sâmbătă, 22 octombrie 2016

România va continua negocierile pentru liberalizarea vizelor cu Canada.


Președintele Klaus Iohannnis ne anunță că România va continua negocierile cu Canada pentru liberalizarea regimului de vize indiferent de rezultatul negocierilor CETA. Agerpres.

Poziție bună chiar dacă speranțele sunt destul de mici. Canada nu este printre țările care să accepte dacă nu primește ceva. Chiar acordul verbal convenit cu Canada înainte de blocarea negocierilor cu Valonia (Belgia) urma să fie scris, negociat, parafat și aprobat în Parlamente. Când este vorba despre liberalizarea regimului de vize, influența politică este majoră. Iar Canada nu își dorește o liberalizare a regimului de vize cu România din cauza „migrației rromilor”. Să fie clar. Canada are o experiență cu Cehia care o face reticentă față de alte experiențe similare. Iar România și Bulgaria sunt țări cunoscute cu populații mari de rromi. Plimbăreți și producători de evenimente neplăcute pe unde au ajuns.

Să fim raționali. Liberalizarea regimului de vize în absența CETA este iluzorie. Pur și simplu nu avem ce face. Circulația rromilor a fost o mare problemă a României și pe timpul aderării la UE. Cu chiu cu vai am reușit să eliminăm, pas cu pas, toate celelalte obstacole. Mai ales după ce țările din vestul Europei, cele care reclamau totul, au înțeles că o cauză a problemei o constituie politica lor de apărare a drepturilor omului. Ele clamau apărarea drepturilor omului dar refuzau rromilor aceleași drepturi pe care le acordau imigranților din Africa sau Asia. Când s-a înțeles că problema rromilor nu este a României, a Bulgariei, sau a Ungariei etc. ci a întregii Europe, când au ieșit la iveală problemele pe care le aveau francezii și belgienii cu rromii lor, sau cu cei din Spania, sau de mai știu eu unde, s-a pus batista pe țambal și s-a convenit că UE trebuie să aibă politică specială pentru integrarea rromilor.

Continuarea discuțiilor cu Canada este o știre normală. Pot continua ani de zile. Între timp, România trebuie să pună accentul pe o mai mare integrare în UE. Pe măsură ce România va deveni mai puternică din punct de vedere economic, pe măsură ce puterea economică a României va avea mai mare greutate în evaluarea puterii UE, tratamentul discriminatoriu aplicat României de unele state terțe se va estompa și va dispare. UE va trata discriminarea României ca un afront adus întregii uniuni iar țările terțe vor fi foarte atente să reducă tensiunile ce se pot naște. Nu este de colo să ai relații comerciale normale cu cea mai mare piață a lumii, o piață de 16.000 miliarde euro !

Pe de altă parte, România are dreptul și sper să îl exercite cerând ca în oricare relație comercială sau politică a UE să fie tratată pe picior de egalitate cu celelalte state membre ale UE. Pentru că sunt state membre ale UE care vor să trateze România ca o țară de mâna a doua. Suedia, Olanda, Danemarca, Italia, Grecia, Germania ... Sunt probleme de cultură locală, este o cultură fabricată politic și susținută cu disperare de presa locală. Alte state se consideră în competiție cu România și fac tot ce pot pentru ca imaginea României să fie cât mai proastă. Singura posibilitate să se contracareze aceste atitudini este creșterea economică a României și impunerea produselor românești pe piață. Nu mai vorbesc de guvernare, de stabilitate politică, de exigența cu care liderii români trebuie să trateze problemele care privesc România ca țară. Suntem, deocamdată pe un drum bun. Dar suntem abia la un fel de început. Pentru că o victorie a PSD ne duce înapoi în timp, în zona țărilor nefrecventabile.

Niciun comentariu: