Din „cauza” lui Iohannis, care a prins partidele politice cu garda jos și le-a oferit un guvern de tehnocrați, aprobat urgent de partide cu răsuflarea ușurată că nu sunt lapidate de populația înfuriată, ne-am ales cu un Guvern Cioloș care întâi a tăcut. A lucrat în tăcere. Apoi, a prins glas. Mai întâi modest, parcă rușinat că unele idei se vor folosi pentru a arăta un viitor. De puțin timp, de când infractorii din anumite partide politice au început să facă ei bilanțul guvernării Cioloș, ca la un semn au început să vorbească și miniștrii. Surprizele curg gârlă.
Astăzi este ziua lui Sorin Bușe, ministrul transporturilor. După ce a anunțat că până în 20 dec. vor fi dați în folosință 18 km de autostradă, pe două secțiuni, după ce a reconstruit cei 22 km de autostradă spre Sibiu, vine și cu o altă realizare, făcută tot pe muțește, cu referire la lucrările la metroul București, pe magistrala 5. Și aici au fost în buna tradiție a PSD mânărite treburile.
Agerpres. Bucureștenii pot vedea trei stații de metrou din Drumul Taberei; tronsonul va fi gata în semetrul II din 2017 (ministru)
- De mâine într-o săptămână vă invităm din nou la Ziua Porților Deschise în Drumul Taberei și acolo o să vă punem la dispoziție trei stații de metrou, Favorit, Drumul Taberei 34 și Orizont, care o să fie puțin mai avansate decât cele de la Străulești și Laminorului. Vrem să le arătăm bucureștenilor care au fost afectați mulți ani de trafic cum o să arate magistrala. Aceasta va fi gata în semestrul doi al anului viitor, probabil octombrie — noiembrie 2017
- Când am preluat eu mandatul nu se lucra deloc la cadență, însă s-a făcut un efort foarte mare. Este adevărat au fost și eforturi legislative, și OUG 7 și OUG care a fost trecut acum prin Guvern, care facilitează foarte mult lucrul cu furnizorii. Ei nu o să mai fie plătiți la sfârșitul anului calendaristic, ci vor fi plătiți când își termină porțiunea de lucrare. Asta ajuta toată lumea ca lucrurile să meargă foarte bine
Asta doar într-un an !
Dacă aveam astfel de guverne până acum și nu măscăricii de la PSD, unde eram ? Simplu. Nu mai eram săracii de astăzi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu