miercuri, 21 septembrie 2016

Ministrul Ghinea, dar și alți miniștri, au purtat discuții cu USR. Alte speculații nu mai au rostul.


Știrea este la Agerpres, la Mediafax, mai peste tot. După cum declară el, nu este singurul ministru care a ales calea USR. Este normal. Este dreptul lui de a alege. Îl înțeleg pentru că știu că este unul dintre cei care au votat cu Nicușor Dan în 2012, cu Monica Macovei în 2014 și este unul dintre membrii activi ai ONG-urile păstorite de GDS și SAR.
Eu și alți colegi de-ai mei suntem rupți în fața perspectivei, pentru că orice fel de deal politic presupune o retragere de la guvernare, premierul Dacian Cioloș a fost foarte clar în această privință și este și o decizie absolut normală, premierul a spus vă încurajez să faceți acest pas, dar odată făcut acest pas trebuie să vă retrageți din Guvernul tehnocrat independent pe care îl conduc (...). Și atunci și eu și alți colegi ai mei care au avut asemenea discuții cu Uniunea Salvați România oscilăm între a mai folosi cele două-trei luni pentru a finaliza niște proiecte sau a face acest pas, care ar putea să asigure supraviețuirea mai mare a întregului proiect. Decizia asta, care nu este o decizie deloc ușoară, toți suntem într-un fel de efervescență a deciziilor bune pe care putem să le mai luăm încă, deci decizia asta care nu este ușoară va fi luată în următoarele două-trei săptămâni și apoi ne liniștim
Vă confirm faptul că au existat discuții cu Uniunea Salvați România. Este un partid care într-un mod absolut remarcabil spune că acest Guvern a făcut lucruri bune, care ar trebui să continue. Într-o lume politică în care a devenit o modă să iei în derâdere tehnocrații, există acest partid cu oameni curați și care spune nu, dimpotrivă, oamenii ăștia au început ceva bun și ar trebui să continuăm. Dat fiind că ei spun asta, au existat discuții cu ei. Infirm în același timp că aș fi avut discuții cu Partidul Național Liberal și asta este o chestie care mă irită că se discută în spațiul public despre mine, fără să mi se ceară părerea, un telefon, domnule, discuți cu PNL-ul? Vă spun clar, nu am discutat cu PNL. Am auzit că m-au sondat, spune domnul Bușoi că n-am ieșit cum trebuie. Prostii! Nu a fost nicio discuție între mine și PNL pe acest subiect. Au fost două discuții cu USR și dacă ajungem împreună la concluzia că putem pune umărul tot împreună, pentru ca proiectele acestui Guvern să continue, atunci va ieși ceva, posibil și cu mine, posibil și cu alți miniștri, dar este complet prematur să intrăm în detalii acum
Care sunt ceilalți miniștri ? Nu știu. Bănuiesc că sunt dintre cei care s-au implicat în acțiuni ale unor ONG-uri apropiate de Monica Macovei și Alina Mungiu Pippidi, în special în cadrul ONG-ului „România Curată”. Acolo unde sunt Moise Guran, Liviu Mihaiu etc.

La alegeri vom vedea dacă intrarea în partid a unor miniștri din cabinetul Cioloș va ridica procentajul USR la nivel național peste pragul de 5%.

Este de apreciat activitatea ministrului Ghinea de până acum. Mai ales prin scoaterea la iveală a aranjamentelor cu fondurile europene făcute de guvernarea Ponta (PSD) în favoarea firmelor de casă ale partidului, a dezastrului privind sistemele informatice achiziționate de instituțiile publice etc. Eu o apreciez. Dar omul nu este pentru PNL. Să fie clar ! Are, de foarte mult timp, alte opțiuni politice. Macovei și acum Nicușor Dan.

Situația este cunoscută la nivelul PNL. De aceea nu au fost făcute publice opțiuni pentru unii miniștri din cabinetul Cioloș. Eu așa înțeleg.

Niciun comentariu: