Ca membru al PNL, ca persoană care își dă cu părerea pe blog despre întâmplările vieții, am susținut ideea USL. Fără nici o discuție. A fost o idee bună, a început frumos dar a avut un final nefericit. Ca atare, USL nu și-a realizat menirea. Având în vedere finalul, USL a fost o greșeală. În special pentru România, nu mai spun de pagubele suportate de PNL. Când tu, unul dintre autorii lucrării pierzi atât de mult, când ideea bună a devenit prin folosirea perversă de către cei din PSD, PC, UNPR și mai târziu ALDE nocivă, un lucru rău pentru țară, evident evaluarea ideii suferă modificări.
Sunt momente în destinul recent al PNL pe care ar fi trebuit să le recunoaștem ca greșeli, mai repede decât acum, USL-ul este unul dintre momentele acelea. Au fost și altele. (...) Categoric, ideea de USL a fost o greșeală, nu poți să te aliezi cu PSD-ul și să crezi că vei rămâne neviciat, nevătămat și neatins de tarele PSD, dar este istorie - AgerpresAici mă despart de Alina. Ideea de USL a fost bună, aplicarea ei a fost greșită. Da, PSD a fost un partener necinstit dar și PNL a fost un partener neglijent, delăsător. Ideea de a scoate România de pe traseul unei dictaturi a fost bună. Prin comportamentul slab al PNL s-a permis PSD să preia „lucrarea” lui Băsescu și a fostului PDL și să o ducă mai departe în beneficiul PSD. Am înlocuit astfel într-o lucrare periculoasă pentru România doar actorii, nu am oprit lucrarea ! Băsescu a fost înlocuit de Ponta iar acesta din urmă de infractorul Liviu Dragnea. De fapt, PSD a dus mult mai departe ideea dictaturii din moment ce se mândrește că este condus de un condamnat penal, din moment ce are intenția de a duce la conducerea puterii executive oameni care au condamnări penale ! Cu infractorul Liviu Dragnea în postura de prim-ministru !
Abia momentul alegerii lui Klaus Iohannis ca Președinte al României a fost cel care a temperat lucrarea către instaurarea dictaturii în România de către PSD, urmaș în fărădelege al băsescienilor din fostul PDL. Dar atunci, în toamna lui 2014, PNL era deja în alianță cu acea parte a fostului PDL care l-a urmat pe Vasile Blaga, restul urmând-o pe Elena Udrea și formând actualul PMP, condus de Traian Băsescu. Alegerea lui Klaus Iohannis ca Președinte al României a fost dovada faptului că majoritatea cetățenilor au înțeles că USL nu mai există, că PSD în frunte cu Victor Viorel Ponta se comportă la fel de nociv pentru țară ca Traian Băsescu și că se cuvine a face loc schimbării în interiorul clasei politice. Majoritatea a înțeles. Încă sper că folosesc corect termenul „majoritate” !
Dictatura nu are nevoie de ordine socială, nu are nevoie de democrație. Dictatura are nevoie de „mici feudali” care să aplice în mediile pe care le controlează regulile dictatorului și nu ale legii. Cu ajutorul organizațiilor societății civile și al actualei guvernări avem ocazia să vedem cum era organizată dictatura. Sistemul de învățământ suferă din greu din cauza dominației „feudalilor universitari” și a sindicatelor, sistemul de sănătate este dominat de „feudalii universitari” și sindicate, majoritatea dintre ei susținători ai PSD, pentru că le permite să se comporte ca niște mici dictatori. Administrația publică centrală și locală este pur și simplu subordonată factorului politic și nu legii. Abuzurile scoase la iveală în sistemele de bază ale societății românești, duse în fața instanțelor de judecată, mai ales penale dar și în cele administrative, ne arată faptul că USL nu a reușit să își împlinească menirea. USL a permis, de fapt, înlocuirea actorilor dictaturii băsesciene cu actorii dictaturii pontisto-pesediste.
Pe timpul cât Băsescu era mare și tare și se visa întemeietor al unei dinastii politice în România, am citit o informație care a circulat în presă. Un personaj destul de cunoscut, un individ care conduce și azi un ONG „dedicat” democrației, se lăuda că a dat afară pe acei salariați ai societății pe care o deține care nu au aceleași opțiuni politice cu el. I-a descoperit și i-a dat afară. Democratic, desigur. Individul era unul dintre înverșunații susținători ai lui Traian Băsescu. Din moment ce Băsescu și partidul pe care îl domina a procedat la „epurarea politică” a administrației publice centrale și locale dar și a entităților civile, prin intermediul membrilor partidului, era normal să apară o reacție politică de respingere a acestui mod de comportament. Reacția a fost ideea USL.
USL a pornit rău, imediat ce s-a format (destul de neclar, după mine) guvernul Ponta al USL. După moțiunea de cenzură, PSD a avut puterea și a profitat din plin de „dreptul de a dispune” în dauna „aliatului” PNL. Ministerele care au revenit PNL au fost „golite” de capacitatea administrativă. PSD a organizat iar PNL a acceptat (pentru a nu rupe alianța !) noi baronii guvernamentale. Fidelii PSD au primit departamentele care manevrau banii iar membri PNL au primit ministerele rămase doar cu componentele de „elaborare a politicilor”. Politici duse la nivelul guvernului spre aprobare și modificate „corespunzător” intereselor PSD. Ca să fiu cât de dur pot, miniștrii PNL în guvernele Ponta erau un fel de referenți care lucrau teoriile iar miniștrii PSD le verificau și modificau fără ca membrii PNL ai guvernului să aibă posibilitatea să își apere, în mod real, ideile. Nu a trecut mult și s-a ajuns la acapararea Justiției de la PNL, moment în care PNL ar fi trebuit să rupă alianța. Nu a făcut-o. A fost cea mai mare greșeală politică a PNL. Dacă atunci se rupea alianța, ar fi existat posibilitatea ca dictatura lui Ponta și a PSD să nu mai evolueze. S-a așteptat și a apărut momentul ordonanței lui Dragnea. Degeaba a adunat mai mulți primari și consilieri locali PNL la alegerile sub sigla USL, după ordonanța lui Dragnea o treime dintre primarii și consilierii PNL au plecat din PNL la PSD, UNPR și fostul aliat PC.
Ruperea cu întârziere a USL, a permis PSD să își formeze aliați în interiorul PNL. Conduși de Tăriceanu care nu a reușit să revină la conducerea PNL la Congres. Orgoliul bolnăvicios al lui Tăriceanu a dus la formarea actualului aliat al PSD, ALDE.
Cum poți să spui astăzi că USL a fost o idee bună ? Dacă te referi doar la momentul de început da, poți spune că a fost o idee bună. Dacă însă îi mergi pe urme, dacă te uiți la „realizările” USL, nu poți să nu constați că PNL a ieșit jumulit rău de tot din aventura cu PSD. Ca atare, ar fi timpul să lăsăm gargara cu pioneze deoparte și să vedem ce realizări avem în urma ideii. Iar realizările nu prea sunt. Dimpotrivă, pagubele sunt dominante. Iar niște persoane trebuie să accepte că nu au procedat bine. Nu au fost capabile să valorifice ideea.
Ideea etalon a USL a fost „o altfel de politică” și cu apendicul „dreptate până la capăt”. Ce a rezultat de aici ? Mai nimic. Nu se putea face o altfel de politică cu persoanele care au fost alese să guverneze pe timpul primului guvern Ponta dar și la următorul. Ca să dau și de la PNL, voi aminti pe Relu Fenechiu (condamnat), Chițoiu, Stroie, Vosganian, Daniel Barbu, Tăriceanu, Frunzăverde etc. Cum să faci o altfel de politică cu Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, infractorul Liviu Dragnea, Gabriela Vrânceanu Firea, Oprișan, Costea, Mazăre, Constatinescu și mulți, mulți alții de la PSD. Nu mai spun de Gabriel Oprea, Onțanu și mulți alții de la UNPR sau, Daniel Constantin, Dan Voiculescu, Popescu-Piedone ... de la PC ? Este evident că o altfel de politică nu se putea face fără ca actorii politici ai partidelor să fie alte personaje. Din nefericire, partidele „reformatoare” au pus hoții la butoane, iar promisiunea unei altfel de politici a fost o vorbă aruncată în vânt. A fost o minciună. De aceea, apendicul „dreptate până la capăt” a devenit instrumentul răzbunărilor. Iar un eșec. Acum, prin efortul Justiției, cei cu „dreptatea până la capăt” au devenit colegii celor pe care doreau să se răzbune.
Îmi pare rău pentru colegii care încă se cramponează pe idee și nu văd rezultatele. Iar rezultatele sunt oribile.
Alegerile de acum sunt cruciale. Mergem înainte cu mincinoșii de la PSD, ALDE și PMP (la acest partid sunt majoritatea celor împotriva cărora s-a creat USL !) sau schimbăm macazul ?
PNL s-a reformat. Cu greu, cu durere, cu nemulțumiri, cu victime colaterale dar a intrat pe făgașul bun. Face o altfel de politică. Președintele Klaus Iohannis este un exemplu, un reper la care PNL se poate uita și se uită cu încredere. Consecvent cu sine însuși, Președintele dă linia politică pe care trebuie să se meargă. Partidul nu are decât să urmeze linia. Chiar dacă pierderile din rândul membrilor sau ale susținătorilor sunt reale, nu pot fi negate însă, există și un revers, pozitiv. Partidul atrage oameni care până acum nu au mai făcut politică. Revin în partid oameni care au început să aibă încredere că se merge pe drumul cel bun. În partid vin oameni care au fost în alte partide și care recunosc că linia pe care merge PNL este cea pe care și ei o apreciază. Este adevărat că imaginea partidului se schimbă cu greu în ochii oamenilor care consumă informația politică. Dar se schimbă. Iar schimbarea în timp, având ca stimulent realitatea este mai bună decât imaginea „blitz” obținută pe timpul unei campanii electorale. Este mai sigură pentru viitor. Pentru că și peste niște ani sunt alegeri iar cei adunați cu trudă în această perioadă sunt membri și alegători siguri la viitoarele alegeri.
Și da, mai este o problemă de tratat. Persoanele care susțin PSD, ALDE, PMP sau alte formațiuni politice „fantomă” nu trebuie să fie subiectele unei atenții deosebite din partea PNL. Membrii partidului și susținătorii evidenți ai acestuia sunt cei care trebuie să fie în atenția exclusivă a PNL. Ei vin la vot să voteze PNL. Ei sunt cei care pot atrage și alți votanți ai PNL. Campania este tratată de oameni ca o campanie. Convingerile se formează însă în timp, cu multă informație utilă, informație care este dusă „în stradă” de membrii și simpatizanții PNL. Cât privește atenția pentru cei care nu merg la vot, să ne fie cu iertare. Dar este pierdere de timp. Sunt resurse aruncate pe apa sâmbetei. Dacă acele persoane care nu au fost la vot ar avea un interes politic ar vota. Dar nu au. Lor le este bine cu oricine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu