vineri, 4 noiembrie 2016
Fățarnicul.
Ca să fiu sincer, am stat mult timp în dubiu să vorbesc despre așa ceva. Dar nu mai pot sta. Îmi este imposibil să accept fățărnicia cuiva. Iar aici suntem în fața unui act de fățărnicie major.
Traian Băsescu a cerut să primească cetățenia R. Moldova. M-am uitat la site-ul ministerului de externe al lor pentru a mă lămuri asupra unor aspecte privind dobândirea cetățeniei. Nu m-am lămurit cu privire la Traian Băsescu și motivele lui de a obține cetățenia R. Moldova. O fi având, dar nu sunt sincere.
Cetățean român, fost Președinte al României, președinte al unui partid care dorește să guverneze în România depune jurământ de credință altei țări ! Practic, Traian Băsescu a jurat credință R. Moldova ! Cerându-i cetățenia el o recunoaște ca stat de sine stătător ! A jurat să îi respecte Constituția, să îi respecte legile, să îi respecte politicile publice și orientarea de politică externă.
Azi a jurat credință R. Moldova iar zilele trecute a explicat cum vede el dispariția R. Moldova ca stat ! Cum renunță el la Transnistria, cum face el transferul de populație și echivalarea proprietăților - bine, nu am înțeles cui dă el Transnistria dar admit că nu am fost atent. Azi a jurat să apere R. Moldova iar ieri îi planifica dispariția !
Cum se va comporta posibilul viitor senator din partea PMP în Senatul României, Traian Băsescu ? Ce țară va reprezenta el în Senat ? România sau R. Moldova ? Dacă va fi Dodon Președintele ales al moldovenilor, cum își va onora senatorul român Traian Băsescu jurământul de fidelitate față de R. Moldova ?
Eu aici văd fățărnicie. Văd că pentru niște voturi din R. Moldova pentru candidatul partidului lui, Eugen Tomac dar și pentru alții, Traian Băsescu comite un act de sperjur. Jură strâmb credință unei țări străine.
FĂȚÁRNIC, -Ă, fățarnici, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Lipsit de sinceritate; prefăcut, ipocrit, fals.
Înțeleg dorința unor cetățeni moldoveni de a recăpăta cetățenia română. Aici este vorba despre o reparație istorică a dreptului la identitate. Îmi este imposibil să înțeleg motivația lui Traian Băsescu de a căpăta cetățenia R. Moldova. În mintea lui de „faraon modern” își închipuie că le face o favoare celor din R. Moldova. Frecție la un picior de lemn. Acțiunea lui este o mascaradă. În afara unui interes electoral nu are nici un suport. Iar jurământul depus este unul lipsit de sinceritate. Pe cineva va trăda. Fie România, fie R. Moldova. Sunt momente în care cele două țări nu vor fi pe aceeași baricadă. Nu vor urma momente în care cele două țări se vor situa pe poziții opuse. Care dintre ele va beneficia de jurământul de credință depus de Traian Băsescu ? România sau R. Moldova ?
Să zicem că ajunge senator. Va depune un jurământ de credință pentru România. Evident, va fi și acesta un jurământ fals. Azi a jurat credință R. Moldova și în mod normal va fi cotat ca susținător al politicilor R. Moldova. Mâine va dori să jure credință României. Fățărnicie curată. Dezgustător !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu