În general, dezinformarea este la ea acasă. Interesul major al Marii Britanii este să rămână conectată la piața Uniunii Europene, să beneficieze de trei dintre libertățile ei - bunuri, capitaluri și servicii -, dar să nu aibă obligații față de libertatea de circulație a persoanelor. Mai dorește o perioadă de tranzit pentru ca ea, Marea Britanie, să își poată pune la punct instituțiile pe care fie nu le are, fie sunt foarte reduse. Marea durere va fi la controlul de frontieră, vama și serviciul pentru străini.
Ar dori ca investițiile germane să nu plece din Marea Britanie. După cum spun comentatorii pe site-uri, toată industria auto a Marii Britanii are stăpâni în Europa și Asia. Asiaticii produc mașini în Marea Britanie pentru piața europeană, așa că după Brexit sau mai înainte de data stabilită vor pleca undeva pe continent, într-o țară membră a Uniunii Europene de unde să își poată continua activitatea. Nici industria auto germană nu va rămâne. În alte articole, se vede cum reprezentanți ai economiei germane comună franc englezilor că industria germană va fi de partea UE și nu a UK.
Articolul este construit sau scos la iveală după ce Germania și Franța au dat clar de înțeles că zvonurile potrivit cărora Barnier ar putea începe negocieri privind relațiile comerciale ale UE cu UK sunt false. De fapt, zvonurile sunt combinații de păreri ale unor politicieni de mâna „x” de prin Europa pe care briții le-au lansat pe piață pentru a ascunde propria încăpățânare. Situația este foarte complicată. Marea Britanie vrea cu disperare un acord comercial iar UE nu este de acord. Întâi procesul de divorț complet și apoi mai vedem ce va fi.
Articolul 50 TUE atât de invocat de partea britanică sub aspectul viitoarelor relații după retragerea din Uniune are o prevedere, condițională: „... Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea...”. Ei bine, Londra se chinuie să obțină un alt statut decât acela al „statului terț”. Vrea un statut tranzitoriu pe care însă statele membre ale Uniunii Europene îl acceptă doar dacă sunt îndeplinite „condițiile de retragere”.
O negociere trebuie să aibă doi parteneri dispuși să negocieze. Uniunea vrea să încheie parteneriatul cu UK cu drepturile și obligațiile ce revin fiecărei părți clarificate și puse într-un acord valabil, acord ce va fi supus controlului de drept internațional, UE fiind subiect de drept internațional la fel ca UK. Marea Britanie se sustrage pentru că vrea un alt regim în relațiile cu UE, unul preferențial. Nu vrea să devină un simplu stat terț. Europenii din sondajul „Express” sunt pe trei categorii. Cei care susțin „abrupt” principiile retragerii sunt categorisiți ca „dușmani” iar statele europene care ar accepta ca principiile convenite de Consiliul European, Parlamentul European și Comisia Europeană să fie încălcate, pe ici pe colo prin părțile esențiale sunt declarați „aliați”.
Urmărind presa britanică și citind multe dintre comentariile puse la articole am ajuns la concluzia că briții nu au știut ce au votat. Unii dintre ei, mai bine informați, îi pun la curent cu situația reală, intervin și europeni de pe continent cu comentarii, se vede o transformare dar, se vede și ciuda din reacțiile la articolele care anunță retrageri ale producătorilor sau ale băncilor pe continent. BCE nu a lăsat băncilor din UK nici o șansă de a putea oferi servicii financiare fără a avea un sediu juridic într-o țară membră a UE. Sediu care să presteze pe baza reglementărilor UE. Sediile care le rămân în UK, nu vor avea permisul necesar operațiunilor pe teritoriul UE.
Îmi pare rău de briți. Deja există voci care exprimă încrederea că nu peste mult timp se va reveni la gânduri mai bune și UK va face o cerere de aderare la UE. Dar, de data asta, nu va mai fi posibil să beneficieze de scutirile pe care le-a avut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu