Prezumția de nevinovăție. Poziția PNL

Poziții și poziții pe marginea „prezumției de nevinovăție” ca urmare a declarației președintelui Klaus Iohannis și a intervenției acuzatoare a „juristului” Călin Anton Popescu Tăriceanu asistat de o individă numită Cătăniciu (se pare că jurist, așa se spune).

Mă bucur să văd că se discută despre această instituție. Lumea citește Constituția, află unde este instituția „prezumției de nevinovăție”, află cum trebuie pusă corect problema și mai află ce are și nu are voie să facă Parlamentul. Parlament care se pare că a luat-o razna. Când are în compunere un număr imens de persoane care și-au pierdut integritatea ca urmare a condamnărilor anterioare dar și dintr-un număr imens de persoane care se ascund sub prevederile instituției juridice a prezumției de nevinovăție sub „pulpana” instituției Parlamentului, actualul Parlament nu poate să își păstreze „intergitatea”, nu mai poate fi reprezentantul întregului popor. Bine, aici trebuie să constat că această cruntă realitate a fost posibilă doar ca urmare a faptului că „poporul” are o plăcere sadică de a-și cere drepturile însă atunci când este să își asume răspunderea pentru soarta țării, atunci când trebuie să își împlinească obligațiile cetățenești o ia la fugă.

PNL face bine că își face publică poziția cu privire la instituția „prezumției de nevinovăție”. Pun aici ideile.

• Partidul Național Liberal este principalul susținător al „prezumției de nevinovăție”, ca element fundamental în garantarea libertății persoanei. 

• PNL respinge orice încercare de a folosi politic acest principiu de către cei care vor să se sustragă actului de Justiție.

• PNL a susținut în mod repetat faptul că Parlamentul NU decide asupra vinovăției unui ministru pentru care hotărăște începerea urmăririi penale, ci doar permite continuarea firească a actului de Justiție.

• PSD-ALDE invocă în mod fals principiul „prezumției de nevinovăție”, denaturând grav sensul său constituțional. 

• PSD-ALDE încearcă să transforme în mod absurd principiul „prezumției de nevinovăție” în principiul potrivit căruia nu ar trebui trași la răspundere pentru eventualele ilegalități comise cei care comit astfel de acte. 

• PNL, prin liderii săi, a pledat în mod sistematic pentru integritatea funcției publice, pentru protejarea imaginii instituțiilor, evitând să mistifice principii constituționale în interes politic. 

Prezumția de nevinovăție privește persoana/individul, și nu funcția publică deținută!

• Prezumția de nevinovăție privește actul de Justiție, și nu actul politic. Aceasta întrucât nu poate fi stabilită politic vinovăția unei persoane, implicit nici executarea unei pedepse. Un astfel de fapt ar nega fundamentul statului de drept. 

• După cum Parlamentul nu poate emite sentințe de condamnare, în mod echivalent Parlamentul nu poate stabili nici nevinovăția unei persoane, în locul instanței de judecată. 

• În consecință, nu este rolul Parlamentului de a evalua vinovăția sau nevinovăția unei persoane în cadrul procedurii de ridicare a imunității, ci doar de a verifica dacă solicitarea procurorilor privește declarații /opinii politice sau voturi ale celui implicat. 

• Prezumția de nevinovăție se aplică în cursul procesului judiciar, până la momentul condamnării de către instanța de judecată (art 23, alin. 11 din Constituție). Or, prezumția de nevinovăție nu poate fi justificarea pentru sustragerea persoanei din însuși procesul judiciar. 

• Prezumția de nevinovăție este garanția dată persoanei, în cadrul procesului penal, pentru respectarea drepturilor sale fundamentale. Aceasta întrucât orice persoană are dreptul la un proces echitabil, în care enunțarea acuzațiilor nu echivalează cu învinovățirea persoanei. 

• Doar judecătorul este cel îndrituit, în urma ascultării ambelor părți, să înlăture sau nu prezumția de nevinovăție, printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare.

• A invoca prezumția de nevinovăție în scopul blocării unei anchete penale este echivalent cu a refuza dreptul instanței de judecată de a hotărî asupra vinovăției/nevinovăției persoanei. Adică, a refuza actul de Justiție și răspunderea impusă de lege pentru faptele săvârșite. 

• A bloca, fără o justificare solidă și reală, solicitarea de urmărire penală în cazul unui ministru implică faptul că decidentul politic (majoritatea parlamentară) estimează o soluție de condamnare din partea judecătorilor, pe care dorește să o prevină. 

• Dacă argumentul blocării parcursului firesc al unui dosar în Justiției este „credința în prezumția de nevinovăție”, efectul deciziei fiind însă imposibilitatea judecării cauzei, acest fapt echivalează cu erijarea decidentului politic în rolul de instanță de judecată, singura abilitată să înlăture sau să mențină prezumția de nevinovăție. 

• În fapt, cei care pledează pentru blocarea unui dosar penal în Parlament fie neagă ordinea de drept și atributul puterii judecătorești de a înfăptui Justiția – acuzând astfel instanțele de judecată de partizanat – fie confirmă vinovăția persoanei în cauză, și procedează astfel pentru a o scăpa de pedeapsa legală. 

Integritatea funcției publice, prevăzută de Constituție și jurisprudența CCR, nu se află în corelație cu prezumția de nevinovăție

• Contrar tezei PSD-ALDE, potrivit căreia un demnitar s-ar putea prevala de principiul prezumției de nevinovăție pentru a ocupa o funcție publică (în ciuda acuzațiilor privind comiterea unor fapte penale), chiar Constituția are prevederi care contrazic această susținere. 

• Art.  109 privitor la răspunderea membrilor Guvernului menționează că „dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie”. 

• Acest lucru arată în cel mai clar mod cu putință că înainte de emiterea unei hotărâri de condamnare, care să înlăture prezumția de nevinovăție cu privire la faptele imputate, membrii Guvernului părăsesc funcția. 

• Rațiunea acestei rigori privește protejarea prestigiului și imaginii instituției și funcției publice! Din acest motiv nici persoanele condamnate penale nu pot face parte din Guvern, indiferent de faptele pentru care au fost condamnate (normă legală în vigoare, confirmată de CCR). 

• De altfel, chiar jurisprudența CCR confirmă acest principiu în legătură cu măsuri similare impuse funcționarilor publici, și nu numai. Peste 20 de decizii CCR, și chiar o decizie CEDO (22 noiembrie 2011 - Cauza Ţehanciuc împotriva României), confirmă justețea suspendării din poziția de funcționar public a persoanei trimise în judecată. Anterior, pe forma legii din 2003, CCR a confirmat validitatea suspendării din funcție a funcționarului la momentul începerii urmăririi penale. 

• „instanţa de contencios constituţional a reţinut că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public. (...) Curtea a observat că nu se pune problema nerespectării prevederilor constituţionale şi convenţionale care instituie prezumţia de nevinovăţie, care va trebui însă să fie respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”(decizia CCR 1006/2012 - https://goo.gl/tPHRAZ )