În Declarația Comună NATO - UE s-au evidențiat spațiile geo-politice de unde se manifestă amenințările la adresa Uniunii Europene și a NATO: sud și est.
Declarația de astăzi, sâmbătă, a lui Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, vine și spune chiar mai apăsat o realitate:
- Noi suntem uniți.
- Nu vedem nicio amenințare imediată față de vreun aliat al NATO. Rusia nu mai este nici un partener strategic.
Ambele declarații confirmă o realitate care s-a obținut, cu greu, în urma unor negocieri dure.
Franța s-a opus transferului către NATO al sistemului anti-rachetă pentru că nu a vrut ca SUA să dețină comanda lui. S-a negociat, SUA au acceptat controlul politic al UE asupra sistemului anti-rachetă din Europa și astfel acesta a fost trecut ca parte a sistemului de apărare al NATO. Trebuie precizat că în subordinea NATO au trecut cele 4 nave americane care fac parte din sistem și sunt staționate într-o bază din Spania, din sistem face parte sistemul de alertare din Turcia și sistemul de control și alertare cu aeronave Awacs cu baza în Turcia. Poate părea complicată situația, decizia politică la UE și operațională la NATO, dar asta este viața. Cumva s-a construit un protocol care să satisfacă cele mai sensibile cerințe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu