William Adolphe Bouguereau, La nascita di Venere |
Afrodita pentru greci, Venus pentru latini, s-a născut din spuma mării. Legendele dau variante. Ba că s-a născut după ce Cronos a amputat organul genital al tatălui său Uranus, organ care a căzut în spuma mării și așa a fost concepută Afrodita, care a apărut lângă insula Cipru, în sudul ei, ba că este fiica lui Zeus și a Dionei.
Ca notă personală, trag concluzia că aici avem o prelevare antică de organ de reproducere și o fecundare artificială „in vitro”, accidentală, neplanificată dar reușită. Despre fecundarea „in vitro” parcă am mai auzit eu ceva pe la PSD.
O altă constatare este aceea că organul genital este, că place sau nu, organul puterii ! Iar de a ajuns fiul Cronos să îi taie tatălui, moș Uranus, organul „genital”, înseamnă că i-a luat puterea ! Ai naibii grecii ăștia antici. Erau pricepuți la legarea cauzei de efect ! Noi acum îi spunem „raport de cauzalitate”. Am evoluat, dar fondul tot acolo este, unde l-au identificat anticii.
Zeiță a frumuseții, Afrodita a fost măritată cu hidosul Hefaistos, fierarul zeilor, dar a avut și o viață aventuroasă din plin, fiind un fel de „născătoare” antică, când cu Ares (zeul războiului), când cu Dionisos (zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității), ba cu Hermes (zeul comerțului, zborului și al hoților, mesagerul zeilor), cu Poseidon/Neptun (zeul mării) și pentru că era arzătoare, nepotolită în ale iubirii, a mai fericit și niște muritori de rând, pe Anchises și Adonis.
Fericind pe Paris cu Elena, s-a ajuns la războiul Troiei din care a scăpat pe fiul ei, Aeneas cel născut din aventura cu Anchises, erou mitic care ajuns în Italia cu sprijinul zeiței și a fondat Lavinium, cetate aflată la originea Romei.
Sappho, poetă din Lesbos (secolul al VI-lea Î.Ch) afirma că „Persuasiunea este fiica Afroditei”.
Persuasiunea, fiica Afroditei, se pare că a făcut vizite dese pe la sediul PSD oferind cu dărnicie, prin intermediul israelienilor consultanți, gândiri și vorbe perverse care au făcut pe unii să creadă, să gândească și să facă anumite lucruri chiar dacă acele lucruri nu le erau utile sau benefice.
Am scris cele de mai sus luat de valul comparațiilor. Place sau nu, este după gustul fiecăruia. Să revin cu picioarele pe pământ.
Infractorul Liviu Dragnea a priceput, după ce juriștii PSD au umblat ca bezmeticii după jurisprudența Curții Constituționale dar și a CEDO, că nu este loc de întors și că șansele lui de a deveni prim-ministru sau măcar un ministru acolo, de sămânță, sunt inexistente (a se vedea Decizia CCR nr. 536/2016 de la punctul 23 unde judecătorii curții dau o interpretare a prevederilor Constituției valabilă pentru viitoare reglementări ale Parlamentului !). În PSD, dominat de pupincuriști, dar și în jurul PSD unde se adunaseră tot felul de profitori, inclusiv alegătorii care i-au votat, apele „mării” s-au învolburat, și de atâta zbucium au făcut „spumă”. În „spuma” asta a căzut amputat „organul putinței” infractorului Dragnea, „tăiat” de prevederile constituționale și, ce să vezi, se născu „frumosul” viitor guvern.
Decizia şi propunerea pe care o voi face la Cotroceni va avea ca argument un singur obiectiv al meu: cel care va conduce guvernul să mă asigure, să-mi dea garanţia şi mie şi românilor şi, evident, preşedintelui, că programul de guvernare care a fost votat de aprope 50% din populaţie, după redistribuire, va fi pus în aplicare, adică este capabil să gestioneze o echipă guvernamentală care va fi monitorizată atent, pentru că acest guvern nu va fi pe persoană fizică, el nu este născut din spuma mării, el este născut din voturile românilor din 11 decembrieHahahaha ! Ce poți spune după „al meu”, „să mă asigure”, „să-mi dea garanția” și, ca un „stăpân” atent la emoțiile „poporului” să mai bage acolo, pentru completare, „voturile românilor” ?! Până una-alta, întâi el și apoi ceilalți. Să fie clar. Infractorul Liviu Dragnea se crede depozitarul puterii absolute. Tiranie. Dar este o tiranie „scopită”, o tiranie care durează până când viitorul prim-ministru „fără puteri depline” se va revolta și va da de pământ ci „tiranul”. Cum s-a întâmplat pe timpul infractorului Adrian Năstase care l-a debarcat pe Ion Iliescu imediat ce șandramaua comunistă nu a mai avut rost politic, după ce și-a finalizat mandatele. Infractorul Liviu Dragnea este exact în aceeași situație. Rămâne să vedem cine este cel care îl va debarca și îl va acuza că a încălcat grav nobilele idealuri ale socialismului.
Eu am prezentat săptămâna trecută câteva termene clare pentru măsuri importante, dar lună de lună fiecare ministru va fi monitorizat dacă a respectat programul de guvernare, care are un calendar de implementare. Ori, dacă cineva nu va fi capabil, o să-i mulţumim foarte mult şi va fi înlocuitIar viitorul guvern va trebui să fie precum Afrodita/Venus, un „zeu” al frumuseții și al bunăstării. Va trebui să dea, să dea și iar să dea poporului ceea ce infractorul Liviu Dragnea a tot promis în campania electorală. Va trebui să se prostitueze ba cu unii, ba cu alții pentru a „naște” tot felul de progenituri. Pe dinafară măr frumos, înăuntru găunos - în învățământ, sănătate, infrastructură, mediu, resurse minerale, Justiție etc. Experiențele de până acum cu PSD și aliații acestuia sunt suficiente pentru a avea această concluzie.
Cât privește amenințarea cu înlocuirea, pentru motiv de nemulțumire, infractorul Liviu Dragnea uită faptul că odată instalat, un guvern nu mai poate fi debarcat de partid. I-ar trebui o moțiune de cenzură iar o astfel de acțiune poate duce la cine știe ce rezultat.
După ce va da și va da acest guvern născut din „spuma dorințelor și doleanțelor politice”, România se va apropia periculos de mult de marginea prăpastiei. Mai ales, accentuez, mai ales că îl are alături pe Tăriceanu, cel care cere, iar, revenirea la cheltuieli peste acel 3% deficit bugetar convenit la nivel european și pe care l-am respectat în acești ultimi ani, chipurile pentru dezvoltare ! Himera dezvoltării prin împrumuturi a mai prăbușit România odată. Iar o criză de sistem după ce vor fi puse pe chituci toate elementele de stabilitate macroeconomică care au permis păstrarea echilibrului și mai ales dezvoltarea de până acum, nu de mulți ani, aduce mai aproape ideea unui nou război intern. Iar din gândirea bolnavă a lui Tăriceanu se vor naște spaimele achitării în viitor, de către copiii care azi abia se nasc, a datoriilor tăriceniste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu