luni, 12 decembrie 2016

O situație mai mult decât clară. PNL a pierdut acolo unde au fost complicități.

M-am uitat pe centralizatorul de la HotNews. Situația pe județe este destul de clară. Mi-am propus să iau ca exemple județele în care PSD are mai puțin de 40%, PNL are ceva „substanță”, exceptând județele în care UDMR este absolut fabulos. În cinci județe, UDMR este „jupânul”. Restul, sunt pe acolo.

Constat că PSD a luat în foarte multe județe peste 50%. Ba, în unele a luat chiar mai mult. Iar la peste 45% nu mai există logică să acuzi pe cei de acolo că nu au făcut muncă politică. Te uiți la datele statistice puse la dispoziție de INS și îți faci, ca partid, politici pentru ele, politici care pot fi puse în aplicare. Care pot fi sprijinite în Parlament, pot fi puse în operă în administrația publică locală. Nu ai cum face muncă politică cu promisiuni teoretice și parada modei în fața celor care au stomacul lipit de șira spinării. Este o prostie. Mai ales când în mesajele PSD au apărut cu insistență idei privind sprijinul pe care PSD îl va acorda acestora prin darea unor salarii mai mari chiar de mâine, a unor pensii mai mari chiar de mâine, când le vor da case și locuri de muncă de mâine. În timp ce PSD s-a adresat „stomacului” și „portofelului” cetățenilor, PNL a făcut teorie economică, teorie politică, a acceptat dialogul sofisticat. Între teoreticieni și practicieni, cetățenii au ales practicienii.

Acum să arăt unde PNL a făcut ceva față.

Senat              PSD         PNL      USR      UDMR   ALDE   PMP     PRU

ALBA            36.88 36.92 5.86       3.51       6.13       5.36 2.51
ARAD           35.43 32.41 7.5        8.03       4.97       5.16 2.84
BIHOR          33.52 27.68 4.37      23.71       4.11       2.06 2.69
BRASOV       37.58      21.83        4.78        6.18       6.23       4.69       4.04
CLUJ            26.14       27.98      15.3       14.55        5.06       3.29 3.52
ILFOV          40.3         29.51       13.68       0.21        6.07       5.73 2.65
SALAJ         29.63 26.97 5.38     25.31        5.02       3.61 3.41
SIBIU           27.67 39.87       14.14        1.95       4.18      4.34 2.72
TIMIS          37.41 27.16       12.34        3.88       5.83      5.58 2.27

DIASPORA   9.98       26.23      28.34        2.42        3           24.76 3.5

BUCUREȘTI  37.66    12.8       24.53        0.23        7.86         8.84       3.5

Cameră

ALBA            35.68        37.08       5.95        3.41      6.03          5.35       2.44
ARAD            34.7          32.67       7.08        7.96      4.45          4.44       2.69
BIHOR           33.74        26.95       4.44      23.45      3.88          2.04       2.42
BRAȘOV       36.66        20.95      13.83       6.08      5.91          4.36       4.33
CLUJ              25.91        27.62       5.29     14.49      5.39          3.15       3.3
ILFOV            39.96        29.54      13.52       0.13      5.83          5.5         2.34
SALAJ            28.86        26.79       5.35     25.21      5.11          3.55       3.28
SIBIU              28.22        39.54     14.07        1.9        3.7           4.1         2.56
TIMIȘ             35.48         25.61     12.68       3.93      5.96          5.66        2.24

DIASPORA     9.98         26.04      27.92      2.38      2.9          23.97        3.65

BUCUREȘTI  38.27        11.97      25.14      0.2        6.2        7.17        3.47

Doar în 3 județe PNL depășește PSD. Toate trei legate: Sibiu, Alba și Cluj. Și punct !

Aradul ține aproape de PSD, dar acolo a apărut USR. Unde a apărut USR a scăzut PNL. Normal. Pentru cine vrea să priceapă !

Bucureștiul a confirmat la votul politic pentru PNL situația de la locale. Când îți spun doi indivizi că ești „beat”, te duci la culcare. De două ori bucureștenii au refuzat PNL și au ales USR. Au votat cu PNL doar unii dintre membrii partidului și familiile lor (dar nici asta nu este sigur !). Comportamentul duplicitar al liderilor la locale, când au „validat” USB, când s-au milogit de USB și de GDS confirmă dezastruoasa finalitate de la parlamentare. USR și GDS au fost mai toxice pentru PNL decât ALDE, PMP și mai nou ANR-ul lui Marian Munteanu care a făcut un mare „fâs”. Chiar dacă a pierdut membri plecați la ANR, PMP, ALDE și PSD, toxicitatea a venit de la USR și GDS. Aici trebuie pus punct. Susținătorii USR din PNL să plece la USR. Poate vor fi primiți.

Câtă apă va mai curge pe Dâmbovița pentru a constata că „intelectualii lui Băsescu” sunt toxici pentru PNL ?!

2 comentarii:

Titus Chirila spunea...

E prima data ca n-am votat cu PNL. Cu PSD si PDL n-am sa votez vreodata. Partidul a ajuns de rasul lumii, cu candidat Marian Munteanu la locale si un independent locomotiva la nationale. Pana acum cativa ani PNL avea o tinuta, n-a mai ramas decat numele si pretentiile de partid cu greutate. Ca sa ajungi la discutii despre programe de guvernare trebuie sa treci de prima impresie. Care nu mai e.

Crăciun Florin spunea...

Titus Chirilă, ai dreptate. PNL și-a pierdut ținuta. Să sperăm că o vom recăpăta. Avem cu cine, avem resurse. Minte ne mai trebuie.