duminică, 1 octombrie 2017
Azi, Spania încearcă să împiedice un referendum ilegal în Catalonia
Am parcurs ceva materiale. Este duminică și este o zi foarte importantă. Spania încearcă să rămână întreagă, ca țară. În Catalonia, guvernul condus de separatiști, vrea independența regiunii față de Spania.
Potrivit Constituției și legislației spaniole, referendumul a fost declarat ilegal. Instanțele judecătorești competente au dat ordin forțelor de ordine să împiedice desfășurarea referendumului. Separatiștii folosesc un slogan : în democrație, ai dreptul de a alege. Depinde ce alegi, până la urmă! Dar în viața de zi cu zi, se folosesc de forță. Presa spaniolă a arătat cazuri în care comunități din Catalonia care se opun secesiunii au fost atacate de secesioniști. Prin toate mijloacele. Războiul informatic a fost folosit pe deplin.
Ambițiile separatiștilor catalani nu sunt sprijinite decât de organizațiile politice separatiste de peste tot unde s-au înființat ele. UDMR, în România, i-a avut invitați pe separatiștii catalani, pe kosovari, pe extremiștii din alte țări europene. Catalanii invitați de UDMR au venit să arate etnicilor maghiari români ce fac ei pentru obținerea „independenței”.
Este o problemă internă a Spaniei și este corect să fie sprijinită prin neimplicarea altor state.
Carles Puigdemont, liderul separatist catalan, jurnalist devenit politician, a încercat „medierea Uniunii Europene”. Astfel, a încercat să obțină o recunoaștere internațională europeană asupra stării Cataloniei de entitate separată de Spania. Nu a reușit. A cerut statelor europene să devină mediatori între Spania și Catalonia. Nu a primit nici un răspuns. A declarat că va proclama independența Cataloniei de Spania dacă numărul celor care spun „da” este mai mare decât al celor care spun „nu”, indiferent de numărul celor care se prezintă la vot sau reușesc să voteze. Spune că în Spania nu este un plafon minim de prezență la vot la referendum pentru a pronunța o decizie ca urmare a referendumului. Practic, se pare că va declara „independența” Cataloniei indiferent de ce se întâmplă. Referendumul a fost doar un pretext.
El Pais. Garda Civilă și Poliția Națională au intervenit direct pentru că Mossos (Poliția Catalană) nu a închis toate centrele de vot.
Deocamdată, Spania a devenit, pentru întreaga Uniune Europeană, cea mai importantă regiune. Impactul politic pentru Uniunea Europeană este imens.
Lui Carlos Puigdemont i s-a atras atenția, probabil că și în mod direct, că o Catalonie independentă nu este, automat, membră a Uniunii Europene și nici nu va deveni probabil datorită veto-ului Spaniei ! Guvernatorul Puigdemont susține însă că Uniunea Europeană nu îi poate refuza Cataloniei apartenența la Uniune. În mesajele de „independență” viitorul Cataloniei la Uniunea Europeană a fost o garanție dată de formațiunile separatiste.
Până și presa britanică a constatat că problemele din Spania sunt mai importante decât plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Și da, au dreptate. Separatiștii catalani pot da tonul destrămării altor state din Uniunea Europeană iar consecința ar fi dispariția Uniunii Europene și revenirea la stările conflictuale dintre statele europene care au alimentat cele două războaie mondiale din secolul trecut!
Rostul principal al Uniunii Europene este acela de a nu mai permite un viitor conflict pe teritoriul Europei. De aceea Uniunea Europeană are ca obiectiv atragerea în Uniune a tuturor statelor de pe continent, de a le sprijini dezvoltarea astfel încât toți europenii să beneficieze de același nivel de trai.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu