stenograma Biroului Permanent al Senatului”.

Am mai găsit „știrea bombă” la Ziua news, însă fără „comisie specială de anchetă”, cum o dă Antena 3. Înțeleg că știrea cu „comisia specială de anchetă” o mai dă o televiziune, probabil România Tv, a lui Ghiță pesedistul. Nu mai merg până la ăștia.

PNL a răspuns. Dan Mihalache care s-a ocupat de organizarea evenimentului a dat explicații și la Biroul Permanent al Senatului - unde nu au fost probleme pentru că în comisia de lucru erau și pesediști -, cheltuielile fiind aprobate tot de BP al Senatului, de anul trecut. Senatorul Puiu Hașoti a dezmințit la rândul lui tâmpeniile celor două televiziuni de propagandă socialistă.

Murdăria a avut următorul parcurs: site „știripesurse.ro” - cu 3 postări -, alte publicații electronice anti-liberale, televiziunile pesediste Antena 3 și România Tv.

Publicațiile electronice sunt slabe ca rating. Citind textele postate de cei de la „știripesurse.ro” se distinge, cu ușurință, cum „știrea” capătă din ce în ce mai multă „forță”, cum este transformată spre senzațional. Pentru că la Antena 3 informația este cea mai „dură” - „comisie specială de anchetă” -, trag concluzia că este o legătură specială prin Iosif Buble, „reporterul” Antenei 3 la Parlament, cu fițuicile electronice de „știri”.

Nevoia de adversar, de competitor devine imperioasă. PNL a ales bine. Adversarul este PSD !

Scena politică românească s-a schimbat. Alianța politică dintre PNL și PSD, plus anexele, sub forma USL a dezechilibrat sever un adversar redutabil la un moment dat, PDL, partidul prezidențial, partidul stat care a acaparat toată puterea în România: Guvern, Parlament, Președinție, Curtea Constituțională, Justiția (prin CSM și Ministerul Public), serviciile speciale etc. Formarea USL a fost absolut necesară pentru că altfel, PDL s-ar fi consolidat și mai mult iar pericolul de a reveni la o formă a dictaturii comuniste acum sub patronajul unui alt sinistru neocomunist, Traian Băsescu, era mare.

Aflat în opoziție, USL a adunat simpatia populară. Parlamentarii oportuniști aflați în slujba PDL au simțit că viitorul nu mai este al PDL și al aliaților lui așa că au așteptat momentul în care să treacă în „barca” viitoarei puteri. Așa a fost posibilă reușita moțiunii de cenzură care a demis cabinetul Ungureanu după aproape 2 luni de guvernare. De atunci a început prăbușirea PDL, de atunci Traian Băsescu a simțit că trebuie să facă un pas înapoi și să ia o pauză pentru a putea fie revigora PDL, fie a forma o altă formațiune politică care să preia electoratul PDL, atât cât va rămâne și să se pregătească de noi confruntări în perspectiva anului 2016. De aceea, Băsescu l-a desemnat pentru funcția de premier pe Victor Ponta, propunerea USL. În anul 2012, în România nu a mai fost o luptă politică la urne, în adevăratul sens al cuvântului, ci a fost o ocupație din partea USL a teritoriului politic al PDL. La alegerile locale și la parlamentare acest lucru a fost evident. Doar imperfecțiunile legii au permis ca în Parlament să ajungă alți parlamentari decât cei ai USL și UDMR. PDL și PP-DD nu ar fi avut cum intra în Parlament.

În Parlament s-a purtat un simulacru de bătălie politică. Între timp, PDL și-a continuat declinul. Congresul PDL a dat câștig de cauză rațiunii politice a celor care își doreau revenirea la PD. Traian Băsescu nu a suportat alegerea așa că a înființat PMP. Practic, Traian Băsescu a distrus opoziția la USL din interior. A sperat că USL nu se va rupe astfel că el va putea să crească, exponențial, adresându-se tuturor celor care sunt împotriva PSD, PC și UNPR. A greșit.

Dezechilibrul scenei politice a dat aripi PSD care ajuns să își facă calcule de putere excluzând PNL, principalul partener. PSD a dorit să profite de inexistența unui adversar politic pentru a se extinde și a acumula un teritoriu politic care să îl ajute să treacă de pragul de 34-35% cu care era cotat, un prag limită pentru PSD, un prag în scădere pe măsură ce populația se schimbă, evoluează. PSD a devenit agresiv, foarte agresiv având în vedere faptul că are la dispoziție puterea primului-ministru, o majoritate cârpită în Parlament și complicitatea lui Traian Băsescu. Un Traian Băsescu interesat, disperat chiar, ca USL să rămână în mentalitatea colectivă ca o singură forță politică. Băsescu avea nevoie de o astfel de percepție a opiniei publice pentru a-și putea forma propria putere politică care să se adreseze electoratului care se consideră de dreapta. Victor Ponta și PSD fac tot ce pot pentru ca această strategie să aibă, până la urmă, succes. Pentru că este singura strategie prin care PSD poate rămâne cea mai mare forță politică un timp mai îndelungat, cel puțin până când Traian Băsescu stabilizează PMP care ar fi devenit astfel a doua forță politică a țării.

Și pentru PSD și pentru Traian Băsescu era necesar ca PNL să se complacă în postura de „partid la putere în USL”. Ar fi fost necesar, pentru PSD și PMP-ul băsescian, ca PNL să fi candidat la europarlamentare pe listele USL. Astfel, PNL își pierdea identitatea politică în fața populației, în fața alegătorilor, pentru că în campania electorală USL ar fi fost catalogat ca „stânga” politică iar PMP-ul băsescian ca „dreapta” politică. Ultimele evenimente politice ne arată că Băsescu și PMP au pregătit un astfel de scenariu, canibalizarea PDL fiind deosebit de avansată. Liderii de forță ai PDL s-au înscris în Fundația Mișcarea Populară, fundația care are rolul de a aduna viitorii pmpiști. Abia înființat, PMP a depus la BEC liste însumând peste 300 mii de simpatizanți, mai mult decât a putut aduna PDL !

Destrămarea USL prin plecarea PNL de la guvernare și trecerea în opoziție i-a prins pe picior greșit pe coabitanții Băsescu - Ponta. PSD, prin Ponta și alții, au rămas cu placa „împotriva lui Traian Băsescu și a regimului lui”. Băsescu și ai lui, copiați de Blaga și ai lui, au rămas cu „împotriva USL și a PSD”. Este evident că celebrii, deja, coabitanți Băsescu - Ponta, au conlucrat pentru a forma o scenă politică românească formată doar din 2 (doi) actori politici majori: PSD și PMP. Cu puțină atenție, vom observa că denumirile celor două partide reflectă puterile din Parlamentul European. Socialiștii și popularii.

Trecerea PNL în opoziție a rupt legăturile de coabitare. Practic, coabitarea Băsescu - Ponta a pierdut o componentă majoră: destrămarea PNL. Eu înclin să cred că a fost chiar obiectivul principal al coabitării. O destrămare gândită de coabitanți în folosul ambilor. O parte dintre liberali să ajungă în PSD, pentru asta au „apelat” la Tăriceanu, o altă parte să ajungă la PMP. Separarea PNL de PSD a oprit „exodul”. Plecările de până acum dar și altele care vor urma nu sunt semnificative.

PNL era în pericol să dispară ca partid dacă ar mai fi continuat să rămână în USL, o alianță condusă pe față de PSD și Victor Ponta și din umbră de Traian Băsescu. Dacă PSD nu ar fi încheiat înțelegerile cu Traian Băsescu, USL ar fi evoluat prin recunoașterea identității politice a celor doi parteneri și despărțirea la momentul la care obiectivele USL ar fi fost îndeplinite. PSD însă, nu a dorit ca adversarul politic să fie PNL. Cristoiu spunea că PSD a dorit să țină într-o „îmbrățișare mortală” PNL pentru a-l acapara, a-l sufoca. Dacă PSD ar fi reușit să ducă la capăt planul convenit cu Traian Băsescu, PNL ar fi devenit istorie.

Acum, după mai multe analize, putem spune că PNL ar fi trebuit să plece mai devreme din USL. Istoria este cinică uneori. Crin Antonescu a primit pactul de coabitare să își spună punctul de vedere având niște motivări plauzibile dar puțin credibile din moment ce puterea parlamentară, uriașă a USL, permitea sancționarea lui Traian Băsescu în cazul în care s-ar fi opus nominalizării candidatului USL la conducerea guvernului. Mai mult, Crin Antonescu a fost la Cotroceni la semnarea actului care a cimentat înțelegerea de culise a PSD cu Traian Băsescu pentru desființarea PNL ! Dubiul imens din spatele acestei „înțelegeri” oculte a oprit pe Crin Antonescu să semneze, să se angajeze ca lider al PNL să participe la distrugerea propriului partid. Da, acum, după analize și analize putem spune că USL trebuia rupt atunci. Pentru că atunci PSD nu ar fi avut cum forma o majoritate parlamentară, atunci se puteau forma alte alianțe politice care să fi sancționat mârșăvia PSD și a lui Traian Băsescu. Dorința de a respecta un angajament a oprit PNL de la acțiunea cea mai logică, politic.

PNL ar fi trebuit să rupă USL în toamna anului trecut. Atunci când PSD a decis să lucreze în forță, după ce întreg anul 2013 a fost caracterizat printr-o permanentă tatonare a rezistenței PNL la acțiuni agresive ale „partenerului” de coaliție, prin acțiuni politice și administrative comune ale PSD și Traian Băsescu. Spunea Crin Antonescu de „coincidențele” care se manifestă în domeniul Justiției, în unele acțiuni guvernamentale care se pupă cu obiectivele declarate ale lui Traian Băsescu etc. Împărțirea „procurorilor” în sistemul „unul mie, unul ție” între Traian Băsescu și Victor Ponta a fost mai mult decât edificator. Opoziția PNL a fost clară însă insuficientă. Tot coincidențe putem considera acum și faptul că deși s-au făcut controale asupra modului în care au gestionat țara guvernanții băsescieni nici o acțiune penală nu a fost începută. Tot coincidență este și faptul că PNL este partidul cu cele mai multe acțiuni declanșate de procurori asupra membrilor săi. Unele pe drept altele pe nedrept. Foștii miniștri băsescieni sunt acum la PMP, activi, fără griji iar Ponta nu are nimic de comentat. Păi cum să aibă din moment ce are pact de coabitare cu Traian Băsescu ?

Până la urmă, PNL a ajuns la concluzia că nu se mai poate. Ce este prea mult, este prea mult. Înlocuirea miniștrilor liberali a fost privită diferit de coabitanți. Traian Băsescu a văzut mutarea ca bună, în ideea că PSD va fi cumva ținut sub control de PNL astfel încât guvernarea nu se va întoarce la momentele de pe timpul lui Adrian Năstase. PSD nu a fost de acord. Klaus Josannis în guvern era o piedică. În plus, plecarea miniștrilor favorabili PSD bloca aplicarea programului ocult al PSD în domeniul economiei și finanțelor publice care nu prevedea liberalizarea economiei, scăderea taxelor și impozitelor, încurajarea investitorilor privați etc. PNL a trebuit să plece. A fost forțat să plece. Plecarea însă i-a prins descoperiți pe cei din PSD și a nemulțumit pe Traian Băsescu. La formarea noului guvern, Ponta III, s-au văzut contrele dintre PSD și Traian Băsescu. Motivul a fost clar, azi, nu ieri. Traian Băsescu a vrut să sancționeze PSD că nu a ținut PNL în USL și la guvernare și a pus astfel în pericol proiectul lui cu PMP. PSD, la rându lui, a crezut în „zvonistica” de pe holurile Parlamentului și de prin județe. PNL este pe ducă dacă pleacă din USL iar Crin Antonescu va pierde șefia partidului, Tăriceanu fiind cotat ca principalul înlocuitor. Tăriceanu, „opozantul de dreapta” din PNL la politicile PSD/USL a făcut pasul. A crezut în zvonistică și în vorbele mieroase ale pamblicarului politic Ilie Sârbu și a părăsit PNL. Era așa de convins că va fi urmat de „liberalii sătui de Antonescu” încât a clamat, cu tupeu, la toate televiziunile la care a fost invitat că va forma un alt partid liberal care va rămâne alături de PSD pentru a reforma USL. Ideea de fapt, cea inițială, era că liberalii vor forța un congres în termen scurt și vor debarca pe Crin Antonescu în favoarea lui Tăriceanu înainte ca ruperea USL să fie oficializată.

Intrat în opoziție, PNL a trebuit să își numească adversarul. Dacă vrei să fii mare, dacă vrei să fii puternic, îți alegi ca adversar pe cel mai puternic opozant politic. Acesta este PSD. Declararea PSD ca adversar politic este cel mai înțelept act politic săvârșit de PNL de la ruperea USL. Odată cu declararea PSD ca adversar politic trebuie acționat pentru a arăta populației murdăria înțelegerilor oculte ale lui Victor Ponta și PSD cu Traian Băsescu și PMP. Liberalii au în față un adversar clar conturat: FSN în cele două componente majore, PSD și PMP. PMP care este, fără doar și poate, urmașul PDL, partid aflat în cădere accelerată. Chiar dacă azi PMP este o anexă la PSD, el este totuși parte a adversarului politic al PNL prin faptul că prin Traian Băsescu este partidul care a lucrat, pe ascuns, împreună cu PSD pentru distrugerea PNL. Acesta este adevărul.

Lovind în PSD, PNL va lovi în PMP și Traian Băsescu. Nu este nevoie ca PNL să declare PMP ca adversar politic, pentru că PMP în sine este doar o căpușă politică. Scăderea PSD va duce la prăbușirea lui Traian Băsescu și a PMP. PNL nu trebuie să se îngrijească de celelalte formațiuni politice care se declară „de dreapta”, acestea fiind încercări nereușite ale lui Traian Băsescu de a avea un partid al lui. Inclusiv PNȚ-CD Pavelescu, acum întărit cu liberalii plecați după Chiliman și Moisescu.

PNL trebuie să se adreseze populației. Să deschidă ușile organizațiilor PNL locale și să invite oamenii să devină membri ai partidului sau să îi acorde simpatia, să își trimită membrii să promoveze ideile PNL despre societatea românească, să le spună celor care nu știu că PNL este partidul care a fost întotdeauna, de-a lungul istoriei, la cârma României când s-au realizat toate unirile care au format România de azi, că acele uniri au fost posibile datorită punerii în aplicare prin actul de guvernare a ideilor liberale, să le vorbească românilor de naționalismul pozitiv, cel care ține o națiune trează și doritoare de progres, să le spună românilor ce a însemnat socialismul și cine sunt urmașii socialismului de până în 1989, să le spună românilor că ei nu au dreptul doar la „100 lei în plus la salariu sau pensie” din partea socialiștilor din PSD și PMP-ul lui Traian Băsescu, pentru că nici cei din PSD și nici oamenii lui Băsescu nu au acest drept, nu dau acești bani din buzunarul lor ci sunt drepturile lor, ale românilor care produc sau participă din funcțiile publice la acea producție pe care stă țara. Trebuie ca PNL să le explice românilor că și cei din PSD și Traian Băsescu dar și cei din PMP-ul de azi sunt guvernanții care în 2009, în primul guvern Boc, au planificat dezastrul economic și social din România din anii 2009-2011.

PNL are de făcut un mare efort. Avem o mare șansă. Uriașă. Putem scoate PSD din cărțile puterii, pe de o parte, prin fixarea lui la limita unui 30% maxim, putem curăța clasa politică de „ploșnițele oportuniste” care vor să ocupe spațiul politic de dreapta și putem trimite la pensie pe cel mai nociv politician român de după Nicolae Ceaușescu, pe Traian Băsescu. Avem această șansă pentru că avem istorie, avem experiență, avem realizări ca partid politic și în special prin membrii PNL care au activat atât pe plan intern cât și la nivelul Parlamentului European, avem aceste șanse pentru că avem un curent favorabil în Europa împotriva socialismului, pe de o parte dar și împotriva creștin-democrației/ popularilor dictatoriali pe de altă parte. Avem șansa pentru că liberalismul se opune extremismului iar în țările unde există liberali, mai de stânga sau mai de dreapta, dar tot la centru, liberalii câștigă dacă nu au fost în cârdășie cu popularii sau socialiștii. Avem șanse uriașe și trebuie să facem efortul de a le permite să se manifeste.

Ciudată opoziție a Armatei Ucrainei !

Agerpres: „Navele ucrainene atacate primiseră ordinul să deschidă focul, dar nu au făcut-o”.

„Situația din Crimeea este complexă. Știți că în ultimele zile navele au fost blocate și apoi preluate (de ruși), în ciuda faptului că toți comandanții au primit ordinul să folosească armamentul din dotare” a declarat ministrul apărării Ucrainei, Igor Teniuk.

În fapt, comandanții navelor militare ucrainene au trădat. Majoritatea lor. Au predat navele Armatei Ruse. Puțini sunt comandanții care s-au opus și au păstrat navele militare ucrainene pentru apărarea Ucrainei.

De ce au trădat ? Pentru că aveau familiile la țărm, pentru că familiile lor erau la cheremul bandelor de demenți care grăbeau ocuparea Crimeii de către Rusia. Comandanților ucraineni le-a fost teamă pentru familiile lor, nu este exclus ca acei comandanți să fi acceptat întoarcerea Crimeii la Rusia ... Este evident că Ucraina a avut o armată doar pe hârtie. Pentru că realitatea din teren ne arată că Armata Ucrainei nu are capacitatea de a duce o acțiune de luptă.

Comunicatele belicoase ale guvernului Ucrainei au fost de fațadă. Au vrut să încurajeze populația dar ne-a dezinformat pe noi, străinii care am urmărit evenimentele și am crezut că Ucraina va dovedi că este capabilă să își apere interesele. Ei bine, nu. Ucraina nu este capabilă. Ucraina va deveni un sac fără fund dacă nu vom ști precis ce este capabilă să facă. Nu este exclus ca actuala conducere să nu fie capabilă să facă ce a promis statelor membre UE de la care va primi ajutoare financiare.

Să vedem cine va câștiga la alegerile viitoare. Până atunci, Ucraina nu este credibilă. O țară incapabilă să se apere, nu să câștige un război, să se apere pur și simplu, să se opună invadatorului, nu este o țară credibilă.

Mircea Diaconu este între ipoteze juridice insuficient judecate de către o instanță competentă.

Sincer, regret situația în care este implicat Mircea Diaconu. Detest campania Antena 3 care profită, pentru rating, de soarta unui om care caută, de fapt, o clarificare juridică a situației lui.

Sunt câteva amănunte de clarificat, empiric sau cu un dram de cunoaștere fără însă a putea înlocui o hotărâre judecătorească care va interpreta textul de lege potrivit competențelor.

Problema se învârte în jurul prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative care prevede:

„(2) Persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

O lectură atentă a textului, nu lasă loc de echivoc. Problema este că ANI, instituția publică cu autoritate în domeniu este cea care trebuie să emită actul prin care se recunoaște sau nu se recunoaște un drept, potrivit acestui text de lege. Iar ANI nu vrea. Horia Georgescu de la ANI a transformat „cazul Mircea Diaconu” într-unul personal. Omul este chitit să „își obțină dreptatea” folosindu-se de toate pârghiile legale oferite de funcția publică pe care o deține.

Sunt două categorii de persoane despre care norma de lege face vorbire. Prima categorie, este formată din cele care sunt destituite sau eliberate dintr-o funcția publică pentru conflict de interese sau stare de incompatibilitate. Sancțiunea prevăzută este interdicția de a exercita o funcție sau o demnitate publică în următorii ani. Cu excepția celor electorale ! Este evident că se vorbește despre persoanele care au ocupat funcția publică prin numire sau concurs. A doua categorie este cea a persoanelor care au ocupat o funcție eligibilă. Interdicția pentru ele este pentru ocuparea aceeași funcții pe o perioadă de trei ani.

Interpretarea judecătorească cuprinde și interpretarea gramaticală a textului normei de lege. Mergem la DEX să vedem cum traducem „aceeași”:

ACÉLAȘI, ACÉEAȘI, aceiași, aceleași, pron. dem., adj. pron. dem. (Care este) tot acela, chiar acela; (care este) tot la fel ca mai înainte. [Gen.-dat. sg.: aceluiași, aceleiași, gen.-dat. pl.: acelorași]

Este evident că doar o persoană tulbure de cap poate să nu priceapă textul de lege pe interpretarea gramaticală. Fiind vorba despre „tot acela”, „chiar acela” sau „tot la fel ca înainte”, după constatarea stării de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu în timpul cât deținea demnitatea de senator el avea o interdicție de a mai ocupa acea demnitate și doar acea demnitate timp de 3 ani. Putea să meargă în alegerile din 2012, la locale pentru președinte al Consiliului Județean, consilier sau primar iar la parlamentare pentru demnitatea de deputat. Pentru că nici una dintre acestea nu este „aceeași” cu cea de senator. La fel cum nu este „aceeași” cu cea de deputat în Parlamentul European.

Bănuiesc că acest individ, Horia Georgescu știe legea și pricepe că „aceeași” este „tot acela” și nu altceva. Are însă o atitudine nepermisă, comite un abuz în exercițiul funcției publice împotriva unei persoane. De aceea este absolut nevoie ca Mircea Diaconu să poată deschide acțiunea juridică pentru clarificarea situației. Alegerile europarlamentare permit deschiderea acțiunii și obținerea soluției pentru că este evident că o astfel de acțiune nu se poate deschide în afara unei candidaturi la alegeri de orice natură. Ar mai putea fi folosită ocazia cu alegerile anticipate, anunțate de Guvern pentru colegiile rămase fără deputați însă acestea sunt nesigure. Alegerile europarlamentare sunt sigure.

În cazul în care instanța de judecată competentă va da soluția așa cum este ea înscrisă în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și nu alta, se crează un precedent care va fi în beneficiul și altora care se află în această situație și va îmbogăți doctrina juridică. În cazul în care instanța competentă va da o soluție „a la Georgescu”, există calea CEDO unde nu mai sunt georgești, macoveinieni sau alte hahalere cu pretenții de juriști.

Îi doresc lui Mircea Diaconu succes. Câștigând procesul, va înfrânge nu sistemul ci abuzul birocratului șef din sistem, a celui cu o moralitate mai mult decât îndoielnică. Îmi doresc să câștige pentru că va avea un capăt de probă pentru abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, susținut prin hotărârea unei instanțe competente iar acest Georgescu pornit pe fapte rele are posibilitatea să își petreacă un timp alături de niște deținuți veritabili.

Gura păcătosului, adevăr grăiește. Victor Ponta : „Aceasta este cea mai bună alianță electorală !”.

La BEC, după depunerea listei pentru europarlamentare. Victor Ponta a vorbit pentru alegătorii săi. Antena 3 nu a scăpat ocazia să prindă esența. Pentru propagandă, desigur.

„„UPDATE 12:15 - Victor Ponta, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea au mers împreună la Biroul Electoral Central pentru a depune listele candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a explicat că aceasta este cea mai bună alianţă electorală şi că europarlamentari români trimişi în Parlamentul European vor duce vocea României mai departe în structurile europene.

"Sunt foarte bucuros, alături de colegii mei, domniul Oprea şi domnul Constantin, în numele alianţei, să fim aici astăzi, la momentul candidaturilor. Ne mândrim foarte tare cu toţi candidaţii. Din primii cinci candidaţi sunt domni şi doamne care ne vor reprezenta cu cinste în PE. Avem şi oameni cu experienţă, avem şi oameni tineri. Vreau doar să spun că pentru noi este extrem de important ca, după 25 mai, vocea României să fie recunoscută în structurile europene mult mai puternic decât până acum.”"

Îl cred. După chinul suferit până de curând în USL, alianță chinuitoare pentru partidul stat PSD, acum au ajuns la liman. Majoritatea formațiunilor politice socialiste au ajuns într-o alianță electorală. Sunt cei mai puternici, potrivit sondajelor de opinie. Vom vedea la vot.

Cu niște ani în urmă, nu foarte mulți, doar vreo trei, USL era declarată, tot de Victor Ponta, cea mai bună alianță electorală. Aveau de câștigat niște alegeri. Acum, cea mai bună alianță electorală este fără PNL. Omul este sincer. Trăiește momentul. Această alianță socialistă în concubinaj cu UDMR-ul fără doctrină politică, domină România. Este însă trist faptul că Victor Ponta se poate exprima azi cu atâta satisfacție. Nu trebuie uitat că PSD nu ar fi ajuns la guvernare și la putere parlamentară fără alianța cu PNL pe timpul USL. Fără sprijinul PNL, Victor Ponta nu ar fi ajuns premier.

Victor Ponta nu putea să nu devină ridicol. Este în natura lui să folosească cuvinte mari fără acoperire. Ultima frază, este ridicolă. Este inadmisibil să confiști „vocea României” pentru partidul tău, pentru alianța ta. România nu este PSD sau alianța acestuia cu UNPR și PC !

Îmi doresc enorm de mult ca această afirmație insultătoare la adresa tuturor românilor care nu susțin PSD și Victor Ponta, UNPR și Gabriel Oprea sau PC și Dan Voiculescu să genereze o revoltă și o mobilizare exemplară la vot pentru ca acești pigmei să nu își atingă scopul: majoritatea absolută a aleșilor în Parlamentul European. Cu cât vom participa mai mulți la vot, cu atât procentajul PSD+UNPR+PC și UDMR scade. Există posibilitatea ca PSD și aliații lui să ia chiar mai puțin de 30% iar UDMR să privească declarațiile din PE la televizor.

Prostie și ticăloșie la superlativ.

Postul lui Dan Voiculescu este unul comercial. De știri, însă comercial. Problema lui este însă aceea că el nu mai adună și comunică „știri” ci le colportează. A devenit un post Tv de știri care „produce” știri. A devenit, de fapt, un post Tv de propagandă politică.

Difuzând știri modificate, nu mai este o televiziune de informare. Nu mai este o instituție de presă, așa cum a fost înscrisă la înființare. Este ca o gazetă de perete a Partidului Conservator. Partid care este, la rândul lui, altceva decât ar trebui să fie. Nu este un partid în sensul real al cuvântului pentru că nu a ieșit în fața electoratului pentru a fi confirmat. S-a înființat, a lucrat și este un grup de interese care a găsit în mediul politic o sursă de bani. Partidul Conservator a ajuns să fie confundat cu postul de televiziune Antena 3. Mai mult, în foarte rarele ieșiri publice ale „politicienilor” conservatori aceștia nu comunică decât ceea ce „jurnaliștii” de la Antena 3 au comunicat anterior. Înclin să cred că persoanele care lucrează la Antena 3 formează, de fapt, strucurile de decizie politice ale Partidului Conservator.

Antena 3 nu mai este credibilă. Mă îngrijorează, fără a mă surprinde, numărul relativ mare al celor care urmăresc programele acestui post specializat în deformarea informațiilor. Îi pun deoparte pe cei care urmăresc emisiunile critic. Nu sunt telespectatori ai Antena 3. Fac parte din altă categorie. Aceștia urmăresc la fel de atent și alte posturi Tv precum și presa, fie tipărită, fie în format electronic. Ceilalți însă sunt suficient de mulți încât să îmi pun întrebări cu privire la educația lor, la instruirea lor, la idealurile lor. Ajung, de voie de nevoie la concluzia că sunt persoane de o calitate îndoielnică. Este ciudat și faptul că cei care urmăresc Antena 3 nu sunt și votanți ai Partidului Conservator. Pentru că PC nu s-a dus în fața electoratului singur de ani buni, nici nu știu care ar fi electoratul acestui partid. Scăderea severă a numărului de telespectatori ai Antenei 3 după destrămarea USL și începerea atacurilor Antenei 3 asupra PNL, îmi arată că acei telespectatori pierduți erau simpatizanți ai PNL. Nu este exclus ca restul să fie simpatizanți ai PSD sau persoane care îl detestă pe Traian Băsescu. Dacă stau să mă gândesc și la modul în care își țin emisiunile moderatorii Antenei 3 chiar am această convingere.

Mihai Gâdea se folosește de tehnici religioase de influențare a psihicului auditoriului. Ține predici ca la biserică. Nu spune „Amin”, nu își face cruci însă nu m-ar mira să aflu că o parte a telespectatorilor lui Gâdea își fac cruci după câte o tiradă a ipochimenului sau nu spun „Amin”. Mircea Badea se adresează „miștocarilor”, celor care simt o satisfacție în bălăcărirea unora sau altora. Stoiceasca mai are puțin și ne duce la plenarele fostului Partid Comunist. Grecu ne duce în mahala, printre tarabele țațelor pornite să facă politica înaltă. Ici colo mai apare câte un moderator care se vrea serios, cum ar fi Ursu însă este prea puțin din moment ce apare și la Gâdea alături de Ciuvică și alte figuri de coșmar.

Acum fac o campanie ticăloasă. Se folosesc de un om deosebit, Mircea Diaconu, aflat în dificultate din cauza unei greșeli personale, comisă cu ani în urmă. Nu a făcut pasul în lateral din funcția de director la teatrul „Nottara” după ce a ajuns senator. ANI a profitat și a obținut o decizie definitivă și irevocabilă de incompatibilitate la ICCJ. Potrivit legi și interpretării dată de ANI, MD are o interdicție legală de a mai ocupa o funcție similară în următorii 3 ani de la data constatării incompatibilității. Din moment ce este o sancțiune legală, nu mai poate fi vorba despre o încălcare a unui drept. Este o prevedere constituțională care permite suspendarea unui drept pentru o perioadă limitată de timp. Art. 53 - Restrângerea unor drepturi și libertăți.

Prin acțiunea de „promovare” a candidaturii lui MD, Antena 3 atacă, neagă prevederile legii în materie însă ce este mai grav, susține nerespectarea Constituției prin ideea că lui MD i se încalcă un drept. Tocmai Antena 3 care și-a făcut un titlu de glorie din a scoate în evidență, zi de zi, încălcările prevederilor constituționale de către Traian Băsescu. Acțiunile Antenei 3 sunt și prostești și ticăloase. Antena 3 nu apără o nedreptate făcută omului, actorului, politicianului Mircea Diaconu, instigă la comiterea unor nedreptăți asupra tuturor celorlalți cetățeni ai României prin negarea unor convenții sociale, cum sunt Constituție și legile, construite tocmai pentru a asigura un echilibru social și egalitatea între cetățeni. Campania Antena 3 îl culpabilizează și pe Mircea Diaconu atât față de toți cetățenii țării cât și față de partidul în care a funcționat, partid care a devenit prin campania Antena 3 „vinovat” pentru că nu l-a susținut pe MD în acțiunile lui de încălcare a Constituției și legilor țării.

În „Cotidianul” este un material bun cu privire la Antena 3 și campania acestei gazete de perete Voiculesciene „în sprijinul” lui MD.

Alta era situația dacă Antena 3 aborda altfel problema. MD vrea să obțină o clarificare judiciară a prevederilor legale privind suspendarea unor drepturi în urma constatării stării de incompatibilitate. Alegerile europarlamentare pot fi un bun prilej pentru a obține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă specială în timp scurt. Antena 3 ar deschide o acțiune de sprijinire fără însă a nega legea și Constituția. Din prostie și ticăloșie, Antena 3 a ales să compromită Constituția, legile țării iar în final îl va compromite și pe Mircea Diaconu, ca om. Păcat. Toate astea pentru a lovi mediatic în PNL și Crin Antonescu care au devenit adversari ai PSD și PC.

Antena 3 comite astfel de fapte reprobabile iar cei din PSD și PC își freacă mâinile de bucurie. Trist. Este foarte trist pentru că de au o astfel de mentalitate, atunci Constituția și legile țării sunt în pericol. Cu atât mai mult cu cât PSD și PC ne guvernează !

De la politica de alcov practicată de PSD la politica mare cerută de PNL.

Ruperea USL a fost ca un semnal. PSD a revenit extrem de repede la practicile partidului-stat de pe timpul lui Adrian Năstase. A blocat toate lucrările foștilor miniștri liberali atât la nivel guvernamental cât și în deconcentrate. A stopat „la sursă” (la ministere) toate programele la care s-a lucrat timp de 2 ani și mai bine împreună cu persoanele fizice din societatea civilă și persoanele juridice din mediul de afaceri, programe ajunse la momentul aprobării prin acte normative la nivel de Guvern sau Parlament, a blocat proiectele de acte normative lucrate de PNL și PSD pe domenii mari de activitate potrivit înțelegerilor convenite la înființarea USL. PSD s-a izolat față de restul clasei politice și a refuzat dialogul în vederea adoptării unor poziții politice comune cu privire la domenii extrem de importante ale vieții unei țări: o poziție comună cu privire la evenimentele din Ucraina și acțiunile Rusiei, o poziție comună cu privire la UE în estul Europei și sprijinul pe care UE trebuie să îl acorde Ucrainei, R. Moldova și Georgiei, o poziție comună cu privire la capacitatea de apărare a României și necesitatea ca în spațiul UE să se ajungă la o politică comună de apărare, revederea poziției NATO în spațiul european. Inițiativelor liberale de a discuta despre problemele importante care au influență în asupra României, în special în demersurile pe care guvernările românești le fac pentru modernizarea vieții economico-sociale, au fost tratate cu refuz. PSD a refuzat dialogul parlamentar și consultările la nivelul puterilor statului asupra principalelor probleme ale țării astfel ca în principalele puncte ale comportamentului politic și guvernamental să existe un consens.

PSD nu acceptă ca parlamentarii săi să se exprime liber într-un cadru instituțional - aula Parlamentului -, cu privire la principalele probleme ale țării. Nu. PSD nu vrea discuții libere. Nu vrea soluții la care se poate ajunge prin consens. Vrea să dicteze. Iar parlamentarii PSD să fie doar purtători de vorbe. La fel ca pe timpul lui Năstase. La fel ca pe timpul cumpliților ani ai guvernărilor Băsescu-Boc.

Nu vrea pentru că dacă s-ar ajunge la aceste discuții, lumea ar constata că PSD este duplicitar. Public se exprimă în sensul continuării programului de guvernare al USL iar în „spatele cortinei” pregătește revenirea la obiectivele guvernării Năstase. Primul semnal a fost dat la numirea miniștrilor. Cum poți judeca o numire ca ministru al finanțelor a unui asistent universitar ?! O persoană care nu are o cunoaștere proprie a unui sistem atât de complicat ca cel financiar al unei țări. O persoană care pe timpul cât a activat la nivel universitar a ajutat la comunicarea unor cursuri ale titularului de catedră sau adunarea referatelor și punerea lor în ordine înainte de a fi verificate de cei mai bine pregătiți sau care verifica pe cele tip grilă după exigențele titularului catedrei. Al doilea semnal a fost când au suspendat acțiunile finalizate de miniștrii liberali. Au început să apară declarații ale noilor miniștri care confirmă ideea că PSD vrea să elimine unele prevederi și să le reorienteze potrivit ideologiei socialiste. Al treilea semnal a apărut atunci când unii politicieni ai PSD au revenit în spațiul public cu idei ale unei societăți controlate de guvern, ale unui guvern socialist. Cel mai trist semnal a apărut când PSD a revenit la slugărnicia către puternicii zilei în relațiile internaționale.

PSD a revenit la politica de alcov de pe timpul lui Năstase. Politică care a fost practicată și de guvernările Băsescu-Boc. Prin comportamentul PSD noi pierdem imens. Pierdem și pentru că din criza ucraineană s-a desprins, cu multă claritate, o concluzie ce ar trebui să ne pună pe gânduri. Chiar dacă sunt membre ale UE, Ungaria și Bulgaria au rămas aliatele Rusiei. Iar istoria noastră este foarte încărcată negativ din cauza acestor alianțe.

PSD poate să scadă la europarlamentare dacă se prezintă la vot mai mulți alegători !

Cu ocazia unui interviu dat „Evenimentului Zilei”, Marian Petrache a pronosticat că o prezență mai mare la vot a populației va duce la scăderea procentului pe care îl va obține PSD.

„Nu credeţi că PSD are capacitate foarte mare de mobilizare?

- Cea mai mare. PSD are un număr de votanţi, depinde la ce se raportează acel număr de votanţi. Dacă şi celelalte partide îşi aduc oamenii la vot nu au cum să ia peste 40%. Niciodată PNL nu s-a mobilizat bine la europarlamentare. De data asta, PNL are toate motivele să fie foarte bine mobilizat şi să ne aducem şi noi măcar 90% din cei care au intenţia să ne voteze”.

Eu sunt convins că dacă toate partidele își aduc oamenii la vot iar campania electorală are succes cu chemarea oamenilor la urne, vom avea surprize mai mult decât plăcute.

PSD nu va ajunge la 40%, fără să mai vorbim de ținta lor de 50%. Fără să mai vorbim de 48% cât au acum în diferite sondaje. Eu înclin să cred că o participare majoră la vot duce PSD undeva spre 30%.

O altă consecință va fi procentajul UDMR. Nu este exclus ca UDMR să ia sub 5%, poate chiar 4%. Nu este exclus ca UDMR să nu prindă nici un europarlamentar !

Pe partea drepată a eșicherului politic, o prezență mai mare la vot poate sancționa toate partidulețele care intoxică mediul politic. Cum ar fi PNȚ-CD Pavelescu sau Forța Civică. PDL și PMP își vor împărți voturile fără însă a avea un viitor împreună, pe termen scurt.

Cea mai bună strategie este să stimulăm venirea la vot a cât mai multor oameni. Doar așa poate fi împiedicat PSD să acapareze toată puterea în România.

Ucraina se repliază. Crimeea este pierdută. Occidentul folosește sancțiunile politice și economice.

Arseni Iațeniuk, primul-ministru al Ucrainei nu a avut de ales. Nu poate interveni militar în Crimeea așa că își concentrează, acum, în declarații, atenția asupra estului și sudului țării. Regiuni cu concentrări mari ale etnicilor ruși, deveniți agresivi față de statul ucrainean pe timpul euromaidanului și mai ales pe timpul anexării Crimeii.

Ucraina nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeii de către Rusia. Asta înseamnă că Ucraina se va mulțumi doar cu protestul față de raptul teritorial. Nu are capacitatea să devină mai puternică decât Rusia pentru a-i impune să îi dea înapoi Crimeea. Știe că nu poate atrage într-un război cu Rusia alte state. Nu are angajamente internaționale militare și politice care să îi ofere o protecție mai mare. De va realiza, undeva în viitor, astfel de angajamente, acestea nu vor putea prevede inițierea unei acțiuni armate de recuperare a Crimeii. Nimeni nu va semna cu Ucraina un tratat pentru o agresiune asupra Rusiei. Cel puțin în acest stadiu al stării de conflict.

Ucraina se va concentra acum pe estul și sudul țării. Declarația lui Iațeniuk de ieri ne arată teama că Rusia va continua expansiunea asupra Ucrainei și că se va folosi de populația regiunilor din estul și sudul țării pentru a anexa și acele regiuni.

„„ORA 21:00 Iateniuk: Ucraina va raspunde "militar" oricarei tentive ruse de anexare a estului tarii 

"Vreau sa avertizez in mod oficial Rusia: vom raspunde ferm, inclusiv prin mijloace militare, oricarei tentative de cucerire a Ucrainei, de trecere a frontierei de catre trupe ruse sau de anexare a regiunilor din estul (tarii) sau altor (regiuni)", a declarat seful Guvernului””.

Logic, Ucraina nu are ce face. Va trebui să riște. Opunerea armată unei eventuale agresiuni a Rusiei asupra regiunilor din estul și sudul țării previne dezmembrarea Ucrainei. Pentru că opoziția armată va fi însoțită de susținerea economică și militară a statelor din Europa și a SUA plus blocarea Rusiei în Asia de către China, Japonia și Coreea de Sud. Opunerea armată va fi și un semnal puternic pentru unirea efortului național către un obiectiv major. Apărarea țării. Nu este exclus ca opunerea armată să fie cea mai bună cale pentru păstrarea integrității Ucrainei nu doar împotriva Rusiei ci chiar împotriva forțelor interne dizidente. Războiul de apărare va facilita sancționarea celor care vor trece de partea Rusiei. O parte din susținătorii de azi ai Rusiei din Ucraina vor părăsi țara pentru a nu fi acuzați de trădare. Chiar și dacă Rusia nu va ataca, în Ucraina vor avea loc procese dure împotriva celor care au pus în pericol integritatea națională și au sfidat suveranitatea statului.

Nu cred că Rusia este pregătită pentru mai mult de atât. Acum. Nu mai are justificarea strategică pe care a folosit-o în cazul Crimeii. Cred însă că Rusia se va folosi de populația rusă din Ucraina pentru a menține presiunea asupra acesteia. Practic, Ucraina a fost atenționată cu Crimeea asupra alegerilor viitoare. Rusia i-a dat un semnal ferm. Fără NATO și UE. Orice acțiune în direcția semnării Tratatului Nord-Atlantic va duce la tulburări politice și sociale severe în Ucraina, la destabilizarea țării și chiar la pierderea teritoriului. Este evident că Ucraina se află pe buza prăpastiei, dacă nu chiar a început să cadă. Este împărțită în sfere de influență. Estul și sudul doresc Rusia. Rusia are în Transnistria efective militare iar vecinul Moldova tremură. Vestul țării vrea Europa. Centrul țării vrea Ucraina. Alegerile legislative vor arăta care sunt puterile în Parlament iar guvernul viitor va lupta să obțină consensul din partea tuturor celor care au o oarecare putere pentru un proiect comun al Ucrainei. Măsurile luate de guvernul Iațeniuk împotriva Rusiei pot fi „reevaluate”. La un moment dat se va ajunge la un război civil. Acum, la început, când diferitele formațiuni politice din Ucraina mai au posibilitatea să se manifeste anarhist.

Sancțiunile politice și economice luate împotriva Rusiei de către comunitatea internațională sunt un semnal că se poate și mai mult dacă Rusia face pași către agresiunea teritoriului ucrainean. Nu cred că Rusia va face pasul decisiv. Nu cred că Rusia este pregătită să declanșeze un război în Europa. Un război în Europa va pune Rusia în fața unui conflict internațional. Va avea război pe întreg frontul european, de la nordul înghețat până la frontiera cu Georgia, sudul asiatic al Rusiei va fi blocat de China care nu are interesul de a încuraja un război în Europa unde China are interese majore iar estul Rusiei va fi în fața forțelor americane din Pacific. Un conflict în Europa va duce la blocarea investițiilor statelor membre ale Uniunii Vamale în Europa. În plus, statele UE și SUA pot bloca economic Rusia și partenerii ei oriunde în lume.

Nu văd cum Rusia va alege să facă pasul următor. Cred că se va limita la victoria din Crimeea și va continua presiunile aspra Ucrainei pentru a o împiedica să adere la NATO și UE. Nu cred că Rusia își propune să agreseze R. Moldova. Ar intra în conflict cu România iar de aici se poate ajunge mult mai repede la un conflict armat european. Chiar dacă Germania și Franța vor cere moderație.

Noi în schimb, trebuie să accelerăm procesul de integrare al R. Moldova la UE și chiar la NATO. R. Moldova trebuie să devină independentă economic și energetic de Rusia și chiar de Ucraina. R. Moldova va trebui sprijinită să își schimbe liniile de cale ferată și să construiască drumuri strategice către România pentru a permite acordarea unui sprijin complet atunci când situația o va cere, de va fi nevoie. Integrarea europeană a R. Moldova trece prin România. România va trebui să sprijine și Ucraina în opoziția acesteia față de Rusia. Pentru că sprijinul României ca și a altor state vecine Ucrainei, cum ar fi Polonia, Ungaria și Slovacia va permite Ucrainei să reziste Rusiei și să blocheze zonele de risc ruse cum ar fi Transnistria. Acceptarea de către Rusia a cererii Transnistriei de a deveni republică rusă, echivalează cu o nouă agresiune asupra unui stat independent, R. Moldova. Ar justifica intervenția armată a R. Moldova în Transnistria și sprijinirea militară a R. Moldova de către România și statele NATO din regiune, cum ar fi Turcia. O acceptare a Transnistriei de către Rusia ar echivala cu o agresiune armată a Rusiei asupra estului și sudului Ucrainei.

Înclin să cred că Rusia a acceptat, prin anexarea Crimeii, să renunțe la Transnistria. Ucraina va bloca Transnistria la frontieră și va conlucra cu R. Moldova. Blocată de Ucraina, Transnistria va avea ieșire doar prin Moldova. Iar Moldova va trebui să fie fermă. Transnistria va trebui să revină la teritoriul Moldovei fără nici un tratament special. Nu este exclusă posibilitatea ca o parte a populației transnisterne să ceară să migreze în Rusia. La fel ca o parte a etnicilor ruși din Ucraina. Nu este exclus însă nu știu dacă Rusia are interesul să îi primească.

Este de urmărit. Viitorul îmi va spune unde am intuit bine și unde nu.

Rușii au pregătit foarte atent preluarea Crimeii de la Ucraina. Inteligent lucrat.

Statele europene și SUA, alături de alte state ale lumii aflate în vecinătatea Rusiei sau aflate într-o relație, oarecare cu aceasta sunt atente la „spectacolul” în care actorul principal pe plan internațional este Rusia iar Vladimir Putin, Președintele „jucător” este prezentatorul.

Noi, românii, suntem pe baricadele UE și NATO. Dăm comunicate și exprimăm poziții politice care să întărească stabilitatea celor două entități internaționale care sunt în dificultate. Sunt în dificultate pentru nu au capacitatea de a susține Ucraina, integritatea ei teritorială și suveranitatea acesteia. Chiar dacă declarațiile liderilor politici internaționali sunt „ferme”, aceștia rămân doar cu notorietatea că au fost fermi. Nici noi nu putem susține decât cu declarații politice „independența” Ucrainei.

Că vrem sau nu, Rusia a tras cortina și ne-a pus în față o altă imagine a Rusiei. Nu cea construită de analiștii economici care au tot bătut apa'n piuă cu dezastrul economiei rusești, cu înapoierea civilizației rusești, cu lipsa democrației și alte tâmpenii „corect politic”. Rusia ne-a arătat că este o forță militară redutabilă (primitivă după cum spun propagandiștii de toate neamurile) capabilă să ducă la bun sfârșit un proiect strategic militar având resurse umane și militare suficiente pentru a provoca și a lupta, de va fi nevoie, contra oricărui opozant. Economia aia a Rusiei „de doi bani bucata” este capabilă să susțină capacitatea militară. Iar capacitatea militară este teribilă. În plus, lipsa aia a democrației din Rusia tocmai a primit o palmă usturătoare. Majoritatea populației din Federația Rusă este de acord cu actul de rapt internațional din trupul Ucrainei. Ba, mai mult, aceeași majoritate este de acord cu Vladimir Putin că Ucraina este un stat artificial, creat pe timpul URSS ca o zonă tampon, alături de celelalte state europene aflate sub controlul URSS, împotriva NATO. Convingerea populației din Federația Rusă că Ucraina este un stat artificial este suportul popular de care Putin și ai lui au nevoie pentru a juca pe scena europeană cartea refacerii statului Rus „autentic”. Până și democratul Gorbaciov a declarat că s-a făcut o reparație istorică.

Așa cum am mai spus, Rusia și-a pregătit din timp acțiunea. Primul pas, de la revolta de la Kiev, a fost să declare public că populația de etnie rusă este pusă în pericol și că ea, Rusia, este obligată, potrivit dreptului intern să apere interesele rușilor trăitori în Ucraina vecină. În Crimeea unde Rusia își ține o mare parte din flotă, pregătirea secesiunii a fost mai ușor de făcut. Trebuia să fie pornită și dusă de forțele interne ale Republicii Autonome Crimeea. Nu a fost greu. Cu o populație rusă majoritară, cu autorități etnice ruse, cu experiențe recente de opoziție față de Kiev, Crimeea a parcurs pașii stabiliți în strategia Rusiei și și-a declarat independența față de Ucraina.

Putin a vorbit atunci de precedentul Kosovo. L-a detaliat. A evidențiat sprijinul SUA și al statelor europene pentru autonomia kosovarilor deși, din punct de vedere istoric, kosovarii albanezi sunt coloniști și nu nativi ai teritoriului. Un teritoriu care istoric este „leagănul” poporului sârb. Dar dacă s-a putut rupe un teritoriu Serbiei pe criteriul autodeterminării etnice, de ce să nu se rupă un teritoriu cu cu populație majoritară rusă de la un stat artificial cum este Ucraina ? Mai ales că respectivul teritoriu are o istorie recentă destul de clară. Crimeea a acceptat să facă parte din Ucraina în 1992, obținând în schimb drepturi autonome extinse. Crimeea a fost la momentul acceptării subiect de drept internațional, era o republică autonomă. Crimeea atunci s-a separat de Federația Rusă. Din moment ce atunci acest act juridic internațional a fost acceptat și recunoscut internațional de ce acum, când Crimeea a ales să se întoarcă la Federația Rusă nu se acceptă ?

După ce Crimeea și-a respectat partea ce îi revenea din scenariul strategic, Rusia a trecut la folosirea altor precedente istorice recente pentru a justifica acțiunile viitoare. A recunoscut, internațional, Republica Crimeea ca stat independent, a admis cererea Republicii Autonome Crimeea de a face parte din Federația Rusă și nu a scăpat ocazia de a compara acest moment cu momentul unificării celor două Germanii. Degeaba protestează germanii (Agerpres), este în fapt o situație care are foarte multe puncte comune.

Rusia a trecut, pe teren, la „eliberarea” teritoriului Crimeii de „forțele de ocupație” ucrainene. Parlamentul Crimeii a declarat anterior că forțele armate ucrainene de pe teritoriul ei sunt considerate forțe de ocupație. Gândul m-a dus la anul 1940, când după ultimatumul lui Stalin trupele ruse au intrat în Basarabia, grănicerii și forțele armate române fiind atacate de forțele ruse până la Prut. Din povestirile bătrânilor cu care am vorbit, români sau ruși lipoveni care au fugit de Armata Roșie, rușii nu au respectat termenul de părăsire a teritoriului comunicat guvernului României trecând la agresiune imediat. Așa se întâmplă acum în Crimeea. Rușii au trecut la agresiune armată folosindu-se și de declarațiile belicoase ale Kievului.

După ce Kievul a făcut declarații de război, SUA a comunicat că nu se pune problema unei intervenții armate împotriva Rusiei. Sunt sigur că Rusia a știut că aceasta va fi declarația SUA. În primul rând pentru că Ucraina nu este nici membră a NATO și nici membră a UE. Comisia Europeană a promis sprijin financiar Ucrainei însă doar dacă aceasta va încheia un acord cu FMI, adică doar după ce Ucraina va accepta condițiile FMI de reformă economică și financiară. Ucraina a rămas descoperită. Economic și militar. Este evident că funcție de evoluția situației din Ucraina, vor exista diferite forme de sprijin însă nici un sprijin nu va fi de substanță, așa cum au sperat cei care dețin puterea în Ucraina. Europa și SUA nu sunt pregătite de război pe teritoriul european. Este evident însă faptul că frontierele europene de est ale NATO vor fi întărite din punct de vedere militar dar și din punct de vedere economic. Statele membre UE de la frontiera cu spațiul de influență rus vor avea mai mult sprijin pentru dezvoltare pentru că ele, în principal, vor trebui să asigure apărarea și securitatea europeană.

Evenimentul „Crimeea” a evidențiat slăbiciunile atât ale SUA cât, în special, ale Uniunii Europene. UE suferă de lipsa integrării. Este o piață europeană însă este eterogenă și incapabilă să își apere valorile. Iar valorile europene nu se apără cu discursuri politice sau tratate academice. Se apără cu arma în mână de către cetățenii europeni. Sper ca mesajele din anii din urmă privind necesitatea creerii, în afara NATO, a unei forțe militare de apărare a Uniunii Europene să prindă mai multă substanță. Fără mai multă integrare, statele europene nu vor mai rezista nici ca piață comună. Din moment ce Uniunea Europeană, ca întreg, nu este capabilă să asigure integritatea teritorială și independența statelor membre, nu mai are rost să existe. Și așa, politicile unor state membre ale UE de colaborare și cooperare cu Rusia au contribuit la slăbirea UE. Guraliva Germanie este și punctul tare a Pieței Comune dar și punctul ei slab. Franța, la fel. Interesele lor egoiste au erodat capacitatea UE de a realiza integrarea. Și nu doar ele. Egoismul Ungariei și al Bulgariei (două state tradițional aliate Rusiei !), vin să completeze imaginea defectului UE.

Ajung la concluzia că avem nevoie de Turcia. Cel puțin aici, la Marea Neagră, Turcia membră și a UE ar fi un câștig.

Poziție cu privire la demisia lui Mircea Diaconu din PNL.

La cald.

Nu este cazul să ne inflamăm sentimental pentru nici unul dintre liderii politici. Ca susținător al PNL, îi susțin pe toți liderii și membrii PNL. Când liderii sau membrii PNL au probleme cu autoritățile statului cauzate de apartenența lor la PNL, voi fi alături de ei fără nici o reținere. Când au însă probleme cauzate de actele și faptele lor ca persoane fizice, voi aștepta ca Justiția să își spună cuvântul, de se va ajunge acolo. Chiar dacă îmi dau cu părerea mai înainte sau mai apoi, în special cu privire la interpretarea normei de lege aplicabile, asta nu înseamnă că îi acord persoanei respective susținerea politică în procesul său. Ar fi o prostie din partea mea.

Eu consider că liderii politici au ajuns în funcțiile politice de partid ca urmare a angajamentului asumat că vor apăra și vor promova interesele membrilor partidului care au ales o anume ideologie și un anume comportament politic. Indiferent de numele lor, indiferent de valoarea pe care respectivul lider o are în fața opiniei publice, eu îi consider a fi sub angajament. De aceea, mă aștept de la ei să se comporte ca persoane fizice astfel încât să nu pună în pericol partidul și interesele membrilor partidului pe care ei au fost mandatați să le reprezinte și apere. Consider că au obligația să acționeze în așa fel încât problemele pe care, la un moment dat, le au cu autoritățile statului, să le soluționeze fără sprijinul politic al partidului. Sunt de acord ca, de la caz la caz, partidul să le acorde asistență de orice natură însă nu sprijin politic.

Mircea Diaconu, pentru care am o mare stimă, trebuie să își rezolve situația cu starea de incompatibilitate constatată de ICCJ în 2012. În special cu privire la consecințele ei. Iar asta o poate face doar în fața instanței competente prin atacarea comunicatului ANI. Este o acțiune individuală pentru că interdicțiile impuse de lege sunt individuale. PNL nu poate fi angrenat în conflictul lui MD cu ANI.

MD are tot dreptul din lume să candideze pentru un loc în Parlamentul European. Va trebui să adune 100.000 de semnături de susținere. Va depune lista odată cu candidatura la BEC. Acolo se va găsi și comunicatul ANI sau o altă formulare ANI care comunică BEC că MD este oprit, prin efectul legii, să mai candideze. BEC va lua o decizie de respingere a candidaturii. BEC nu este instanță de judecată iar comunicatul ANI este un act oficial al unei autorități de stat. Mă gândesc că MD vrea ca mai apoi să atace decizia BEC la instanța de judecată. Oricum, procesul va intra într-o formă rapidă. Instanța va trebui să se pronunțe într-un termen care să permită petentului participarea la alegerile europarlamentare. Ar fi singura modalitate rapidă prin care MD poate contracara acțiunea ANI. Nu este exclus ca MD să acționeze sprijinit de PNL !

În cazul în care MD nu obține satisfacție, PNL va fi „sancționat” de o parte a electoratului pentru că nu l-a sprijinit pe MD. Este un risc doar dacă după aflarea soluției MD nu face pasul de a reveni în PNL. Dacă MD obține satisfacție, atunci și PNL și MD pot acționa împreună pentru atragerea electoratului la vot repetându-se scenariul EBA de la alegerile europarlamentare anterioare. PNL să sprijine pe MD la vot prin membrii și simpatizanții săi fără a pune în pericol lista electorală a PNL.

Am încercat să judec pozitiv. MD este o persoană publică de prestigiu care a confirmat mereu și mereu că este cu adevărat un liberal.

Acțiunea lui de acum poate fi interpretată și ca un gest de frondă față de PNL, distructiv. Poate fi interpretat și așa cum am făcut-o eu. Poate fi interpretat și altfel.

ANI pierde procese cu conflictele de interese la deputați și aleșii locali !

Azi, Parchetul de pe lângă ICCJ transmite un comunicat prin care ne anunță că au trimis în judecată pe deputatul Nicolae Mircovici acuzat de conflict de interese.

„Comunicat de presă - PÎCCJ
miercuri, 19 Mar 2014, 11:43  •  COMUNICATE 

19 martie 2014 COMUNICAT

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MIRCOVICI NICULAE (deputat în Parlamentul României), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul, în calitate de deputat în Parlamentul României, a propus angajarea soției sale pe post de referent în cadrul biroului său parlamentar și a avizat contractul individual de muncă al acesteia, pe o perioadă determinată (din ianuarie 2009 până la sfârșitul mandatului), contract în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru angajată în cuantum total de 20.387 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Mintea mi s-a dus la discuțiile și deciziile anterioare cu privire la asimilarea demnitarilor cu funcționarii publici în sistemul penal. CCR a statuat că o astfel de abordare nu este constituțională.

Am citit prevederea penală. Intre vechiul cod penal și noul cod penal nu sunt diferențe semnificative cu privire la conflictul de interese. Problema era de interpretare a actului juridic.

Tot azi, Mediafax comunică o soluție dată de instanțele competente, ultima fiind ICCJ care a respins un recurs al ANI pe un caz similar. Dar absolut similar ! Cel al fostului deputat Ioan Cindrea.

„Fostul deputat Ioan Cindrea a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, care l-a acuzat de conflict e interese pentru că şi-a angajat soţia la cabinetul parlamentar, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Judecătorii ICCJ au decis să respingă recursul declarat de ANI la decizia din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost admisă cererea de anulare a actului emis de Agenţie în cazul lui Cindrea.

În urma verificărilor declanşate în noiembrie 2010, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că fostul deputat PSD a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Amalia Cindrea, în cadrul biroului parlamentar din Circumscripţia electorală 34 Sibiu.

Beneficiul obţinut în perioada 5 octombrie 2009 - 1 februarie 2011 de către aceasta a fost de 35.061 lei (aproximativ 8.138 de euro), preciza ANI”.

Încă nu am ajuns la motivarea ICCJ și nici nu am citit motivarea Curții de Apel Alba care a judecat cauza pe fond.

Este evident că PICCJ avea posibilitatea să aștepte soluția în cazul Cindrea pentru a vedea ce face în cazul Mircovici. ICCJ nu va avea o altă soluție. Nu poate avea o altă soluție în nici unul din cazurile ANI cu același subiect.

Chiar dacă în cazul Cindrea a fost o acțiune în contencios administrativ iar acțiunea în cazul Mircovici este una în penal, subiectul este „conflictul de interese”. Din moment ce ANI a pierdut în administrativ, nici PICCJ nu poate câștiga în penal. Pentru că instanța va trebui să constate că nu există conflict de interese și ca atare nu există nici fapta penală.

Mai mult, ANI „va suferi” cumplit și pe alte cauze deschise. Deja a pierdut în cazul de incompatibilitate deschis președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu care a câștigat procesul cu ANI, instanța competentă constatând că nu este în incompatibilitate în calitatea sa de reprezentant al CJ în CA al unei SC care asigură utilitățile publice într-o localitate a județului Brașov. Justiția se va folosi și de comunicatul CE care infirmă incompatibilitatea dintre demnitatea de ales local și reprezentarea autorității publice locale în CA al SC care oferă utilitățile publice localităților pe care le reprezintă. Iar aici intră mii de primari agresați de ANI și prostia celor de la ANI.

Corectitudinea politică între gargara cu pioneze și realitatea politică.

Federația Rusă a preluat un teritoriu de la Ucraina în urma unui act de voință al populației acelui teritoriu. Este vorba despre Republica Autonomă Crimeea care are o scurtă istorie agitată în relația cu Ucraina la teritoriul căreia a aderat în 1992. A fost o aderare în temeiul dreptului unui stat de a dispune de propriul teritoriu. Acum, în 2014, același stat vrea altceva.

Juridic, suntem în fața unui caz de drept internațional, unde subiectele sunt statele. Particularitatea în dreptul internațional cu privire la drepturile și obligațiile statelor este aceea că nu există norme, ca în dreptul intern al fiecărui stat, pentru că normele ar presupune și existența unei puteri supra-statele care să dețină instrumentele de forță necesare pentru a sancționa statul care le încalcă. Fiind doar recomandări, s-a convenit asupra constituirii unui Consiliu de Securitate compus din marile puteri ale lumii care au reprezentanți permanenți și care beneficiază de dreptul de veto și alte state, care își trimit reprezentanții prin rotație. În fapt, Consiliul de Securitate al ONU este cel care constată că au fost încălcate principiile de drept internațional. Constatarea urmată de o rezoluție ca act juridic de drept internațional permite statelor interesate inițierea unor acțiuni militare sau de altă natură ca măsuri sancționatorii împotriva statului sau statelor agresoare.

Consiliul de Securitate nu a putut obține o condamnare a Rusiei pentru acțiuni ostile cu caracter militar și politic asupra Ucrainei pentru că Rusia, cea acuzată, a opus dreptul ei de veto. China s-a abținut de la vot. Abținerea Chinei are semnificația că nu este de acord nici cu punctul de vedere exprimat de SUA, Marea Britanie și Franța dar nici cu punctul de vedere al Rusiei. Din acest motiv nu avem o condamnare a ONU, în numele tuturor statelor membre ONU, a actului „abuziv” al Rusiei.

Urmare a acestei situații, ne aflăm în fața unei poziționări internaționale pe sfere de influență. De o parte, SUA cu aliații ei din NATO și din alte alianțe militare încheiate în Pacific sau în alte părți ale lumii, de partea cealaltă Rusia și aliații ei din Uniunea Vamală euro-asiatică plus statele care au declarat SUA și aliații acestora ca adversari. China și aliații ei se țin deoparte, chiar dacă declarațiile lor politice pot lăsa impresia că recomandă „dialogul”.

Principiile Cartei ONU lasă loc de o interpretare duală însă sunt fără echivoc în sub-înțelesul lor. Celelalte state nu au obligația să apere un alt stat aflat în conflict cu o altă entitate internațională. Intervenția internațională este o posibilitate condiționată de mulți factori. Pentru că apărarea altui stat, în afara declarațiilor politice, presupune capacități cu caracter deosebit: putere economică capabilă să susțină un conflict militar, alianțe politice și militare, capacitate militară dezvoltată, mijloace de transport etc. Nu trebuie uitat și faptul că este absolut necesar acceptul unei majorități semnificative a populației acelui stat pentru sprijinul militar. În plus, când este vorba despre state cu o anume istorie, așa cum este Ucraina, interpretările inițiale se pot transforma radical pe parcursul unei eventuale intervenții militare de sprijin.

Să spunem că NATO va interveni militar în sprijinul Ucrainei. O parte a populației va aplauda, o altă parte a populației Ucrainei va fi împotrivă. O particularitate a „părților” este aceea că se numără cu milioanele de persoane. Rușii formează 17,3% din populație iar vorbitorii de limbă rusă, ca limbă maternă, sunt 29,6%. Vorbim despre o treime din populația de 45 mil. persoane din Ucraina. În plus, o altă parte a populației etnic ucrainene este pentru rămânerea Ucrainei în sfera de influență a Rusiei. O intervenție a NATO (SUA și UE) ar aduce mai degrabă imaginea unei acțiuni armate de cucerire a unui teritoriu și nu de sprijin. De aceea este puțin probabil ca o astfel de intervenție să aibă loc.

O altă particularitate a dreptului internațional este aceea că statele lumii trebuie să fie capabile să beneficieze de principiile de drept internațional cu referire la drepturile și obligațiile statelor. Iar Ucraina nu este capabilă. Este neputincioasă. Este roasă de „boli de stat”. Pornind de la regimurile politice și până la demografie, de la organizarea administrativă și până la capacitatea militară și de asigurare a securității interne și internaționale. Ucraina s-a situat, singură, între două forțe mondiale relativ stabile. UE cu componenta militară NATO și Federația Rusă cu componenta economică și militară a Uniunii Vamale euro-asiatice. Ucraina s-a vrut și cu unii și cu alții. A vrut să beneficieze de beneficiile din ambele părți. A pierdut timpul aiurea. Dacă se îndrepta ferm către NATO, atunci când a semnat PfP, azi era sub umbrela NATO. Au trecut aproape 15 ani de atunci. Între timp, Rusia și-a rezolvat problemele interne, a început să redevină producătoare de tehnică și tehnologie militară înaltă, și-a reorganizat forțele armate, le-a asigurat dotarea și și-a refăcut sistemele logistice. În plus, Rusia și-a deschis frontierele investițiilor din UE ba chiar a devenit un mare investitor în statele UE. Consecința este că state ale UE se împotrivesc ferm unei intervenții militare a NATO dar și unor sancțiuni economice împotriva Rusiei. Concluzia: Rusia are capacitatea de a interpreta dual principiile dreptului internațional cu privire la obligațiile statelor.

Noi, românii, vom urma, vrem sau nu, politica UE și a NATO cu privire la Rusia și faptele ei de arme pe plan internațional. Este obligatoriu acest comportament. El ne garantează securitatea ca stat și apărarea în fața vecinului Rusia devenit cam belicos. Față de Ucraina, noi avem „umbrelă”. Inclusiv atomică. Asta nu ne scutește de obligația, ca stat, să ne dezvoltăm economic, militar și să nu ne corectăm deficitul demografic. Garanțiile oferite de apartenența la UE și NATO obligă la coparticipare. Iar coparticiparea impune la modernizarea forțelor armate române, dotarea lor cu armament și tehnică modernă, asigurarea lor logistică pentru a face față unei perioade cât mai mari de conflict armat, disponibilitatea logistică și operațională pentru a contribui la eforturile militare ale alianței. Ca să ai, trebuie să dai.

Îmi par ciudate declarațiile unora și altora, comentariile unora și altora. Sunt prea sentimentale. Iar unele sunt idioate de-a binelea. Populația din statele membre ale UE trebuie lămurită, odată și o dată, că uneori este nevoie de un comportament care nu are nimic a face cu tâmpenia vehiculată persuasiv privind „corectitudinea politică”. Teoria „corectitudinii politice” este pentru mințile slabe, este pentru a preveni opoziția din partea populației față de anumite comportamente de putere. Este pentru gargaragii din universități și pentru politologii care vorbesc aiurea. Nu există corectitudine politică în relațiile dintre statele puternice. Doar intre statele slabe, nici acolo întotdeauna. Scopul scuză mijloacele este mai aproape de corectitudinea politică decât toate tâmpeniile vehiculate de unii și de alții. Noi condamnăm Rusia pentru acaparare de teritoriu. Suntem corecți politic pentru că ne exprimăm ca adversar. Peste jumătate din populația Ucrainei și aproape 90% din populația Crimeii spun că nu este așa. Iar ei sunt cei implicați. Unde este corectitudinea politică aici ? Cine este corect politic ? Noi sau ei ?

La est avem, ca întotdeauna, o putere care crește iar. Rusia. Tot la est avem interese majore, ca națiune, peste frontierele actuale. Populația română din R. Moldova și populația română din Ucraina. La fel ca noi au aceleași interese Polonia, Ungaria, Bulgaria. Toți suntem membri ai UE și NATO. Ei bine, noi trebuie să fim capabili să determinăm celelalte state membre ale UE și NATO să ne sprijine în realizarea intereselor. Noi trebuie să sprijinim ferm R. Moldova să se dezvolte economic și militar. Pentru asta însă și R. Moldova trebuie să facă pasul către UE și NATO. R. Moldova trebuie să renunțe la neutralitate și să ceară României asistența militară. Croația a cerut Ungariei să îi asigure spațiul aerian. O poate face și R. Moldova cerând asistența militară a României. Partenerii noștri NATO ar trebui să ne sprijine astfel că fără a adera imediat la NATO, R. Moldova ar primi sprijinul NATO. Să fim realiști. Ca membri ai NATO suntem o putere, pentru că la puterea noastră militară se adaugă puterea celorlalte state membre NATO în conformitate cu art. 5 al Tratatului. Să lăsăm bocetele și tânguielile neputincioase. Dacă nu facem dovada că putem să ne susținem economic și militar politica internă și externă, vom deveni victime. Să fie clar.

Vecina noastră, Rusia. Frontiera comună este la platoul continental al Mării Negre.

Evenimentul politic internațional petrecut în aceste zile, ne aduce noi probleme nouă, României, chiar dacă lumea nu vorbește despre aceste lucruri.

Prin trecerea Crimeii la Federația Rusă au loc schimbări majore de frontiere, nu doar pe uscat între Rusia și Ucraina ci și la mare. Pentru noi, avem o schimbare de „vecin” la limita platoului continental al Mării Negre.

Este evident că la est, vecinul va fi Federația Rusă. La nord vom avea Ucraina. Nu știm cum va fi stabilită frontiera ruso-ucraineană la Marea Neagră pornind de la intersecția frontierei de uscat cu țărmul mării.

M-am uitat pe harta cu soluția CIJ privind delimitarea platoului continental la Marea Neagră între România și Ucraina. Partea de nord a zonei în litigiu marcată cu roșu la nord și violet la sud a fost atribuită Ucrainei pe considerentul deschiderii Ucrainei la Marea Neagră unde peninsula Crimeea a avut un rol determinant. Prin schimbarea regimului juridic internațional al peninsulei, Ucraina nu mai are cum beneficia de acea porțiune de mare fără a exista o inechitate pentru România.

Rusia va negocia cu Ucraina frontiera la Marea Neagră. Rusia va vrea mult, Ucraina va încerca să nu rămână prea săracă.

Pe o hartă, cu niște ani în urmă, am văzut că prospecțiunile marine au relevat existența unor rezerve submarine de hidrocarburi în golful care separă partea continentală de peninsulă și mai apoi mergeau de-a lungul peninsulei. Am citit că firme străine ar fi avut contracte de explorare și exploatare a resurselor de hidrocarburi la sudul peninsulei, dincolo de Sevastopol. Toate acestea vor trece în proprietatea Rusiei.

Când este vorba despre alte state nu îmi permit să fiu sentimental. Sincer, nu sunt de acord cu acțiunea Rusiei. Nu pot însă să nu observ că Rusia și-a jucat bine cartea. Europa și SUA a permis să existe precedentul Kosovo. Un precedent care „doare” cumplit pe sârbi. Un precedent folosit de toți revizioniștii Europei pentru a rupe statele actuale în bucăți. Un precedent care permite politicienilor din Ungaria și celor din UDMR să justifice că „autonomiile teritoriale pe criterii etnice” sunt forme moderne ale democrației Europene. Pot constata doar că populația din Crimeea, cel puțin sub aspectul istoriei recente, are motive mai solide pentru apartenența la Rusia decât au kosovarii cu aparteneța la Albania.

Eu mă gândesc acum la vecinul Rusia de la limita platoului continental și a zonei economice exclusive. Mă bucur că avem o soluție la CIJ care a delimitat o frontieră economică maritimă clară pe care Rusia va trebui să o respecte. Peninsula Crimeea nu îi conferă un drept anume pentru a cere modificarea acestor frontiere în relația cu România. Ucraina însă, va pierde enorm. Pierde rezervele de hidrocarburi exploatabile din Marea Neagră, pierde libertatea de mișcare în Marea Neagră și devine prizonieră la Marea de Azov.

Putin nu se complică. Federația Rusă va avea o nouă republică federală. Crimeea.

Vladimir Putin a ajuns la final cu „proiectul Crimeea”. Eu îl consider un „proiect”. Crimeea, ca teritoriu și populație nu înseamnă mare lucru, pentru o țară care se întinde pe două continente. Importanța ei este strategică. La Marea Neagră. Aproape de strâmtori. Este un avanpost militar. Pentru cucerirea lui sunt justificate eforturile făcute.

Nu doar cred, sunt convins că „proiectul Crimeea” a fost făcut de mult. La componenta politică s-a lucrat neîncetat, de la „cucerirea independenței” față de Federația Rusă de către Ucraina lui Kucima. Din 1992. Poate chiar mai înainte, pentru că intențiile Ucrainei de a deveni independentă au fost exprimate încă de pe timpul existenței URSS. Componenta militară a avut mai multe variante. O variantă publică, cea cunoscută de întreaga lume a acordului dintre Federația Rusă și Ucraina privind baza navală de la Sevastopol pentru Rusia și Flota Rusiei de la Marea Neagră, contra gaz mai ieftin și una secretă care prevedea ocuparea Crimeii de către Rusia cu forța armată. Rusia a așteptat. A urmărit cum s-au comportat statele europene și SUA, dar și vecinii asiatici, în ultimii 20 de ani. A analizat comportamentul statelor care sunt adversarele Rusiei în fosta Jugoslavie, în Liban și Siria, în Egipt și pe continentul African, în America de Sud. A avut, constant, o singură direcție de acțiune. Acum, a combinat componenta politică cu componenta militară. Ucraina a slăbit enorm, din toate punctele de vedere. Economic, a depins de Rusia. Iar Rusia nu i-a permis să se dezvolte mai mult decât să asigure ucrainenilor o viață de subzistență. I-a preluat piețele, i-a înlocuit produsele și serviciile, a făcut dumping față de „concurentul” ucrainean. Ucraina a trebuit să își reducă permanent capacitatea de luptă. Forțele armate ucrainene sunt dependente de resursele energetice. Pe care nu le are. Degeaba are sute și mii de aeronave și tancuri, mașini de luptă ale infanteriei și nave militare. Degeaba are oamenii care le pot folosi. Din moment ce nu are cu ce le mișca, nu are muniția necesară și nici nu are capacitatea de a le întreține. O știre cu privire la flota aeriană ucraineană din Crimeea era semnificativă. Din peste 50 de aparate de luptă, doar 4 erau operative !

Rusia a cunoscut că Armata Ucrainei este eterogenă. Ucraineni, ruși, români, turco-tătari, unguri, polonezi ... O mare slăbiciune. Apoi, Rusia a știut că organizarea administrativ teritorială a Ucrainei, după modelul rusesc este o slăbiciune în sine. Autonomiile teritoriale sunt puncte slabe pentru un stat unitar. Iar Crimeea era o autonomie administrativă, autonomie la care Rusia a lucrat încă de la obținerea de către Ucraina a independenței.

Toate lipsurile statului unitar Ucraina și-au arătat acum „valoarea”. Iar Rusia a considerat că este momentul să le exploateze. Revoluția „democratică” din Ucraina a adus la guvernare un surogat de guvern, fără autoritate în teritoriu. Regiunile au căpătat o poftă imensă pentru putere. Comunitățile rusești, concentrate în regiunile din estul și sud-estul Ucrainei au creat presiuni continue asupra autorităților locale pentru declararea independenței de Kiev și alipirea la Rusia. Armata Ucrainei este incapabilă de reacție. În Crimeea, nu au ripostat „invaziei” rusești pentru că a fost net în inferioritate. Semnificativ este faptul că o parte din militarii ucraineni au trecut de partea „autorităților locale” pro-ruse, cu toată capacitatea lor. Armata rusă s-a infiltrat pe teritoriul Crimeii fără însemnele de apartenență militară și a trecut la agresarea unităților militare ucrainene care nu au putut să riposteze. Ideea din spatele acestei manevre a fost aceea că o ripostă a militarilor ucraineni ar fi putut duce la acuzarea lor că au deschis focul asupra unor „civili”, asupra propriului popor. De fapt, ucrainenii nici nu aveau cu ce riposta. Probabil că toată dotarea lor funcțională era constituită din armele de infanterie din dotarea fiecărui militar. Provocând revolte ale etnicilor ruși în regiunile din sudul Ucrainei, Rusia a împiedicat intervenția armată a unităților ucrainene dislocate în centru și nordul țării. Degeaba a plimbat Ucraina mașini cu soldați și tancuri prin Kiev și unele localități din centru țării dacă nu a fost capabilă să le ducă către zona de conflict. Pentru a nu permite Ucrainei concentrarea forțelor către Crimeea, Rusia a mutat la frontiera cu Ucraina forțe militare net superioare Armatei Ucrainei. A început aplicații. Iar aplicații la frontiera unui stat trebuie interpretate în alt mod decât o fac civilii analiști de pe la televiziuni. Aplicațiile  armate au un program logistic similar cu o acțiune reală de război. Menținerea programului logistic permite forțelor armate implicate în aplicație să ducă acțiuni ofensive dincolo de teritoriul alocat desfășurării aplicației. Dincolo de frontieră.

Presiunile militare și politice ale Rusiei asupra Ucrainei au ușurat sarcina „autorităților din Crimea” de a finaliza programul rusesc care a prevăzut „consultarea democratică” a populației (majoritar rusă) prin referendum cu privire la apartenența teritorială viitoare. Rușii, majoritari, au ales Rusia. Declarațiile rușilor din Crimeea după referendum spun totul: „ne-am întors acasă !”.

Rusia face ultimii pași. Parlamentul rus cere alipirea Crimeii de Federația Rusă. Vladimir Putin vrea ca întreg demersul să îmbrace „haina democrației”. Federația Rusă va încheia un Tratat cu autoritățile din Crimeea în care să se prevadă aderarea, drepturile și obligațiile părților cu ocazia aderării ... Tratatul va fi depus la ONU, Biroul pentru tratate, astfel că el va fi opozabil „erga omnes”, tuturor subiecților de drept internațional. Recunoașterea sau nerecunoașterea de către SUA sau UE sau alte state a „reunificării Crimeii cu patria mamă” este o situație care nu pune probleme practice. După un timp, sancțiunile politice și economice de acum ale SUA și UE, de exemplu, își vor pierde din însemnătate iar timpul va fi în favoarea Rusiei. Sancțiunile politice și economice împotriva Rusiei sunt văzute de unii ca o răzbunare a neputincioșilor. Mai târziu vor fi văzute așa de întreaga lume. Pentru că aceste sancțiuni sunt superficiale. Cumplit de superficiale. Ele nu afectează Rusia cu nimic. Pentru că există o opoziție fermă a unor state europene, membre ale UE, față de sancțiunile economice ce ar fi putut fi luate asupra Rusiei. Iar Germania este liderul opozanților. Degeaba sancțiuni economice firave, ca să nu mai spun de cele politice care sunt ca o frecție la un picior de lemn, din moment ce Germania, Ungaria, Bulgaria dar și alte state vor continua colaborarea economică cu Rusia în domenii strategice, în special din domeniul energiei.

Ucraina este victima propriilor orgolii și lăcomii. Ar fi multe de spus, este evident însă că Ucraina a decăzut cumplit. Aura de stat mare a apus. Nu cred că are capacitatea de a ajunge, cândva, la ce a vrut ea să dea impresia lumii occidentale că este.

Preluarea de către Rusia a Crimeii, schimbă multe raporturi. Inclusiv pe cel al dreptului statelor asupra spațiilor marine și a resurselor submarine. Schimbarea frontierei la Marea Neagră dintre Ucraina și Rusia privează Ucraina de mare teritorială, zonă contiguă, zonă economică exclusivă. România se învecinează după finalizarea acestui act cu Rusia în zona sa economică exclusivă. Ucraina nu mai beneficiază de țărmul Crimeii în calculul dreptului ei la zona economică exclusivă. Calcul care a fost avut în vedere pe timpul desfășurării procesului de la Haga unde România a avut câștig de cauză în diferendul/litigiul cu Ucraina. Fără suprafața la Marea Neagră a Crimeii, frontierele maritime ale României cu Ucraina se cuvin a fi modificate în favoarea României !

Nu știu dacă Rusia va încerca în perioada următoare să acapareze noi teritorii de la Ucraina. Regiunile continentale ale Ucrainei cu populație majoritară rusă nu prezintă, deocamdată, un interes strategic pentru ca Rusia să mai comită un act provocator internațional. Nu este exclus însă ca Rusia să mențină în aceste regiuni, cele mai dezvoltate economic din Ucraina, o stare de conflict latent pentru ține Ucraina sub control. Astfel, Ucraina ar deveni, în ideea aderării la UE, un factor de risc major pentru UE. Chiar dacă acțiunile politice ale UE pentru sprijinul Ucrainei vor continua, ele nu mai au un viitor predictibil. Devin ineficiente. Ar fi o prostie ca UE să continue sprijinirea Ucrainei sub forma „donațiilor” cât timp nu există perspectiva ca investițiile europene nu au un răspuns corespunzător din partea Ucrainei. Să nu uităm că UE este, totuși, o piață economică și nu un „orfelinat internațional”.