miercuri, 22 noiembrie 2017

Auto-victimizarea planificată în stilul Dragnea, infractor cu acte

Dragnea la DNA pentru fondurile europene fraudate în Teleorman

Oficiul European desemnat să descopere și să combată fraudele cu fondurile europene (OLAF) a fost sesizat că în România, în județul Teleorman, se comit fraude. În mod excepțional (ca să vezi câtă încredere au în oficialii din România de astăzi!), la cercetarea faptelor au participat experți OLAF străini, pe lângă experții DLAF (organismul român de combatere a fraudelor cu fonduri europene). Rezultatul este cunoscut, mai bine de către procurorii DNA și destul de bine de presă și de cetățenii care sunt dispuși să fie adevărați cetățeni europeni.

Clica PSD-ALDE aflată la guvernare s-a trezit în corzi. Numele liderului de facto a coaliției politice este implicat în al 4-lea dosar penal. Bine, în dosarul „Belina” i se pomenește doar numele, informal. Dar are și acest dosar influența lui, mai ales dacă se va dovedi existența juridică a infractorului Liviu Dragnea la conducerea societății „TelDrum S.A.”. Societate cu acțiuni la purtător! După cum se întrevede în dosarul „OLAF”!

Infractorul Liviu Dragnea este, până în aprilie 2018, în perioada de executare a pedepsei de închisoare cu 2 ani de suspendare. Practic, își execută pedeapsa penală din fotoliul de președinte al Camerei Deputaților! Anormal! Dosarul în care este implicată fosta soție, Bombonica, este în procedură penală avansată. Acum, este inculpat în dosarul cu fraude instrumentat de OLAF. Acum i s-a pus sechestru asigurător pe întreaga avere cunoscută. Suma anunțată de DNA ca fiind paguba în cauza penală respectivă este estimativă. Toate averile blocate prin sechestrul asigurător vor participa la satisfacerea pretențiilor statului după cum va stabili instanța judecătorească.

PSD și ALDE vor să cadă în picioare după aceste procese. De aceea, „băieții deștepți” care planifică acțiunile publice la PSD și ALDE (se pare că unii sunt de prin Israel) construiesc „o apărare emoțională”. Bietul infractor Liviu Dragnea este agresat în mod excepțional, vădit nedrept de către instituțiile statului. În ton cu strategia adoptată, vorbește aiurea pe la televiziuni avocata lui Dragnea. Infractorul Liviu Dragnea, cu sau fără voia lui, a devenit un „paratrăznet” pentru actuala coaliție denumită popular „ciuma roșie”. El va ajunge în pușcărie. Baronii politici ai PSD nu au de gând ca partidul să piardă prea mult așa că susțin „campania” decisă de strategii români și străini ai partidului.

Una din metodele folosite este mediatizarea excesivă a situației lui Dragnea. Lumea iubitoare de can-can pleacă după momeală. Ce i se face lui Dragnea? A! Ia uite ce spune ăla! Ia uite ce spune celălalt! Iar o mare parte a jurnaliștilor, ahtiați după publicitate și faimă personală, cu ceva lipici la un anumit public, participă cu elan la mascaradă. Iar eu încep să cred că au devenit, cu știință sau nu, parteneri ai lui Liviu Dragnea pentru a salva coaliția PSD-ALDE de atenția populației asupra acțiunilor cu adevărat periculoase pe care coaliția PSD-ALDE le întreprinde.

Legile justiției sunt la o comisie specială care le „încropește” și nu la comisiile permanente ale Parlamentului! Absurd și neconstituțional. Ministrul justiției nu a mai depus un proiect de lege al Guvernului pentru modificarea legilor justiției pentru că ar fi trebuit să conțină și punctele de vedere ale CSM! A dat pe șestache proiectul propriu parlamentarilor PSD care au eliminat propunerile CSM dar și alte propuneri venite de la organizațiile profesionale ale magistraților și astăzi afirmă prin președintele Comisiei special, Florin Iordache, că în Parlament se discută proiectul de lege al parlamentarilor PSD-ALDE iar propunerile CSM nu sunt avute în vedere!

La PNL s-a înțeles strategia și de ce este adoptată. Președintele Ludovic Orban a spus clar că ea dăunează interesului general.

Nu mă pot pronunța asupra dosarului (...), dar aș spune că cine seamănă vânt culege furtună. Nu mi-a plăcut ce am văzut în fața DNA. (...) Nu vreau să văd grupuri de cetățeni care, practic, unii îl susțin pe Dragnea, alții sunt contra lui Dragnea. Prezența celor care sunt împotriva lui Dragnea se datorează faptului că dl Dragnea de fiecare dată când s-a prezentat, fie la DNA, fie la ÎCCJ, nu s-a dus singur, ba cu bodyguarzi, ba a avut grupuri organizate care să-l sprijine și într-un fel contrareacția este determinată de acțiunea inițială a d-lui Dragnea. Cred că instituțiile statului trebuie să-și desfășoare activitatea în conformitate cu legea, ca niște instituții democratice, nu cred că trebuie pusă nicio formă de presiune asupra activității instituțiilor. (...) Dragnea este cel care a anunțat prezența lui, într-un fel invitând cetățenii care îl sprijină și îl susțin să vină alături de el. Până la urmă i-a anunțat pe toți. Au venit și oameni care nu îl susțin, care au alte valori, alte principii

Cred că atunci când sunt oameni importanți, care au poziții publice importante, în astfel de situații trebuie să aibă decența, bunul-simț să nu apeleze la astfel de forme care generează contrareacții și creează de fapt o fractură în societate, care pare să se adâncească din ce în ce mai mult și nu este normală. (...) Nu este normal să se creeze astfel de fracturi în care să se ajungă pur și simplu ca din tema justiției să se creeze un subiect de rupere a societății în două puncte de vedere diametral opuse. Este cinic, este imoral ceea ce face PSD, pentru că încearcă să creeze premisele unei percepții greșite asupra unei anchete, apelează la astfel de strategii care nu sunt corecte și care creează până la urmă o presiune anormală asupra instituțiilor

Finalul acțiunilor de „auto-victimizare” vor avea ca rezultat ruperea societății. Chemarea „la luptă” a membrilor și simpatizanților PSD, învrăjbirea cetățenilor, semănarea urii, are ca scop final păstrarea bazinului electoral al PSD și ALDE pentru alegerile viitoare!

Este de necrezut cum pot fi atrași susținătorii PSD și ALDE în condițiile în care măsurile guvernului Tudose le ia, pur și simplu, banii din buzunare! Înțeleg că statistic aceștia nu sunt printre persoanele cele mai instruite (foarte mulți sunt la nivelul celor cu 10 clase de școală sau chiar doar absolvente de liceu) dar să nu aibă nici măcar spiritul de conservare, propriu fiecărei vietăți, este peste puterea mea de acceptare.

Un comentariu:

Crăciun Florin spunea...

Prostia nu doare! Pleșoianu? Atât de rău ai ajuns?