Se pare că nu mai merge. În Franța atentate cu autori imigranți, în Germania atentate cu autori imigranți. În toate, ca un făcut, autorii au probleme psihologice !
Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a declarat la Bruxelles următoarele:
Porțile Europei sunt deschise pentru toți cei care fug din calea războiului și a persecuțiilor și care caută să obțină azil, dar ne vom apăra împotriva atacurilor asupra modului nostru de viață. Sentimentul nostru de compasiune nu este și nu trebuie să fie în detrimentul securității noastre. - Agerpres.Să analizăm textul.
Corect politic, UE rămâne deschisă pentru refugiații de război și imigranții din cauza persecuțiilor de orice fel.
Abia acum apare decizia că noi, europenii, ne vom apăra modul de viață. Ideea este legată, evident, de refugiați și imigranți. Se pare că indiferent cât de corect politic vor să fie unii și alții, punerea împreună a celor două idei are sens. Europenii mor pentru că au un mod de viață diferit de al imigranților de orice fel.
O altă idee cu care vine CE este la fel de bună. Compasiunea nu trebuie să fie în detrimentul securității noastre. Iar aici, ei bine aici sunt mai multe de spus.
În Germania, sirianul care s-a aruncat în aer nu a primit drept de ședere însă a fost lăsat liber pe străzi, probabil din compasiune, pentru că în Siria este război. Compasiunea guvernanților germani a permis săvârșirea actului terorist. Acum au găsit și faptul că individul jurase credință Statului Islamic. Dacă sirianul era internat într-o tabără specială fără posibilitatea de a-și procura substanțele explozive și fără posibilitatea de a se duce în mijlocul unor mulțimi de oameni, nu se întâmpla nenorocirea.
Corect politic, corect politic dar din punctul de vedere al siguranței populației totul este la pământ. Statul în care are loc un asemenea eveniment tragic, eveniment care putea fi prevenit, este un stat eșuat !
Nu am nici o simpatie pentru ONG-urile care luptă pentru primirea imigranților cu disperare. Iar în Germania, la fel ca în Franța, au luptat cu autoritățile pentru a le da imigranților toate libertățile. Nu am nici un pic de simpatie pentru partidele care se comportă ca acele ONG-uri. Chipurile „umanitare” ! Morții și răniții sunt opera acelor ONG-uri umanitare și partide politice. Criminalii sunt doar instrumentele terorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu