Silvia Vlăsceanu (ACUE) |
Avem dorința de a face. Este bine. Când ne uităm la resursa umană, ne facem cruce. Nu prea este. Dar tot spunem peste tot că avem resursa umană calificată necesară pentru a face și a drege. Ei bine, începe să devină o realitate că resursa umană pe care o avem este ... altfel (ca să nu folosesc cuvinte mai grele).
Titlul știrii este copleșitor: Vlăsceanu (ACUE): Discutăm tot felul de strategii energetice, dar tinerii ingineri nu știu să învârtă o manetă
Conținutul este relevant.
În domeniul energetic, Guvernul Cioloș și-a propus să elaboreze o „strategie energetică” pentru România. Bine. Foarte bine. Numai că una este dorința și alta este putința. Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), participantă la elaborarea „startegiei” pune lucrurile la punct:
Am fost tot anul jucăria acestui minister, în sensul că această strategie care să pregătește nu este de fapt o strategie, pentru că nu va fi asumată cu siguranță de către guvernul care va veni. Nu există timp fizic pentru a realiza o strategie în adevăratul sens al cuvântului.
Acesta nu este un document pe care cineva să și-l asume. Să nu vă așteptați să apară concluzii sau propuneri care să arate a strategie. Nu știu de ce a fost numită strategie. Ministerul a numit-o așa și toată piața a luat-o de bună. Cei de la conducerea ministerului au capacitatea intelectuală, dar nu au capacitatea politică să facă acest lucru. Puteam să numim acel document politici energetice pentru acest an sau pentru anul viitor, dar nu strategie
Mereu uităm de cetățean, care nu participă la discuții. Nu vorbim nici de lipsa de personal și specialiști în domeniu. Astăzi este ziua inginerului. Mai sunt ingineri, mai există specialiști? Este o lipsă acută de personal și va fi din ce în ce mai greu să găsim specialiști în domeniu. Nu aș vrea să vă povestesc nivelul masteranzilor de la energetică, este trist", a spus Vlăsceanu, care este și cadru didactic asociat la Facultatea de Energetică din cadrul Universității Politehnică din București.
Problema forței de muncă și cum îi pregătim pe cei care urmează să lucreze în domeniu trebuie să apară ca un capitol distinct. Noi doar discutăm, iar cel care lucrează propriu-zis nu știe să învârtă o manetăSunt de acord cu cele spuse de doamna Vlăsceanu. Absolut. Nu este prima oară când citesc despre lipsa de personal calificat, ingineresc. Nu este prima oară când aflu despre lipsa personalului calificat, ingineresc. Știu, există multe persoane care au obținut diploma de inginer, dar sunt la fel ca cei din alte domenii care au diplomele degeaba. Nu au calificarea presupusă de diploma pe care o dețin.
Ea a relatat o situație în care un specialist, după ce a ieșit la pensie, a fost sunat de înlocuitorul său de 35 de ani căruia i-a dat indicații prin telefon despre cum să utilizeze un echipament.Ei bine, am colegi liberali, pensionari acum, chemați de investitori să le explice și lor dar și inginerilor angajați ce este cu utilajul pe care l-au achiziționat, să le recomande ce anume să facă pentru a aduce utilajele la un nivel de performanță cerut de munca lor, să crească performanța lor în folosirea utilajelor etc. Uite, azi, unul din colegi nu va veni la o ședință informală a seniorilor liberali de la S3 pentru că este plecat la Craiova chemat la o firmă care are nevoie de specialist pentru mașinile unelte achiziționate. Industrie grea, mașini unelte mari, piesele de prelucrat sunt uriașe, produsele sunt pentru domeniul energetic.
Are dreptatea dna Vlăsceanu. O strategie, la nivel național, nu este completă dacă nu are în vedere forța de muncă. Nu doar ingineri !
Ce face învățământul românesc ? Învață copiii să pupe moaște în loc să îi învețe să producă ceva, să își vadă viitorul în producție, în desfacerea produselor, în cercetarea științifică etc.
Are dreptate și pentru faptul că acest document este doar unul privind politicile energetice ale actualului Guvern, politici care vor fi sau nu folosite de guvernarea politică ce se va instala la Palatul Victoria după alegerile din iarnă.
Bașca faptul că dna Vlăsceanu atrage atenția asupra faptului că în ultimii 20 de ani în România s-au făcut 7-8 strategii doar pentru sectorul energetic !
Ar cam fi cazul să ne oprim. Moda ministru+strategia lui ar cam trebui să înceteze. Este mult prea costisitoare. La învățământ avem inflație de strategii, la sănătate avem inflație de strategii, la industrie avem inflație de strategii iar dezvoltarea țării stă pe loc pentru că idioții nu sunt capabili să accepte o strategie care trebuie dusă la final. Corectată doar acolo unde rezultatele previzibile nu sunt cele urmărite. Când vorbesc de idioți îi cuprind pe toți cei care sunt cuprinși de „viziuni personale” într-un domeniu sau altul, indiferent de poziția oficială în care ajung.
Poate că ar trebui ca statul să fie mai zgârcit cu bursele. Avem nevoie ca de aer de muncitori în industria prelucrătoare, de maiștri și ingineri. Ca de aer ! Statul să bage acolo bursele. Avem destui specialiști în „vorbe”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu