vineri, 25 noiembrie 2016
A ajuns și RAAPPS la scadență ? Corpul de control al premierului își pune mari probleme cu privire la Regie.
Agerpres. Corpul de control al premierului propune reevaluarea activității RAAPPS și analizarea necesității menținerii obiectului de activitate al acesteia
De multe ori am văzut știri despre această „enigmatică” Regie autonomă, rareori însă am văzut ceva dus la bun sfârșit. Bănuiesc că nici nu avea cum să fie făcută o reevaluare a regiei cât timp aceasta a fost „cuibușorul de nebunii” al unor politicieni din mai toate partidele care au beneficiat, prin acorduri de coabitare politică, de patrimoniul național în condiții care ar umple de rușine și pe studentul care își vinde locul de la cămin. Studentul este un capitalist feroce, față de beneficiile politicienilor abonați la coșul abundenței numit RAAPPS.
Mie mi se pare lipsită de logică păstrarea unor imobile în patrimoniul național pentru ca RAAPPS să încheie contracte de asociere în participațiune cu diferite firme dovedite păguboase ! De ce nu sunt vândute ? De ce să aibă RAAPPS obiect de activitate închirierea față de terți a unor imobile care, normal, ar fi trebuit să fie la dispoziția Guvernului sau a Parlamentului, a Președinției, a Justiției ?!
Cineva trebuie să spargă această infecție numită RAAPPS. Să curețe puroiul și să rămână o societate curată cu un singur obiect de activitate.
Culmea, la RAAPPS au găsit la direcția care administrează mașinile de protocol cheltuieli de protocol direcționate către băuturi fine, parfumuri fine, alte alea dar tot fine - am văzut știrea pe la o televiziune. Mi-a venit în cap GDIPI de la MAI, abia desființată, care avea cheltuieli de protocol pentru șefii direcției dar și sau mai ales pentru satisfacerea vanității „omului de stat” Gabriel Oprea.
Unde sunt banii pentru administrarea țării ? În băuturi și parfumuri fine, în dușuri de birou, în costume pentru șefi de la case de modă, în cadouri pentru persoanele „importante” etc. Buboiul trebuie spart. Dezmățul socialist trebuie oprit. Odată pentru totdeauna !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu