Între timp, președintele Klaus Iohannis a ieșit în evidență ca un mesager al Europei în relațiile cu SUA, cu ocazia vizitei acestuia în Statele Unite, a ieșit în evidență cu ocazia ședințelor Consiliului Europei cu ocazia deciziilor privind Brexit, a ieșit în evidență în cadrul discuțiilor privind viitorul Uniunii Europene. Pozițiile adoptate de președintele Iohannis, soluțiile propuse pentru problemele aflate în discuție, viziunea asupra viitorului Europei și mai ales mesajul constant pentru mai multă integrare europeană l-au propulsat în primele locuri în rândul liderilor europeni. Mai îmbucurător este faptul, adus nouă la cunoștință de alți lideri europeni, că viziunea lui Klaus Iohannis privind viitorul Europei a ajuns să fie poziția de consens în UE ! Iar asta este deosebit de important. Liderul european care a prezentat de la început o poziție devenită mai târziu o convenție adoptată prin consens, cu o contribuție substanțială a celorlalte state europene, atrage atenția. Niciodată până acum nu am mai avut plăcerea de a avea atâtea cuvinte de laudă din partea tuturor partenerilor, europeni și euroatlantici, la adresa unui președinte al României !
„Primesc cu mare plăcere Ordinul 'Sfântul Gheorghe' și îl dedic prieteniei româno-germane pe care o prețuim foarte mult. Numele Ordinului — Sfântul Gheorghe — poartă o simbolistică aparte. Aceasta este legată de lupta pe care noi, statele democratice, o ducem în contextul european și internațional actual”
„Este nevoie de pragmatism și credibilitate. Important este ca Uniunea Europeană să-și protejeze valorile în mod credibil și să găsească acele căi potrivite pentru a fi mai aproape de cetățenii ei. Europa reprezintă democrație, pluralism, toleranță și diversitate. Toate acestea nu sunt în niciun caz slăbiciuni și a ne implica în favoarea lor este un lucru care trebuie făcut. România a demonstrat că este un partener predictibil și de încredere, atât ca membru deplin al UE de 10 ani, cât și împlinindu-și îndatoririle euroatlantice în ce privește securitatea și apărarea comună”
„Astăzi, împreună, suntem mai hotărâți, mai puternici și mai pregătiți ca niciodată să ne angajăm pentru acest parteneriat, pentru o Uniunea Europeană prosperă, puternică și sigură”Atrag foarte serios atenția asupra mesajului pe care președintele Klaus Iohannis îl dă, constant. România este pe același palier ca valoare cu Uniunea Europeană, este o valoare a Uniunii Europene ! România și Uniunea Europeană nu pot fi despărțite, nu pot fi tratate separat ! Este un mesaj complet diferit de mesajele transmise de unele state din centrul și estul Europei, mesaje din care răzbate naționalismul, euroscepticismul, dorința limitată de a participa la construcția europeană.
„Prof. Hans-Joachim Frey a arătat că decernarea acestui Ordin șefului statului român a fost făcută în semn de apreciere pentru contribuția acestuia în apărarea valorilor comune europene”
„După 12 ani, acest bal a fost organizat din nou. Astăzi se spune că este cel mai mare eveniment cultural din Germania. (...) Partea specială a acestui bal este gala de deschidere. În centru se află decernarea Ordinului 'Sfântul Gheorghe'. Lupta pentru bine împotriva răului este un lucru deosebit de prețios care este simbolizat la Muzeul din Dresda. (...) Astăzi Europa este patria noastră comună. În vremuri în care există atât de multe tensiuni la nivel mondial și tulburări este nevoie de stabilitate. Dar dvs. apărați cu mare forță valorile noastre comune europene”Este un moment special special, mai ales după ce am văzut discuțiile purtate cu cancelarul Angela Merkel și președintele RF Germania, Frank-Walter-Steinmeier. Parteneriatul româno-german nu este doar strategic, a devenit, în timp, unul privilegiat. Așa cum se pare că va deveni și parteneriatul cu SUA, dacă vom continua pe aceeași cale pe care ne conduce președintele Iohannis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu