sâmbătă, 10 decembrie 2016

Sistemul oligarhic din sănătate al PSD crapă din toate încheieturile. Se destramă. Trebuie să ajutăm la destrămarea completă a acestuia votând cu PNL.


Florin Adrian Secureanu este unul dintre reprezentanții oligarhilor din sistemul de sănătate patronat de PSD. Fostul director al spitalului clinic „Nicolae Malaxa”, subordonat primăriei generale a Capitalei, s-a dat bine cu toți cei care au avut un dram de putere politică. Acum este sub controlul DNA pentru multe și uimitoare infracțiuni, luare de mită și delapidare (la greu !) sunt principalele acuzații deocamdată. Iar după el, vine potopul. Potopul pentru toți cei care i-au fost alături la jaf. Individul, ca oricare alt oligarh prevăzător și-a asigurat controlul asupra celor care au fost beneficiari ai ticăloșiilor făcute. Vor urma zile interesante. În orice caz, Sorin Oprescu este un nume care se vehiculează prin „zonă”.

Un alt spital din capitală este la rândul lui în atenția procurorilor. Astăzi, la spitalul „Marie Curie” este mare vânzoleală. Directorul spitalului, Gheorghe Burnei este în vizor pentru infracțiuni de corupție. Și Burnei este din categoria oligarhi ai sistemului de sănătate.

Zilele trecute a fost în vizorul Ministerului Sănătății și spitalul „Sf. Maria”, unde directorul protejat de PSD prin Gabriela Vrânceanu Firea, dr. Narcis Copcă, este foarte agitat pentru că o altă cercetare la ANT a scos la iveală nereguli grave privind acreditarea spitalului. Iar de aici la întâlnirea cu un procuror de caz nu este cale lungă.

Ministrul sănătății, economistul Vlad Voiculescu, vine și ne dă o imagine de coșmar a sistemului de sănătate.

Iau câteva fraze de la publicația on-line „actual24”.

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, ca procurorii DNA au deschis 150 de dosare vizand persoane cu functii in sistemul de sanatate. 

Un chirurg ii cere pacientului sa isi vanda casa pentru o operatie. Un ministru al Sanatatii cumpara un sistem informatic de 14 milioane de euro care nu este folosit niciodata. Un pacient afla ca pe numele lui sunt decontate medicamente de zeci de mii de lei pentru diagnostice tip HIV, hepatita si diabet. Un grup de firme face contracte de 85 de milioane de euro si umfla cu 300% pretul pentru reactivi. Un manager de spital primeste 100.000 de euro in plic ca sa favorizeze o firma la achizitia unui echipament. Toate acestea sunt, din pacate, cazuri reale si cam asa se scurg in fiecare zi bani din sistemul medical, care ar putea fi folositi pentru ingrijirea pacientilor, pentru infrastructura, salariile personalului medical
Am descoperit un sistem de sanatate sufocat de grupuri de interese, o panza de paianjen care acopera tara. Din loc in loc, pe panza pandesc paianjeni feudali fara scrupule care fac din viata pacientilor si din sanatatea acestora pur si simplu o afacere
Panza de paianjen se rupe usor cand e scuturata. Daca impungi panza de paianjen cu degetul, dintr-o data se face lumina si fiecare paianjen se ascunde in coltul lui. Sigur, exista riscuri pentru cei care fac asta, pentru ca unii paienjeni sunt cateodata otravitori. Cei mai multi sunt doar foarte urati si pentru a intimida se bazeaza pe vulgaritate si pe ceea ce unii mai mari ai zilei le datoreaza
Acesta este sistemul oligarhilor din sănătate. Este sistemul care asigură îmbogățirea fără limite a unor persoane prea pline de importanța lor pe spinarea celor care sunt copleșiți de teama de moarte, de boală, de suferință. Este sistemul care refuză dreptul la viață persoanelor în vârstă și, mai ales, fără venituri mari, pentru că bătrânii le ocupă „spațiile de producție” și „resursele de sănătate” care le asigură lor o viață de lux ! Tratarea bătrânilor mai săraci și a săracilor în general nu este benefică pentru buzunarul lor. Chiar dacă asistența medicală este plătită de stat ! Adică din banii pe care cei bătrâni i-au dat de-a lungul vieții la stat pentru ca atunci când boala sau vârsta le devin poveri să aibă cine să îi trateze sau să aibă unde să se trateze.

Acest sistem trebuie să crape de-a binelea. Trebuie spulberat. După cum se vede, economistul Vlad Voiculescu ajuns ministru a reușit să pună piciorul în prag. Când procurorii au reușit să deschidă peste 150 de dosare penale corifeilor din sănătate avem o problemă.

Cei care se tem că intrarea somităților medicale la pușcărie este un risc pentru sănătatea lor să stea liniștiți. Unii sunt corifei pentru că au avut o imagine publică bună cu sprijinul politicienilor din PSD și a unei părți a presei plătită bine pentru a-i evidenția. Sistemul de sănătate are resursele necesare să își împlinească rolul, trebuie doar curățat de „hiene”, de oligarhi și de PSD-iști.

Niciun comentariu: