Președintele Comisiei PNL pentru justiție și drepturi cetățenești, deputatul Ioan Cupșa, a dat un comunicat prin care comunică intenția PNL de a consulta specialiștii din Justiție înainte ca PNL să se exprime, în cadrul lucrărilor Parlamentului, cu privire la proiectul de lege de modificare a legilor Justiției construit de Tudorel Toader al PSD-ALDE.
Sunt pe „piață” observațiile Consiliului Superior al Magistraturii, sunt punctele de vedere ale altor instituții ale Justiției, sunt puncte de vedere ale unor organizații profesionale, juriștii PNL au, în mod sigur, propriile idei. Material este destul. Bogat. Acum se cuvine a ajunge la consens politic pentru a se asigura societății securitatea juridică. Printr-o independență deplină a procurorilor (cei care reprezintă în fața instanțelor de judecată interesele generale ale societății), independența deplină a judecătorilor și prin ei a instanțelor de judecată pentru că doar așa pot fi asigurate interesele societății românești în caz de conflict cu legea a politicienilor care primesc un mandat de reprezentare în Parlament și care pot constitui un guvern ca urmare a constituirii unei majorități parlamentare. Numai așa pot fi trași la răspundere cei care profitând de pozițiile de forță pe care le au dar și de relațiile personale în mediul politic prăduiesc bugetul de stat sau distrug concurența cu sprijinul puterii politice.
„În contextul în care Parlamentul României a aprobat constituirea Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției, Partidul Național Liberal va lansa o serie de dezbateri publice pentru a identifica cele mai bune soluții și pentru a avea o viziune complexă și completă asupra modificărilor legislative care se impun în această materie.
Principiul care va sta la baza acestor dezbateri și care va influența pozitiv desfășurarea activității reprezentanților PNL în această comisie va fi acela de a asigura o permanentă și utilă colaborare cu reprezentanți ai profesioniștilor în drept, cu reprezentanții judecătorilor, procurorilor, avocaților, notarilor și executorilor judecătorești.
Intenția PNL este de a se consulta cu reprezentanții asociațiilor profesionale înainte de a opera orice modificare a legislației din domeniul justiției, astfel încât să putem contura cadrul juridic necesar pentru ca aceștia să își poată îndeplini cu adevărat rolul în sistemul judiciar românesc.
PNL consideră că este important ca vocea specialiștilor din Justiție să fie auzită și, totodată, să fie asigurat un climat profesionist de dezbatere pentru a limita orice încercare a majorității parlamentare PSD-ALDE de a impune eventualele măsuri prin care vor putea controla Justiția sau măsuri care vor șubrezi funcționarea statului de drept, aducând atingere drepturilor și libertăților noastre fundamentale. În acest sens, Grupul PNL din Camera Deputaților va elabora un calendar de întâlniri cu profesioniștii din domeniu, o primă întâlnire urmând să fie organizată în cursul săptămânii viitoare.”
O formulare pe care am tot întâlnit-o în aceste zile, la nivel european (în mai multe state membre ale UE), formulare cu adresă precisă la acțiunile separatiștilor catalani, spune că nu este admisă folosirea instituțiilor democrației împotriva statului de drept. Foarte bună formularea. M-am gândit la situația de la noi. Să aplicăm principiul din formulare.
Ministrul Justiției a primit sarcină de la Guvern să elaboreze un proiect de modificare a legilor Justiției. Guvernul având competența de a iniția proiectele de acte normative care se trimit Parlamentului pentru a fi discutate și aprobate. Este o procedură democratică, prevăzută în Constituție și în legislația specifică domeniului. Ministrul Justiției însă, iese din domeniul „democrației” și propune modificări în legislația respectivă împotriva unei puteri a statului, „puterea judecătorească”, subordonarea acesteia puterii politice prin noile reglementări fiind evidentă. Nu doar prin subordonarea Inspecției Jusdiciare, subordonarea procurorilor ci și prin controlul direct al ministrului justiției asupra finanțelor destinate instanțelor de judecată! Prin respectivele propuneri, Toader Tudorel a găsit de cuviință ca ministrul justiției să devină celălalt cap al conducerii ICCJ, instituind conducerea bicefală a „autorității judecătorești”! El, ministrul conduce administrativ instanțele de judecată iar judecătorii au treabă doar cu judecata ca atare în procesele care au loc. Iar treaba asta este o acțiune împotriva statului de drept.
Politicienii PSD-ALDE reclamă pe la toate posturile Tv, în fața jurnaliștilor că ei sunt parlamentari iar Parlamentul poate face ce vrea cu legea. Ei bine, au dreptate doar pe jumătate. Pentru că ei au limite stabilite prin Constituție. Chiar dacă „vor primi” Curții Constituționale populată majoritar cu foștii lor colegi de partid, parlamentarii PSD-ALDE trebuie să priceapă că în momentul în care pierd puterea politică, toate abuzurile lor în domeniul reglementării legislative vor fi eliminate iar societatea se va întoarce la normalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu