Individualismul elimină colaborarea, lucrul în echipă, elimină dezvoltarea, elimină valorificarea realizărilor pentru că individualiștii nu vor găsi în cei eliminați susținători ai realizărilor lor. Competiția individualiștilor duce la anularea unor realizări bune și promovarea altora, aproape în faza de idee. Fiecare nou guvern vine să elimine ce a făcut celălalt ca să arate că el este mai bun.
Iar pasivitatea ? Aici suntem iar pe un teren minat. Cei care ar putea interveni pentru a opri manifestările individualiste nu o fac. Refuză să participe la actul de guvernare (de exemplu) urmărind greșelile adversarilor. Adună „date” care să justifice eliminarea realizărilor adversarilor politici.
Acest tip de pasivitate s-a dus și în societate. Ei, aici, aceasta este la modă. O vedem peste tot. Cu deosebire la alegeri, pentru că tot ne pregătim de alegeri. Individualiștii, care se gândesc doar la buzunarul lor sunt și printre cei care nu participă la procesul electoral. Iar exemplul lor este urmat de tinerii care îi iau drept model. Prost modelul dar imaginea omului cu bani ia mințile tineretului care, din nefericire pentru el, a trecut prin școli ca gâsca prin apă. Tineret care nu își construiește viitorul, nici măcar pentru perioade scurte de timp. Dacă nu curge, pică.
Agerpres.
De foarte multe ori, de 15 ani încoace, am spus că se pot face lucruri cu puțini bani. Niciodată nu se va întâmpla să facem lucruri, pentru că fiecare vrea să facă el toate lucrurile, să nu dea acces nimănui la aplicația lui etc. Lucrurile astea se întâmplă așa pentru că noi, Parlamentul, suntem de vină, deoarece acestea nu se pot rezolva decât prin lege. Altfel, lucrurile se pot rezolva haotic, pe termen scurt. Noi avem două probleme majore în România: individualismul acerb și pasivitatea, ce ne vor sugruma, în continuare, lentPambuccian nu se referă la concurență, între societăți comerciale care pun în piață produse și servicii asemănătoare. Se referă la activități ale instituțiilor publice, la activități ale demnitarilor și înalților funcționari publici, la activitățile partidelor politice. Și are mare dreptate. Realizările guvernelor politice sunt haotice, sunt pe termen scurt. O guvernare a adversarilor politici duce automat la eliminarea rezolvărilor guvernelor anterioare.
Ecaterina Andronescu a obținut eliminarea tuturor reglementărilor din legile adoptate de guvernele anterioare ale adversarilor politici. Legea educației este campioana absolută la modificări. Un nou guvern, noi modificări, noi generații ratate. Consecință a individualismului acerb al liderilor PSD.
Spre deosebire de Traian Băsescu care a impus strategii și legi importante construite de consilierii lui, Președintele Klaus Iohannis a chemat partidele să construiască împreună strategii și proiectele importante ale liniilor de conduită în relația externă și cea internă. În timp ce Băsescu și acum se laudă că a dat țării și se plânge că i-au fost distruse strategiile, Președintele Klaus Iohannis spune că partidele au convenit. Este un exemplu suficient al diferențelor de abordare. Băsescu un individualist feroce, Iohannis un colaborator serios.
Individualism acerb, de prost gust, vedem și astăzi. Acele „pomeni” electorale ale PSD prin folosirea Parlamentului sunt tot acte de individualism acerb. Să vadă lumea că PSD „luptă” pentru cetățeni ! Chiar dacă mai târziu, sub o formă sau alta, „cadoul” oferit de PSD se va răzbuna pe cei care acum își freacă palmele de bucurie că au primit ceva. Serviciile sociale susținute de unele taxe parafiscale se vor reduce pentru că sursele lor de finanțare nu mai există. Bugetul de stat va prevedea finanțarea operațiunilor respective în dauna investițiilor sau asistenței sociale. Datul cu bani pentru cei din învățământ și din sănătate adâncește discrepanțele salariale cu alte categorii de bugetari. Nu mai spun de faptul că alocarea bugetară pentru aceste creșteri salariale de campanie electorală va reduce cheltuielile în alte domenii de activitate. Pentru că bugetul nu este PIB, așa cum confundă Călin Popescu Tăriceanu și cum speculează infractorul Liviu Dragnea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu