marți, 27 septembrie 2016

Avem de luptat cu pesta porcină de peste Prut !

La invitația liberalului Nini Săpunaru, președintele Comisiei pentru agricultură a Camerei Deputaților, s-a desfășurat o întâlnire de urgență cu ministrul agriculturii, Achim Irimescu, autoritățile vamale, sanitar-veterinare, MAI și Poliția de Frontieră. Urgență maximă ! Agerpres.
Convocarea am făcut-o pentru că în urmă cu două săptămâni am constatat că nu există o coordonare eficientă între instituții. Deja există o problemă plecată în Portugalia, probabil că în două trei zile vom avea confirmarea de focar în Republica Moldova și, din acel moment, trebuie să înceapă controlul în frontieră, stații de dezinfecție și așa mai departe, ceea ce știți că a mai fost odată. Dar acum trebuie să o facem cu simț de răspundere, pentru că ar fi o mare nenorocire pentru România să avem un focar înăuntru - a afirmat Nini Săpunaru.
Cu puține zile în urmă, ministrul Irimescu a dat vestea cea mare că România a ieșit de sub embargoul la carnea de porc pentru UE. Mai ieri a anunțat că Ministerul Agriculturii va dezvolta un program de sprijinire a crescătorilor mici și medii de porcine pentru a asigura, pentru început, necesarul consumului intern. România fiind importator net de carne de porc din alte state europene.

Necazul este mare. În R. Moldova a fost confirmat caz de pestă porcină africană ! Portugalia este în dubiu însă sunt toate șansele ca și ea să confirme pesta porcină. Polonia este infestată. Țările baltice au luptat și încă mai luptă cu pesta porcină. Acum, acum când suntem curați ca lacrima asta ne mai lipsește.
„Este necesar, pe de o parte, ca cetățenii să fie avizați de riscul acestei boli, pentru că cetățenii pot contribui esențial la propagarea și la intrarea acestei boli în țară prin importul de produse de origine animală prin alte căi, să spunem așa, și este, repet, esențial ca cetățenii de o parte și de alta a frontierei să înțeleagă acest lucru. Pe de altă parte instituțiile abilitate să-și facă datoria. Colegii de la Autoritatea Veterinară au făcut tot ce se poate împreună cu colegii din Republica Moldova pentru a sesiza la timp și a detecta la timp maladia. Sunt toate semnele că avem un caz dacă nu două de pestă porcină africană în Moldova (n.r. — Republica Moldova) și nu știu dacă trebuie să așteptăm momentul în care va veni confirmarea de la testul din Portugalia. Cred că de fapt noi trebuie să prevenim încă de pe acum și cred că este cazul ca instituțiile abilitate — MAI, Poliția de Frontieră, IGSU, colegii veterinari și autoritățile locale, reprezentanții tuturor acestor instituții să ia toate măsurile necesare pentru a preveni - a afirmat ministrul Irimescu.

Mai mult decât clar. Citind și celelalte intervenții sunt de acord cu el. Măsurile extreme se iau în astfel de situații. La nevoie, chiar închiderea frontierei dacă românii și moldovenii nu înțeleg că le este interzis să treacă frontiera cu produse animaliere.

Ministrul a punctat foarte dur când a afirmat că pierderile pentru România, în cazul în care ne comportăm ilogic cu situația din R. Moldova, pot fi de sute de milioane sau chiar miliarde de euro ! Abia intrați în „grupa mare” a agriculturii europene putem fi urgent declasificați pentru încă o perioadă lungă, ani de zile, până redevenim curați.

Niciun comentariu: