Agerpres. MediaSind: Modificarea Legii organizării AGERPRES deschide calea subordonării politice a conducerii agenției
Suntem „în grafic”. Un grafic al puterii politice PSD-ALDE de a subordona politic tot ce mișcă'n țara asta, râul, ramul ... Presa de stat este mai ușor de subordonat decât Justiția.
Până acum avem un blocaj la presa privată pentru partidele din opoziție. PNL este primul pe listă. Normal. Este singurul care are vocația guvernării și singurul care are capacitatea de a răsturna actuala putere PSD-ALDE. Presa privată are, potrivit „foii de parcurs” dată de infractorul Liviu Dragnea, sarcina de a scoate în evidență partidele mai mici doar atunci când acestea vor să vorbească de rău PNL. Cu preferință spre PMP și USR. Un fel de „viețuitoare politice” care au ca unică șansă de existență „canibalizarea” PNL.
MediaSind trage semnalul de alarmă cu privire la proiectul de lege aflat la Parlament privind agenția Agerpres și care urmează să intre în discuții pe 11 octombrie.
„Asemenea prevederi ar avea același impact ca în cazul conducerii Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și al Societăți Naționale de Televiziune (SRTV): după fiecare scrutin, Consiliile de Administrație ale SRR și SRTV pot fi demise înaintea terminării mandatului, pentru a reflecta noile forțe politice. Multe organizații internaționale, printre care și Federația Europeană a Jurnaliștilor (EFJ), au denunțat această prevedere ca un instrument de politizare a serviciului public de presă”
Clar, nu?
"Considerăm că prin modificarea propusă se deschide calea subordonării politice a conducerii AGERPRES. (...) Oricare majoritate politică ar putea considera că directorul general nu este suficient de 'loial' majorității și ar putea decide respingerea raportului, fără legătură cu calitatea managementului, doar pe criterii politice. Vă solicităm să renunțați la acest proiect de lege", afirmă directorul general AGERPRES și Federația Română a Jurnaliștilor, într-o scrisoare adresată Parlamentului.
Păi, ca să mă refer la o altă idee pe care am pus-o pe Facebook, nu cumva noi ne-am îndepărtat de statul de drept? Oricum suntem sub un mare semn de întrebare din moment ce conducerea României are în frunte persoane condamnate penal sau cu probleme penale, din moment ce Parlamentul împiedică Justiția să facă dreptate, împiedică Ministerul Public să apere interesele generale ale societății, acum împiedică informarea corectă a cetățenilor.
Putin, Erdogan, Viktor Orban au devenit exemple pentru persoanele cu probleme penale care conduc România astăzi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu