Să nu stricăm ce nu trebuie stricat însă să demistificăm ce trebuie demistificat.
În 30 aprilie, Agerpres comunica că vice-președintele Tineretului Național Liberal, Andrianos Giannou a fost ales președinte al Tineretului Popular European (YEPP). Un frumos succes al PNL, prin structura TNL, la nivelul PPE. Cinste lui, cinste liberalilor.
Fără a fi ceva deosebit, Andrianos Giannou se alătură unor colegi din TNL pentru susținerea lui Cristian Bușoi, alături fiind în demers și de parlamentarii europeni ai PNL ! Până aici, totul este în regulă.
Nu este în regulă însă mistificarea la care se pretează echipa lui Cristian Bușoi prin promovarea acestei susținerii după un model patentat de Cristian Bușoi. Acela al declarării și laudei cu susținerea unor persoane sau entități politice care, de fapt, nu au făcut așa ceva !
A avut tupeul de a prelua sloganul de campanie a Președintelui Klaus Iohannis din 2014: România lucrului bine făcut ! Reacția de nemulțumire a președintelui l-a determinat să dea o explicație potrivit căreia el gândește ca în fruntea PNL să arate că este un partener de încredere al Președintelui. Nu merge ! Susținerea Președintelui Klaus Iohannis este un obiectiv de politică internă al PNL din 2014, menținut de toți candidații și chiar de Cătălin Predoiu care s-a retras din cursă.
Acum, Cristian Bușoi apelează la o altă mistificare. Este susținut, chipurile, de organizația de Tineret a Popularilor Europeni ! De parcă tinerii din organizațiile politice naționale din Germania, Spania, Italia, România chiar etc. nu au altă treabă decât să susțină candidatura lui Cristian Bușoi la președinția Partidului Național Liberal. Încerc să îmi imaginez cum lucrează tinerii creștin-democrații germani la promovarea, în Germania, desigur, a imaginii lui Cristian Bușoi pentru câștigarea alegerilor din 17 iunie ! Sau tineretul conservator spaniol. Nu mai spun de italieni ! Să fim serioși, până la urmă.
Aprecierile lui Andrianos Giannou sunt personale. Nu angajează YEPP ! Asta însă nu împiedică echipa de campanie a lui Cristian Bușoi să conceapă o mistificare.
Pentru cei care nu știu sau nu au fost atenți la informațiile de la începutul articolului, președintele Tineretului Popular European, Andrianos Giannou, este român, membru al PNL, organizația specială a TNL. Nu este un străin !
Mistificarea se produce în laboratorul jurnalistic al PS(D)News. Site cu puternice legături la ALDE iar unii jurnaliști afirmă fără nici o reținere că are ca „patron” de suflet pe Daniel Chițoiu, prim-vice la ALDE.
Am văzut că diferiți europarlamentari liberali au pus aprecierile lor pentru Cristian Bușoi. Sunt corecți și merită aplaudați. Bănuiesc că și cei de la ALDE se vor alătura susținerii cu declarații în media. Nu ar fi exclus să văd o susținere de la Norica Nicolai, de ce nu de la inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu ! Nu de alta, dar Cristian Bușoi tocmai susține pe unde merge că declarațiile de susținere ale Justiției ar trebui să fie lăsate pe locul doi și să se accentueze propunerile economice ale PNL. O astfel de declarație este exact pe sufletul lui Tăriceanu !
Echipa de campanie a lui Cristian Bușoi promovează toate mistificările de la PS(D)News pe grupurile liberale ! Este o evidentă îmbârligătură aici ! Mulți văd, puțini cunosc. Bună tactică ! Dar, atenție, și mai mulți citesc doar titlul ! Iar asta nu este bine.
Va trebui să fim atenți cu „bușoii”. Au multe idei crețe !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu