Agnotologie = ignoranta construita cultural in beneficiul unor grupuri de interese.
Autorul articolului de pe blog, Barry Ritholtz, aduce exemple din lumea lui. Din lumea Americii. Afirmații false care au menținut, întreținut starea de ignoranță a populației în vederea formării unei culturi politice și sociale care să favorizeze anumite curente politice, anumite curente ecologice, anumite curente economice aflate în competiție, anumite curente sociale etc.
- Irakul are arme de distrugere în masă
- Culturile modificate genetic sunt periculoase
- Încălzirea globală este o farsă științifică
- Vaccinurile provoca autism
- Reduceri fiscale sunt pentru cei care le promovează
- Oamenii saraci a provocat criza financiară
Am subliniat doar câteva care sunt prezente, virulent, în media română, care sunt promovate cu insistență de diferitele grupuri organizate în ONG-uri, care sunt promovate de unele televiziuni cu agresivitate - cum ar fi ProTv !
Putem veni la noi fără grabă și liniștiți pentru că avem exemple destule de dat și, mai ales, avem enorm de mulți practicanți ai agnotologiei.
- Klaus Iohannis este sas și va subordona România intereselor Germaniei
- Klaus Iohannis nu are copii și nu poate fi un bun Președinte al României
- Klaus Iohannis stă ca mutul și este tot timpul în concediu
- Klaus Iohannis sprijină tăierea pădurilor României
- Klaus Iohannis este împotriva intereselor României
Știm cine promovează aceste idei. Gabriela Vrânceanu Firea, noua alegere a bucureștenilor pentru înalta funcție de primar al Bucureștiului. Nu trebuie uitați cei care continuă formularea unor astfel de acuzații, președintele condamnat al PSD, Liviu Dragnea și fostul președinte inculpat în dosare penale Victor Viorel Ponta. Lor li se alătură fostul Președinte al României, Traian Băsescu. Toți continuă, într-un fel, o mai veche coabitare politică.
Avem și alte mesaje care se încadrează în categoria de mai sus
- Toți parlamentarii sunt porci
- Partidele vechi sunt corupte
- Membrii partidelor sunt hoți
- Societatea civilă este singura care luptă împotriva corupției
- Societatea civilă apără interesele cetățenilor
- Uniunea Europeană este noul URSS
- Uniunea Europeană fură bogățiile României
Și acestea sunt la fel de adevărate ca celelalte de mai sus. Nu fac distincție între oameni, astfel că se crează o gravă confuzie. Se ajunge la radicalizare și, din nefericire, la eliminarea din viața publică a unor oameni de valoare.
Aici intră fără doar și poate o anume parte a societății civile. Nu toată societatea civilă, pentru că în cele peste 60.000 de ONG-uri sunt foarte multe care își văd de munca lor, își aduc o contribuție deosebită în domeniile în care activează. Sunt însă și ONG-uri care au scopuri politice, ONG-uri care sunt finanțate din surse străine neclare, unele dintre ele cunoscute pentru promovarea unor interese străine României și Uniunii Europene.
Pentru că a ieșit în public sub forma unui partid politic, acea societate civilă care se folosește de afirmațiile de mai sus are reprezentanți de seamă în Nicușor Dan și ceilalți care au format Uniunea Salvați Bucureștiul iar acum vor să formeze Uniunea Salvați România. Nu mai spun de alte partidulețe mai mici care elimină din titulatura pe care au luat-o o foarte mare parte a societății.
Suntem în fața succesului campaniei de promovare a „culturii ignoranței”. Principalele motoare ale campaniei sunt televiziunile comerciale.
- Vaccinurile provoacă autism - ProTv, B1Tv, România Tv, Antena 3
- Culturile modificate genetic sunt periculoase - toate televiziunile comerciale, nu mai vorbesc de ziare
- Klaus Iohannis stă ca mutul și este tot timpul în concediu - România Tv, Realitatea Tv, B1 Tv, Antena 3 ...
- Klaus Iohannis este împotriva intereselor României - România Tv, Antena 3, Realitatea Tv, B1Tv ...
- Uniunea Europeană este (ceva negativ !) ... - România Tv, Antena 3, Realitatea Tv, B1Tv ...
Sunt enorm de multe mesaje false, neadevăruri grosolane promovate cu insistență. Din acest motiv avem o societate profund divizată. Este divizată din cauza lipsei de cunoaștere.
Cele mai grave, după părerea mea, sunt mesajele rasiste și anti confesionale. Sunt, de departe, cele mai periculoase pentru că sunt urmate de acțiuni fizice împotriva unor oameni care au neșansa de a se fi născut ca membri ai unei comunități etnice sau că sunt practicanți ai unui cult religios sau nu au o credință în divinități.
- Țiganii sunt hoți
- Țiganii sunt murdari
- Țiganii nu muncesc
- Ungurii sunt anti-români
- Evreii vor să stăpânească lumea
- Ateii sunt împotriva lui Hristos
- Catolicii vor să distrugă ortodoxia
- Bătrânii sunt inutili, sunt o povară scocială
Iar toate mesajele de acest fel sunt introduse în emisiuni Tv, sunt pe buzele unor jurnaliști, ale unor analiști, ale unor economiști, ale unor politicieni și sunt preluate de persoanele care urmăresc acele posturi de televiziune fără a mai fi trecute prin filtrul gândirii. S-a ajuns la situații de un absurd absolut: profesori care discriminează elevii pe motiv de rasă, medici care discriminează persoanele în vârstă sau pe bază de rasă, politicieni din administrația publică care discriminează pe temeiul rasei sau al confesiunii de care aparțin unii cetățeni ai comunității etc.
Este evident că cele de mai sus se petrec datorită faptului că educația a „pierdut pariul cu societatea”. În goana după „glorie”, profesorii și-au ales „premianții” și au neglijat restul elevilor. Avem rețelele de socializare și apar, mereu și mereu, doar imagini cu premianții și profesorii lor. O formă de reclamă, de promovare profesională. În spatele unor elevi cu adevărat meritorii sunt mii de alți elevi ignorați. Aplaudăm elevii meritorii și blestemăm tinerii care ne deranjează pe stradă sau în parcuri, în piețe, tineri care au un comportament violent, un limbaj vulgar. Nu ne „aducem aminte” un fapt banal: sunt colegii elevilor premiați și promovați. Sunt acei copii de care profesorii au uitat.
IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; incultură. 2. (Înv.) Faptul de a ignora, de a nu ști ceva.
Cu cât masa celor care sunt captivi ai televiziunilor comerciale crește, cu atât crește nivelul de ignoranță în rândul populației. Rezultate avem. Mii de părinți care au refuzat vaccinarea copiilor pentru că ProTv i-a „informat” că vaccinurile provoacă autism. Iar copiii au murit. Mii și mii de oameni care insistă asupra „modificărilor genetice ale plantelor”, instigați de televiziuni, dar care nu știu că plantele și animalele, inclusiv noi, suferim în permanență modificări genetice. Televiziunile și societățile comerciale interesate nu vor să spună populației ignorante că „adaptarea” unei plante folosită în alimentația populației la clima și solul din România este un proces natural de modificare genetică.
Pentru că suntem aproape de Brexit, acolo vedem cum a acționat ignoranța construită cultural pentru a se obține ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Informațiile și mesajele false au stimulat și o acțiune de sancționare prin vot a politicilor guvernamentale. Practic, o mare parte a voturilor nu au avut în vedere ieșirea din UE ci sancționarea politicilor guvernului. Ignoranța celor care au votat a fost urmată de surprinderea rezultatului votului. Iar votul lor a dus la o criză a Marii Britanii. Acum financiară, dar nu au avut doar englezii de suferit. Au suferit pierderi toți cei din alte țări care aveau legături cu englezii. Cel mai grav lucru, campania a avut o componentă puternică rasistă. Imediat după vot și anunțarea rezultatelor, manifestările rasiste și-au găsit terenul prielnic de manifestare. Românii, polonezii, germanii, maghiarii, slovacii, arabii au început să sufere agresiuni directe.
Ce mă deranjează cel mai mult este că o parte dintre cei care apar pe la televiziuni, cu diferite poziții în societate, din ură față de Uniunea Europeană sau cine știe din ce alte considerente, laudă Brexit-ul și neglijează tragediile conaționalilor lor care se află în Regatul Unit ! Ce fel de oameni pot fi aceștia ? Singura explicație este aceea că sunt niște ticăloși.
Acțiunile celor care participă la ignoranta construita cultural în beneficiul unor grupuri de interese.
pot și se cer a fi calificate ca fiind ale unor ticăloși.
TICĂLOȘÍE, ticăloșii, s. f. 1. Stare de decădere morală; p. ext. faptă comisă de un om ticălos (1), faptă josnică; nemernicie, mârșăvie, ticăloșenie, josnicie. 2. (Înv.) Mizerie, sărăcie; nefericire, nenorocire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu