luni, 18 iulie 2016

Comunicat de presă Cristian Bușoi. În PNL București, fără „bisericuțe” !


Comunicatul de presă al lui Cristian Bușoi, președintele PNL București este ferm: „„punem punct „bisericuțelor” de la „vechiul PNL” și „vechiul PDL””.

PNL București pornește de astăzi cu o nouă echipă completă: Cristian Bușoi, președinte; Adriana Săftoiu, prim-vicepreședinte; Ovidiu Raețchi, vicepreședinte; Costică Canacheu, secretar-general, la care se vor adăuga președinții de sectoare și președinții organizațiilor speciale
PNL București are nevoie pentru alegerile parlamentare ca toți membri organizației să se implice, să încheiem disputele interne și să ne concentrăm pe opoziția față de PSD și pe atragerea de oameni noi spre PNL. Este doar o modalitate de lucru în PNL București: în echipa PNL București. 'Pe cont propriu' sau 'pe bisericuțe' nu mai există. 
Ca președinte de organizație spun că nu vor exista două tipuri de activiști: activiști de aer condiționat, care mută hârtii și activiștii de teren, care aleargă după voturi și plătesc nemulțumirile publicului. Cei care au întâietate în organizație sunt cei care muncesc pe teren, sunt cunoscuți de către bucureșteni, atrag voturi, iar dacă sunt mai noi în politică, cu atât mai bine. 
În PNL București, avem nevoie să înțelegem cu toții că dacă vrem să ajungem în Parlament și la Guvernare trebuie și să convingem un electorat pe care nu l-am convins la locale și care, deși ne-a susținut, s-a desprins de noi treptat, de aproape un an. Acesta este adevărul și nu va fi ușor. 
PNL București se va deschide spre exterior și vom aduce și oameni noi în partid, din societatea civilă; dar asta nu înseamnă că aruncăm peste bord oamenii care au muncit și nici că, de mâine, dacă aducem oameni noi, scorul partidului va crește peste noapte. Avem nevoie de realism și planificare pentru că avem competiție într-un context în care oamenii sunt sătui de politică, iar PSD va face tot ce poate să se consolideze. 
PNL are un singur adversar: PSD. PNL este singura opoziția puternică la PSD, nimeni altcineva. PNL trebuie să facă opoziție dură, dar cinstită, cu specialiști și soluții, nu doar cu vorbe. Susținem ce-i bun, dar desființăm tot ce irosește resurse și timp fără să producă nimic pentru oraș. 
Avem nevoie cu toții în PNL București să înțelegem un lucru : bătălia la parlamentare va fi despre soluții de guvernare centrală și locală și despre ce partid duce mai bine mesajul său către oameni și pentru asta este nevoie majoră de opoziție față de PSD și de primarul Firea. 
Cristian Bușoi
Președinte PNL București

Un comentariu:

Anonim spunea...

Se reitereaza epopeea localelor din Bucuresti.Tot cu Busoi au inceput,acum lipseste Iohanis din ecuatie!JVD