Prezumția de nevinovăție. În capul unora este multă harababură.

Materialul clientului este cea mai bună probă. De aceea voi exemplifica cu o declarații ale lui Tăriceanu. A devenit clientul meu preferat când trebuie să dau exemple. Îmi oferă pe tavă tot ce am nevoie pentru a scoate în evidență fie lipsa de cunoștințe, fie comportamentul cu rea-credință, fie abuzul în funcție. Are și Tăriceanu „meritele” lui.

Președintele Klaus Iohannis a dat un răspuns lui Tăriceanu, dar și lui Băsescu, la alegațiile acestora potrivit cărora „România este un stat mafiot”.

În România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituțiile statului și, alături de întreaga opinie publică, așteptăm efectele pozitive ale activității acestora. În același timp, etichete de tip 'stat mafiot' pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituții și, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care dețin sau au deținut funcții publice importante în statul român să-și asume rolul pentru care au fost numite sau alese

Voi lua din acest răspuns doar ce ne interesează în acest articol. Am subliniat textul care i-a provocat lui Tăriceanu reacția care reclamă „prezumția de nevinovăție”.

„ ...eu aș fi fost mai reținut să înlătur cu atâta ușurință prezumția de nevinovăție care trebuie să funcționeze în statul de drept”.

Vorba aia, una spune Iohannis, alta aude Tăriceanu.

Dar nu poți să ai pretenții de la Tăriceanu să înțeleagă. Este paralel cu noțiunile de drept.

Persoanele învinuite sau trimise în judecată - el fiind o astfel de persoană, pentru fals în declarații -, beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, care se referă strict la forma cu care a fost săvârșită fapta. Cu sau fără vinovăție. Dacă fapta a fost săvârșită cu vinovăție, persoana inculpată va primi pedeapsa prevăzută de lege. Dacă fapta a fost săvârșită fără vinovăție, din culpă de exemplu, atunci fie nu va fi condamnată fie va fi condamnată la o pedeapsă mai mică.

Pentru Tăriceanu și gașca lui, „prezumția de nevinovăție” nu spune că persoana urmărită penal sau judecată nu a săvârșit fapta. Fapta îi este evident imputată, din moment ce ajunge în fața unui judecător.

Iohannis nu a spus că el, Tăriceanu, este vinovat. Nu a pronunțat nume. Formularea însă lasă posibilitatea identificării persoanelor la care se referă - Tăriceanu și Băsescu. Dar nu numai ele. Eu cred că s-a referit și la alte persoane care reclamă că statul român nu mai este un stat democratic ci unul mafiot - Elena Udrea, Victor Viorel Ponta, Sebastian Ghiță și mulți, mulți alții. Pe care nu le consideră vinovate ci le consideră ca fiind făptuitori. Persoane care au comis acte și fapte sancționate de legea penală. Vinovăția cu care au săvârșit faptele va fi stabilită de instanța de judecată care, pe baza vinovăției dovedite, va decide și sancțiunea prevăzută de lege.

Voi pune trei articole din Noul cod de procedură penală pe care mă bazez în susținerea afirmațiilor de mai sus. O puteau face și consilierii lui Tăriceanu, bănuiesc că au posibilități mai mari ca mine.

Art. 4
Prezumţia de nevinovăţie
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.
(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Art. 5
Aflarea adevărului
(1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.
(2) Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului cod.

Art. 7
Obligativitatea punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
(1) Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă săvârşirea unei infracţiuni şi nu există vreo cauză legală de împiedicare, alta decât cele prevăzute la alin. (2) şi (3).
(2) În cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia.
(3) În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mişcare şi exercită acţiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obţinerea autorizării ori sesizării organului competent sau după îndeplinirea unei alte condiţii prevăzută de lege.

Pentru mine este destul de clar. Procurorii au obligația punerii în mișcare a acțiunii penale dacă există probe din care rezultă că o faptă a fost comisă și că există o legătură (legătură de cauzalitate) între fapta penală și persoana inculpată.

Este evident că procurorii nu au dreptul să stabilească dacă persoana este vinovată sau nu ! De aceea se folosesc termenii „suspect” sau „inculpat”. Inculpatul este persoana împotriva căreia s-a început acțiunea penală.

Nefericirea vieții noastre de zi cu zi, în ceea ce privește consumul de informație publică, vine de la politicienii needucați, politicienii habarniști, politicienii teribiliști, politicienii „trolli”, politicienii liber-schimbiști, politicienii inculți. Presa, este doar instrumentul cu care o mână de persoane puse pe căpătuială promovează prostia politicienilor. Normal că jurnaliștii sunt la fel ca politicienii pe care îi promovează.

Trebuie să aduc în discuție o mai veche părere a mea. Prezumția de nevinovăție este în sarcina procurorilor, a altor persoane care aplică legea din cadrul instituțiilor statului. Judecătorul este singurul care are dreptul constituțional de a stabili dacă o faptă dedusă judecății a fost săvârșită cu vinovăție sau nu. Noi, oamenii, cei de pe margine, beneficiarii acțiunii procurorilor - poate lumea nu a citit Constituția, dar acolo procurorii sunt declarați ca fiind apărătorii intereselor generale ale societății -, nu suntem ținuți în a considera că un individ care a comis o faptă penală nu este vinovat. Ar fi o eroare. O mare prostie. O astfel de pretenție ar elimina „interesul public” față de comportamentul infracțional al unora din societate și ar face inutilă munca procurorilor !

Cei care vor o explicație mai la obiect pot citi, dacă nu au făcut-o până acum, prevederea art. 7 alin (2) - este prezentat mai sus, pe pagină -, unde interesul public este o condiție a punerii în mișcare a acțiunii penale (trimiterea în judecată).

După ce cunoaștem ce spune legea, ne dăm seama că Tăriceanu este mult pe lângă ea. Mă întreb, sincer, Tăriceanu a votat aceste legi în cunoștință de cauză ? Le-a citit sau a votat după cum i-au spus alții ? Dacă nu le-a citi, dacă nu le-a înțeles, ce caută Tăriceanu în Parlament ? Cum stă el în funcția de președinte al Senatului ?