Nu am susținut-o și nici nu am de gând să o susțin. După părerea mea este o mare tâmpenie populistă. Chiar dacă este promovată și susținută de PNL, nu înțeleg judecata celor care o susțin, eu o voi ataca de câte ori am ocazia. Este o lege anti-capitalistă.
Autorul legii, avocatul și profesorul universitar Gheorghe Piperea este în război cu băncile. Pentru motive întemeiate, în unele cazuri, pentru alte motive, de obicei, de a creat o astfel de lege. Piperea nu va îngenunchea băncile, le va face reticente față de creditarea imobiliară dar și foarte suspicioase când este vorba despre orice altă creditare. Iar asta înseamnă blocaj. Blocaj economic și social.
Această lege schimbă o paradigmă specifică României (nu este singura țară cu particularitatea proprietății imobiliare a fiecărui cetățean). Dintr-o țară de proprietari imobiliari vom ajunge o țară de chiriași.
Mugur Isărescu a scos în evidență o ciudățenie în aplicarea legii. A apărut o ciudățenie pentru că legea este neclară asupra acestui aspect. Este neclară pentru că a fost urmărită neclaritatea de către autori - lângă Piperea apare și deputatul PNL Zamfir al Oanei de la Antena 3 -, sau a fost o scăpare. Jumătate dintre cei care au cerut aplicarea legii dării în plată sunt persoane care nu au datorii la împrumut și au capacitatea de a acoperi datoria în viitor.
De la apariția proiectului m-am gândit că este o lege cu dedicație. M-am gândit că unii, mai apropiați de Piperea și Zamfir, fiind la ananghie, au propus iar aceștia le-au ascultat ruga și au compus legea. Și acum gândesc la fel. Numai că apare această informație care este absolut grotească. Legea favorizează „răzgândeala”:
„Avem în prezent câteva mii de cazuri (...) din care aproape jumătate nu aveau restanțe de plată. Aceasta este o problemă extrem de serioasă. Oameni care nu aveau probleme... Am stimulat o răzgândeală și aceasta este o problemă”, a explicat Isărescu.
Ce convenția părților, ce retroactivitatea legii, ce Constituție, ce bună credință ! La gunoi cu ele ! Trăiască „haiducia contractuală”, trăiască intervenția statului în contracte, trăiască bunul plac al unor ipochimeni ai neamului !
Nu putem desființa sistemul bancar pentru că așa vrea Piperea sau alții ca el. În alte țări, sistemul bancar produce venituri uriașe, pentru că nu are împotrivă tot felul de „eroi locali” gata să omoare „balaurul”. Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Austria, Olanda, SUA etc. Numai la noi este posibil ca „ciumeții” să aibă câștig de cauză împotriva propriei țări și să fie aplaudați de ciumpalaci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu