vineri, 20 octombrie 2017

Comisiile parlamentare „răzbună” angoasele unor politicieni și partide prin atacul continuu la DNA

Agerpres și după el restul presei, este plin de „știri” privind declarațiile lui Claudiu Manda (PSD) de la Comisia parlamentară pentru controlul SRI. Iar acest Manda duce la jurnaliști „plângerile” unor indivizi care vor să se răzbune pentru „condamnările” primite în procesele penale sau care sunt acuzați în procesele care au loc. Faptul că infractorii condamnați la ani grei de pușcărie nu vor să recunoască că sunt vinovați, nu este  o noutate. Faptul că o Comisie parlamentară audiază persoane care sunt într-o procedură penală, dublând prin interogatoriul pe care îl fac procesul penal, este ilegal, este absurd, este imoral. Este evident că o astfel de Comisie parlamentară își depășește atribuțiile !

Să ne uităm la Constituție și la atribuțiile Parlamentului. Nicăieri nu are atribuții de „instanță de judecată”, nu are nici atribuții de organ de urmărire penală. Nu are nici atribuții de „mamă a infractorilor”.

Comisiile parlamentare au atribuții derivate din reprezentarea poporului (parlamentarii sunt aleși prin vot direct) și de autoritate legiuitoare a țării. Ca atare, rolul acestor comisii este să vadă dacă legile adoptate în Parlament sunt utile instituțiilor publice ale statului, le ușurează activitatea iar dacă practica scoate în evidență că unele dispoziții din legile în vigoare sunt fie incorect formulate, fie nu acoperă toate ipotezele de lucru ale instituțiilor, reprezentanții comisiilor fac un raport către plenul Camerei pe lângă care funcționează și începe astfel procedura parlamentară de modificare sau completare a normelor care nu satisfac exigențele funcționale ale instituțiilor publice. Acesta este scopul ! Cât privește urmărirea activității Guvernului, prin comisiile de specialitate ale Camerei parlamentare, tot cu privire la lege și aplicarea legii se desfășoară activitatea. Nu poți acuza Guvernul că nu și-a îndeplinit programul de guvernare (faptă pentru care Parlamentul îl poate demite) dacă legile nu permit Guvernului buna funcționare.

Ce comunică acest parlamentar PSD, Claudiu Manda, presei. După părerea mea, comunică tâmpenii. Este o cumplită lipsă de maturitate a individului exprimată în spațiul public în detrimentul instituțiilor publice ale statului pe care el, ca parlamentar, ar trebui să le apere. Preiau de la Agerpres.

Majoritatea miniştrilor din perioada 2012 - 2016, dar şi un număr impresionant de parlamentari, în general cei care sunt mai importanţi sau mai vocali, cam de la fiecare partid, ar fi fost interceptaţi pe mandate de siguranţă naţională, a afirmat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, la Comisia parlamentară de control al activităţii SRI, citat după audiere, în cadrul unei conferinţe de presă, de preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

  • "Ce ne-a şocat a fost - spunând că atât timp cât s-a ocupat în cadrul Ministerului Justiţiei şi avea acces la acest fel de informaţii, având calitatea de şef al structurii de securitate, în perioada în care a fost, şi vorbim de perioada 2012 - 2016, guvernarea respectivă - majoritatea miniştrilor au fost interceptaţi pe mandate de siguranţă naţională, iar din Parlament, din ce îşi aduce domnia sa aminte, un număr impresionant de parlamentari, în general cei care sunt mai importanţi sau mai vocali, cam de la fiecare partid", a precizat Manda.
NOTĂ ! Șocat ? O astfel de „știre bombă”, lansată cu titlu general, doar de la afirmațiile unei persoane care a suferit deja o condamnare pentru infracțiuni săvârșite pe timpul serviciului (individ corupt), secretar de stat la Ministerul Justiției, fără a ține cont că ar trebui să aibă și punctul de vedere al Ministerului Justiției și al SRI face ca imaginea publică a instituțiilor publice să fie sever deteriorată și să fie „reparată” imaginea publică a infractorilor.


Ovidiu Puţura a spus că a deranjat o anumită persoană din conducerea Serviciului Român de Informaţii, că toate lucrurile vin de acolo, ştia că va fi condamnat şi la câţi ani din surse SRI, a declarat miercuri preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, după audierea fostului secretar de stat din MJ.
  • "A spus că există martori pe care domnia sa i-a indicat şi că, în momentul în care a fost judecat, a fost o pauză de câteva minute, judecătorul a părăsit sala şi a avut o întâlnire cu un ofiţer din conducerea SRI, lucru pe care trebuie să vedem dacă s-a întâmplat şi dacă este legal, după care s-a întors, a continuat audierile şi a şi stabilit în pronunţare decizia", a relatat Manda, într-o conferinţă de presă.
NOTĂ ! Acest Claudiu Manda își propune, la „sesizarea” unui infractor, să cheme judecătorul care a dat sentința în dosarul individului „să depună mărturie” la Comisie cum a procedat la judecată ? Să declare dacă s-a întâlnit pe hol cu un ofițer SRI (pe timpul ședinței de judecată !), eventual să îi dea și numele și să recunoască că a „convenit” cu SRI mărimea pedepsei ? Asta anchetează Comisia parlamentară de control al activității SRI ! De noaptea minții !

Ovidiu Puţura a prezentat la audierea de miercuri de la Comisia parlamentară pentru controlul SRI o situaţie în care, relativ la perioada cât a fost în Ministerul Justiţiei, susţine că "există judecător condamnat şi judecători anchetaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu formulată de DNA", a declarat după audiere preşedintele comisiei, Claudiu Manda.”
  • "Singurul motiv fiind că soluţia pe care au dat-o într-un dosar nu era soluţia pe care o aşteptau probabil procurorii DNA sau care nu era în opinia procurorilor DNA. Şi pentru acest caz înţeleg că există o doamnă judecătoare condamnată deja şi alte trei persoane dintr-un alt complet la care ne-a făcut referire", a declarat Manda la o conferinţă de presă organizată după audierea lui Ovidiu Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, condamnat de ÎCCJ la cinci ani de închisoare cu executare.
NOTĂ ! Absurdul comunicării cu presa continuă. Înțelesul declarațiilor lui Manda trebuie descifrat. Cum vedem în exemplele de mai sus, probabil că această Comisie parlamentară „de frecat menta” își propune să verifice dacă mai sunt judecători oprimați de DNA pentru soluțiile date în diferite dosare. Și dacă este să fiu și mai exact, înseamnă că această Comisie are rolul de a aduna „datele” necesare pentru o motivare a desființării DNA care, după mintea lor plecată cu sorcova, asuprește nu doar pe bieții politicieni certați cu legea ci și pe judecătorii care „țin cu poporul”.

De la News.ro

Preşedintele Comisiei de control al SRI Claudiu Manda a anunţat miercuri că vor fi solcitate Serviciului Român de informaţii date cu privre la prezenţa şefei DNA Laura Codruţa Kovesi la sediile K2 şi T14 în 2014, în afara orelor de program.
  • Am decis să solicităm Serviciului Român de Informaţii, pe toată perioada anului 2014, să vedem de câte ori doamna Laura Codruţa Kovesi s-a aflat în sediile SRI K2 şi T14. Este vorba doar de vizitele pe care le-a făcut după ora 17, în afara programului", a afirmat Manda după audierea fostului angajat SRI Daniel Dragomir.”
NOTĂ ! Hai că am belit-o. Nu îmi amintesc ca în ultimii 5 ani de activitate să fi plecat la ora 17.00 de la servici. Și nici o mare parte dintre colegii mei care aveau doar atribuții executive. De multe ori am fost pe la diferite instituții cu treburi iar șeful instituției revenea de la diferite ședințe și transmitea noile cereri ale ministerului sau guvernului după orele 18.00. Iar plecatul de la servici se producea uneori mult după orele 22.00. Cât privește șefii de instituții, nu am văzut vreunul sau nu am auzit de vreunul care să fi plecat acasă la orele 17.00 (la terminarea programului). Cât privește o colaborare între DNA și SRI, să ne fie cu iertare, dar întâlniri între șefii acestor instituții chiar erau obligatorii. Nu de alta, dar unele lucruri nu se scriu. Se spun. Mai ales că SRI are menirea de a apăra țara de acțiunile interne doar în colaborare cu Ministerul Public. Nu are altă cale ! Este evident că și Procurorul General al României a fost vizitator la SRI după orele 17.00. Unele informații cu caracter de urgență se comunică și verbal pentru a preveni un fapt criminal grav. 

Este evident faptul că această Comisie parlamentară de control a activității SRI are o misiune precisă: să răzbune PSD și ALDE. Să o atace pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Să o distrugă. Acesta este scopul. Iar pentru atingerea scopului, nimic nu este prea scump. Nici măcar reputația Parlamentului României. Care din „reprezentantul suprem al poporului român” a devenit „cârciuma infractorilor”. Pentru că de la Parlament ne vin, mereu și mereu, „informații” de tipul celor care circulă prin cârciumi între bețivi.

Un comentariu:

Rent a car Bucuresti spunea...

Dna trebuie sa distruga mafia politica.