Declarația comună a celor doi Președinți. |
Ei bine, am citit ce a publicat Agerpres - aici, aici și aici. De pe site-ul Președintelui României am luat această sinteză a Președintelui Klaus Iohannis:
Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, un dialog extrem de consistent cu Preşedintele Franţei, François Hollande, cu prilejul vizitei sale în România. Concluzia convorbirilor oficiale pe care le-am purtat este că buna colaborare existentă deja între cele două state intră acum într-o etapă mult mai intensă, cu accent pe zona economică. Pentru a întări acest mesaj, am participat împreună cu Preşedintele Hollande la forumul „Parteneriatele franco-române de viitor”, care s-a desfăşurat la Institutul „Horia Hulubei” de la Măgurele, un loc al cunoașterii, simbolic pentru cercetarea românească. Prezența noastră aici este un foarte bun prilej pentru a genera noi oportunități de cooperare în inovarea științifică, agricultură, infrastructură, apărare și securitate, telecomunicații și IT. Mă bucur că domnul François Hollande va vizita astăzi şi uzina Airbus Helicopters de la Ghimbav, județul Brașov – un proiect care va avea, sunt convins, acelaşi succes pentru noi pe care îl are proiectul de tradiţie „Dacia/Renault”.Tot pe site-ul Președintelui României am citit Declarația de presă comună, care cuprinde tot ce am citit în alte părți.
O prezentare „punctată” a dialogului dintre cei doi Președinți o are site-ul „caleaeuropeană”.
Sunt o serie de noutăți strategice care se cuvine a fi evidențiate.
Dialogul româno-francez, purtat până de curând doar prin intermediul miniștrilor de externe, va fi completat cu dialogul permanent între miniștrii apărării. Iar asta este o veste excelentă.
Iohannis: Împărtășim aceeași viziune despre dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic şi am examinat astăzi primele rezultate obținute în aplicarea obiectivelor Foii de Parcurs a Parteneriatului nostru, foaie de parcurs actualizată în luna iunie a acestui an, la Paris. Şi în acest context, pot să spun că am fost amândoi de acord şi mulţumiţi să intensificăm dialogul care până acum a fost în domeniului miniştrilor de externe, axat pe o colaborare, o corelare pe probleme de politică externă. Împreună am decis că este cazul să ridicăm acest format la un nou nivel, la nivelul miniştrilor de externe şi de apărare, având în vedere multiplele dosare în care Franţa şi România au abordări comune şi potenţial de a găsi împreuna soluţii.
Hollande: Al doilea exemplu a ceea ce înseamnă acest Parteneriat Strategic este ceea ce vom face la Braşov pentru a inaugura Uzina Airbus Helicopters. Dorim să arătăm că împreună Franţa şi România au voinţa de a coopera în ceea ce priveşte apărarea. În cadrul Parteneriatului Strategic, domnul Preşedinte Iohannis a spus că miniştrii de externe se întâlnesc în mod regulat, ei bine şi miniştrii de apărare se vor întâlni de acum înainte pentru a găsi soluţii comune în ceea ce priveşte apărarea Europei. Dorim ca ţările noastre să aibă schimburi regulate, să aibă o analiză comună şi să aibă politici comune, pentru că obiectivul nostru este să avem o industrie europeană a apărării.Sunt unul dintre cei care susțin că apărarea națională și industria de apărare sunt printre motoarele dezvoltării economice și științifice. Banul este laș. Fuge din țara instabilă, din țara care nu are capacitatea să îl apere, din țara care nu are o viziune de dezvoltare. O țară care are capacitatea să se apere, o țară care are capacitatea să exporte securitate în spațiul geografic din jurul ei, dar și în spațiul european devine atractivă. Banul vine pentru că se simte în siguranță. Declarațiile de mai sus sunt un semnal pentru „banii care vor să se înmulțească, care vor să producă bunăstare”.
Răspunzând unei întrebări puse de un jurnalist, Francois Hollande a făcut o afirmație puternică. Căne are capacitatea să o înțeleagă, o va înțelege.
S-a prezentat deja un plan pentru apărare de către miniștrii Apărării din Germania și Franța. Împreună cu România punem bazele unei industrii de apărare.Este evident că nu doar cele trei țări vor participa la industria de apărare europeană. Vor participa aproape toate statele europene care au capacitatea de a avea o industrie de apărare. Foarte important este faptul că România este primită în clubul statelor care vor participa la industria de apărare europeană. Asta înseamnă mult mai mult decât pare la o primă vedere. Înseamnă că Uzina Airbus Helicopters de la Brașov va produce și elicoptere cu destinație militară, înseamnă și colaborare pentru producerea altor mijloace de luptă necesare apărării europene: de la armament pentru trupele terestre la armament pentru forțele navale și aeriene. România va avea potențialul și capacitatea să se doteze cu tehnică de luptă și mijloace de luptă moderne, produse „în curtea proprie”. Modernizate și perfecționate ca urmare a colaborării științifice și tehnologice europene la care România este recunoscută ca partener. Iar asta înseamnă deja o nouă etapă.
Hollande a vorbit și despre o colaborare științifică ce se va intensifica în viitor. Colaborare ce va implica industria franceză care va veni în România cu unități de producție. Franța asigură că investițiile în cercetarea științifică sunt în creștere în România.
Un alt semnal puternic îl dă Președintele Hollande când confirmă participarea Franței la Centenarul României Moderne, care se va desfășura 2018.
O atenție aparte în discuțiile noastre a fost acordată pregătirii, împreună cu partea franceză, a Sezonului cultural încrucișat, proiect comun prin care vom marca, în Franța și în România, Centenarul creării României moderne, 1918 - 2018.
Am hotărât, domnul Preşedinte şi cu mine, ca odată cu ocazia Centenarului naşterii României Moderne să organizăm un sezon cultural încrucişat, de la 1 decembrie 2018 până în iulie 2019, este vorba despre perioada în care România va asuma preşedinţia Uniunii Europene.Din declarațiile celor doi Președinți reiese faptul că România a pășit într-o nouă etapă în spațiul Uniunii Europene.
Ieri am citit niște extrase din presa franceză care a comentat vizita lui Hollande în România. Mi-a sărit în ochi plasarea României, de către jurnaliștii francezi, ca „o insulă de stabilitate europeană”, opusă imaginii altor state din vecinătate. Este o imagine pe care nu mă așteptam să o văd la francezi. Ca să fiu sincer. Din discursul lui Hollande și din răspunsurile date jurnaliștilor după Declarația de presă comună văd că abordarea este oficială. Hollande vorbește convingător despre „sora latină” România din estul Europei și ce așteaptă de la această „rudenie” de limbă și cultură. Iar asta sună bine. Sună a naibii de bine într-un anumit context geo-politic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu