luni, 31 octombrie 2016

Alegerile din R. Moldova. Sub semnul incertitudinii chiar în al doilea tur de scrutin.


După ce m-am plimbat pe la agențiile de presă, după ce m-am uitat la presa din R. Moldova, mai ales cu această imagine în față, după ce am văzut ce spun unii și alții, am ajuns la concluzia că acest pro-rus Igor Dodon este mai aproape de victorie decât contra-candidata Maia Sandu.

Dacă la turul II va fi aceeași prezență la vot, Dodon va avea de partea lui majoritatea voturilor celor care au votat cu Ciubașenco. Până la urmă, Dodon este o altă față a doleanțelor, a intereselor celor care îl susțin pe Usatâi și Ciubașenco (fugit la Moscova). Cifrele din dreptul lor sunt lămuritoare. Indiferent cât ar sta în spatele lui Maia Sandu Ghimpu și Leancă, ei sunt mici și au și o imagine publică slabă așa că nu aduc cine știe ce zestre la portofoliul lui Sandu. Ceilalți din dreapta nu știi unde își pot trimite alegătorii. Eu înclin să cred că tot spre Dodon.

Unii prieteni vorbesc de speranță. Este bună și ea la ceva, dar nu îți dă rezultate. Pentru mine, speranța ca R. Moldova să urmeze cursul pro-european, să urmeze cursul apropierii de România nu există. Am citit ce au spus unii moldoveni aflați în străinătate. Au pașapoarte românești, gata cu românismul lor, cu europenismul lor. Nu merg la vot. Alții aleg să voteze după cum sunt locurile de muncă pe piața din Moldova. Sunt la ruși, votează cu Dodon, sunt la vest, probabil votează cu Maia Sandu. Cei fermi nu sunt foarte mulți. Am citit că au votat în străinătate câteva zeci de mii în condițiile în care autoritățile moldovene spun că emigrația cuprinde câteva sute de mii de moldoveni !

Peste 50% din populația cu drept de vot din R. Moldova a asistat la scrutin stând deoparte, ca la un spectacol. Le este indiferent către ce zonă a lumii se îndreaptă R. Moldova. Poate fi către est, alături de Rusia, poate fi către vest, alături de România sau către vest dar fără România. Către vest dar fără România am dedus că ar fi una dintre opțiunile comentatorilor de pe site-urile moldovene. Opțiuni spuse cu pasiune și dispreț. Fie și așa. Vorba aia, foaie verde lobodă, gura lumii slobodă.

Federalistul și rusofonul Dodon a enunțat și linia viitoarelor relații cu România dacă va ajunge Președintele R. Moldova: frate, frate, dar brânza este pe bani !

Da „frate”, dar „brânza” de la tine, din R. Moldova, este tare scumpă ! Care mai este rostul fondurilor europene alocate și cheltuite de R. Moldova din moment ce moldovenii îl aleg pe Dodon ca să denunțe Acordul cu UE ? Care mai este rostul ajutoarelor financiare nerambursabile acordate de România guvernului R. Moldova dacă Dodon ne spune că „brânza este pe bani” ? Care brânză ? Ce rost mai au eforturile de sprijinire ale economiei moldovene din moment ce moldovenii votează cu Dodon care le promite Uniunea Vamală rusească ? Nu sunt bani aruncați pe apa sâmbetei ? Ba da.

Iar niște politicieni și niște ONG-iști fără minte au făcut tot ce au putut să incite spiritele în Moldova în dauna orientării R. Moldova către vest. Unioniștii din R. Moldova sunt ca o sectă. Puțini și gălăgioși. Nu au putere. Și apoi, ca să fiu eu sincer, înclin să nu îi cred. Nu dragostea de România îi mână pe majoritatea de la spate ci oferta economică a României și a Uniunii Europene. Iar asta este altă poveste. Unii sunt „frați” doar cu pașaportul.

Situația acestor alegeri ar cam trebui să urgenteze un alt plan pentru România și UE cu privire la R. Moldova. Ci Dodon ajuns Președinte, cu forțele conduse de Dodon în Parlament, programele europene ar cam trebui stopate. La fel ca și programele României pentru R. Moldova. Unele reglementări care au sprijinit cetățenii moldoveni să aibă o circulație mai ușoară în spațiul european este normal să sufere modificări. Din moment ce Dodon a anunțat că va denunța Acordul cu UE, este evident că toate celelalte acorduri și înțelegeri conexe vor pica. R. Moldova va urma să fie tratată ca un stat terț, la fel ca Rusia și Belarus. Nu mai spun de alte probleme legate de securitatea zonei de sud-est. Sunt multe lucruri care se complică și care vor complica o relație care la un moment dat mergea către o mai mare integrare în spațiul european.

Eu am ajuns la o concluzie. Cei din R. Moldova care vor cu UE sunt mult mai puțini decât s-a sperat. Majoritarii sunt cu Rusia, inclusiv cei care nu s-au prezentat la vot. De fapt, indiferența lor (la fel ca idioții de la noi care chipurile nu vor să facă politică !) este favorabilă revenirii R. Moldova în sfera de influență rusă. Iar pentru o astfel de poziție noi trebuie să ne pregătim din timp. Nu pot accepta ideea ca România să pompeze ajutoare de orice natură în R. Moldova iar moldovenii să joace cartea rușilor ! Este absurd !

duminică, 30 octombrie 2016

Procesomani și tiranici.

Zilele trecute, numita Gabriela Vrânceanu Firea a lui Pandele de la Voluntari, persoană care simulează că este locuitor al Bucureștiului pentru a îndeplini condiția de formă a domiciliului pentru ocuparea înaltei funcții de primar al Capitalei, a amenințat și am înțeles că a dat în judecată pe consilierul general al PNL, Ciprian Ciucu pentru că a făcut opoziție la o idee năstrușnică a cucoanei.
Ne ameninti, Baroane? Asta e strategia voastra pentru alegeri? "Sa ne iasa pe nas", Baroane? Il dati in judecata pe Ciucu pentru ca a facut opozitie? Vreti sa-i luati casa pentru ca nu va scutura de scame, cum v-ati obisnuit in studiouri, Baroane? I-auzi: vrea sa-mi fie stapan si sa slugaresc la matele lui. 130.000 de euro costa o critica in regimul PSD? Dar cate mileuri, cate carpete, cati pesti de pus pe plasma va doriti? - Ovidiu Raețchi în articolul „Baroane Dragnea” pe site-ul „Adevărul”, la care eu văd că nu mai am acces. Cei care mai au acces le recomand să intre și să citească articolul.
Că individa Gabriela Vrânceanu Firea a lui Pandele de la Voluntari are această manie de a da în judecată m-am lămurit. L-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru o vorbă, a durat procesul un timp, apoi din necesitatea de colaborare la Consiliul General al Capitalei, acolo unde reprezentantul lui Băsescu, Robert Turcescu votează la două mâini, s-au pupat și au stins litigiul. Pe la televiziuni, pe unde apare, evident doar cele foarte obediente, Firea amenință în stânga și în dreapta cu procesele. Este o treabă aici. O treabă serioasă. Ba chiar o boală.
PROCESOMANÍE s. f. Mania (2) de a intenta (nejustificat) procese (1).
Cel care suferă de procesomanie, cu sau fără motiv politic, se numește procesoman/ă. Cam asta este numita Gabriela Vrânceanu Firea. O procesomană !
PROCESOMÁN, -Ă, procesomani, -e, s. m. și f. Persoană care are mania de a intenta procese juridice.
Pentru că mereu apare „mania” să vedem ce naiba este și asta.
MANÍE, manii, s. f. 1. Boală mintală manifestată prin euforie, stare de excitație psihomotorie, logoree, halucinații, incoerență a gândirii etc.; p. ext. idee fixă care preocupă pe cineva. 2. (Cu sens atenuat) Preocupare exagerată pentru ceva; deprindere bizară.
Văleu ! Cam multe se adună la mania asta !

Acum, sincer, am citit și eu ca tot omul că sunt unele persoane, în special dintre cele care disperă să fie populare, care sunt ahtiate după notorietate, cum o fi ea, pozitivă sau negativă, care și-au făcut o „specializare” în a obține inclusiv venituri personale din procesomanie. Cer sume exorbitante pentru tot felul de daune „morale”, de imagine. Ceva poate pică.

În cazul lui Ciucu, numita Gabriela Vrânceanu Firea cere nici mai mult și nici mai puțin de 130.000 de euro ! Mă gândesc că o vrea femeia să își mobileze apartamentul cumpărat în București pentru a simula că este locuitor al capitalei. Cu ceva scump, probabil, kitsch, așa cum ne-a arătat ea că are acasă la Voluntari, în pozele puse pe Facebook.
KITSCH, (2) kitsch-uri,s. n. 1. Termen folosit pentru a desemna un obiect decorativ de prost gust. 2. Reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate și valorificate comercial.
PSD nu doar amenință. A trecut la fapte. Gabriela Vrânceanu Firea a lui Pandele de la Voluntari este doar un exemplu. Între timp, la Focșani, unde colcăie de baroni ai PSD dar și ai unor instituții ale statului, jandarmii arestează pe stradă pe cei care fac promovarea lui Dacian Cioloș și a PNL.

Imaginea este lămuritoare. Într-un oraș plin cu reclame pentru PSD și ALDE, împărțirea unor cartonașe ale PNL este „infracțiune” iar oamenii pot fi puși în cătușe, în văzul lumii, fără a mai exista posibilitatea să reclami că sunt încălcate „drepturile omului”. Apud, Elena Udrea, Cristoiu, „șatra” de la Antena 3 sau cea de la România Tv etc.
Catalin TomaÎmi place Pagina · 2 ore · 
Astăzi a avut loc un incident care demonstrează că Vrancea condusă de Oprișan și Coreea de Nord se diferențiază doar prin denumire. Un cetățean a fost bruscat și încătușat pentru că a îndrăznit să-i întrebe pe jandarmi despre motivul pentru care este legitimat. În accepțiunea acestor "apărători ai legii" cetățeanul care îi plătește salariul de bugetar este bun doar de bătut. El trebuie să execute și să se supună orbește.PNL Vrancea cere comandantului Jandarmeriei explicații în legătură cu acest comportament abuziv și iresponsabil al subordonaților săi.

Tehnica jandarmilor este antică, veche și de demult. Întrebarea „pentru ce mă legitimezi” este considerată „opoziție la identificare” și ca atare, individul este bun de pus în cătușe. Și este pus. Pentru că în toată piața aia, cei care împart materiale promoționale cu Dacian Cioloș, Plarforma 100 - proiectul lui de guvernare corectă -, și PNL sunt, evident pentru Jandarmeria Vrancea oameni periculoși. O fi Marian Oprișan baronul politic al județului dar este și jandarmul șef un fel de baron. Iar jandarmii au revenit la vechile obiceiuri. E roșu simțul lor civic ca focul !

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Ovidiu Raețchi cu „Baroane Dragnea” deschide ochii celor care nu au vrut să vadă.

Am văzut articolul pe pagina de blog de la Adevărul, l-am căutat pe site-ul lui Ovidiu Raețchi dar nu l-am găsit.

Ca să fiu cinstit, îmi doream să preiau cât mai mult din articol. Așa, o să mă mulțumesc cu puțin și o să vă invit să îl citiți la Adevărul, către care am pus legătura de mai sus.
„Să-ţi dau un sfat, Baroane: vezi tu, noi nu suntem oamenii decenţi, blânzi şi cu frică de Dumnezeu din Teleorman. Noi, aici, în Bucureşti, în Timişoara, în Iaşi, în Cluj, suntem răi şi sediţioşi. De mici ne-a luat la castane câte un infractor în curtea şcolii – dar ne-am descurcat, Baroane, ne-am descurcat. Noi nu lăsăm privirea în jos când se răsteşte Baronul la noi. Dimpotrivă – abia aşa ne sare ţandăra. Toţi cei care au crezut că ne pot sfida cu escorte, că ne pot disciplina cu citaţii şi că ne pot compromite cu bugete de publicitate au sfârşit prost, Baroane. În general, pe la DNA. De fapt, cred că vă întâlniţi.   
Vreţi să faceţi alegerile astea despre procese, Baroane? Asta e tot ce v-a trecut prin cap, să-l maimuţăriţi pe Putin, să va ţineţi adversarii prin tribunale, doar-doar li se înmoaie genunchii şi nu mai zic că eşti un penal, Baroane? Păi eşti: scrie în cazier. Şi noi, vezi tu, suntem gură spartă şi nu ne putem abţine.
Păi, cam așa este. Păi, cam așa vom face. Păi, nu ai cum să ierți pentru minciună și comportament imoral pe infractorul Liviu Dragnea, pe inculpatul Victor Viorel Ponta, pe numita Gabriela Vrânceanu Firea a lui Pandele de la Voluntari (doctor în științe pe o hârtie care s-a dovedit a fi un fals grosolan !) sau pe alți „iluștri” membri ai PSD sau ai susținătorilor lor. Nu ai cum să îi ierți când au pus pe lista de la Senat pe Ecaterina Andronescu „sclipitoarea” șefă a comisiei pentru învățământ care a inventat o modificare legislativă pentru apărarea celor care și-au plagiat lucrările de doctorat, inițiativă ajunsă pe masa judecătorilor CCR și care a primit o decizie fermă de neconstituționalitate !

Nu ai cum să îi ierți pe cei de la PSD când listele lor sunt pline, dar pline, de persoane care au mai fost condamnate penal sau sunt în diferite faze ale unor procese penale. Iar după cum se arată în astre, mare lucru dacă nu o să îi vedem și pe alții declarați astăzi ca fiind puri că iau calea parchetelor sau ale penitenciarelor. Nu de alta, dar la sănătate se anunță vremuri grele pentru manevrele financiare făcute sau sprijinite la finalizare pe timpul lui Bănicioiu ! În loc de secții de arși s-au băgat aparate antiriduri ! Iar astăzi este comemorat anul de când a avut loc cumplitul eveniment de la Colectiv ! Victimelor de la Colectiv le erau necesare dotări spitalicești pentru tratarea arsurilor nu dispariția ridurilor !

Baronul infractor Liviu Dragnea nu va putea opri „gura lumii”. Iar numita Gabriela Vrânceanu Firea a lui Pandele de la Voluntari, cea care se află în minciună, care minte cu nerușinare că locuiește în București - condiția de a deveni primar al Capitalei -, dar care locuiește de fapt cu familia în Voluntari, nu va putea opri vorba lumii care va spune mereu și mereu că a obținut primăria prin minciună și o stăpânește tot prin minciună. Dacă ar fi reală situația, adică dacă Firea ar locui în București iar copiii în Voluntari, ar cam trebui sesizată asistența socială pentru că o astfel de persoană și-a părăsit copiii ! Dacă însă ea stă de fapt în Voluntari și nu în București, simulația ar trebui, cumva, sancționată de lege. Bucureștiul nu are nevoie de un primar mincinos.


Treaba cu sloganul.


S-au buricat de numa-numa. PNL le-a furat sloganul. Fleoșc !

Pe pagina PNL, unde imaginea de mai sus tronează lejer, apare o explicație la poză pe care o pun mai jos.
Statement PNL”Îndrăznește să crezi în România”, slogan lansat de PSD săptămâna trecută, este un îndemn în principiu corect, dacă cei care îl adresează nu ar fi făcut din hoție prima lor virtute.
Ascuns în spatele acestui slogan, PSD le cere parșiv românilor să creadă într-o Românie răsturnată. În România cu drapelul național așezat invers. 
  • În România acelora care se așează deasupra Legii,
  • a celor care ți-ar promite orice o dată la patru ani doar să-i mai crezi încă o dată,
  • a celor care ”îți dau” mereu ceva ce-i deja al tău și vor să crezi că-ți dau de la ei,
  • a celor care își iau cotă parte din munca ta ca și cum acesta ar fi un drept al lor,
  • a celor care contaminează statul de 26 de ani și am ajuns cu România aici,
  • a celor care vor să țină România înțepenită în lumea lor
Este motivul pentru care trebuie să o spunem clar și acum, înainte ca PSD să-și împlinească planul de a induce în eroare.
Noi credem în România condusă de oameni cinstiți!
  • Credem într-o Românie în care prim-ministru este Dacian Cioloș, și nu condamnatul penal Liviu Dragnea. 
  • Credem într-o Românie care nu mai este ținută captivă sărăciei, de către PSD, și în care prin muncă îți poți face un rost în viață. 
  • Credem în acea Românie în care lucrurile sunt puse în ordine și fiecare parte a societății își găsește o perspectivă. O Românie în care lucrurile sunt făcute și nu rămân la stadiul că ”se fac”. 
  • Credem în acea Românie care își regăsește optimismul și premisele pentru a renaște. 
  • Această Românie este posibilă doar cu oameni cinstiți care decid în numele nostru și pentru fiecare dintre noi, împreună cu Dacian Cioloș prim-ministru.
 PNL nu a „furat” de la PSD ci i-a redat valoarea. Sloganul lansat de PSD era viciat pe fond venit de la PSD. PNL îl preia și îi redă valoarea. Pentru că pune alături ceea ce PSD ar fi trebuit să pună dar nu avea cum. Da, să crezi în România dar, obligatoriu, doar în România condusă de oameni cinstiți. România condusă de oamenii necinstiți, oamenii care nu mai au integritate ca urmare a condamnărilor penale și a dosarelor penale pe care le au ne-a adus până la momentul Ponta 2015 ! Destul !

Ba,  mai mult, cred că este inadmisibil ca PSD să folosească un astfel de slogan ! Nu mă refer la morală. Nu am cum. PSD trece prin morală ca gâsca prin apă. Nu se lipește nimic de ei. Mă refer la aspectele ce țin de politică. Cum să crezi că politicieni condamnați penal ar vrea binele României odată ajunși să o conducă ?!

vineri, 28 octombrie 2016

Tăriceanu a ajuns să se joace cu găletușa în nisip. Om bătrân și minte ...

Tăriceanu are ca adversar politic la aceste alegeri parlamentare, alături de infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Victor Viorel Ponta ba chiar și de suspectul (nu știu precis dacă este și inculpat) Traian Băsescu, pe Președintele Klaus Iohannis. Toți 4 mor de dragul lui Iohannis. Trag în el din toate pozițiile. Cu toate munițiile. Nu mai au treabă cu celelalte partide politice, mai ales PNL și „vijeliosul” USR, adversarii lor, au treabă cu Iohannis.

Măi băieți măi, mai ales tu, Băsescule, care „le știi pe toate”, lui Tăriceanu parcă nu am cum să îi spun ceva că are un comportament de copil care se joacă cu găletușa în nisip, Iohannis nu este pe nici o listă electorală și nici nu conduce vreun partid !
„Am verificat. Iată rezultatul: Iohannis Klaus Werner a fost nu doar urmărit penal, ci chiar învinuit în dosarele penale nr. 270/P/2006 şi 5/P/2007, lucru lesne de verificat în sistemul informatic al Justiţiei”, a menţionat Tăriceanu - Mediafax
Răspunsul de la Președinție a venit, normal, să contracareze afirmația aiuritoare a „nisiposului” Tăriceanu.

UPDATE 20:10
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Madalina Dobrovolschi, neagă "speculaţiile vehiculate astăzi în spaţiul public" şi reia declaraţia că preşedintele nu a fost pus sub urmărire penală. "In legătură cu speculaţiile vehiculate astazi în spatiul public, precizez ca sunt informatii complet false. Pentru corecta informare a opiniei publice, reiau ceea ce presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a declarat in repetate randuri si anume ca nu a fost niciodata urmarit penal. Desigur, de-a lungul anilor, au fost o serie de "oameni de bine" care au formulat diverse plangeri si sesizari impotriva domniei sale. In astfel de situatii, este obligatoriu pentru procurori sa faca verificari. In urma acestor verificari, toate aceste plangeri si sesizari au fost infirmate de procurori, ceea ce inseamna ca niciodata, in niciunul dintre cazuri, domnul presedinte nu a fost pus sub urmarire penala", a declarat Madalina Dobrovolschi.
Orice procuror poate confirma procedura. Infirmarea de către procuror a unei plângeri sau sesizări cu privire la persoană o exclude pe aceasta din dosar. Faptul că procurorii au făcut cercetări cu privire la persoana Klaus Iohannis și faptele care i se imputau nu înseamnă că Iohannis a fost urmărit penal. Faptul că procurorii l-au scos din cauză pe Iohannis în toate cauzele penale, arată că cel sau cei care au făcut plângerile penale au vrut răzbunare și nu sancționarea unei fapte penale. În fine, mulți citesc și puțini pricep.

Tăriceanu are electoratul lui. Am văzut că a apărut și pe rețelele de socializare. Nu vor să admită nimic, nici o explicație juridică, le poți pune în față orice, ei o țin pe a lor. Langa-balanga. Nu are rost să te chinuiești să îi lămurești. Alături de ei sunt pe baricadele defăimării susținătorii lui Băsescu și, normal, cei ai PSD. Toți, dar absolut toți au același discurs.

Nu susțin că sunt pierduți pentru societate. Sper doar ca urmașii lor să nu le semene. Sunt și ei buni la ceva. Măcar la făcut urmași.

Ca la nebuni !

Îi desfid pe cei care se „plictisesc” în România. Înseamnă că trăiesc cu capul în nori.

De azi dimineață mă chinui să citesc cu intenția de a scrie câte ceva. Nici o șansă. Am o stare cât se poate de nasoală. De aceea declar, pe propria răspundere, că îi dau la dracu pe cei care au inventat răceala, viroza respiratorie, gripa și alte necazuri de acestea care mă călăresc de ceva timp. Sunt sabotat cu rea credință.

Pe ici-colo tot am văzut câte ceva.

Cei doi păcălici din imagine au depus o plângere penală împotriva lui Dacian Cioloș pe motiv de achiziție de către Guvern a „Cumințeniei pământului”, sculptura lui Brâncuși. Foarte bine ! Sunt cetățeni ai României, sunt patrioți, sunt îngrijorați de soarta bugetului țării și de modul de cheltuire a banilor.

Eu cred că le-a venit ideea după ce Klaus Iohannis a declarat că o persoană cu cazier sau cu dosar penal nu poate ajunge să conducă România. Nu este exclus să fi vorbit cu cei de la PSD și să își fi împărțit sarcinile. Unii fac aia, ăilalți fac ailaltă. Sebastian Ghiță și Bogdan Diaconu (cred că ăsta este președinte al PRU doar cu numele !) au sarcina asta. Ba, Ghiță, vocal cum îl știm, a cerut procurorilor să urgenteze cercetarea pentru că bla, bla, bla.

Măi indivizilor, hai să vă spun un secret. Procedura penală mai nouă începe obligatoriu cu urmărirea penală in rem. Adică cu privire la faptă. Nu știu ce ați scris voi acolo, în plângerea penală, dar sigur sunt că procurorii vor verifica fapta. Dacă există. Abia dacă vor constata că fapta există și că persoana pe care voi, cei din PRU - că partidul de depus plângerea -, o reclamați, are o contribuție la comiterea faptei penale, atunci vor începe urmărirea penală in personam. Abia atunci se va putea spune că Dacian Cioloș este o persoană urmărită penal și, ca atare, după cum a anunțat Președintele Klaus Iohannis, nu se va mai califica pentru o desemnare ca prim-ministru într-un viitor guvern.

Încercarea voastră de a împiedica o eventuală desemnare a lui Dacian Cioloș ca prim-ministru se pare că nu îl interesează pe Dacian Cioloș. Trist pentru voi. Nici nu vă bagă în seamă.

Curtea de Apel București îi respinge lui Victor Viorel Ponta cererea de suspendare a ordinului ministrului educației prin care se constată retragerea titlului de doctor în științe juridice. CAB spune că cererea lui Ponta nu este întemeiată. Bine, soluția instanței nu este definitivă și mai mult ca sigur că VV Ponta va face recurs. Instanța va motiva hotărârea și deși unii dintre noi știu că respingerea cererii ca neîntemeiate este o respingere pe fond, adică reclamantul nu are dreptate, unii vor bate apa'n piuă cu tot felul de idei ciudate. Deci, fără nici o mare întârziere (sigur va urma un recurs), tov. Victor Viorel Ponta urmează să fie exclus și din avocatură. Baroul București a suspendat excluderea plagiatorului pe motiv de cerere depusă la CAB împotriva ordinului ministrului. Aici treaba este rezolvată.

Sebastian Ghiță este turnat de prieteni, protejați de justiție. Este turnat din greu și cu elemente care îi complică individului existența. Asta îmi spune că procurorii au ajuns tare departe cercetând viața evazionistului Sebastian Ghiță. Un prieten, real (?!), arată cum el s-a dat la o parte de la conducerea Asesoft însă de fapt a continuat să o conducă. Toți știm că declarațiile sunt apă de ploaie dacă nu sunt susținute de probe. Martorul a descris faptele însă să vedem dacă procurorii au și probele. Aici este aici. Dar de la declarația martorului și existența unor probe poate fi luat la întrebări cel care s-a chinuit să arate că este la conducerea Asesoft iar Ghiță nu este decât beneficiarul posesiei acțiunilor. Dacă acela dar și alte persoane confirmă, atunci Ghiță are o mare problemă. Mai ales că în cazul Asesoft sunt băgate la înaintare multe persoane, inclusiv fostul primar al Ploieștiului. Multă lume, imaginea gratiilor, emoții cât cuprinde, se sparge ea buba undeva.

Ei bine, Ponta, Ghiță și Diaconu sunt candidați la Parlament ! Avea dreptate Alina Gorghiu. Unele liste de candidați seamănă al naibii de mult cu lista penalilor de pe ușa instanței de judecată.

joi, 27 octombrie 2016

Iohannis: eu nu am fost ... urmărit penal !


Președintele Klaus Iohannis devine din ce în ce mai simpatic. Are verbul la el. Bine, sunt unele de discutat la folosirea cuvintelor dar ... există și graba de a răspunde și dorința de a întări cele afirmate. Se scuză. Cel puțin din partea mea. Pentru că eu sunt deja o catastrofă în folosirea corectă a limbii române.

AgerpresIohannis: Eu nu am fost niciodată, în nicio calitate, urmărit penal

Jurnaliștii au profitat astăzi și l-au luat la întrebări. Suntem în campanie și, normal, să spună și el ceva despre ce au spus alții despre el. Iohannis a fost în toane bune. Chiar a râs. Când râde, ia verbul și îl pune la treabă. Îi dă bice la cur până îi iese cum vrea el. Iar el a vrut să transmită un mesaj clar, foarte clar.

Câteva formulări au o direcție clară: „hoțul strigă hoții” iar a doua „această coaliție anti-justiție formată din câțiva penali celebri ...”. Pentru că jurnaliștii s-au referit la declarația lui Tăriceanu și la declarația lui Băsescu cu privire la faptul că Iohannnis ar fi fost în poziția de inculpat când a candidat la primăria din Sibiu și la alegerile prezidențiale, înseamnă că „hoțul” este fiecare dintre acești doi membri ai „elitei politice” plânsă de Băsescu dar este, fiecare în parte și „un penal celebru” !
Asta este din capitolul "hoțul strigă hoții". Dacă vă referiți la câteva afirmații despre dosare pe care cică le-aș fi avut, pot să vă reconfirm că eu, Klaus Iohannis, nu am fost niciodată, în nicio calitate, urmărit penal
Această coaliție anti-justiție formată de câțiva penali celebri încearcă să-și spele imaginea aruncând astfel de lucruri în spațiul public. Nu trebuie să aibă niciun fel de emoții. Nu am fost urmărit penal, nu am avut dosare, nu am avut probleme și în consecință eu rămân la părerea mea: cei cu dosare nu au ce căuta în vârful politicii
În al doilea paragraf avem chiar mai mult. Avem o extensie și la celelalte formațiuni politice care practică „jocurile sportive” anti-justiție. Adică nu doar ALDE sau PMP ci și PSD.

Are el plăcerea să strice mereu buna dispoziție a oamenilor. Iar a comis-o: cei cu dosare nu au ce căuta în vârful politicii ! Iar următorul citat parcă mai adaugă ceva la povara cu care i-a încărcat.
O să avem în câteva zile, maximum două-trei zile, listele și atunci o să ne dăm seama care partide au luat în serios mesajul meu și care au avut impresia că nu contează
 Acest „au avut impresia că nu contează” este prevestitor de rele.

Ca să nu fie acuzat că ar face el cine știe ce șmecherie nastasiană sau băsesciană cu Justiția (cum era obiceiul), înclin să cred că s-a referit strict la electoratul român pe care îl cheamă să sancționeze „hoții” și „penalii celebri” care au apărut pe listele din circumscripțiile electorale.

Alina Gorghiu a afirmat când a văzut lista PSD că ar semăna cu lista inculpaților de pe ușa instanței penale iar un prieten a afirmat că lista ALDE seamănă cu tabelul de prezență din arestul poliției.

Acum, să fim serioși, treaba cam așa este ! Prezența lui Ponta la Târgu Jiu sau a lui Dragnea la Teleorman va încărca imaginea despre populația zonei cu tușe negre în cazul în care aceștia vor primi voturile pentru a intra în Parlament.

Ca să nu mai spun de București. Cred că Bucureștiul concurează pentru poziția „locul I la prostie, cu coroniță”. Bucureștenii se pare că au pe Traian Băsescu pe poziția I-a la Senat pentru PMP ! Parcă Tăriceanu tot la București candidează la poziția I-a la Senat din partea ALDE ! După succesul PSD la locale, mai lipsește succesul ALDE și PMP la parlamentare. Precis luăm coronița !

Surpriză ! Un sistem de rachete Patriot vine în România „pentru antrenamente” !


AgerpresUn sistem de rachete Patriot va fi adus în România pentru desfășurarea unui exercițiu militar

Știrea care mi-a trezit interesul este sintetizată așa:
Circa o sută de militari americani au primit săptămâna aceasta un ordin surpriză să transporte pe calea ferată un sistem de rachete antiaeriene Patriot din Germania în România, pentru a participa la un exercițiu împreună cu alți circa o sută de militari români.
Motivarea grl Timothy McGuire, adjunctul comandantului trupelor americane în Europa, este adaptată condițiilor generate de comportamentul agresiv al Rusiei față de statele europene. Comportament care include relocarea unor unități de rachete tactice în Kalinigrad și în peninsula Crimeea, aplicațiile militare complexe din apropierea frontierelor statelor baltice, acțiunile din Marea Neagră etc. Da, nu ne dorim războiul, dar pentru a avea pacea trebuie să fim pregătiți să oprim agresorul.

Două antrenamente cu rachete Patriot au avut loc deja. Unul în Creta și unul în Slovacia. Acesta, din România, de la începutul lunii noiembrie, este o surpriză. Americanii vor transporta din Germania, pe calea ferată, un sistem antiaerian Patriot în România. Românii vor fi antrenați să îl folosească. De aceea sunt o sută de militari americani și o sută de militari români implicați în antrenamente.

De curând, Germania și Olanda au anunțat că au finalizat un proiect comun privind producerea unor rachete antiaeriene cu caracteristici similare rachetelor americane Patriot. Sistemul germano-olandez va fi desfășurat în zona statelor baltice. Cumva, trebuia acoperită și zona Europei de sud-est. Așa că, pe măsură ce producția sistemului germano-olandez va acoperi necesarul de apărare anti-aeriană a celor două țări și a țărilor vecine, sistemul de rachete Patriot al SUA își va găsi o nouă locație aici la noi sau prin vecini. Pentru că sistemul Patriot este destinat oricărui agresor aerian, rachetă de orice tip sau avion, este evident că va acoperi și sistemul de la Deveselu.

Surpriză plăcută pentru mine. Sigur neplăcută pentru alții. Antrenarea militarilor români pentru folosirea sistemului Patriot înseamnă ceva ! Problema este când ?

Cam mulți israelieni implicați în spionaj informatic ! Încă doi condamnați aici, la noi !

AgerpresDoi israelieni, condamnați definitiv pentru atac informatic asupra sistemului bancar românesc

Citesc știrea de la Agerpres și cad pe gânduri. Mai ieri, doi israelieni și-au recunoscut vinovăția în dosarul privind acțiuni cu caracter terorist sau mai bine spus de terorizare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Acum, doi israelieni sunt condamnați definitiv pentru atac informatic asupra sistemului bancar românesc și spionaj. Iar un român era prezent și el ca „sprijin”. George Tohăneanu pe numele lui. Rolul cel mai important era acela de paravan.

Indivizii au racolat și personal din bănci, oameni care au fost dispuși contra unor comisioane să ajute la jumulirea conturilor bancare la care aveau acces.

Israelienii ăștia sunt foarte activi. Se foloseau inclusiv de o aplicație „malware” ce urma să fie introdusă în sistemele ce erau stabilite pentru a fi atacate. Treabă serioasă.
Cetățenii israelieni Iahr Giora și Azouri Oren Avraham au fost condamnați definitiv, joi, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 9 ani și 8 luni închisoare, respectiv 9 ani, într-un dosar în care au fost acuzați de tentativă de spionaj și activități pe linia agresiunilor de tip cibernetic asupra sistemului bancar național.
Sediul furilor este în Israel. Cei doi aveau „arondat” spațiul românesc. Se pare că au acționat și în Spania dar și în Anglia.

Mie treaba asta îmi spune că avem o procuratură care a ajuns la o înaltă calificare. Normal că alte forțe de ordine publică și siguranță națională sunt la același nivel din moment ce în aproape un an de zile au cercetat, confirmat și destructurat o adevărată rețea infracțională internațională. Cu sediul în Israel ! Cam mulți infractori pe acolo !

Acum se înțelege de ce s-a insistat atât de mult pe adoptarea legii împotriva atacurilor cibernetice. Nu să le ia internauților adresa de e-mail, sau să le fie citite comentariile pe facebook, ci ca să contracareze atacurile cibernetice contra siguranței naționale, pentru protecția sistemului bancar etc.

Băsescu: obiectivul este distrugerea elitelor politice și economice !


Cei de la Evenimentul Zilei au preluat zicerile lui Traian Băsescu de la B1 Tv. Citind eu ce scriu cei de la Evenimentul Zilei m-am crucit. Operație complicată, eu fiind ateu și nu pot garanta că m-am crucit ortodox, catolic sau cine altcumva altcumva.

Nu, nu iau tot ce a spus Băsescu. Este pierdere de timp. Iar timpul costă bani, ce naiba !
Vă repet, ca om care înțelege ce se întâmplă, avem niște ticăloși, care au ca obiectiv slăbirea internă a României, să o pună pe tavă cuiva. Obiectivul este distrugerea elitelor politice și economice ... Îngroparea politicului, așa cum se face sistematic, vă rog să mă credeți că nu are nimic comun cu democrația. Ceea ce face Cioloș este una dintre marile ticăloșii de după 1989.
Să o iau așa, mai cătinel. De ce oare acest individ atrage atenția peste tot că este un „om care înțelege ce se întâmplă” ?! Să fie o acută lipsă de încredere în interlocutori ? Să îi considere proști ? Să fi uitat că a mai spus aceste cuvinte ? Să fi uitat că a afirmat, antărț, că este cel mai bine informat ? Este o treabă aici, una de psihic. Parcă ar fi la taclale, în cârciumă, când bețivul îți atrage atenția că el știe ce spune.

Nu asta este problema principală. Altă formulare a lui este de comă.
Obiectivul este distrugerea elitelor politice și economice
Ei !? Parcă sună a tăricenism ! Ia să vedem care sunt „elitele” pe care le plânge Băsescu.

Păi ar fi el, cap de listă, normal. Apoi este sigur Tăriceanu. Apoi este Victor Viorel Ponta. Nu poate lipsi infractorul Liviu Dragnea. Fără doar și poate aici intră Sebastian Ghiță și Dan Andronic. Să nu o uităm pe „blonda de la Cotroceni”, Elena Udrea ... Mai poate fi luat în calcul Gabriel Oprea dar și mulți, mulți alții care au fost ceva la vremea lor și care astăzi au niște probleme cu Justiția. Toți aceștia, și cei văzuți și cei nevăzuți, sunt elitele lui Băsescu ! Ne-am dat dracu !

Rog a se observa că vinovatul este nimeni altul decât Dacian Cioloș !
Ceea ce face Cioloș este una dintre marile ticăloșii de după 1989.
Alo ! Cât costă halatul ?

Iar cutremur, iar Italia, iar adâncime mică ... mai multă analiză. Bulina roșie revine în actualitate !

Iar Italia și iar cutremur. Și tot la mică adâncime. Jurnaliștii ne arată ce s-a petrecut. Oamenii de știință, mai puțin atractivi pentru marele public și analiștii serioși, vor trebui să caute răspunsul la întrebarea: de ce ?

AgerpresUPDATE Noi cutremure puternice în Italia: zeci de răniți și pagube importante 

Cutremurul de ieri s-a produs, spun sursele din Italia, la câțiva zeci de km la nord de epicentrul cutremurului cu 300 de victime din 24 august, la sud de Perugia. S-a resimțit la Roma, chiar la Napoli ! Multe case vechi au fost dărâmate. La cutremurul din 24 august, casele vechi au produs 300 de victime. La acesta, nu. Pentru că au fost două cutremure, cel de 5 grade fiind mai înainte, speriind lumea iar cel de 6 grade a dărâmat doar clădirile.

Ambele cutremure din Italia s-au produs la „suprafață”. La o adâncime de sub 10 km. Se reașează plăcile tectonice de suprafață. De ce ? Ce le împinge să se miște ? La o presiune asupra unei zone geologice, descărcarea se va produce acolo unde terenul este mai slab sau nearanjat. Acolo unde mai este spațiu de ocupat.

Am reținut că s-a resimțit până la Napoli. Hm ! Să avem pardon dar asta este o veste care ne arată că poate exista o legătură cu supervulcanul Campi Flegrei (Câmpiile Flegreene) care se manifestă din ce în ce mai insistent. Solul se înalță din ce în ce mai mult deasupra nivelului mării cu câte 3 cm pe lună, emisiile de gaze sunt mai intense, face parte dintre supervulcanii care au schimbat clima când au erupt iar ultima erupție majoră, acum 60 - 70.000 ani, a lăsat urme la mii de km depărtare (în România a fost găsit în Dobrogea un strat de cenușă de la acea erupție de 1,1 m !). O altă informație ne spune că la începutul anilor '70 nivelul solului s-a ridicat abrupt cu 1,5 m !

Este o speculație pentru că am citit această legătură între zona cutremurului și zona Napoli unde a fost resimțit. Dacă nu ar fi existat o legătură geologică, Napoli ar fi putut fi considerat departe și nu ar fi existat un motiv să fie zgâlțâit. Dar există. Poate că presiunea asupra zonei unde au loc actualele cutremure se exercită din zona Napoli, de la Câmpiile Flegreene. Câmpii care își cam fac de cap.

Consecințele cutremurelor sunt deosebite. Au dărâmat casele vechi, casele care au fost păstrate pentru că atrăgeau turiști îndrăgostiți de trecut. Iar casele vechi au omorât oamenii. Iar asta trebuie să dea de gândit tuturor celor care mai au capul pe umeri. Pentru că și la noi avem această problemă a patrimoniului arhitectural. Un patrimoniu care poate face ce a făcut în Italia. Să ucidă. În loc să refacem acele clădiri vechi, ar trebui să le dărâmăm. Să nu ucidă, cum au mai ucis, cum ucid peste tot în lume unde lumea nebună după câștiguri obținute din turism uită că viața este mai importantă ca banii.

Trebuie luat taurul de coarne. În toate localitățile din țară. Iar în orașele mari, cu atât mai mult cu cât numărul victimelor poate fi imens.

miercuri, 26 octombrie 2016

Un eveniment deosebit, decizii excelente, oportunități pe măsură. Hai și noi !


AgerpresUE și ESA au semnat o declarație comună în care își expun viziunea și obiectivele privind viitorul Europei în spațiu (-l cosmic, desigur !)

Ei bine, toate statele membre ale UE trebuie să fie beneficiare ale colaborării dintre UE și ESA. Fiecare stat va căuta să „alerge” cât mai repede, prin politicile guvernamentale proprii, către progresul pe care o astfel de colaborare îl oferă.

Declarația comună are niște obiective clare:

  • maximizarea integrării componentei spațiale în societatea și în economia europeană, prin creșterea utilizării de tehnologii și aplicații din domeniul spațial în sprijinul politicilor publice, oferind soluții eficiente marilor provocări sociale cu care se confruntă Europa și întreaga lume, consolidarea sinergiilor dintre activitățile civile și de securitate în domeniile navigației, de comunicare și de observare, inclusiv prin monitorizarea frontierelor, a terenuri și a condițiilor de securitate maritimă;
  • promovarea unui sector spațial european competitiv la nivel global, prin sprijinirea cercetării, inovării, antreprenoriatului pentru creștere și locurilor de muncă în toate statele membre, precum și ocuparea unei poziții cât mai puternice pe piețele globale;
  • să asigure autonomia europeană în accesarea și utilizarea spațiului într-un mediu sigur și, în special, să consolideze și să protejeze infrastructurile sale, inclusiv împotriva amenințărilor cibernetice

După cum se observă cu ușurință, UE va invita toate statele să treacă la treabă iar pentru asta, este prevăzut un Consiliu la nivel ministerial, la Lucerna, Elveția, în perioada 1-2 decembrie, unde directorul general ESA, Jan Woerner va prezenta miniștrilor viziunea ESA și un plan de acțiune pentru implementarea Acordului cadru din 2004 adus la zi cu această declarație comună.


Agerpres mai spune că astăzi, miercuri, UE a lansat un apel către firmele din sectorul privat european să investească în explorarea spațiului pentru a crea locuri de muncă și prosperitate.

Cum naiba se face că de când este Klaus Iohannis Președinte al României și Dacian Cioloș prim-ministru avem tot astfel de știri ?! Cum se face că „dosare” europene care se prăfuiau prin sertare au devenit „urgente” și se materializează în această perioadă ?! Ceva este la mijloc. Ceva care se pare că nu mai constituie un obstacol în calea României pentru o mai eficientă integrare europeană și un mai facil acces către progres și bunăstare a cetățeanului.

Așa, pentru cine vrea să înțeleagă.


Au și rușii necazurile lor. Un grup de hackeri din Ucraina, spune România Liberă, preluând de la Foreign Policy, au spart corespondența unui influent om al Kremlinului, un tip cu multe „competențe”, Vladislav Surkov. Rezultatul, este unul care confirmă ce se tot afirmă în lumea asta mare. Rusia manipulează forțe politice din statele vecine, dar și de mai departe, pentru a le împiedica să devină stabile și a le manipula după cum vrea „mușchiul” lui Putin.

Planul Rusiei, în derulare, urmărește ca în Parlamentul Ucrainei să intre separatiști și naționaliști, cu scopul de a submina Guvernul de la Kiev.

Să reținem intenția ! Separatiști dar și naționaliști. Cele două curente politice vor lupta una contra celeilalte în Parlamentul de la Kiev și astfel se va ajunge ca politicile guvernamentale să nu mai aibă coerență.

Nici România nu este departe de Rusia. Să ne uităm la R. Moldova. Acolo Rusia sprijină pe față pe „moldoveniști”, în frunte cu Dodon. Cei din Moldova vorbesc că și o parte a banilor pentru campania socialiștilor lui Dodon provin din Rusia. Tot Rusia sprijină Găgăuzia, tot direct, chiar financiar sau cu promisiuni financiare. Dar ssprijină, se pare, și anumite forțe care se declară „unioniste”. Ba, eu am credința că vor să introducă zâzania și aici, în România. Pentru că avem și noi niște separatiști destul de harnici. La care este musai să adăugăm noii naționaliști, în frunte cu Traian Băsescu și PMP-ul lui. Aici trebuie să fac și o distincție. Nici PSD nu iartă o porție de naționalism pur și dur !

Rusia știe că o Românie stabilă nu este de bun augur pentru ea la frontierele cu Ucraina și mai ales cu peninsula Crimeea. Tocmai are loc o sesiune a miniștrilor apărării din NATO la care au apărut elemente foarte importante. Probabil că serviciile de informații ruse le-au sesizat din timp. Cu un rezultat care nu place deloc Rusiei.

Ambasadorul SUA la NATO a vorbit de forțele terestre ale NATO din sud-estul continentului amplasate în România. Alături de ele, a venit și anunțul Turciei că va subordona Comandamentului Operațional de la București o brigadă turcă ! Bulgaria a dat asigurări că va participa la brigada NATO comandată de România cu efective permanente. Germania a dat asigurări că va participa cu ofițeri de stat major. Eu spun că „deocamdată”. SUA a anunțat că participă cu trupe pentru această brigadă, trupe care vor efectua rotații pentru că trebuie să se încadreze în convenția NATO-Rusia.

Marea Britanie a anunțat că va trimite, începând cu anul viitor, escadrile engleze cu avioane Eurofighter Typhoon. Care vor staționa câte 4 luni, cel puțin.

Se prevede și găsirea unei soluții pentru o forță navală cu caracter de permanență. Normal, pentru antrenamente în comun cu navele din România, Bulgaria și Turcia la care vor participa și nave din Ucraina. Încă sunt discuții pentru a se stabili cea mai bună soluție.

Ucraina are intenții de colaborare din ce în ce mai clare cu România pentru zona Mării Negre. Proiectul strategic „Intermarium”, propus de Polonia, este o idee care atrage astăzi Ucraina din ce în ce mai mult iar experții ucraineni de la Kiev au motivat că acceptul România ar fi de bun augur deoarece ar da stabilitate și coerență în acest spațiu. Normal, strategii din Ucraina au apreciat corect evoluția României și potențialul ei de pivot în zonă. Mofturile vor apare mai încolo, când pericolele vor fi fie îndepărtate fie atenuate.

Rusia lucrează de zor. Iar în perioadele de alegeri la vecini, cu atât mai intens cu cât o tulburare internă cât de mică sau o deviere de la politicile normale poate duce la beneficii pentru Rusia. Noi și cei din Moldova, alături de cei din Ucraina dar chiar și cei din SUA suntem actualele ținte ale Moscovei. Și un câștig, cât de mic, acolo, este mai bun decât nimic.

Așa, îndesat, să fie clar. Ai cazier, nu conduci România !

Președintele Klaus Iohannis a căpătat un obicei „ciudat”. Vorbește mai mult și de-a dreptul direct. Bine, tot cu reținere când se referă la persoane. Dar ... cum noi suntem mereu pe fază când unii și alții o fac de oaie, punem vorbele președintelui pe acea persoană care o avem noi în atenție.

Să fie clar, eu chitesc direct la persoane. De exemplu, unul ar fi infractorul Dragnea iar altul ar fi inculpatul Tăriceanu. Chiar Traian Băsescu ! De ce nu ?

AgerpresIohannis: Este inimaginabil ca țara să fie păzită de unul cu dosar penal; și paznicilor li se cere cazier la angajare
Nu am făcut un portret robot, eu am enunțat și cred că am făcut-o într-un mod destul de clar și ferm câteva condiții pe care le pun eu atunci când se va discuta despre prim-ministru după alegeri. Haideți să luăm de exemplu chestiunea penală. Cu toții am citit (...) de exemplu că se fac angajări de paznici sau pentru agenți de pază cum li se spune mai nou. Iată că de fiecare dată când se angajează agenți de pază prima condiție este să nu aibă cazier, adică să nu fie penal. Cum ne imaginăm că țara va fi păzită de unul cu dosar penal. Este absolut inimaginabil. Este o condiție minimală și nu am absolut deloc de gând să renunț la ea. Între timp, chiar am impresia că chiar toate partidele au înțeles
Păi, cum să ne imaginăm că în plină campanie împotriva corupției, în plină campanie pentru aerisirea societății românești prin trimiterea bandiților la închisoare vom accepta ca tocmai unul dintre ei să ne devină „baci” ?! Este inadmisibil !

Președintele Klaus Iohannis a căpătat „limbariță” și a mai spus una. Iar asta are o acoperire ceva mai largă.
Ca și președinte nu am vreo problemă cu vreun partid. Eu am însă probleme cu oamenii care nu ar trebui să fie în primul rând și se erijează în conducători. Eu am o problemă cu oameni care sunt condamnați și urmăriți penal și încearcă prin toate metodele mediatice posibile să arate că, de fapt, ei sunt adevărații politicieni și noi toți ceilalți suntem slabiștii. Nu se poate așa. Am făcut din timp acest anunț ca să se pregătească toate partidele cu candidați serioși, curați, capabili și să nu avem după alegeri discuții inutile
Ei, aici este altă calimeră. Este vorba despre politicienii care sunt în fruntea partidelor. Iar la aprtidele actuale sunt cam mulți conducători care au probleme cu legea. Infractorul Dragnea la PSD, inculpatul Tăriceanu la ALDE, suspectul Traian Băsescu la PMP și lista poate continua. Diferit față de această listă de partide asociate cum-necum la putere, fiecare pe unde a ajuns, avem PNL în care Vasile Blaga și alți lideri ai PNL au făcut urgent pasul înapoi atunci când procurorii le-au spus că au o treabă cu ei. Când își vor regla treburile cu procurorii și instanțele de judecată vor avea două căi. Dacă vor câștiga și vor fi dovediți nevinovați și vor dori să mai facă politică, vor reveni în partid. Dacă vor fi găsiți vinovați, se vor despărți de PNL. Simplu.

Dar Iohannis nu s-a mulțumit cu atât. Întrebat de legea celor 100 de taxe eliminate a fost tranșant, pe undeva mai aproape de ce a afirmat Dacian Cioloș. Agerpres.
Să știm în 2016 cum vor evolua taxele și impozitele până în 2026 — asta înseamnă predictibilitate. Nu venim în ajun de alegeri și schimbăm toată arhitectura taxelor și impozitelor numai așa că unul crede că dă bine la popor. Dă foarte prost, fiindcă oricine în România și-a dat seama, între timp, că nu așa se abordează lucrurile. Ele trebuie discutate, răsdiscutate, evaluate, măsurate și atunci putem să ne gândim, da, ok, haideți să reducem câteva taxe pentru că sunt birocratice și nu avem nevoie, haideți să lăsăm altele. (...) Cum își imaginează cineva că această chestiune, care nu a fost rezolvată în ultimii ani, se rezolvă într-o săptămână renunțând la taxa radio-tv. Poate este bine, poate e rău. Fără o evaluare și fără un plan pe termen lung nu se pot dezvolta lucrurile. Această modalitate heirupistă este fundamental contraproductivă și dăunătoare României
Aici, fără nici o discriminare, intră toate partidele parlamentare. Inclusiv PNL. Da, scazi taxele nefiscale dar trebuie să mai și judeci când o faci.

Bine observa cineva că aceste taxe nefiscale au în spate o filosofie administrativă. Au chiar mai mult decât una administrativă, au chiar una de politică națională. Elimini taxa de mediu, elimini programul „Rabla” - cel prin care stimulezi înlocuirea parcului de mașini -, elimini programul „casa ecologică” - cel prin care stimulezi folosirea energiei regenerabile. Ca să dau doar un exemplu. Bașca faptul că renunți la televiziunea de stat care, ce să vezi, nu ai voie să o finanțezi de la bugetul de stat în integralitate.

Legea este populistă. Iar toate partidele au votat-o pentru a prinde voturi. În fond, este o lege idioată. Iar partidele nu au scuze.

Inițiativă a unui senator PSD. Trecerea de la română la romgleză. Mare este Grădina ...


PSD este plin de surprize ! Citesc o știre și mă minunez. Încerc, fără să reușesc, să îmi dau seama ce o fi în capul senatorului PSD, jurist de profesie, Ovidiu Donțu, de la Suceava. Inițiativa legislativă este absolut fabuloasă. Pe de o parte, introduce în limba română termeni din engleză, înlocuind termenii românești echivalenți - moda englezismelor în vorbire -, evident cu încălcarea celor mai elementare norme de tehnică legislativă și cu sfidarea Constituției - limba română este limba oficială în România -, pe de altă parte fragilizează relațiile interumane în tot ce este instituție publică sau privată (societate comercială !). Cum ar fi, nu mai poți certa un angajat/subordonat că nu își face treaba pentru că imediat poți fi acuzat că ai încălcat legea ! Că ai un comportament de intimidare - bullying -, iar dacă mai ai pe lângă tine și pe șeful lui sau altă persoană responsabilă, atunci ești vinovat că faci „mobbing” !

AgerpresSenat: Comportamentul de intimidare - bullying, considerat abatere disciplinară (proiect)
În propunerea de lege se precizează că o faptă aparține unui comportament 'bullying' în situația în care agresiunea este motivată de diferențele de clasă socială, rasă, religie, opțiuni politice, sex, orientare sexuală, dar și de aspectul, comportamentul, limbajul corpului, personalitatea, reputația, descendența, puterea, mărimea sau capacitatea victimei.
Tot textul de mai sus este de subliniat. Să iau câteva situații ipotetice. Profesii în care te angajezi știind că poți fi „atenționat” în foarte multe situații. Militarii, polițiștii, marinarii, minerii, agricultorii, ciobanii, lucrătorii în spații de lucru cu înalt grad de risc etc. Acolo sunt enorm de multe presiuni generate de timp, de condițiile de lucru, de respectarea strictă a unor proceduri etc. Vorbele nu sunt cele mai blânde când un membru al echipei fie face altceva fie face greșit. După câte văd eu, senatorul PSD nu lasă loc de întors. „Victima” are la dispoziție absolut toate apărările. Chiar și când, din „limbajul corpului”, dă de înțeles că i se fâlfâie de obligațiile pe care le are.

Întâi am sesizat înlocuirea într-o lege română a termenilor din limba română cu termenii din limba engleză. Mă și gândeam că având în față o plângere, judecătorul va fi obligat, potrivit legii, ca termenii să în limba engleză să fie traduși în română pentru a distinge sensul plângerii. Apoi am văzut celelalte „minuni”. Apoi mi-am amintit că legiuitorii români au avut grijă, până acum, să tot introducă legi care să protejeze pe cei în dificultate și să sancționeze discriminările. Mi-am dat seama că această inițiativă legislativă este de fapt o frecție la un picior de lemn, a unui individ care nu are ce face și se zbate să iasă în față prin astfel de „realizări” parlamentare. Chiar dacă supra-reglementează ! Ba, forțând și limba română.

PSD devine din ce în ce mai ciudat. Cu ei în frunte vom avea romgleza ca limbă oficială.

Neconstituționalități pe bandă rulantă. De la Parlament plecate, normal !


AgerpresUPDATE CCR: Legea de modificare a OUG privind școlile doctorale, neconstituțională
Curtea Constituțională a adoptat și sesizarea grupului liberal și sesizarea Guvenului cu privire la neconstituționalitatea ordonanței 4 pentru modificarea Legii învățământului. Am avut în vedere faptul principal că cele două Camere ale Parlamentului nu au respectat principiul bicameralismului și au adoptat legea într-o formă și într-un conținut foarte diferit decât cel care a început inițiativa legislativă și diferit și de felul cum a adoptat fiecare dintre cele două Camere
Separat, am considerat că și obiecția Guvernului cu privire la nerespectarea prevederilor din art. 1 alin. 5 din Constituție cu privire la claritatea legii, la previziune, la toate normele de tehnică legislativă nu au fost respectate în cuprinsul acelor adăugiri și modificări care au fost făcute de cele două Camere ale Parlamentului. Deci, legea este integral neconstituțională
 Iar concluzia președintelui CCR este simplă: inițiatorii vor trebui să reia procedura de la zero. Punct !

Inițiatorii fiind cei din PSD prin „mămițica dezastrelor din învățământ” Ecaterina Andronescu, supranumită „Abramburica”.

Fiind neconstituțională, legea asta nu se mai aplică și se continuă cu aplicarea legii vechi, cea care nu favorizează, de exemplu, pe Florentin Pandele, primarul de la Voluntari și soțul Gabrielei Vrânceanu Firea (nu știu de ce am eu impresia că o mare presiune pentru adaptarea acestei legi a venit de la Pandele și sinistra lui soție !), pe Tobă (ex-ministrul de interne !), pe Ponta dar și pe mulți alții din PSD care și-au tras doctorate pentru că „era la modă”. Nu mai spun de toată liota de doctori păstoriți de inculpatul Gabriel Oprea.

Ieri, CCR a mai făcut o „nefăcută”. A declarat ca neconstituționale niște reglementări din legea dării în plată. Iar din ce explicații a dat președintele Valer Dorneanu, se pare că vor ieși din schemă speculatorii. Cei care, de fapt, ar fi fost beneficiarii legii, beneficiari „ascunși”, beneficiari protejați de autori. Nu cele câteva cazuri de persoane aflate în dificultate pentru că au gândit și acționat prost la un anume moment dat. Legea a fost dată pentru speculatori.
Am admis excepția de neconstituționalitate și am constatat că sintagma 'precum și din devalorizarea bunurilor imobile', sintagmă care era conținută în articolul 11 teza 1, este neconstituțională. Sintagma se referă la faptul că sunt aplicabile și acelor situații care privesc devalorizarea bunurilor imobile. Or, obiectul procesului era plata contractului, nu era vorba de bunuri imobile, încât din acest punct de vedere va fi eliminată această sintagmă
Mare măgărie ! Ca să vezi unde i-a dus mintea pe autorii legii ! Când mă refer la „devalorizarea bunurilor imobile” nu mă refer la locuința necesară familiei ci la un bun pe care proprietarul vrea să îl valorifice. Iar ideea mârșavă spune, de fapt, că dacă cel care s-a împrumutat și nu mai poate vinde la un preț convenabil, dă casa băncii și a scăpat de o problemă ! Ticăloșie ! Scopul legii este deja pierdut.
Am admis, de asemenea, excepția de neconstituționalitate și am constatat că prevederile art. 11 teza 1 raportate la art 3 teza II, art. 4, art 7 și art 8 din Legea 77 sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii. Fac precizarea că această posibilitate nu o aveau instanțele sesizate de bănci sau de părți încât, în prezent, de aici încolo, instanțele de judecată vor trebui să aibă în vedere toate implicațiile teoriei impreviziunii și cu privire la riscuri și cu privire la proporționalitate
Iar o treabă interesantă. Autorii au vrut să ia instanțelor posibilitatea să verifice dacă cererea debitorului este justificată sau nu. Acum, instanța va putea să îi spună debitorului să caute altă cale pentru că ce face el, nu se justifică și că trebuie să respecte contractul. Poate fi imprevizibilă pierderea unui loc de muncă. Dar și tu, debitorul, trebuie să faci totul pentru a prelua un alt loc de muncă prin intermediul căruia să îți continui contractul. Aici CCR a făcut un lucru foarte bun. Speculanții sunt scoși din lege. Astfel că legea va fi favorabilă celor care au, într-adevăr, nevoie de o protecție. Darea în plată va rămâne ca procedură legală. Acum însă, băncile își vor calcula riscurile și vor fi mult mai atente cu acordarea împrumuturilor imobiliare. Cumva, în viitor, legea va fi defavorabilă și băncilor (care vor acorda împrumuturi doar celor capabili să le execute fără nici un dubiu) dar și celor care doresc să facă un împrumut fiind la o limită de risc ca buni platnici.  Adică, cei tineri.

Urmează să vedem ce decizie va lua CCR cu privire la legea conversiei. Nu de alta, dar știrile devin din ce în ce mai clare. Se pare că beneficiarii „adevărați” ai acestei legi sunt de fapt niște „băieți deștepți” care au luat credite în franci elvețieni pentru a cumpăra acțiuni pe bursă. Nu cred că toți sunt la PSD, cred că sunt clienți ai unor avocați care se mișcă cu interes printre politicieni. Știrile mai spun că 80% dintre cei care au împrumuturi în franci elvețieni au rezolvat cu băncile problemele de achitare a ratelor. Au rămas 20% dintre ei care ar fi printre cei cu care băncile nu vor să discute sau care știu că nu pot discuta cu băncile din moment ce sumele împrumutate - în echivalent de ordinul a 500.000 euro până la 1 mil euro -, au fost investite în acțiuni la bursă. Numai de „săraci” nu este vorba.

Curg neconstituționalitățile astea pe bandă. Legi comise de o bandă de politicieni aflați la putere în Parlament

marți, 25 octombrie 2016

Cioloș dă niște lămuriri privind acțiunea la CCR a Guvernului față de legea conversiei.

AgerpresCioloș: Guvernul a atacat la CCR legea privind conversia creditelor pentru clarificări, nu pentru că e împotriva ei

Bine, să fie cum spune el. Eu îmi doream să o atace pentru că este populistă, este abuzivă, este o lege împotriva proprietății și a comerțului liber, a contractelor. El spune că parlamentarii nu au ținut cont de amendamentele Guvernului astfel că există posibilitatea ca beneficiarii legii să nu fie doar cei aflați în pericol ci și speculatorii de valută. Aici îi dau dreptate. Dar, oare, câți sunt cei aflați „în pericol” ? Cei care prin măsura luată de guvernul Elvețian de a stabili un nou curs pentru moneda proprie sunt în pericol de a pierde și bruma de avere pe care au încercat să o mărească prin speculații financiar-valutare. Păi mai toți cei care s-au „jucat” cu schimbul valutar favorabil la un moment dat oferit de francul elvețian. Adică „băieții deștepți”.
Vreau să precizez din start că Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv cu anumite amendamente. De ce amendamente? Pentru că, din punctul nostru de vedere, este important ca această lege să-i vizeze pe cei cărora le e pus în pericol venitul lunar din cauza ratelor la bancă în urma modului cum au evoluat aceste credite. Faptul că am trimis la CCR această lege nu este pentru că suntem împotriva ei. Sunt acolo câteva elemente, așa cum a fost ea votată în Parlament — pentru că, din păcate, Parlamentul nu a luat în considerare amendamentele pe care le-am propus — care, din punctul nostru de vedere, ar fi făcut-o aplicabilă, și dacă nu clarificăm constituționalitatea, acum, înainte de a intra ea în vigoare, există riscul ca ea să producă efecte și peste câteva luni altcineva să o atace, o bancă sau...Oricine altcineva poate să o atace și va crea mai multe probleme celor care așteaptă să li se rezolve problemele
Sunt două legi pe care nu le agreez. De loc. Legea dării în plată și această lege a conversiei. Sunt grețoase. Sunt cu adresă pentru „băieții deștepți”. Am sentimentul că în spatele lor sunt doar oamenii cu bani, oamenii care fac parte din anturajul unor politicieni, în marea lor majoritate, oameni care fac afaceri, unele mai curate, altele mai puțin curate și am eu impresia (poate este doar impresia mea) că ideile pentru aceste legi au plecat de la cei cu afaceri necurate. Nu neg că pot și oameni de bună credință printre beneficiari, dar tot la speculație s-au gândit când au luat credit în franci elvețieni. Pentru că de fiecare dată, la ambele legi, au fost scoase niște plafoane de îndatorare.

Mai am impresia că cei care sunt de fapt beneficiarii acestor legi sunt și clienții avocaților care sunt în Parlament dar și a prietenilor lor. Alături de care au lucrat cu spor Ana Birchal de la PSD și Daniel Cătălin Zamfir de la PNL. Iar în spatele lui Zamfir stă la pândă av. Gheorghe Piperea, marele beneficiar al contractelor de asistență avocațială pentru procesele împotriva băncilor. Iar cine nu mă crede, au posibilitatea să citească o afirmație a lui Piperea aici:
Sursele mele sunt credibile intrucat clientii mei nu sunt doar dascali, medici, pompieri, militari, aviatori, actori, cantareti, fosti campioni mondiali, fosti antrenori de nationala, ci si politisti, ziaristi, grefieri, bancheri si ofiteri SRI sau SIE.
Ia uite ce listă de ocupații profesionale avem aici ! Toată floarea cea vestită a noilor afaceri românești.

Ieri, un ziarist era luat de turbare când acuza pe Cioloș că a sesizat la CCR legea conversiei. Rareș Bogdan mai avea puțin și îl acuza pe Cioloș de înaltă trădare. Păi cum să nu cred că Rareș Bogdan ar fi unul dintre beneficiarii legii conversiei ? S-a zbătut el și pentru legea dării în plată. Tot la fel de mult. Mi-am spus să mă uit la un amănunt.

Legea dării în plată privește pe cei care nu mai pot să achite creditul luat la cumpărarea locuinței. Fac o convenție cu banca și predă cheia. La conversia creditelor suntem în fața tot a celor care au contractat credite pentru cumpărarea de locuințe. Ia stai puțin ! Păi, legea dării în plată nu pe ei îi ajuta ? Legea asta nouă tot pentru ei este ? De ce nu pot cei care au făcut creditul în franci elvețieni nu se folosesc de legea dării în plată, dacă nu își mai pot plăti creditul ? A, păi, se pare că unii clienți ai lui Piperea nu vor să predea locuințele ci vor să aibă mai puțin de plătit la rata creditului. Nici o problemă, avocatul de performanță își sună prietenul Zamfir, îi pune în față un draft de lege, Zamfir caută susținători la PSD și pe aiurea, legea devine „de interes național”, apare hopa o nouă lege care plânge pe umerii românilor care, ce să vezi, sunt exploatați nemilos de bănci. Iar avocatul Piperea este tocmai la timp alături de ei să le usuce lacrimile și să le deschidă lumina de la capătul tunelului.

Legea dării în plată are o „mare” realizare. În iunie, la o lună de la intrarea în vigoare a legii erau 4800-5000 de notificări ! Cum ? Doar atât ? Unde sunt cei 700.000 de beneficiari ? Mai are logică o astfel de lege ? Mai răspunde ea unei necesități a întregii populații ? Nu. Este o lege cu dedicație. O porcărie.

Să vedem ce propagandă nerușinată fac cei care susțin această lege a conversiei. Rareș Bogdan urla aseară că sunt 200.000 de familii care suferă din cauza băncilor și care au credite în franci elvețieni. Datele oficiale spun însă altceva. Iau datele de la România Liberă.
În prezent, rata de credite neperformante la creditele în franci este de 33%, însă pentru 80% din credite, nu există întârzieri la plată mai mari de 60 de zile, arată datele BNR. Totuşi, numărul acestor credite şi valoare lor a scăzut puternic în ultimii opt ani.
Astfel, datele prezentate în documentul BNR arată că la finalul anului 2008 existau 119.748 credite în franci elveţieni acordate unor persoane fizice, în timp ce la finalul lunii iulie 2016, numărul scăzuse la doar 53.794, din care 12.510 credite ipotecare şi 13.523 credite de consum garantate cu ipoteci, deţinute de 51.334 debitori.
"Până la finalul lunii august, s-au soluţionat 78% din cererile de conversie ale creditelor denominate în CHF, ceea ce relevă eforturile băncilor în sensul negocierilor individuale", arată BNR.
Ca să nu mai vorbim vorbe.

Nu îmi plac aceste legi. Sunt cu dedicație. Iar autorii și susținătorii lor nu îmi plac. Nici de frică. Sunt niște escroci la fel de mari ca cei care le-au făcut comanda pentru aceste legi. Legi cu dedicație. Cu beneficiari ca Rareș Bogdan. Tot am convingerea că Rareș Bogdan este unul dintre beneficiarii acestei legi. Nu are sens turbarea care l-a cuprins când a aflat de acțiunea Guvernului.

Doi israelieni și-au recunoscut vinovăția ! Aflăm și cine a comandat agresiunea ?

AgerpresDoi israelieni acuzați în dosarul Black Cube și-au recunoscut vinovăția

Ron Weiner și David Geclowicz și-au negociat pedeapsa în baza legii penale române. Ca atare, vom avea niște certitudini care vor răsturna tot ce au construit cu grijă unii jurnaliști, în special dintre cei care stau în spatele lui Traian Băsescu și a lui Sebastian Ghiță (fost PSD acum la PRU !). Alături de ei își dădea importanță „prețiosul” Tăriceanu. Era vorba despre Kovesi și Iohannis, hop și el !

Pentru unii, funia se apropie repede de par. Tot ce au construit cu grijă, în sensul scenariilor anti-Kovesi și anti-Iohannins, până acum, se prăbușește. Și s-au chinuit cu „dezvăluirile” cei de la Evenimentul Zilei, B1Tv, România Tv, Antena 3 și chiar Realitatea Tv ajunsă în mare criză de bani și dispusă la orice porcărie pentru a nu pierde auditoriu și reclamă.

Și-au recunoscut vinovăția. Este bine să înțelegem corect afirmația. Vinovăția a fost identificată de procurori. Este vinovăția pe care procurorii au identificat-o. Ce spun cei de la DIICOT ?
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul lunii martie 2016, două persoane care ocupau poziții de conducere în cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atât în Tel Aviv (Israel), cât și în Londra (UK), împreună cu mai mulți angajați ai firmei, printre care și cei doi inculpați, Weiner Ron și Geclowicz David, au inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii mai multor infracțiuni, respectiv infracțiuni de hărțuire și infracțiuni informatice, constând în fapt în efectuarea de multiple apeluri telefonice cu caracter amenințător și hărțuitor, producătoare de temeri, precum și atacuri de tip phishing, în vederea sustragerii credențialelor de acces și ulterior compromiterii de conturi de poștă electronică, activități urmate de violarea secretului corespondenței, copierea și transferul fără drept al conținutului acestora
În cadrul grupării astfel constituite, Ron Weiner și David Geclowicz aveau roluri și sarcini precis trasate. Astfel, Ron Weiner răspundea de partea tehnico-informatică a activității, deținând cunoștințele informatice necesare, ocupându-se de atacurile de phishing și de compromiterea efectivă a conturilor de email, în timp ce, în prealabil, David Geclowicz era cel care răspundea de contactarea telefonică a persoanelor din familia și anturajul Laurei Kovesi și de obținerea datelor de contact necesare, mai precis adresele exacte de email, care în continuare formau ținta atacurilor informatice.
Îmi place să cred că procurorii și-au făcut treaba cu maximă seriozitate astfel că avocații apărării, se pare că unii străini, nu au mai avut ce apăra. Nu este exclus ca asistența judiciară israeliană la care au apelat procurorii români prin comisia rogatorie să își fi făcut treaba cu foarte mare acuratețe astfel că la un moment dat s-a ajuns la a pune în talerele Justiției două valori: relațiile Israelului cu statul român și apărarea unor cetățeni ai Israelului acuzați în România pentru acțiuni ce pot fi catalogate ca „terorism”, pentru că aveau drept finalitate destabilizarea unor structuri ale statului român. Israelienii au ales adevărul. De aceea cred că cei doi aflați sub controlul Justiției române au primit semnalul că nu mai pot fi apărați. Așa pică tot eșafodajul construit de structurile de propagandă pentru apărarea israelienilor și mai ales pentru destabilizarea DNA și a Președinției României.

Bănuiesc că nici informațiile care au venit din Marea Britanie nu au fost încurajatoare pentru cei acuzați dar și pentru alții. Chiar dacă atunci când mă refer la Marea Britanie am mari îndoieli privind sinceritatea. În fine, treaba s-a sfârșit. Recunoașterea vinovăției de către israelieni duce la acuzarea directă a celor din România care au inițiat și finanțat acțiunea. Pentru că, bănuiesc eu, din moment ce procurorii au acceptat actul de recunoaștere al vinovăției făcut de israelieni, au primit și probele necesare pentru acuzarea derbedeilor din România ! Altfel, nu ar fi avut rost acceptarea recunoașterii. Cel puțin eu nu pot fi de acord cu o acceptare fără a obține ceva. Ceva serios, ceva care să mă ducă la angajatorii acțiunii unde să am suficiente probe care să îi incrimineze.

Oare cine or fi cei care urmează în urma acestei recunoașteri să intre pe mâna procurorilor ? Tare sunt curios ! Or fi și politicieni, din aceia mai răsăriți nu doar găinari ?

luni, 24 octombrie 2016

Dacă a fost să se întâmple, s-a întâmplat. Dacian Cioloș candidat al PNL pentru prim-ministru.

Sunt două aspecte privind ședința BPN al PNL de astăzi. Primul, privește supunerea la vot a propunerii Alinei Gorghiu asupra candidaturii lui Dacian Cioloș la funcția de prim-ministru din partea PNL. Dacian Cioloș și-a dat acceptul ! Iar asta este foarte bine. În particular, Alina Gorghiu a confirmat faptul că Platforma#România100 propusă de Dacian Cioloș este în concordanță cu programul de guvernare al PNL pe baza căruia Dacian Cioloș își va exercita actul de guvernare în situația în care PNL va avea puterea politică să realizeze o majoritate parlamentară.


AgerpresUPDATE Gorghiu: Voi propune în BPN ca Dacian Cioloș să fie candidatul PNL pentru postul de premier

  • Dacian Cioloș va fi propunerea pe care astăzi o voi face colegilor mei, care își vor exercita votul. Procedura este, conform statutului, nefinalizată astăzi pentru că un Consiliu Național trebuie să formalizeze decizia din BPN
  • Domnia sa a ales să rămână acea persoană care își respectă angajamentele până la finalizarea mandatului, lucru care nu ne încurcă, nu mai are mult, nu ne deranjează, ba dimpotrivă suntem perfect de acord că are obligația să-și respecte cuvântul până la finalizarea mandatului de prim-ministru, așa cum și-a asumat la începutul acestuia
  • Singura premisă de la care am pornit și noi și domnia sa a fost aceea de a respecta platforma 'România 100', împreună cu programul de guvernare al PNL. Câtă vreme cele două sunt perfect compatibile și regăsiți acele principii corecte că stau la baza programului de guvernare toată lumea a fost mulțumită și împăcată

Clar. Mai mult decât clar. Iar BPN al PNL va fi de acord. Nu există nici o umbră de îndoială.

Al doilea aspect ține de listele candidaților PNL la București, pentru Senat și Camera Deputaților. Unele zvonuri se confirmă. La Senat, lista ar cuprinde pe neurochirurgul Leon Dănăilă, economistul Florin Citu și arhitecta Hildegard Brandl. La Camera Deputaților, lista ar cuprinde pe Adriana Săftoiu, pe Eugen Nicolăescu, pe Ovidiu Raețchi, pe Florin Alexe și Sulfina Barbu.

Este de senzație și o și produce, desemnarea neurochirurgului Leon Dănăilă cap de listă la Senat.
Leon Dănăilă în prezidiu la ședința BPN a PNL
Până acum, situația este mai mult decât bună. Aștept, totuși, finalizarea BPN și comunicatul oficial.

Populism grețos și prostie cât încape.

Să lămurim o treabă. Reunirea Basarabiei cu România nu se poate realiza. Cel puțin acum. Basarabia nu mai există. Ca formă de stat. Un rest al ei, peticit cu un teritoriu de peste Nistru, poartă denumirea de R. Moldova. Stat suveran și independent, recunoscut ca atare la ONU.

Este împotriva tuturor angajamentelor internaționale să îți stabilești ca politică de stat acapararea teritoriilor din alte state ! Pentru că, de fapt, asta au cerut „unioniștii” care au manifestat pe 22 octombrie ! Ca România să își manifeste voința de a prelua, prin unire (?!), R. Moldova. În condițiile în care cetățenii R. Moldova se opun unei astfel de soluții ! Cum vine treaba ? România vrea unirea cu R. Moldova iar Moldova se opune ! Care este sensul acestei vreri ? Nici mai mult și nici mai puțin decât intrarea României în rândul statelor agresoare !

Federația Rusă este condamnată pentru anexarea Crimeei. Pe bună dreptate. Referendumul organizat de ruși în Crimeea nu este recunoscut de comunitatea internațională iar anexarea este considerată abuzivă, înfăptuită cu încălcarea dreptului internațional. Niște idioți de la București promovează un astfel de comportament politic la nivel național. Din fericire, încă, nu au și puterea de a transforma România dintr-un stat stabil politic, dintr-o ancoră de securitate în sud-estul Europei într-un stat agresor față de vecinii săi. Din fericire, nu au posibilitatea să transforme România într-o unealtă a Rusiei !

La întâlnirea cu „unioniștii”, Traian Băsescu și-a expus ideile. În fața lui Băsescu era George Simion, cel care în poza alăturată este alături tot de Băsescu la o acțiune a PMP.

Iar această poză ne arată că „treaba” cu unirea este de fapt o lucrătură care a căpătat din ce în ce mai multă consistență pe măsură ce se apropiau alegerile parlamentare în România. Ne arată că Traian Băsescu este, într-adevăr, cel care vrea să ia locul lui Vadim Tudor și să acapareze electoratul naționalist indiferent de consecințele negative care pot fi antrenate cu o asemenea abordare.


Este mai mult ca niciodată nevoie să vorbim despre unire, pentru că atâta timp cât nu vorbești nici nu ți se întâmplă. Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al reunificării. Poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze moneda românească, leul românesc, și în Republica Moldova. România nu pierde nimic și nici nu face acte de caritate dacă se face unirea. Dimpotrivă, câștigă în greutate - a spus Băsescu. 
Iar Simion, slujitorul cel „perfect” a completat:
Unirea trebuie să fie următorul proiect de țară al României și în acest sens avem propuneri concrete pentru cei care vor accede în noul Parlament de la București
Suntem deja într-o zonă periculoasă. Următorul „proiect de țară” în locul aderării la Spațiul Schengen, în locul aderării la Zona Euro, în locul ocupării unui loc mai important în spațiul Uniunii Europene, în locul altor proiecte de țară care sunt aproape urgente pentru România. De aceea am calificat și calific acțiunile unioniștilor ca fiind anti-naționale, anti-UE. Iar unele consecințe pot fi considerate ca fiind și anti-NATO. Adică, împotriva a tot ce România a realizat cu mari eforturi până acum !

Înființarea unui minister al reunificării ! Omul ăsta este dement. Ar fi un minister degeaba, practic ar fi un minister al propagandei naționaliste pentru că în mod clar nu se va adresa cuiva interesat. Chiar dacă în România ar fi adepți ai unirii cu orice preț, în R. Moldova, așa cum se prezintă situația acum, dorința nu există. Ar fi un minister care s-ar remarca prin ingerințe în treburile interne ale altui stat.

O altă idioțenie marca Traian Băsescu este preluarea de către R. Moldova a monedei României. Pentru ce ? A, ca simbol al unirii ? Trecerea la leul românesc în R. Moldova nu ar avea unele incoveniente pentru moldoveni ? Nu cumva se va face o paritate între cele două monede, o transformare care ar afecta veniturile moldovenilor ? Trecerea la euro a statelor membre ale UE a fost cu „durere” pentru multe dintre ele. Grecia, Portugalia, Spania au avut pierderi însemnate la puterea de cumpărare și nici astăzi nu stau mai bine. De aceea se tot bat clopotele cu întoarcerea la monedele naționale. Naționaliștii autohtoni nu stau degeaba nicăieri. Apoi, în timp ce R. Moldova va suporta consecințele trecerii la leul românesc, România va începe procedura de intrare în zona euro. Se va pune problema, pentru moldoveni: și cu asta, ce-am făcut ?

La „pleașca politică” oferită de Băsescu, acțiune îndreptată, prin „obiective”, împotriva Președintelui Klaus Iohannis și a Guvernului Cioloș, s-au lipit urgent cei de la ALDE, PSD și PRU. Plus câțiva politicieni de prin alte părți care gândesc cu ...
Văd din partea unor oficiali ai statului român o rezervă extraordinară în a discuta despre unirea cu Basarabia sau reunificarea patriei, mai degrabă. Eu nu înțeleg ca noi, ca români, să nu avem curajul să vorbim de un subiect care este de interes național și este de interesul național și al basarabenilor. (...) De ce să nu avem curajul să discutăm despre acest lucru care ne privește? Pentru că lezăm interesele altor puteri? Sigur că nu putem să fim pe placul și în acordul tuturor, dar eu cred că este o datorie patriotică să avem curajul să abordăm această chestiune și să încercăm rezolvarea ei. Altfel România rămâne să se comporte, așa cum am văzut în ultima perioadă, ca o țară care este mai degrabă umilă sau umilită de cei care ar trebui să fie câteodată parteneri și susținători - spune Tăriceanu.
Ca să fiu mai elegant, deși am unele intenții mai „primitive”, îi spun lui Tăriceanu că noi nu avem o problemă. O problemă are el. O problemă are Băsescu. O problemă au unii plecați cu sorcova. Vom avea o problemă abia atunci când R. Moldova va decide, după un referendum, că vrea să se unească cu România. Când Parlamentul R. Moldova va valida referendumul și va da o declarație politică că R. Moldova vrea unirea cu România. Atunci da, va exista o problemă pentru România. Va trebui să accepte sau să refuze intenția politică declarată a R. Moldova. Va fi abia atunci o problemă pentru că va trebui să obțină acceptul tuturor statelor membre UE și NATO și va trebui să ofere garanții că unirea nu va afecta uniunile din care face parte. Va fi o problemă pentru că R. Moldova va cere niște condiții pentru unire iar România va trebui să fie sau nu de acord cu ele. Va fi o problemă pentru că se face o nouă organizare administrativ teritorială, că se va înlocui legea din R. Moldovă cu legile din România, că se va face modificarea Constituției, că se vor uni forțele armate, că se vor uni forțele de poliție, că se vor uni sistemele de învățământ, sănătate, de mediu, că se vor unifica elementele de infrastructură etc. Da, abia atunci vor fi probleme. Și vor fi foarte mari. Pentru că România nu va accepta să tipărească buletine de vot în limba rusă, cum se întâmplă în aceste zile în R. Moldova !

Problema nu există. Deocamdată. Iar a te apuca să rezolvi o problemă care nu există ... este prostie curată.

Unirea cu R. Moldova nu este o problemă. Sunt însă probleme care apar ca urmare a unor acte politice săvârșite cu aproape 100 de ani în urmă. La care România și statele vecine trebuie să ajungă la o înțelegere. Mâine-poimâine vine scadența iar noi avem politicieni de rang înalt care se comportă irațional. Niște idioți !