Agerpres. DNA: Deputatul Mihai Valentin Popa, pus sub control judiciar pentru șantaj
Acesta este PSD. Cum îi sunt membrii, este și partidul. Zicerea este aspră. Nu poți acuza un partid pentru că are un membru certat cu legea. Nu îl poți acuza nici când are 2 sau mai mulți. Un partid are resurse interne pentru a își „curăța” rândurile. Ei, nu este cazul PSD care are la conducere un infractor get-beget. Nimeni altul decât infractorul Liviu Dragnea.
Deputatul Mihai Valentin Popa este pus sub control judiciar pentru șantaj. Se consideră „stăpânul feudei Făgăraș”, unde este și șeful organizației locale a PSD.
Informațiile din știre sunt deranjante. Nu au valoare funcțiile publice deținute de aleșii locali, nu au valoare funcțiile publice obținute în urma unor examene, au valoare doar „relațiile” pe care liderul politic local, care controlează consiliul local, le stabilește ca prioritare. Dacă el decide, aleșii poporului (sinistră sintagmă în acest caz) execută ce vrea „stăpânul”.
Ei bine, DNA a fost sesizat, a primit tot sprijinul pentru a afla adevărul și, ca atare, dosarul penal a intrat pe rol. Descrierea faptelor este plauzibilă. Șantajul poate fi dovedit. Un „baron” PSD va ajunge, probabil, unde trebuie.
Vreau să se rețină următoarea stare de fapt. Puterea PSD-ALDE luptă, din răsputeri, să modifice legile penale pentru ca astfel de fapte să nu mai fie sancționate ! Acum au o inițiativă legislativă prin care pot accede la funcția supremă în stat infractorii ! Este imperios necesar ca PNL, partidul care face opoziție la puterea PSD-ALDE, să se angajeze să revină, când va ajunge la putere (după alegeri, evident !), asupra legilor privind justiția deformate de PSD, ALDE și UDMR și să readucă România pe calea democrației.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu