joi, 29 septembrie 2016

PSD a respins proiectul de lege privind administrarea spațiilor virane din localități !

PNL Sector 3 a dat un comunicat de presă în care semnalează un alt act iresponsabil al PSD în Parlament. Respingerea inițiativei legislative a PNL privind administrarea spațiilor virane din localități.

Problema este gravă. Exemplul dat în proiectul de act normativ a fost Parcul Al. Ioan Cuza din Sectorul 3, unde 10 ha de teren retrocedate proprietarului au devenit un focar de infecție pentru acea zonă și un pericol pentru locuitorii zonei. Nu doar pentru ei ! Pentru că starea de pericol se poate extinde cu ușurință la întreg Bucureștiul !

Este evident că situații asemănătoare sunt mai peste tot în țară. Nu este exclus ca acolo unde primarii și angajații primăriilor sunt dedicați bunăstării locuitorilor să se fi găsit soluții pentru prevenirea unor situații de genul celor reclamate de liberali. Dar acelea sunt soluții convenite cu proprietarii, oameni de bună credință și cu respect față de concetățeni. Pentru proprietarii de rea credință trebuie să folosești o lege care să permită forței de coerciție a statului să îi aducă pe calea cea bună.

Am eu un gând aici. Oare cine or fi proprietarii majorității terenurilor retrocedate ? Oare or fi ei susținători sau chiar membri ai PSD ?
Comunicat de presă PNL S3 PSD a respins soluția propusă de PNL pentru curățarea celor 10 hectare din Parcul Al. Ioan Cuza și a terenurilor virane insalubre Parlamentarii PNL au depus un Proiect de Lege (PL 366/2016) prin care doresc să responsabilizeze atât cetățenii - proprietari sau chiriași de terenuri - cât și autoritățile publice locale, cu privire la păstrarea curățeniei pe suprafețele virane.
Inițiativa, susținută de la tribuna Parlamentului de către deputatul PNL, Paul Dumbrăvanu, a avut la bază exemplul Parcului Al. Ioan Cuza din Sectorul 3. Acolo, cele 10 hectare de teren retrocedate proprietarului sunt un focar de infecție, iar primăria refuză orice intervenție. Pentru a avea o bază legislativă clară, parlamentarii PNL Sector 3 au sustinut o soluție care să rezolve atât problema din Parcul Al. Ioan Cuza, cât și problemele care apar cu toate terenurile virane neîngrijite. Însă, majoritatea parlamentară formată din PSD și aliații săi a respins prin vot proiectul fără nicio explicație.
După respingerea proiectului în plenul Camerei Deputaților, deputatul Florin-Alexandru Alexe, președintele PNL Sector 3, a declarat: ”Din păcate pentru cetățeni, reprezentanții PSD nu își doresc să facă curățenie, să stopeze înmulțirea câinilor vagabonzi și să elimine criminalitatea din zonele părăsite, ci doar să aibă pe cine da vina. Acest proiect de lege ar fi adus reglementări clare cu privire la cine ce trebuie să facă, de aceea a fost respins de PSD.”
În expunerea de motive a Proiectului de Lege se arăta că: ”terenurile neîntreținute de către proprietari, pe lângă impactul negativ asupra peisigisticii urbane, pot deveni adevărate focare de infecție și de criminalitate punând în pericol sănătatea, siguranța și chiar viața cetățenilor ”.
Proiectul de lege propune ca autoritățile publice locale, prin intermediul Primăriei, Administrației Domeniului Public, Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor, precum și Poliției Locale, să fie responsabile cu verificarea aplicării prevederilor legii.
Proprietarii, chiriașii și concesionarii de terenuri virane sau cu construcții începute și nefinalizate în intravilan trebuie să îngrădească aceste loturi, să asigure deratizarea, dezinsecția și curățenia și să înștiințeze autoritățile competente în vederea îndepărtării câinilor comunitari.
Cu un primar urmărit penal pentru evaziune fiscală, acum procurorii au ajuns și la proprietățile acestuia dar și la firmele pe care le are pentru altă evaziune fiscală (Robert Negoiță lucrează doar cu sume mari. Acum are o evaziune fiscală comisă prin firmele lui de „doar” 5 mil. euro), nu poți avea speranța că se va preocupa de dezvoltarea Sectorului 3. Are alte planuri, alte gânduri. Degradarea Sectorului 3 continuă. Fațada Bulevardului Unirii din zona sectorului nu poate acoperi dezastrul din celelalte zone.

2 comentarii:

pastel spunea...

Nu stiu cum ati ajuns la final, sa vorbiti despre fratii Negoita, bucurindu-va, plecind de la respingerea unui proiect initiat de PNL, al carui tel este o lege de protejare a terenurilor virane impotriva ajungerii lor locuri pline de gunoaie, predispuse sa fie viitoare focare de infectii!
De remarcat ca nu ati prezentat si aegumentele PSD de respingere, asa pt. o comparatie!
Politic, argumentatiile dv. sint un prilej de a mai arunca o zoaie asupra PSD, dar, involuntar, desigur, reliefati neputinta PNL in fata majoritatii din Parlament, care sufoca actiunile PNL, asa cum a fost si la votul in senat in cazul lui Oprea (cancerul gravitational al ultimilor ani in politica, alaturi de basescu)!
Felicitari pentru staruinta!

Crăciun Florin spunea...

Mulțumesc ! Mă străduiesc.