Gata. S-a terminat competiția internă în PNL, este cazul să se revină la starea normală. Fiecare, unde îi este locul, trebuie să facă dovada că a fost ales pe merit. Că știe să facă muncă politică, că știe care îi este adversarul politic, că știe să aprecieze adversarul politic așa cum trebuie, că știe cum trebuie luptat cu adversarul politic pentru a obține victoria.
PNL are o mare problemă. Din cauza interimatelor și a supraevaluării, din cauza auto-mulțumirii dar, nu este exclus, din cauza unor interese obscure, a pierdut Bucureștiul. PNL București, cu sprijinul neprecupețit al PNL național, a fost moașa USB și mai apoi a USR. Copilul politic al „societății civile” dominată copios de tot felul de „intelectuali de cumetrie”, moșit de PNL, s-a născut schilod, cu ADN-ul politic deformat, egocentrist și hăbăuc. S-a ajuns astfel la situația stupidă în care PNL a dat nou formatului USB partea activă a electoratului PNL din București. Iar când s-a ajuns la parlamentare, PNL București cu toate sectoarele a obținut cele mai rușinoase scoruri din țară ! Mai grav, s-au căutat scuze, s-au găsit motivații care să justifice rușinea, ceea ce este inacceptabil !
Ei bine, de nebunia „cumetriilor” din societatea civilă în care PNL s-a băgat ce musca ... a profitat PSD care a pus în fruntea Bucureștiului pe Gabriela Vrânceanu Firea (apreciată de „alegătorii” ei pentru că „arată bine la Tv și vorbește frumos” !) bine caracterizată de președintele PNL București, Cristian Bușoi, la finalul unui an de mandat la primărie: „imaginea primarului de Las Fierbinți: guralivă, incapabilă și fără absolut nicio direcție pentru București”.
Chiar dacă am unele rețineri privind viitoarea acțiune politică a filialei București a PNL, pentru că are aproape aceeași conducere care a „performat” în anul 2016, chiar dacă am unele rezerve privind viitoarele relații cu USR dar și cu așa-zisa societate civilă „academică” de la GDS, SAR și ce o mai fi prin preajma lor, vreau să cred că există suficientă ambiție în conducerea filialelor de sectoare și a filialei București pentru a dovedi că pot deveni organizații politice performante. Că dacă nu, atunci treaba este clară. Față de alte filiale ale PNL, filialele din București trebuie să se lepede de „satana”, de tentațiile colaborărilor cu puternicele organizații „civile” de stricat mințile oamenilor (dar și de alte tentații !).
Președintele Cristian Bușoi a organizației PNL București, alături de Marian Petrache, vicepreședintele PNL, coordonatorul Departamentului de Analiză Politică și Comunicare al PNL, au dat un comunicat de presă după o analiză la nivelul organizațiilor PNL din București unde au stabilit obiectivul de bază al organizațiilor din București dar și al organizației județene Ilfov : câștigarea în totalitate a alegerilor din București și Județul Ilfov. Și la nivelul Bucureștiului și la nivelul județului Ilfov au de a face cu Gabriela Vrânceanu Firea, primărița de tipul „Las Fierbinți”, și apropiații ei din PSD, adunați ciopor lângă familia Pandele din Voluntari.
Ieri, 21 iunie 2017, conducerile filialelor PNL din București au avut o întâlnire în care au fost stabilite direcțiile de acțiune și pașii ce urmează a fi parcurși în perioada următoare. Alegerile interne din PNL de la finalul săptămânii trecute au trasat cadrul necesar unor acțiuni viitoare concrete, în acest moment existând conduceri legitimate prin vot în toate structurile partidului. Pornim împreună acum pe un nou drum pentru a face din PNL cel mai puternic partid din regiunea București-Ilfov și din România.
În cadrul întâlnirii a fost realizată o analiză a factorilor externi și interni ce au condus la rezultatele din anul 2016 și au fost stabilite obiective clare atât în ceea ce privește comunicarea publică cât și organizarea internă:
1. Realizarea în următoarele trei luni a unui program concret de măsuri pentru București. Guvernarea PSD a capitalei poate fi descrisă cel mai ușor cu ajutorul nerealizărilor, mai degrabă decât prin ceea ce s-a făcut bine. De aceea considerăm extrem de necesar ca PNL, ca principalul partid de opoziție, să prezinte o viziune clară asupra dezvoltării Capitalei. Vom propune, in termenul asumat, o serie de măsuri concrete și fezabile, care se vor regăsi în propuneri de Hotărâri venite din partea reprezentanților PNL în consiliile locale și în Consiliul General. Vom oferi toate aceste soluții, la cheie, cu metodologia de aplicare și sursele de finanțare identificate.
2. Reactivarea comisiilor de specialitate ale PNL la nivelul Bucureștiului. Partidul Național Liberal se bucură de o resursă umană foarte bine calificată în toate domeniile. Ne propunem, drept urmare, să punem acest corp de specialiști la dispoziția comunității, pentru a gândi și prezenta cele mai bune și viabile soluții pentru regiunea București-Ilfov.
3. Organizarea pe baza unor reguli comune a filialelor PNL București. Filialele de sector trebuie să creeze și să gestioneze foarte eficient o rețea puternică de organizații de centre de vot care să asigure legătura permanentă cu cetățenii. Crearea acestei rețele trebuie să fie prioritatea tuturor filialelor de sector în următorii doi ani.
Comunicarea PNL în București trebuie să fie o comunicare profesionistă, organizată și credibilă, în total acord cu noua conducere centrală a partidului. PNL trebuie să creeze temele și canalele de comunicare care să atragă atenția asupra problemelor din București. Pozițiile și proiectele consilierilor PNL trebuie făcute publice în permanență fie că vorbim de consiliile de sector sau Consiliul General. Acțiunile noastre trebuie să fie realizate cât mai aproape de cetățean, iar comunicarea trebuie să fie orientată în principal pe soluții.
Cristian BușoiPe la sfârșitul lui septembrie urmează să avem un program concret de măsuri pentru București. Nu este rău. Să îl vedem, să vedem cum urmează să fie pus în practică, să vedem cine sunt cei care îl vor pune în practică, să vedem ... o groază de lucruri care însoțesc o astfel de inițiativă. Și da, tare îmi doresc să văd cine vor fi cei care vor activa pentru desemnarea lor în calitate de candidați ai filialelor de sector la primăriile de sector dar și pentru București, cine sunt cei care vor candida pentru consiliile de sector și pentru Consiliul General, cum se implică ei în programul anunțat. Pentru că, să fie clar de pe acum, un astfel de program dacă nu este pus în practică cu responsabilități de viitorii candidați, va pune PNL în situația de a face iar „importuri” ! Sper că nu se gândește vreunul la așa ceva ! Viitorii primari, viitorii consilieri sunt în organizațiile de astăzi ! Consider inadmisibil ca de la data acestui comunicat de presă să se caute printre cei care activează în „societatea civilă” viitorii consilieri și viitorii primari ! Dacă se întâmplă așa ceva, înseamnă că organizațiile din București vor lucra împotriva ideilor lansate și asumate de Ludovic Orban la Congresul PNL !
Președinte PNL București
Marian Petrache
Vicepreședinte PNL
Departamentul de Analiza Politica si Comunicare PNL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu