sâmbătă, 3 iunie 2017

Cezar Preda: „unul dintre candidați, anunța ca organizatia din care face parte îl susține pe ” Le Pen” la conducerea partidului!”

Dacă nu ar fi, nu s-ar povesti. Iar dacă se povestește, hai să deslușim despre ce este vorba.


În campania murdară a unei echipe de campanie pentru alegerile din PNL în 17 iunie, la Congres, se trage din toate direcțiile cu dezinformări și manipulări. Nu este iertat nimic. Nu este aruncat nimic la coșul de gunoi. Vorba unor persoane cu simțul umorului: se ia rahatul și de pune în palele ventilatorului. Cu cât se murdărește mai mult, cu atât mai bine, după judecata lor.

Vârful de atac este, cum suntem obișnuiți, site-ul PS(D)News. Iar o anumită echipă de campanie și-a luat în serios rolul de „răspândaci” a materialelor imundei publicații.

Pe 30 mai, site-ul publică un articol: ULTIMA ORĂ Cezar Preda acuză jocurile din spatele renunțării lui Predoiu. Orban – Le Pen de România

Rog să se observe corect intenția autorului articolului (din întâmplare, un campion al denigrării lui Ludovic Orban de când s-a aflat de candidatura lui). Accentuarea comparării lui Ludovic Orban cu Marine Le Pen este practic intenția articolului. Iar asocierea lui Cătălin Predoiu cu „accentul” pus de autor are rolul să inducă ideea că „Le Pen de România”, adică Ludovic Orban, este în spatele „jocurilor” care au dus la renunțarea lui Cătălin Predoiu. Manevră de „putinist” sadea.

Ca să fiu foarte sincer, m-a surprins renunțarea lui Cătălin Predoiu. Era un candidat serios și matur, o garanție a echilibrului decizional și mai ales, al unei acțiuni viitoare în partid bazată munca în echipă. Ceva nu a fost în regulă. Iar Cătălin Predoiu este singurul în măsură să ne spună ce. Chiar dacă bănuiesc ceva, nu am cum să mă pronunț pentru a nu greși.

Site-ul preia o postare a lui Cezar Preda pe Facebook. A simțit nevoia să își prezinte poziția (neutră dar cu o oarecare speranță !) și nu a ezitat să își arate dezamăgirea. Este dreptul lui și îi trebuie respectat. În postarea lui Cezar Preda este un paragraf pe care eu vreau să mă axez:
„Unii se schimba de la o zi la alta ( deunăzi, un coleg, care in Malta, in prezenta președintelui României și a peste 20 de colegi milita pentru o lupte intensa împotriva candidaturii lui Le Pen al României-nb: unul dintre candidați, anunța ca organizatia din care face parte îl susține pe ” Le Pen” la conducerea partidului! Curat murdar!) Cam aceasta este atmosfera de acum, in partidul „și al meu”!”
Să punem neuronii la treabă.

În Malta, într-un grup de 20 de liberali - o parte dintre cei din prima poză -, în prezența Președintelui Iohannis, un membru al PNL îndemna la luptă (intensă) împotriva candidaturii lui „Le Pen al României” !

Cine era candidatul cunoscut la 31 martie 2017 la funcția supremă în PNL ? Sigur și singur era Ludovic Orban ! Cătălin Predoiu avea doar o intenție declarată !

Să ne uităm cu atenție la poza de grup. O fi acolo „luptătorul”, liderul „rezistenței” împotriva lui Ludovic Orban ? Dacă se ia și lista de susținători ai lui Cristian Bușoi și se identifică persoanele în poza de grup vom observa că sunt multe legături.

O altă subliniere a lui Cezar Preda. Spune el, cu referire la o zi foarte, foarte apropiată, probabil ziua în care a scris sau una din zilele imediat anterioare: „unul dintre candidațianunța ca organizatia din care face parte îl susține pe ” Le Pen” la conducerea partidului !”

Pentru că postarea este din 30 mai (acum trei zile !), pentru că unul dintre candidați poate fi Cristian Bușoi sau Viorel Cataramă, pentru că știm că organizația lui Viorel Cataramă este PNL S2, pentru că eu unul nu știu care este organizația lui Cristian Bușoi, pentru că la Congresul PPE nu îl văd pe Cataramă iar candidatura lui este mai mult o ambiție, tanda pe manda nu îl văd pe Cataramă autor al zicerii. Chiar dacă stilul lui Viorel Cataramă nu ar fi departe de o astfel de zicere !

Asta nu înseamnă că eu am dreptate. Nu este exclus ca Viorel Cataramă să știe de „porecla” dată de echipa Cristian Bușoi lui Ludovic Orban și să fi folosit denumirea peiorativă. Un teribilism. Dar dacă autorul este Cristian Bușoi ?! Pentru că suntem limitați la „unul dintre candidați”, după cum afirmă Preda iar Ludovic Orban este subiectul.

Colegii din echipa lui Cristian Bușoi reclamă „cu mânie proletară” campania „murdară”, pe Facebook, a susținătorilor lui Ludovic Orban. Dragi colegi, scumpi prieteni, mai ușor cu pianul pe scări că mai aveți puțin și îl faceți țăndări !

Am văzut aprecieri pentru moțiunea prezentată de Cristian Bușoi în campanie. Pe merit. Moțiunea are idei bune, Are și o viziune politică - liberalismul civic -, chiar dacă la început, pentru inducerea în eroare a „inamicului”, spune că are elemente combinate din liberalismul tradițional, creștin democrație și conservatorism (acestea sunt doar declarate fără însă a fi luate în seamă !). Acum, ca să fiu cinstit, dacă eu aș prezenta o moțiune ce cuprinde teoria liberalismului civic modelată de prof. Adrian Ciocănea, cei care au apreciat „munca” lui Cristian Bușoi, inteligența reieșită din conținutul moțiunii și volumul de informație ar fi făcut același lucru pentru mine ! Deveneam super-deștept fără mare greutate !

Niciun comentariu: