miercuri, 21 decembrie 2016

Sevil Shhaideh este propunerea de prim-ministru a PSD ! Interesant.


O propunere interesantă. Mie, ca să fiu foarte sincer, îmi place. În primul rând faptul că PSD și ALDE au avut „tăria” să propună o femeie. În al doilea rând, creștinii din PSD și ALDE au acceptat o musulmancă. Uite așa, avem posibilitatea să avem un minoritar la Cotroceni și un minoritar la Palatul Victoria. Confesional, cel de la Cotroceni este lutheran iar viitorul prim-ministru este musulman. Este o situație nu doar interesantă, este și un exemplu de incluziune socială ce poate fi dată ca model în Europa.

Cât de performantă este doamna Sevil Shhaideh vom afla de la presa noastră cea de toate zilele. Plus date despre viața ei personală, plus porcării jurnalistice cât cuprinde. Plus refularea pe internet a „evoluaților” creștini care vor face tot ce le stă în putință să își demonstreze educația.

Plăcerea se termină doar aici. Îi doresc doamnei să fie desemnată și să dea dovadă în fruntea Guvernului că a meritat desemnarea. Este interesant de urmărit.

Intenția infractorului Liviu Dragnea este însă alta. A arătat-o când a dat anunțul jurnaliștilor.
O condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine deocamdată
În loc să fie un pas înainte, această desemnare capătă, în urma acestei declarații a infractorului Liviu Dragnea, semnificația unui nou pas înapoi. Pentru că trebuie să înțelegem clar că alegerea este exclusiv a lui, PSD și ALDE pupând „condurul stăpânului” Dragnea, că persoana aleasă știe că este temporar pe funcție până obține infractorul Liviu Dragnea decizia de neconstituționalitate a legii care nu îi permite să preia, în calitate de persoană care execută o condamnare penală sau a fost condamnată penal, funcția de prim-ministru. La fel ca Traian Băsescu, Liviu Dragnea se pare că are femei în jurul lui în care are mai mare încredere decât în toți ceilalți colegi din partid !

Alegerea doamnei Sevil Shhaideh are, în aceste condiții, și alte semnificații. Este minoritară, este de confesiune musulmană iar o opoziție a ei după desemnare față de decidenții din PSD, toți sau aproape toți de confesiuni creștine, ar însemna o debarcare rapidă prin orice mijloace la cererea lui Dragnea, sau a altui lider dacă infractorul Liviu Dragnea va avea o altă cale de urmat (se pare că asta îi va fi soarta). Urâtă soartă o așteaptă pe Sevil Shhaideh dacă se opune !

Alegerea infractorului Liviu Dragnea trebuie legată de cea privind liderii PSD din cele două Camere ale Parlamentului. Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae au fost numiți, la rândul lor, temporar, pentru a obține modificările legislative care să îi permită infractorului Liviu Dragnea să ceară, pentru el, pentru că „deocamdată” nu poate, funcția de prim-ministru. Am arătat asta în acest articol de pe blog.

Îmi place ideea de a o avea, în aceste condiții, pe doamna Sevil Shhaideh prim-ministru, dar nu îmi place că a devenit actor într-o murdărie politică concepută de infractorul Liviu Dragnea.

4 comentarii:

Adrian Stoica spunea...

Nu-s în clar: e gulenistă, erdoganistă, allawită, sau ce?

Unknown spunea...

Domnule Florin Craciun, de acord cu ce ati scris! Dar, cum comentati faptul ca are sot cetatean sirian si este proprietara a trei apartamente in Siria!

Crăciun Florin spunea...

De unde să știu eu, Adrian Stoica ? Eu nu m-am referit la așa ceva în articol.

Crăciun Florin spunea...

Necunoscutule, nu comentez în vreun fel. Regula constituțională este ca ea să fie cetățean român, cu domiciliul în România. Ce este soțul ei, este treaba altor instituții. Cât privește averea pe care o are, asta chiar nu mă interesează. De fapt, nu mă interesează averea altora.