joi, 29 decembrie 2016

La pomul lăudat, nu te duci cu sacul

Salutând nominalizarea de către PSD a lui Sorin Grindeanu ca propunere pentru desemnarea lui ca prim-ministru, oficialii liberali din Timișoara se joacă cu focul. Părerea mea. Considerente sunt mai multe.

AgerpresRobu salută nominalizarea lui Grindeanu la funcția de premier, ''pentru binele României și al Timișoarei''


Ca timișorean, nu pot decât să salut nominalizarea domnului Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru al României. L-am avut viceprimar pe Sorin Grindeanu în 2012 și am avut o bună colaborare, așa cum am avut de altfel și în 2016, după ce dânsul a devenit președinte al Consiliului Județean Timiș. Sunt premise foarte bune, așadar, pentru o bună colaborare și în noile circumstanțe, în interesul Timișoarei și al județului Timiș. (...). Îi urez mult succes domnului Sorin Grindeanu, ca prim-ministru, pentru binele României, pentru binele Timișoarei

Succes ! De ce nu ? Doar îl avem pentru cât timp o fi dispus infractorul Liviu Dragnea să îl țină în funcție. Dacă se supără teleormăneanul, naiba îl ia. Ideea nu este străină de proaspetele declarații de ieri, ale lui Grindeanu, care recunoaște relația de subordonare față de infractorul Liviu Dragnea care este șeful PSD. Problema este că este nu doar o subordonare pe linie de partid, este o subordonare pe linie politică a Guvernului pe care îl va conduce. Iar asta pute de la o poștă a subordonare neconstituțională. Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului, pentru că doar Parlamentul îl poate investi sau demite. Dar, ce să îi cer unui PSD-ist să cunoască și să aplice legea.

Mă deranjează elanul unor liberali care au salutat nominalizarea lui Grindeanu. Intrăm în epoca coabitării cu PSD ?

În știrea Agerpres se arată că Robu a înșirat și toate obiectivele Timișoarei pentru proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. Obiective care se pot realiza doar cu fonduri guvernamentale, spune el. Practic, Robu și-a pregătit și sacul pentru a merge la „pomul lăudat”. Alături de Robu este și Ben Oni Ardelean, deputat PNL.

Este evident că PSD se va folosi la maxim de proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană pentru a cuceri deplin Timișul, tot Banatul. Iar la alegerile viitoare, Robu va preda primăria unui PSD-ist care se va lăuda că PSD-ul a dus Timișul în fruntea țării.

Cred că cei doi liberali ar fi trebuit să fie mai reținuți în laudele lor. Mie îmi displace acest comportament.

Niciun comentariu: