Pentru că îmi este dată o afirmație a individului, de către un susținător al coaliției toxice PSD-ALDE, ca exemplu de gândire politică profundă (și asta este o curiozitate !), nu pot să trec peste ea. Nici de frică. Este încă una din capodoperele demne de Evenimentul Zilei devenit gazeta de perete a lui Traian Băsescu. Lui Cristoiu îi „fată mintea” scenarii la care orice minte mai aranjată, cu instrucțiuni clare de folosire a creierului, are o tresărire. Omul ăsta umblă singur pe stradă ? Conduce o mașină ? Are drept de vot ?
Într-un articol pe blogul lui, Cristoiu o ia razna rău de tot. Bine, își varsă veninul peste tot pe unde vede PNL, nici o problemă, dar face o interpretare de te doare mintea.
Un vot pentru PSD şi ALDE, care au apărut drept întruchiparea forţelor în Război cu Klaus Iohannis.Incredibila victorie a PSD și ALDE poate fi interpretată drept rezultatul unui Referendum de suspendare a lui Klaus Iohannis.Și-i dă Cristoiu cu suspendarea lui Iohannis într-o veselie.
De unde scoate el ideea că votul a fost anti-Iohannis, mai mult, are valoarea unui referendum pentru demiterea Președintelui ? Naiba știe ! Eu unul nu îi pot găsi, oricâtă disponibilitate am să înțeleg, legătura. Dar susținătorii PSD-ALDE se pare că sunt încântați. Le vine pleașcă, vorba aia, pe ideile crețe de a pune în fruntea țării infractorii sau pe cei care au probleme penale. La vot, au trimis în Parlament pe unii dintre ei. Pentru siguranța infractorilor și a celor cu probleme penale trimiși în Parlament susținătorii PSD-ALDE au nevoie de o suspendare a Președintelui. Logica este bună. Președintele este singurul care poate împiedica Parlamentul nou ales și guvernul care va fi format de infractorii din PSD și ALDE să încalece Justiția. În mână cu Constituția !
Trebuie să vedem și un alt aspect. Cristoiu este „păstrătorul” secretelor Elenei Udrea, fidel slujitor al intereselor individei dar și un aprig susținător al lui Traian Băsescu. A primit comandă pentru a sprijini crearea unui context favorabil apropierii dintre PMP și PSD ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu